proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Dis - de - diminea?? moc?ni?a, un tren care circul? pe ?ine cu ecartament de 760 mm., aduna de prin satele V?ii Hârtibaciului naveti?tii. Erau acei muncitori - ??rani care se îndreptau spre locurile lor de munc? de la ora?. Majoritatea, oameni în vârst?, unii aproape de pensie, erau mul?umi?i c? ?i-au g?sit slujbe de paznici sau portari pe la diferite întreprinderi. Le convenea s? lucreze de noapte, ori chiar 12(ore de munc?) cu 36(ore de odihn?). Dormeau, pe apucate, la serviciu. În restul timpului î?i vedeau de treburile lor de ??rani. Munceau doar în gospod?ria proprie ?i pe lotul personal primit de so?iile lor considerate C.A.P.-iste. Al?turi de ei, dup? ce-?i terminau diminea?a orele de program, mergeau spre sate cei care munceau acolo, dar locuiau la ora?, ingineri agronomi, medici umani ?i veterinari, cadre didactice. În trenul de seara erau cam aceia?i. Unii mergeau spre cas?, al?ii spre slujbele lor. În fum gros de ?igar?, se jucau c?r?i ori puneau ?ara la cale, al?ii se chinuiau s? adoarm?.
În acest tren a c?rui vitez? de deplasare era proverbial de înceat?, iu?eala maxim? 30 Km/or? scria pe locomotiv?, se puteau auzi, din când în când, ?i câte o istorioar? interesant?. Lui Nu?u îi pl?cea s? asculte. Într-una din zile conductorul, om ?i el de prin p?r?ile locului, zise:
- Oare de ce cur?ile caselor pe lâng? care trecem, la ie?irea din sat, sunt a?a de egale ?i atât de frumos aliniate? I-am mai întrebat eu pe unii ca?ol?eni dar niciunul n-a ?tiut s?-mi r?spund?.
De pe o banchet? al?turat? a intrat în vorb? un b?trân, care mergea, a?a cum a spus celor din vagon, când s-a urcat, f?r? a fi întrebat, c? se duce la Sibii dup? o pit?
- S?-?i spun eu, ce ?i cum, c? ?tiu bine. Când eram copil, s? tot fi avut vreo cincisprezece ani, tr?ia la noi în sat un român tare bogat. Era bogat, ori poate ?i mai ?i, ca sa?ii cei boga?i. N-o avut îns? parte de bog??ia lui pentru c? o înnebunit s?racul. ?i dac? o înnebunit ?i-a împ?r?it p?mântul la neamuri mai s?race ?i la al?i nevoia?i s?-?i fac? case. No, vezi, de aceea sunt a?a de egale cur?ile.
-De ce a înnebunit omul, bade, se ar?t? interesat conductorul.
- Apoi avea doi copii care înv??au carte la Viena. Numai pe ei îi avea. Le d?dea câ?i bani vroiau ei. Nu duceau lips? de nimic. ?i s-au dus, a?a, ca-ntr-o preumblare, s? vaz? America. ?i vaporul pe care erau ei s-o scufundat, cu oameni cu tot, pentru c? s-a lovit de un munte de ghea??.
Nu?u a f?cut repede o socoteal? în gând, s-ar putea s? aib? dreptate badea Irimie, dac? acum are în jur de 85 de ani atunci, în 1912, b?trânul era un copilandru. Da, dar nu demult citise într-un Magazin istoric o statistic? a victimelor de pe Titanic întocmit? dup? na?ionalitatea celor ce ?i-au g?sit sfâr?itul în acea tragedie. Nu era amintit acolo niciun român. Oare de ce? Pentru c?, î?i zise tot el, pe vremea aceea când func?iona legea Appony care urm?rea dezna?ionalizarea for?at? a românilor, ?i nu numai, din ?inuturile Coroanei maghiare, nu se scria în pa?aport na?ionalitatea ci doar cet??enia. Ori nu s-au declarat ei români? În ambele cazuri statisticile cu privire la dezastru nu aveau cum s? consemneze ?i victime de na?ionalitate român?.
Dar, de cele mai multe ori, prin fumul gros de ?igar?, vocile se întret?iau. Cam to?i vorbeau ?i se p?rea c? nu ascult? nimeni. Din când în când, aten?ia era atras?, totu?i, de câte un povestitor.
- S? vede?i, zise Cimpoca, ce a p??it nepotul ?sta al meu care de abia a împlinit cinci ani. L-o luat noru-mea, adic? mum?-sa, ?i pe el în târg când a fost s? vând? varza de pe lotul personal. St?tea copilul lâng? gr?mada de varz? ?i se uita curios la forfota din jur. O fi stat el, cât o fi stat, dar trebuie c? s-a plictisit ?i a ie?it de dup? gr?mad? strecurându-se printre oameni. Mum?-sa nu i-a sim?it lipsa, nici el pe a ei. A ajuns în locul unde se vindeau or?t?nii. A c?scat gura la cele câteva g?ini ?i un coco? dintr-o lad? ce se afla lâng? o c?ru??, apoi la un purcelu? de câteva luni adus, tot pentru vânzare, într-o l?di??. De b?trânul care avea de vânzare purcela?ul s-a apropiat un mili?ian.
- Cu cât dai purcelul, mo?ule ?
- Cu 20 de lei kilogramul, la via??.
- Ai dovad??
- Ce fel de dovad? î?i trebuie?te?
- De la contract.
-N-am în?eles.
- Cum n-ai în?eles? Trebuie s? dovede?ti c? ai contractat cu statul cel pu?in un animal din acea specie ca s? po?i vinde unul pe pia?a liber?
- Ce specie? Ăsta-i un purcel de la scroafa mea ?i fac ce vreau cu el!
