proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Universul ca o fiar? tandr?


Emily Carter a?tepta în picioare în fa?a biroului unde directorul sec?iei Cifruri îi studia dosarul. Richard Davis nu p?rea s? fie con?tient de prezen?a ei, a?a cum era adâncit în studiul dosarului. Într-un târziu oft?, ridic? ochii spre ea ?i tres?ri ca ?i cum nu s-ar fi a?teptat s? o vad? acolo.
— Scuze, morm?i el încurcat. Am fost a?a de absorbit de studiul dosarului, încât am uitat cu totul de tine.
Îi ar?t? scaunul din fa?a biroului:
— Ia loc, te rog, o s? avem multe de vorbit.
Cioc?ni cu degetul într-o foaie aflat? în dosarul ei ?i întreb?:
— Aici scrie c? pe vremea când mai erai înc? la MIT, te-ai înscris pentru doctoratul în matematic? cu o lucrare despre ceva care se nume?te conjectura Collatz, iar îndrum?tor de doctorat urma s? fie profesorul Richard Davis. A?a este?
— Da, domnule director.
— ?i totu?i, în cele din urm? ai renun?at s?-?i mai dai doctoratul ?i te-ai angajat ca simplu agent la noi, la FBI. Po?i s? îmi spui de ce?
Emily Carter se foi nelini?tit? pe scaun. În sinea ei se l?uda c? are o minte analitic?, dar nimic din ceea ce i se întâmpla nu putea analiza. Ce leg?tur? aveau studiile ei cu faptul c? fusese chemat? urgent la director? Cum directorul se uita fix la ea ?i a?tepta un r?spuns, a oftat adânc ?i a început s? vorbeasc?:
— În primul rând, profesorul Richard Davis m-a avertizat c? în studiul conjecturii Collatz se ascunde un pericol mortal.
Directorul f?cu ochii mari ?i o întreb? precipitat:
— Stai a?a! Profesorul Davis ?i-a spus chiar a?a, c? în conjectura Collatz se ascunde un pericol mortal? Ce a vrut s? spun? cu asta?
— P?i era simplu! Era un pericol mortal pentru cariera mea matematic?. Mul?i matematicieni au abordat aceast? conjectur? încercând s? o rezolve ?i au pierdut ani buni în zadar, în timp ce se alegea praful de cariera lor. În anii ?aizeci s-au pus o mul?ime de premii pentru rezolvarea acestei conjecturi, care p?rea atât de simpl? în aparen??. Ca un fapt amuzant, CIA ?i chiar FBI au crezut la un moment dat c? aten?ia pentru aceast? conjectur? a fost stârnit? de agen?i KGB ca s? blocheze cercet?rile matematicienilor din America pentru subiecte serioase.
— Aha, a spus directorul. Deci, în treaba cu pericolul mortal referitor la aceast? conjectur? era vorba de o metafor? mai degrab? decât un pericol concret. ?i alt motiv pentru care ai renun?at la studiul ei care ar fi?
— P?i dac? v? uita?i un pic la num?rul de femei matematicieni din lume, o s? vede?i c? sunt extrem de pu?ine. Se pare c? matematica superioar? nu este un loc pentru femei. ?i pe lâng? asta chiar atunci s-a ivit postul ?sta de analist la FBI, am dat concurs ?i am reu?it, a?a c? asta e.
Directorul c?zu pe gânduri, dar era cu ochii tot în dosarul ei. În cele din urm? ridic? ochii din hârtii ?i o întreb?:
— La urma urmei, ce este aceea o conjectur?? Te rog s? îmi explici cât mai simplu posibil.
— Desigur, domnule director, r?spunse Emily. O conjectur? este, în esen??, o afirma?ie care pare a fi adev?rat? pe baza unor observa?ii ?i exemple, dar care nu a fost înc? demonstrat? matematic. Matematicienii adesea propun conjecturi bazate pe modelele pe care le v?d în date, dar pentru a deveni un adev?r matematic absolut, trebuie s? fie dovedit? riguros printr-o demonstra?ie. Pân? atunci, r?mâne o conjectur?. E un fel de „provocare” pentru matematicieni s? g?seasc? dovezi solide care s? o sus?in? sau s? o infirme.
