proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Pe scriitorul Constantin Stancu l-am cunoscut, în primul rând, datorit? site-ului s?u personal, Costyabc-Hatzegworld, folosit atât pentru postarea propriilor crea?ii, cât ?i pentru promovarea literaturii contemporane (reviste, autori, poeme, ?tiri etc.). Tot acolo am observat c? are ?i un grup de prieteni foarte apropia?i cu care rezoneaz? din punct de vedere artistic ?i spiritual, prieteni care i-au analizat c?r?ile cu r?bdare ?i minu?iozitate (Eugen Dorcescu, Adrian Botez, Ioan Evu, Dumitru Hurub? etc.). Am fost pl?cut impresionat de activitatea acestui om de litere din Ha?eg, un om destul de discret, dar foarte generos.

Constantin Stancu a debutat publicistic în 1981, a scris aproape 30 de c?r?i (incluzând ?i c?r?ile pe suport electronic) ?i este membru al Uniunii Scriitorilor din România (filiala Alba-Hunedoara) din anul 2009. Având o asemenea activitate literar?, realizarea unei antologii care s? incorporeze cele mai reprezentative dintre poemele sale a fost un lucru firesc ?i necesar. Prin urmare, în anul 2015, apare la editura Princeps Multimedia antologia „Fructul din fruct”, cu subtitlul „Adio, ne vedem pe str?zile de aur”, cuprinzând poeme din volumele: Fructul din fruct (Ed. Facla, 1988), P?s?rile plâng cu aripi (Ed. Helicon, 1988), Pomul cu scribi (Ed. Eubeea, 2006), Greutatea gândului nerostit (Ed. Realitatea Româneasc?, 2012) ?i Eteminanki (Ultima s?pt?mân?) (Ed. CronoLogia, 2014). Pe lâng? poemele din aceste volume mai sunt incluse ?i câteva poeme nepublicate în volum (ciclul „Alte poeme”) precum ?i poemul de început „Argumentele antimateriei”. În total, antologia de 204 pagini con?ine 93 de poeme. Trebuie men?ionat c? peste 50 de pagini din antologie sunt dedicate referin?elor critice ?i notelor biobibliografice.

Plecând de la faptul c? numele antologiei este acela?i cu numele primului volum din con?inut, cititorul poate intui c? autorul elaboreaz? prin metafora „fructul din fruct” o concep?ie metafizic? ce ?ine de ciclicitate (cu trimitere la Oswald Spengler). Poetul se hr?ne?te din fructul inspira?iei, înflore?te prin poezia sa, devenind la rândul lui, prin aceast? metempsihoz?, rodul poeziei, surs? de inspira?ie pentru al?i oameni, dar ?i ofrand? pentru divinitate. Inspira?ia provine din interior (f?r? a se oblitera conexiunea cu realitatea exterioar?), pe fondul unei atente introspec?ii, a?a cum ?i „fructul are ochiul deschis spre sine”, dar poetul „nu-?i uit? carnea” (v. Cezar Iv?nescu), deoarece „O mân? s-a întins dinspre ziduri, / avea degetele umede, picurau silabe din vârful lor, / mi-a desenat inima, / mi-a scris numele pe o bucat? de carne..” (Poemul se scrie singur). Spre deosebire de fructul interzis, acest fruct este la dispozi?ia tuturor, „e pretutindeni, / în cr?p?turile luminii, carne fecundat? de ploaie, / retin? în misterul oglinzii în care te prive?ti în / fiecare diminea??”, numai c? cei mai mul?i dintre noi, incapabili s?-i deslu?im forma ?i esen?a, „t?cem închi?i sub membrana lui / în care curg semne peste semne ?i t?ceri.”

Dac? la Matei Vi?niec poemul se cite?te pe sine, autodevorându-se (motivele fiind mai multe, printre care ?i indiferen?a sau lipsa de în?elegere a celor din jur), la Constantin Stancu se simte nevoia transcendental? de ocrotire divin?, nevoia de a r?mâne în aten?ia creatorului suprem: „Scrie-m?, Doamne, repede, pe ceva, scrie-m?, / nu refuza poemul care sunt în vârful degetelor Tale…” (Scriere). Acest lucru ne poate face s? credem c? teama poetului de a fi privat de poezie este mai mare decât teama de „dincolo”, poetul voind s?-?i asume, pân? la cap?t, rolul de „mesager al sufletului” (dup? cum afirma ?i Ioan Evu într-o cronic?): „mesager f?r? ?tire… // O, mesagerul care nu ?tie ce fa?? a v?zut ?i unde, / înv??ând ve?nicia, dar limitat de cuvintele sale, / închis în cetatea cuvintelor sale, / pe care le-a primit de la cei dinaintea sa ?i / ei le-au primit de la Dumnezeu… // El, poetul mesager, p?strându-se curat într-un timp ce alunec? / spre putrezire…” (Schimbarea inimii). Dar, pe lâng? rolul de mesager, poetul î?i asum? ?i rolul de c?l?uz?, invitându-ne s? degust?m metafore pentru hrana sufletului nostru, încât s? fim preg?ti?i pentru momentele în care „trupul va trece dintr-o vreme în alte vremi..” (C?l?toria). ?i tot el ne avertizeaz? c? sunt „capcane peste tot, / în pia?a public?, pe ape adânci, capcane de fier, / de aur, albastre, de vis, de aer, / capcane invizibile…”. Titlul poemului care con?ine aceste versuri, „Pete de sânge pe un cuvânt”, are tent? fatalist? ?i ne aduce aminte de celebrele cuvinte ale lui Nichita St?nescu: „Eu nu sunt altceva decât o pat? de sânge care vorbe?te”.

Dac? poetul va reu?i sau nu ceea ce ?i-a propus, depinde ?i de noi ceilal?i. Într-o lume ultratehnologizat?, într-o lume dec?zut? spiritual, într-o lume în care poezia a devenit o biat? cer?etoare care st? cu mâna întins? în fa?a bibliotecilor ?i a libr?riilor, poe?ii ajung, cel mai adesea, la cap?tul puterilor ?i al inspira?iei, f?r? s? g?seasc? un corespondent metafizic. Tocmai din acest motiv, ei ajung s? se retrag? într-o dimensiune a claustra?iei ?i a resemn?rii, din care nu mai pot ie?i niciodat?. Ce le mai r?mâne de f?cut în aceast? situa?ie? Constantin Stancu, un fin observator al sufletului uman ?i un poet veritabil, cu nea?teptate resurse extrasenzoriale, are r?spuns ?i la aceast? întrebare: „Mi-a r?mas doar atât: / s?-mbrac umila c?ma?? a poemului, / s? caut cap?tul firului din care a fost ?esut?, / începutul acela alb, luminos, / aflat în cealalt? parte a vie?ii, / acolo unde este o floare de sânge, / strivit? de strig?tele c?l?ului, / cu trupul moale de timp în ruin?…” (C?ma?a poemului).