Omul ?i-a dat seama c? n-are cum o scoate la cap cu mili?ianul, se apropie cu spatele de c?ru?? ?i trase, pe nev?zute, cuiul de la z?vorul ce închidea u?a de de la lad?, apoi s-a dep?rtat. În timp ce mili?ianul cerea omului buletinul, purcelul a dat cu nasul, u?a s-a deschis ?i a s?rit jos luând-o la fug? printre picioarele oamenilor. L-a lovit ?i pe copila? care a c?zut ?i a început s? strige de s-a auzit pân? departe:
- Mum?!...Mum?!...hai ?i scap?-m?! Scap?-m?, mum?!...
Toate astea mi le-a povestit vecinul Irimie. Era ?i el prin târg s? vad? pre?ul bucatelor. L-a recunoscut pe copila?, dar nu s-a dus imediat la el. I s-a p?rut interesant? convorbirea mili?ianului cu copilul, de aceea a stat ?i a ascultat.
- E?ti numai singur, m?i copile?
- Îhî.
- Cum ai ajuns în pia??, de unde ai venit ?
- Din Odesa.
- Chiar m?, ?i cum ai ajuns pân? aici ?
- Cu moc?ni?a, cu muma ?i cu doi saci de varz?.
- ?i unde-i acum mam?-ta
- Nu-?i spun, urâtule!
A plecat mili?ianul l?sându-l în plata domnului, dar ?i pe omul cu purcelul.
A dat Irimie s? se apropie de copil, îns?, între timp, a intrat în vorb? cu el o doamn?.
- Cei cu tine, copila?, cine te-a sup?rat?
- Nu m-a sup?rat nimeni, dar n-ai v?zut-o cumva pe muma?
- Nu, scumpule, nici nu ?tiu cum arat?.
-Î?i spun io, îi fain?, nu ca tine, are ?ur?? vân?t? ?i n?fram? galbin?.
A plecat ?i doamna, parc? bosumflat?.
Irimie s-a dus la copil, l-a luat de mân?. Acesta l-a recunoscut ?i s-a bucurat. Au plecat împreun? ?i au g?sit-o pe noru-mea, mama copilului, lâng? gr?mada împu?inat? de varz?. Ea nici n-a ?tiut de p??ania copilului cu purcelul. Doar dup? ce i-a f?cut baie, sâmb?t?, a v?zut c? este tot zgâriat pe picioare.
- Apoi, copiii din ziua de ast?zi, nu mai ?tiu niciun respect, zise un altul. Uite pe vremea mea, când intra înv???torul ?l b?trân în clas?, nu se auzea nici musca, n-ar fi îndr?znit vreunul s? crâcneasc?. D-apoi ?i nuiaua, s-o fi auzit numai cum vâjâia ?i era destul, nu-?i mai trebuia altceva. Stan? de piatr? eram, nu ca acuma când to?i vorbesc neîntreba?i. Treci pe lâng? ?coal? ?i parc? încep a te durea urechile de h?rm?laia ce se aude.
- ?i înva?? fel de fel de prostii, complet? un altul. Uite din cauza a doi derbedei din clasa a ?aptea era s? r?mân f?r? soacr?.
- Cum a?a?
- Au înv??at, zic ei, pe la ?coal?, c? trebuie s?-i ajute pe b?trâni.
- ?i nu-i înva?? bine?
- Bine, pe dracu! Soacr?-mea a cam dat în mintea copiilor ?i mereu zice c? vrea acas?, la Corn??el, de parc? n-ar ?ti c? acolo nu mai are nimic ?i pe nimeni. De multe ori î?i ia bastonul ?i o traist? ?i zice c? merge la gar? s? se suie în moc?ni??. Noi o l?s?m în pace, pân? la gar? îi departe ?i apoi chiar de ar ajunge nu s-ar putea sui în tren. Acum vreo câteva zile, cum, necum, a ajuns în gar? când trenul era gata de plecare. Conductorul a f?cut cu stegule?ul semn mecanicului c? poate s? plece.
Atunci au ap?rut cei doi, au luat-o unul de o sub?ioar?, cel?lalt, de alta ?i zdup! cu ea pe platforma din spatele ultimului vagon. ?i a plecat soacr?-mea. În câteva ceasuri era la Sighi?oara. Acolo a înnoptat. Noroc c? a v?zut-o ?eful g?rii când s-a dus s? controleze garnitura ce a doua zi trebuia s? se întoarc?.
- Unde ai vrut s? ajungi, m?icu???
- La ... Cor-n?-?el!
I-a fost mil? de ea ?i a culcat-o în sala de a?teptare. A urcat-o apoi în acela?i tren care f?cea calea întoars?, spunând-le conductorului ?i frânarului s? aib? grij? s-o coboare.
La Corn??el ?eful g?rii, Dr?ghici, a rezolvat problema, deoarece un acar, de loc din Ca?ol?, a zis c? o cunoa?te pe b?trân? fiind vecini.
Dup? aproape dou? zile, soacr?-mea a ajuns din nou acas?, vie ?i nev?t?mat?, dar obosit? ?i fl?mând?.
În timp ce unii povesteau ?i cei mai mul?i ascultau, locomotiva moc?ni?ei puf?ind din greu înainta încet, dar sigur.
- Iaca, ne apropiem de satul nostru, zise Cimpoca. M? tot întreb ?i nimeni nu mi poate spune, de ce i se zice uli?ei pe lâng? care trece trenul, la intrarea în sat, Odesa, c? nu ?tiu s? fi fost ru?i pe aici.
Dar, uite-mi-l ?i pe n?zdr?vanul de nepot, îmi face cu mâna. S? tr?ie?ti, nepoate!

. | index