V?zând c? directorul nu spune nimic, Emily continu?:
— Exist? un num?r de ?apte conjecturi pentru care se acord? un premiu de un milion de dolari în cazul unei rezolv?ri, dar pân? acum a fost rezolvat? numai una dintre ele. Premiul este oferit de Clay Mathematics Institute. ?i ca s? vede?i cât de „ciuda?i” sunt matematicienii, Grigori Perelman, care a rezolvat conjectura lui Poincaré, a refuzat s? ridice premiul, pentru c? a spus c? nu are nevoie de bani fiindc? lui îi ajung un creion ?i o foaie de hârtie ca s? poat? lucra.
— Interesant, a spus directorul. Dar despre conjectura asta a lui Collatz ce po?i s? îmi spui? Tot în cuvinte foarte simple.
— Conjectura Collatz este, în esen??, un joc cu numere, explic? Emily. Este un joc pe care ar putea s? îl în?eleag? ?i un elev din clasele primare. Se porne?te de la orice num?r întreg pozitiv. Dac? num?rul este par, îl împar?i la 2. Dac? este impar, îl înmul?e?ti cu 3 ?i adaugi 1. Apoi repe?i procesul cu noul num?r ob?inut. Conjectura spune c?, indiferent de num?rul de la care porne?ti, vei ajunge întotdeauna la 1, dac? repe?i destul de mult aceste opera?ii. Nimeni nu a reu?it s? demonstreze matematic c? acest lucru e adev?rat pentru toate numerele, de?i pare s? func?ioneze în toate cazurile testate pân? acum.
Directorul încerc? conjectura pe o foaie aflat? în fa?a lui ?i în cele din urm? încuviin??, p?rând intrigat de simplitatea ?i misterul problemei.
V?zând c? timpul trece f?r? ca directorul s? mai spun? nimic altceva, în cele din urm?, Emily î?i lu? inima în din?i ?i întreb?:
— ?i totu?i, îmi pute?i spune despre ce este vorba?
Ezitând, ca ?i cum nu ar fi vrut s? îi spun? despre ce este vorba, dar ?tiind c? nu ar avea încotro, directorul spuse dintr-o suflare:
— Fostul t?u conduc?tor de doctorat, profesorul Richard Davis, a fost ucis ieri în biroul lui.
Emily a r?mas consternat?, iar directorul a ad?ugat:
— La autopsie s-a constatat c? a fost asfixiat, dar biroul lui a fost g?sit încuiat pe din?untru, un geam era semideschis, iar pe birou avea un plic sigilat pe care scria: rezolvarea conjecturii Collatz.
— ?i ce vre?i s? fac eu? întreb? cu glas r?gu?it Emily.
— Un avion te a?teapt? pe aeroport, a?a c? du-te în Massachusetts ?i afl? cine l-a ucis pe profesor. Cei din biroul FBI din ora? sunt la dispozi?ia ta pentru c? ai cele mai multe conexiuni cu cazul ?i cred c? e?ti cea mai în m?sur? s?-l rezolvi. Dac? rezolvi crima asta, când te întorci trecem peste toate regulamentele ?i o s? fii avansat? ca agent principal.
Îi întinse un alt dosar ?i ad?ug?:
— Aici, în dosarul ?sta, ai toate materialele legate de aceast? crim?. Pe durata zborului po?i studia în lini?te cazul.
Emily se ridic? n?ucit?, lu? dosarul, apoi se îndrept? spre u??.
Înainte de a deschide u?a, se opri ?i-l întreb? pe director:
— Dar, domnule director, din câte ?tiu, FBI se ocup? de criminali în serie. De ce interesul ?sta brusc pentru moartea profesorului Richard Davis?
