proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Lucrez la o firm? privat?. A trebuit s? plec pe un ?antier într-u col? de ?ar? la mama dracu pe undeva prin nord-est uitat de to?i ?i de toate.
*
Era, unde am ajuns, o nenorocire nu la figurat. Un sat am?rât cu uli?e înnoroiate; când se terminau, urma un drum forestier ce urca înspre lucr?rile pentru care fusesem trimis s? le supervizez. Pân? într-un loc mergeam cu un 4x4 care p?rea cam rablagit dar care func?iona înc? zdrav?n. Apoi o luam pe jos sau m? urcam în tractorul cu ?enile care f?cea transportul de materiale pân? la punctul de lucru. ?i asta zi de zi de diminea?? pân? pe înserat când b?gam apoi câte ceva în gur? din proviziile pe care mi le adusesem.
*
Pe Ioana, înv???toarea din sat, am întâlnit-o de mai multe ori. Eu în 4X4 ea pe jos. Am invitat-o politicos în ma?in? ea a refuzat la fel de politicos de fiecare dat? pân? când am g?sit-o stând pe sear? pe o stiv? de lemne proasp?t t?iate ?i mi s-a p?rut nu obosit? ci chiar bolnav?. N-am mai întrebat-o ce are am ajutat-o s? se urce în ma?in? mi-a spus ?optit c? i se întâmpl? din când în când apoi mi-a ar?tat pe unde s-o iau spre casa ei .
*
Ma?ina merge hurduc?ind. Se aude cum o m?icu?? de la mân?stirea ce se afl? dup? un deal bate toaca. Începe rar, abia auzit, ca o prevestire. Ritmul ?i intensitatea cresc pe nesim?ite (printre sunete se cerne amurgul). Rar, blând întâi. Apoi, crescendo. Ca s? devin? , încet, încet, s?lbatic?, insuportabil? aceast? cre?tere. Mângâiere apoi când ritmul ?i intensitatea descresc iar nuan?at. Nuan?ându-se cu pauzele ?i intensitatea Lini?tii.
Spre toate astea m-am concentrat în cursul drumului în timp ce Ioana a stat în scaunul din dreapta ghemuit? fiind zdruncinat? de gropile prin care trecea ma?ina ?i pe care am nu am putut s? le evit.

*
Am intrat din pridvor în cas?. Cas? de ?ar?. Cu dou? camere. Ne bran?at? la re?eaua electric?. Prima, cum p?trunzi din pridvor, cu mas? joas?, rotund?, ??r?neasc?. Cu picioare trei - oblice. Rotunde. Groase sus, încastrate, f?r? cuie, cu cepuri, în mas?. Sub?iindu-se spre podea, zvelte. Abia pot înc?pea trei - patru oameni în jurul acestei mese. Înconjurat? de patru scaune care o reproduc. În miniatur?. Mai departe, în stânga, înc? dou?. În total - ?ase. Cu masa - ?apte (cifr? magic?? are vre-o semnifica?ie?). Afumate - ?i masa ?i scaunele. Prin porii lemnului de esen?? tare a p?truns fumul, în timp. Fumul din vatra peste care se l??e?te ?i apoi se îngusteaz? spre tavan, hornul.
Din prima camer?, u?a spre "camera din fa??". Ioana a l?sat-o deschis?. Îmi face semn s? intru. A aprins lampa cu gaz. Îi ridic? fitilul ?i, odat? cu el cresc ?i sunetele, din ce în ce mai înver?unate ?i mai rapizi ale toacei de la m?n?stire. "Camera din fa??" s-a umplut de aceste sunete ca o lumin? alb? ce vibreaz?. Ioana mic?oreaz? pu?in flac?ra l?mpii. Lumina devine suportabil? . Normal?, blând?…Proiecteaz? umbrele difuz. Misterul cap?t? alte nuan?e…
Lampa - pe mas?. În stânga - patul. Patul acoperit cu cerg?, plin de perne cu fe?e lucrate într-o geometrie atât de perfect?! Arnici negru ?i ro?u. Cerga - mi?oas?, alb?, învârstat? cu negru. Deasupra patului, o fotografie: Mama ?i Tata. Tata ?i mama s-au pr?p?dit. Vorba Ioanei - înceat? rar?. Numai obrajii, de o ro?ea?? brusc?, tr?deaz? ceva. ?i, poate, respira?ia: oboseala explodat? odat? cu explozia l?mpii, luminii, albului ?i care, încet, încet, revine la normal. La normal? Nimic nu mai este chiar "normal" de când am intrat în cas?. In acest alt Spa?iu-Timp. Mie mi se face r?u câte o dat? zice ea. Iart?-m? o s? m? întind pu?in s?-mi revin.
*

