proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

- Mi s-a dezlegat, în sfâr?it misterul, ne ?tim de aproape nou? ani ?i abia acum aud explica?ia asta, îns? cred c? la r?spândirea numelui nou a contribuit ?i felul t?u de a fi, cu pusee de credin?? îmbinate cu îndoieli afirmate cu voce grav?, cu un limbaj divers, frumos, nuan?at ?i extrem de rar înc?rcat cu vulgarit??i. Practic, la tine ?i îndoielile pentru existen?a Lui transmit o fric? de Dumnezeu, tu nu hule?ti, decât printr-o atitudine, uneori, trufa??. Duci o lupt? surd? cu Dumnezeu, prezent în mintea ta prin toate întreb?rile ?i îndoielile care te încearc?. Voi, copii, a?i crescut într-o epoc? cu Dumnezeu eliberat ?i accesibil, noi l-am prins întemni?at în beciurile comuni?tilor, care încercau s?-l scoat? definitiv din min?ile oamenilor. P?rerea mea este c? în?elegerea acestor lucruri, în?elegerea corect? ?i asimilarea adev?rurilor esen?iale, nu se întâmpl? mai devreme de 35-40 de ani, e nevoie de aceast? experien?? pentru a pricepe, a?a c?, mai ave?i de înv??at.
?i Leti?ia cea frumoas? î?i culcase capul pe um?rul meu, înc?lzindu-mi bra?ul cu palmele ei fierbin?i. Dup? plecarea copiilor, am renun?at la exerci?ii, nu mai era timp, începuse timpul iubirii, era 14 februarie, ziua iubirii ?i a c?r?ii, a?teptam s? soseasc? oaspe?ii dragi ai casei, Mioara ?i Marcel, Leti?ia abia a?teptând s?-i întrebe, dup? chiar spusele ei, de ce m? cheam? pe mine Iona.
18 mai, ziua aniversar? a na?terii mamei mele, a picat într-o zi de luni, a?a c? ne-am dus la Negura, la mormintele p?rin?ilor, duminic? înainte de amiaz?. Cu ortezele ?i dispozitivul lombar pe sub pantalonul larg de trening, m-am suit la volanul SUV-ului meu, nu neap?rat c?-mi era dor s? conduc, dar cu ma?ina mea urcam mai aproape de cimitir, având mai pu?in de mers pe jos. Am parcurs drumul îngust de p?mânt, cu oga?e adânci, mai u?or ?i mai repede decât urcu?ul sc?rilor din cas?, am aprins dou? lumân?ri, rostind o rug?ciune, Leti?ia a cur??at cu solu?ie ?i lavete crucea ?i obeliscul, coborârea în cârje a fost ?i ea mult mai rapid?, nefiind sc?ri trebuiau învinse doar înclinarea drumului ?i denivel?rile, la solicitarea lor le-am ar?tat casa, de fapt mai mult locul unde am crescut, casa fiind modificat? ?i extins?.
Când am ajuns aproape de p?duricea tân?r? de brazi, Leti?ia m-a rugat s? opresc, rostind murmurat blestemul scris la baza obeliscului, apoi spunându-mi foarte clar:
- Dac? a? avea sâni, am trece din nou pe bancheta din spate, cuvintele astea au darul s? m? trezeasc?. ,,BLESTEMUL DIN ADÂNCURI ?I DE SUS S? CURME VIA?A CELUI CARE DISTRUGE ACEST OBELISC!”, ce mantr?!
- Bine, bine, i-a spus Mioara zâmbind u?or, ?i eu ce-ar trebui s? fac?
- Te duci în p?dure s? culegi flori, sau... te ui?i la noi.
- E?ti nebun?, nebunatico! Hai s? mergem mai departe.
F?r? s? comentez în vreun fel, am în?eles complet ?i definitiv pozi?ia mea secund? fa?? de Mioara, în rela?ia cu Leti?ia, care ?tia, eram sigur, tot ce discutasem cu Mioara, cu ani în urm?, cunoscând cu certitudine ?i faptele. Reconfirmarea unei st?ri de fapt pe care o con?tientizasem de mai multe ori pân? acum avea s? m? lase indiferent, f?r? cuvinte ?i f?r? reac?ie. Nu în?elegeam de ce blestemul de la mormânt stârnea în ea dorin?a iubirii, dar totul era bine. Afirma?ia r?spicat? c? dac? ar fi avut sâni, am fi f?cut dragoste acolo ?i atunci, a fost ca ?i cum am fi f?cut, absen?a sânilor era un argument real ?i dureros, mai dureros cred de cât l?sa ea s? se vad?. Pornind ma?ina, am avut senza?ia c? am în?eles-o în sfâr?it pe Leti?ia, o femeie cu un poten?ial imens, cu un univers interior la fel de mare, dar cu un univers real, social, al rela?iilor omene?ti restrâns, limitat. Bog??ia uria?? a tr?irilor, izvorâte din complexa ei lume interioar?, d?dea uneori peste, se rev?rsa surprinz?tor, dar doar în limitele microuniversului cel mai intens, selectiv ?i personal. Nu avea manifest?ri surpriz? niciodat? în prezen?a unor persoane din afara cercului restrâns, în care eram ?i eu. Nici în prezen?a copiilor nu-?i permitea orice, func?iona o cenzur?, care, în schimb, nu ascundea, sau nu mai ascundea rela?ia cu Mioara, rela?ie ce trebuia perceput? ca ceva firesc, natural. Sinteza a tot ce-am gândit, de parc? mi-ar fi citit gândurile, a realizat-o chiar ea, Leti?ia, în momentul în care s-a întors c?tre mine, mi-a prins, cu mâna dreapt?, mâna mea dreapt?, apoi cu stânga i-a cerut mâna stâng? a Mioarei, a tras-o încet printre scaune a?ezând-o palm? peste palm?, peste a mea ?i amândou? între palmele ei, apropiindu-le de inim?, în locul în care ar fi trebuit s?-i fie sânul stâng. Le-a ?inut strâns ap?sate destul de mult timp, ?i-a lipit ?i buzele la un moment dat de palmele noastre, vraja spulberându-se abia atunci când, din cauza drumului spart ?i sinuos, schimbarea vitezelor era obligatoriu de f?cut foarte des, repetat, ?i eu am preferat s? trag pe dreapta în prima por?iune mai lung? de drum în care nu deranjam pe nimeni, selectând punctul mort, f?r? s? opresc motorul.
Parc? trezit? din vis, ne-a eliberat palmele cu o mi?care lent?, de parc? ar fi eliberat un porumbel, privind-o pe Mioara, apoi întâlnindu-mi ?i mie ochii, f?r? îns? s? spun? vreun cuvânt. De fapt, nici nu mai era nevoie de vreun cuvânt, era oricum de prisos, doar c? pe mine gestul ei m-a înfiorat pâna la limita unei spaime, având înc?rc?tura unui gest ultim, de r?mas bun. Dar tot eu mi-am spus c? nu era pentru prima dat? când Leti?ia f?cea un asemenea gest, dar sigur, semnifica?ia nu era una dramatic?, ci doar una plin? de afectivitate, recuno?tin??, dragoste pân? la urm?.