— Pentru c? profesorul Davis este al treilea profesor de matematic? ucis s?pt?mâna asta. ?i ceilal?i doi profesori care au fost elimina?i au g?sit rezolvarea conjecturii Collatz ?i probabil c? pentru asta au fost uci?i. Du-te, te rog, în Massachusetts, la fosta ta facultate ?i rezolv? crima, dar ai grij?: un criminal în serie este în libertate! ?i vrea s? îi ucid? pe to?i cei care se ocup? de conjectura Collatz. Te rog s? nu ajungi pe lista lui.
*
Când a ajuns în sediul FBI din Massachusetts, Emily Carter se a?tepta s? fie primit? cu r?ceal? de cei de acolo, dar, spre surprinderea ei, toat? lumea a fost deosebit de amabil?. Poate c? sperau în tain? ca ea, fiind implicat? în studiul matematicii, s? rezolve cumva enigma asta.
Agentul principal Daniel Green, cel care s-a ocupat ini?ial de cazul profesorului, a înso?it-o la facultatea de matematic? ?i a condus-o pân? cabinetul profesorului unde a avut loc crima. Cabinetul era sigilat cu o band? galben? ?i dup? ce a rupt-o, agentul Green a poftit-o în camera spa?ioas?.
Pe biroul profesorului se vedea plicul de care îi vorbise directorul.
— Ni s-a spus s? îl l?s?m pe birou, acolo unde l-a l?sat profesorul. A fost scanat de amprente, dar nu au fost g?site decât cele ale profesorului.
A ar?tat spre geamul deschis pe aerisire ?i a spus:
— Foarte ciudat modul în care a murit. Asfixiat au spus medicii patologi, dar geamul ?sta a fost tot timpul întredeschis, deci cum putea s? moar? din lips? de aer? Foarte curios.
— Poate v? pot oferi eu o explica?ie, s-a auzit o voce prin u?a l?sat? deschis?.
Cel care vorbise era un tân?r înalt ?i cu ochelari cu multe dioptrii.
— Dânsul este James Morgan, doctorand, secretarul profesorului Richard Davis ?i cel care a descoperit crima, a spus agentul principal.
— Ne cunoa?tem, a zis Emily Carter. Am fost colegi de grup? înainte ca eu s? plec de la facultate. Intr? ?i explic? ce s-a întâmplat aici, în acest cabinet, dac? crezi c? po?i face asta.
În timp ce tân?rul intr? ?i închise u?a în urma lui, ca ?i cum ar fi vrut s? se asigure c? nu îl aude nimeni, Emily lu? cu grij? plicul ?i îl puse într-o pung? transparent? pentru probe ?i o sigil?.
— Am primit ordin de la domnul director s? duc plicul sigilat la sediul central, le explic? ea celor doi b?rba?i care o priveau, apoi îi f?cu semn lui James s? vorbeasc?.
— Mai întâi ar trebui s? v? spun c? nu am dormit toat? noaptea încercând s? rezolv aceast? enigm?, dar a?a cum spune ?i briciul lui Occam, cea mai simpl? explica?ie este probabil ?i cea adev?rat?. O s? dureze ceva mai mult ceea ce o s? v? povestesc, a?a c? ar fi bine s? lu?m loc.
Dup? ce s-au a?ezat to?i trei pe scaunele g?site în camer?, James Morgan a început s? vorbeasc?.
— Va trebui s? v? povestesc mai multe ca s? v? da?i seama cum am ajuns la concluzia asta surprinz?toare. Mai întâi trebuie s? v? spun c? în adolescen?? eram mare fan al romanelor SF ?i în perioada aia am citit romanul „Un miliard de ani pân? la sfâr?itul lumii”, de fra?ii Arkadi ?i Boris Struga?ki, doi autori sovietici din secolul trecut. În romanul ?sta, ei au avansat o ipotez? foarte interesant?, ?i anume c? Universul ar fi, de fapt, o entitate gânditoare ce simte când anumi?i oameni de ?tiin?? fac anumite descoperiri ?tiin?ifice care îi pot afecta stabilitatea în viitor. Nu ar fi afectat imediat, dar cum una duce la alta în viitor, poate peste un miliard de ani, Universul ?i stabilitatea lui vor fi afectate. Autorii nu spun concret care ar putea fi aceste descoperiri, sunt foarte vagi în exprimare, dar în roman, Universul se manifest? în a?a fel încât folosindu-se de crime, femei sexy, încurc?turi ?i haos, îi împiedic? pe ace?ti savan?i s?-?i duc? la cap?t munca ?i astfel s?-i ofere lui lini?tea pentru viitorul miliard de ani.