Trupul Ioanei - superb? jertf? întins? acum pe patul modest, acoperit cu cerga alb? învârstat? cu negru…Mi-e team?. Nu ?tiu ce s? fac. Îi ascult ritmul respira?iei care se întrerupe din când în când. Apoi încremene?te dintr-odat?.
Tresar îngrozit. Fa?a ei destins? - palid?. R?suflarea - oprit?, Doar o ven? sub?ire, spre tâmpl?, abia mai tresare în lumina puternic? a l?mpii c?reia i-am ridicat fitilul… Apoi se opre?te ?i aceast? tres?rire. Trupul ei încordat se destinde moale. Am r?mas singur cu o moart? frumoas? (înc? frumoas?) al?turi. Vreau s? strig îngrozit ?i nu pot. Ca atunci când, în vis, ?i se întâmpl? un accident fatal ?i nu po?i scoate vre-un sunet… Încet vena sub?ire la tâmpla Ioanei a prins iar via??. Trupul începe s? se mi?te. Ochii Ioanei sticlo?i, se înmoaie într-o privire blând?, înc? rece, care nu "vede"… Întoarce apoi fa?a palid? într-o parte, c?utându-m?… Respira?ia i se calmeaz?. Devine lini?tit?, normal?…Ofteaz? stins…?opte?te: am crezut c? este ultima dat?…de fiecare dat? cred la fel…Nici doctorii nu ?tiu ce-i cu mine. Zic c? o s?-mi treac? "dup?"… (a ro?it - v?d în lumina l?mpii cum fa?a alb?, întoars? spre mine, ro?e?te brusc). Repet?: "dup?"…(cu ru?ine) ce o s? intru în rândul lumii…Îmi pare r?u. Mul?umesc mult c? m-ai ajutat. Spun: mai stau pu?in s?-?i revii complet.

*
Asta a fost prima mea vizit? la Ioana. A doua zi am fost din nou s? v?d dac? îi e bine. Totul era normal ca ?i când nu s-ar fi întâmplat nimic. Mi-a f?cut o cafea. Am stat de vorb? de una de alta ca ?i când ne cuno?team demult. I-m povestit de mine. Mi-a povestit de ea. Avea 19 ani. Terminase un liceu pedagogic. A venit înv???toare în satul p?rin?ilor. St? într-o cas? a lor. Ambii muriser?. N-are rost s? v? spun mai mult. Am t?if?suit ca ?i când ne cuno?team din totdeauna ?i doar ne aduceam aminte de una de alta. Dar când s? plec ochii mi-au c?zut pe ceva. Avea acolo, pe o lavi?? din camera din fa?? acel „ceva” nu ?tiam ce p?rea un tablou întors cu fa?a în jos. A v?zut unde m? uit. Era într-adev?r un tablou pe care l-a întors s?-l v?d. De acum lucrurile au c?p?tat o aur? fantastic?. M? pricepeam pu?in la pictur?. M? pasiona. Vizitasem câteva expozi?ii. Aveam acas? unele albume pe care le cump?rasem aiurea, f?r? nici un fel de gând, la întâmplare. Le luasem c?-mi pl?cuser? pur ?i simplu.
Tabloul: ei tabloul fusese executat precis de-un maestru asta o sim?eam intuitiv. Înr?mat, greu, maiestuos, medieval, culori pr?fuite - vii sub praful depus în timp, care intrase în ele dându-le îns? o str?lucire patinat?, nefireasc?. Portretul Ioanei! Vechi. În haine de epoc?. Pictor flamand? Nu, mai curând…Culori închise. P?rul strâns deasupra capului, într-o diadem?. Numai diadema lucea în contrast cu restul culorilor . Tonuri de negru-maroniu, ro?u ?i alb. Grele dac? nu le-ar fi deschis albul izbucnind cu putere, din când în când ca apoi, din nou, s? se sting?: de la catifeaua sângeriu închis, aproape negru, a rochiei cu falduri bogate ?i corset, pân? la nuan?a - aproape cald?, dar pal? a pielii care o sim?eai cum palpit? sub rochie. ?i apoi - INELUL…Fulger - explozie de alb temperat de argintiul blând care se prelingea, moale îns? pregnant, din diadem?. INELUL - pe mâna cu degete lungi, prelungi care nu se mai terminau. Fragile, nervoase ?i totu?i puternice în fragilitatea lor. Mâna dreapt?, pus? pe corsajul care palpita u?or; pe ar?t?tor - INELUL. Cu montur? din platin?. Dou? ogive care tindeau s? se întâlneasc?, b?tute în diamante. Str?lucitoare, fin ?lefuite - lumina se r?sfrângea într-o adev?rat? be?ie de raze reflectate, poten?ate de lumina aproape s? fie ucis? (de ea îns??i? de întuneric?), a l?mpii cu gaz…Portretul ei, sau un portret aidoma ei…
A început s?-mi povesteasc?. Îl am de la mama. L-a ?inut întotdeauna ascuns într-o lavi?? acas? în Târgul în care m-am n?scut. L-am adus cu mine aici. Zicea ea, mama, c? se tr?gea din ni?te neamuri care tr?iser? ?i probabil c? mai tr?iesc pe undeva prin Austria. Iar în tablou ar fi fost cineva de vi?? nobil? pentru c? acele neamuri din Austria fuseser? la obâr?ie bogate ?i cineva la via?a lor. Iar tabloul chiar sem?na cu mine.