— ?i dumneata vrei s? spui c? Universul este cel care i-a ucis pe cei trei matematicieni ca s? nu fac? public? rezolvarea conjecturii Collatz? întreb? agentul principal Daniel Green ?i o u?oar? ironie se sim?ea în vocea lui.
Chiar dac? nu a vrut s? arate asta, tonul era u?or neîncrez?tor, aproape dispre?uitor.
— Sunte?i invitatul meu s? veni?i cu alt? explica?ie, a spus pe un ton împ?ciuitor Morgan.
— Dumneavoastr? ce p?rere ave?i? s-a întors agentul principal spre Emily Carter.
Emily r?m?sese pur ?i simplu blocat? de spusele lui James Morgan. Îl ?tia înc? din facultate c? avea tot felul de idei ciudate, dar asta era cu adev?rat cea mai ciudat? dintre toate.
Î?i mu?c? buzele gândindu-se la implica?iile celor spuse de fostul ei coleg, apoi întreb?:
— Bine, s? presupunem c? ai dreptate ?i c? Universul e cel care l-a ucis pe profesor, dar se nasc atunci dou? întreb?ri: de ce l-a ucis? Numai pentru c? a rezolvat conjectura Collatz? ?i dac? da, cum anume a procedat Universul ca s?-l ucid??
Fostul ei coleg oft? adânc, încercând s?-?i organizeze gândurile înainte de a r?spunde, apoi a spus:
— La prima întrebare mi se pare destul de u?or de r?spuns. Universul se simte amenin?at de cei care au o capacitate intelectual? care îi face capabili s? rezolve conjectura. Nu conjectura în sine îi pune în pericol existenta, ci oamenii care pot s? o demonstreze. Probabil c? genul ?sta de oameni pot s? devin? periculo?i pe viitor pentru el prin construc?ia unor sfere Dyson care s?-i altereze structura.
— Ce sunt sferele Dyson? întreb? agentul principal Green.
— Sferele Dyson sunt ni?te megastructuri gigantice care se presupune c? vor fi construite în viitor ?i care vor absorbi în întregime energia unor stele pentru a fi folosit? de umanitate. E clar c? Universului nu o s?-i convin? ca s? intervin? cineva atât de brutal în structura lui.
Un timp, în înc?pere s-a l?sat t?cerea, fiecare încercând s? asimileze ceea ce tocmai a auzit.
Tot agentul principal a fost cel care a rupt t?cerea:
— ?i chiar dac? am presupune c? ipoteza dumitale ar fi adev?rat?, cum crezi c? Universul l-a ucis pe profesor? Cum l-a l?sat f?r? aer, de?i geamul era semideschis?
La întrebarea lui James Morgan a r?spuns printr-o întrebare:
— A?i auzit de demonul lui Maxwell?
Cum niciunul dintre ei nu p?rea s? fi auzit, tân?rul doctorand oft? lung ?i spuse:
— Atunci va trebui s? v? ofer mai mult explica?ii. James Maxwell, un fizician englez care a tr?it cu peste o sut? de ani în urm?, ?i-a imaginat un experiment imaginar în lucrarea sa „Teoria c?ldurii”. A imaginat o incint? plin? cu gaz desp?r?it? în dou? de o membran? impermeabil? în care se g?se?te un orificiu de m?rimea unei molecule de gaz. La început, presiunea din cele dou? compartimente este egal?, iar moleculele de gaz se mi?c? liber prin orificiu între cele dou? compartimente. De dragul experimentului, Maxwell presupune c? demonul lui, care este ?i el de m?rimea unei molecule, las? s? treac? prin orificiu numai moleculele care pleac? din compartimentul lui. Dup? un timp suficient de lung, toate moleculele de gaz vor fi în compartimentul unde nu se afl? demonul în cel?lalt compartiment, iar acolo unde este demonul r?mâne vid. Problema este pu?in mai complicat? fiindc? intervine ?i entropia, care într-un sistem închis, a?a cum este incinta, dar ?i Universul în întregul lui, nu se poate modifica. Dac? entropia scade într-un loc al unui sistem închis trebuie s? creasc? în alt loc al sistemului pentru a se echilibra. A?a c? Universul a sc?zut entropia în jurul profesorului ?i a îndep?rtat toate moleculele de oxigen din jurul lui, dar undeva în vreo galaxie îndep?rtat? a m?rit suficient de mult entropia, încât s? o aduc? la moarte termic?. ?i a ucis astfel o galaxie numai ca s?-l poat? ucide pe profesor.
— Asta este imposibil, a spus agentul principal Green. Adic? vrei s? spui c? Universul este atât de inteligent, încât poate ucide pe cine vrea el, numai c? în loc s? îl arunce pe sc?ri sau în fa?a unui automobil inventeaz? atâtea tertipuri ca s? elimine un profesor.
Doctorandul cl?tin? din cap înd?r?tnic:
— Nu cred c? m-a?i urm?rit foarte atent. Nu am spus c? Universul este dotat cu inteligen??, ci doar c? este con?tient c? ceva din structura lui este pe cale s? se modifice. A? spune mai degrab? c? este o fiar? dotat? cu instincte decât cu inteligen??. Referitor la asta, îmi aduc aminte c? în copil?rie am fost odat? împreun? cu fratele meu mai mare în p?durea de lâng? locuin?a noastr?. Era iarn? ?i p?rin?ii no?tri nu prea ne l?sau s? hoin?rim departe de cas?, dar la un moment dat am g?sit în z?pad? o capcan? plin? de sânge, iar în ea era prins? o lab? de animal. „O fiar? uria??, a spus fratele meu, a preferat s?-?i road? laba ca s? fug? ?i s? fie liber?!” De atunci, mereu am vorbit în tain? de fiara dornic? de libertate ?i acum m? gândesc la Univers ca la o fiar? tandr?, gata s?-?i sacrifice o galaxie pentru a-?i asigura perpetuarea.
— Am în?eles oarecum ce vrei s? zici, dar de ce ar fi totu?i Universul o fiar? tandr?? întreb? Emily.
James Morgan zâmbi pierdut ca ?i cum ?i-ar fi amintit ceva de demult, apoi a spus:
— Pe vremuri, când eram mai mic ?i aveam mai mult timp, m? uitam la emisiunile despre animale de pe Animal Planet. Am v?zut acolo cum prindeau leii gazele ?i cum înainte de a le mânca le apucau de beregat? ?i le sufocau. Ar fi putut s? le m?nânce, mai ales dac? erau împin?i de foame cât înc? mai erau în via?? ?i se zb?teau, dar regele animalelor avea noble?ea lui ?i le l?sa s? moar? asfixiate mai întâi. La fel cred c? procedeaz? ?i Universul. Ar putea g?si o alt? metod? violent? pentru cei care îi crede un pericol pentru existen?a lui. Dar la fel ca fiara din copil?ria mea, a ales s? î?i sacrifice o parte din el ?i s? extrag? tot oxigenul din preajma profesorului, oferindu-i o moarte lin?, aproape tandr?. Profesorul probabil c? nici nu a sim?it c? moare, fiindc? aer avea din bel?ug în jurul lui, numai c? era lipsit de oxigen. Per total, entropia Universului a r?mas neschimbat? pentru moment, de?i se spune c?, în cele din urm?, entropia va cre?te la valori colosale ?i tot Universul va intra în moarte termic?. Numai c? asta se va întâmpla peste enorm de mult timp, cosmologii spunând c? peste o sut? la puterea o sut? de ani. Dar asta ar fi oarecum o moarte natural?, cum ar fi veni, va muri de b?trâne?e ?i nu fiindc? anumi?i oameni de ?tiin?? îi vor gr?bi moartea prin descoperirile lor.