*

A fost ultima dat? când am mai v?zut-o pe Ioana. A disp?rut peste câteva zile. Au c?utat-o cu poli?ia. N-au mai g?sit-o. Se mai întâmplase ?i cu o m?icu?? de la m?n?stire. Dar ea fusese g?sit? violat? ?i omorâta. În plus, prin satul acela nenorocit exista ?i o cas? pe care lumea o botezase „La chizd? ro?ie”. Unde erau aduse feti?cane pentru cei de pe ?antier care pl?teau gras o deflorare. Iar ele apoi disp?reau…
M-au chemat la poli?ie. Eram, chipurile, ultimul care-o v?zuse pe Ioana. Mi-au întors spusele pe toate p?r?ile. Am dat declara?ii peste declara?ii. M-au l?sat în pace. Nu tot a?a pe Alupii, un tip binef?cut, cu o motociclet? ultra cu care se înnoroia pe uli?ele satului dar nu se l?sa, lucr?tor de mai mult timp pe ?antierul la care fusesem trimis. A fost b?nuit ?i cercetat mai ales c? îi cam d?duse ocoluri Ioanei nu cu mult timp în urm?.
Nu mai ?tiu ce-a ie?it. Îmi expirase deta?area ?i am fost l?sat s? plec.

*

Dup? mul?i ani de atunci de când am uitat cele petrecute sunt acum, în plin? pandemie, în ora?ul în care tr?iesc ?i lucrez. E var?. S-a terminat „Necesitatea”. Am intrat în „Alert?”.
M-am dus la o teras?. Am cerut o cafea. Am b?ut-o în lini?te relaxat cu pl?cere. Am chemat-o pe cea care mi-o adusese. A venit. Deodat? ne-am privit lung, lung de tot. Ne-am zâmbit. Ne-am recunoscut cumva dar nu ?tiam de unde s? ne lu?m.
Terasa avea un bar de fi?e unde se consuma, într-o c?m?ru?? ascuns? bine, droguri. F?r? iarb? i-am zis. F?r? iarb? mi-a r?spuns cu zâmbetul pe buze. Când? am întrebat-o. La noapte când ies din tur?.
Am a?teptat-o am luat un taxi am mers la mine. S-a a?ezat firesc pe pat. M-a chemat lâng? ea. Ce-a urmat nu e greu e imposibil de spus. Am totul în minte. Cu fiecare secund? cu fiecare frântur? de secund? cu fiecare frântur? de frântur?…cu un continuu care m? obsedeaz? r?mânând acolo la infinit. Pot spune totu?i c? spre diminea?? când eram între somn ?i trezire s-a îmbr?cat ?i s-a prelins spre u??. Înainte s? ias? am întrebat-o nu mai r?mâi? ?i-a fluturat mâna din mers: data viitoare. ?i a închis încet u?a dup? ea. N-a mai fost nici o dat? viitoare…

Am c?utat-o la cafenea. Pe cei care i-am întrebat nu mai ?tiau nimic despre ea. Doar c? lipsea, pur ?i simplu, de o vreme. Câ?iva ?mechera?i care auziser? ce întrebam m-au luat peste picior: c-o fi pe-aici, pe dincolo, c-o fi plecat „la lucru” prin str?in?tate…N-am avut nici puterea s?-i înjur.
…..

M? trezesc dup? multe, multe zile, seara târziu cu cineva la u??. Aprind lumina. Sunt buimac, nu mai pot s-adorm de când nu mai ?tiu de ea. M? reped la u??. O deschid cu inima b?tându-mi. Este acolo o femeie oarecare, în jur de 40 de ani probabil. Nici n-o v?d prea bine în lumina care vine din cas?. M? întreab? cum m? cheam?. Îi spun. Îmi întinde un pachet mic. Înainte s? moar? la spital. Mi-a zis s? ?i-l dau. Pân? s? în?eleg ceva, a plecat. Îmi revin. M? uit în toate p?r?ile. O caut pe strad?. Nimic. A disp?rut. M-? întorc ame?it cu pachetul în mân?. Îmi vine s?-l arunc. Nu mai ?tiu ce-i cu mine. M? a?ez pe pat. Privesc pachetul îmbr?cat în hârtie mototolit?. Îl desfac tremurând: o cutie, o cutie mic? de catifea. O deschid….Inelul cu montur? din platin?, dou? ogive care tind s? se întâlneasc?, b?tute în diamante, str?lucitoare, fin ?lefuite - lumina se r?sfrânge într-o adev?rat? be?ie de raze reflectate, poten?ate aproape s? fie ucise.