Agentul principal Daniel Green începu s? râd? u?or ?i se întoarse spre Emily Carter:
— Nu cred o iot? din tot ce ne-a spus ?i sper c? nu ai de gând s? închizi cazul cu fantasmagoriile astea.
Cum Emily nu r?spunde nimic, doctorandul a spus:
— Dac? nu crede?i nimic din tot ce am spus, atunci lua?i plicul din punga sigilat? ?i citi?i rezolvarea conjecturii Collatz, în timp ce noi vom p?stra o distan?? sigur? de dumneavoastr? ?i vom privi cum v? sufoca?i.
Agentul principal ridic? din umeri ?i spuse neutru:
— Nu pot s? o desigilez, fiindc? ordinul este s? se duc? sigilat? la biroul central ?i nu vreau s? risc o mustrare administrativ? numai ca s? v? fac un moft.
A ie?it din cabinet, iar Emily Carter l-a întrebat pe fostul ei coleg:
— Parc? spuneai c? Universul nu vrea s?-i ucid? pe cei care cunosc rezolvarea conjecturii, ci doar pe cei care sunt capabili s? g?seasc? ei rezolvarea.
James Morgan a ridicat din umeri ?i a zis:
— E doar o ipotez?, dar chiar c? mi-ar fi pl?cut s? o verific pe colegul t?u, fiindc? îmi pare destul de încrezut.
*
În avionul care o aducea înapoi la Washington, Emily Carter era fr?mântat? de gânduri ?i de ipoteza avansat? de fostul lui coleg de facultate. ?i dac? are totu?i dreptate referitor la inten?iile Universului? Exista o singur? cale s? afle.
A scos plicul sigilat din punga de probe ?i l-a rugat pe stewardul avionului s? o ajute s? coboare masca de oxigen.
Stewardul parc? ar fi vrut s? întrebe motivul, dar în cele din urm? renun?? ?i îi coborî masca. Dup? ce ?i-o fix? bine pe fa??, g?si o agraf? de p?r în geant? ?i desf?cut scrisoarea de la profesorul Richard Davis. Scrisoarea avea o singur? pagin? ?i rezolvarea conjecturii era atât de simpl?, încât îi veni s?-?i dea cu pumnii în cap c? nu se gândise la ea. Trebuia doar pu?in? gândire lateral? ?i s? ias? pe marginea cutiei a?a cum îi spuneau mereu profesorii. Pe de alt? parte, se gândi ea în timp ce î?i d?dea masca jos, dac? ar fi f?cut ea descoperirea asta, precis nu ar mai fi r?mas în via?? s? se bucure de rezolvarea conjecturii.
Imediat cum a ajuns în Washington l-a sunat pe James Morgan s?-i comunice c? ipoteza lui era corect? ?i c? doar cei care g?sesc singuri demonstra?ia conjecturii sunt în pericol. I-a povestit c? totu?i ?i-a luat m?suri de precau?ie ?i a citit rezolvarea în timp ce respira printr-o masc? de oxigen.
— De?i dac? ar vrea s? îi ucid? pe to?i cei care ?tiu cum se rezolv?, Universul ar putea rezolva ?i asta. Ar mai sacrifica o galaxie, dou? ducându-le spre moarte termic? ?i i-ar ucide pe to?i cei care cunosc asta. A?a c? faptul c? te-ai conectat la oxigen în avion nu ar fi fost de mare ajutor dac? chiar ar fi vrut s? te elimine: ar fi sc?zut pentru asta atât de mult entropia în tubul de oxigen încât demonul lui Maxwell nu ar fi l?sat nicio molecul? s? ias? din el. Dar poate c? dureaz? un timp pân? s? î?i dea seama de existen?a celor care cunosc rezolvarea, de?i nu au descoperit-o ei, a?a c? ?ine o butelie de oxigen prin apropiere, a sfâr?it el convorbirea cu un hohot de râs.
A f?cut o poz? cu scrisoarea unde profesorul scrisese rezolvarea ?i i-a trimis-o fostului ei coleg împreun? cu un mesaj: „În cazul ?sta f? rost ?i tu de o butelie de oxigen, fiindc? Universul, tandra ta fiar? cum îi zici, nu o s?-?i dea seama, din moment ce rezolvarea conjecturii este pe telefonul t?u, dac? ai citit-o sau nu.”
*
Odat? ajuns? în biroul directorului, dup? ce l-a salutat, Emily Carter a spus direct:
— S? ?ti?i, domnule director, c? nu v-am ascultat ordinele, dar eram prea curioas? s? verific o ipotez?.
A scos scrisoarea din plic ?i i-a ar?tat-o a?a desf?cut? cum era, apoi în urm?toarea jum?tate de or? i-a explicat pe îndelete ce a aflat la Massachusetts.
Directorul a ascultat în lini?te tot ce i-a spus Emily, punând doar din când în când câte o întrebare ca s? se l?mureasc? mai bine.
La final a întrebat:
— Presupun, pân? la proba contrar?, c? fostul t?u coleg are dreptate. Dar mai r?mâne o întrebare: cum oprim aceast? tandr? fiar? s? ucid? mai departe profesorii de matematic? ce vor g?si demonstra?ia conjecturii lui Collatz?
Emily î?i mu?c? buzele întrebându-se dac? s? vorbeasc? sau nu despre ideea ce îi venise chiar în timp ce vorbea cu directorul. În cele din urm? începu:
— Fratele meu este pasionat de istoria celui de Al Doilea R?zboi Mondial ?i mi-a împuiat capul în copil?rie cu diferite episoade care au dus în cele din urm? la victoria Alia?ilor. Una dintre el mi-a r?mas în mod deosebit în mine ?i cred c? se potrive?te cazului de fa??.
Cum directorul nu spunea nimic, ci doar i-a f?cut semn s? continue, a spus:
— La un moment dat, britanicii ?i americanii trimiteau valuri dup? valuri de bombardiere de noapte ca s? distrug? industria de r?zboi german?. Numai c? germanii au dezvoltat un radar foarte performant, care putea depista din timp ?i de la mare distan?? bombardierele aliate ?i ridicau în întâmpinarea lor avioanele de vân?toare nem?e?ti, care distrugeau în unele cazuri chiar ?i jum?tate din bombardiere. Atunci, un om de ?tiin?? britanic a avut ideea s? trimit? înaintea valului de bombardiere câteva avioane solitare înc?rcate cu fâ?ii de aluminiu ?i care erau aruncate deasupra Germaniei. Radarul nem?esc era astfel orbit, în loc de avioane vedeau doar un fel de pleav? pe monitoare ?i bombardierele î?i puteau îndeplini în lini?te misiunea.
— Da, cunosc episodul de care vorbe?ti, a zis directorul, v?zând c? Emily s-a oprit din vorbit. Dar tot nu îmi dau seama cum l-am putea folosi în cazul nostru.
Emily ridic? spre el scrisoarea profesorului ?i spuse:
— Propun s? folosim aceast? scrisoare cu rezolvarea în ea pe post de fâ?ii de aluminiu. S? o facem public? prin toate mijloacele posibile: ziare, scris ?i online, televiziune, internet ?i toate canalele mass-media la care aveam acces astfel încât s? producem orbirea tandrei noastre fiare care este Universul!
Dup? câteva secunde de medita?ie, directorul aprob?:
— Bun? idee, agent principal Emily Carter. A?a, Universul nu î?i mai poate da seama care matematicieni pot rezolva aceast? conjectur? prin propriile lor eforturi sau care au v?zut în alt? parte rezolvarea. Sper s? dea rezultate, fiindc? nu v?d alt? solu?ie deocamdat?. Te-am înaintat în grad, a?a c?, te rog, du-te ?i ocup?-te de problem?!
Cu scrisoarea în mân?, Emily Carter ie?i din biroul directorului gândindu-se dac? procedase bine. Dac? Universul nu era nici atât de incon?tient ?i nici atât de tandru pe cât a presupus fostul ei coleg? Nu cumva va dori s? se r?zbune pe cea care i-a dat planurile peste cap?
„Preventiv, cred c? ar trebui totu?i s? port la mine o mic? butelie de oxigen!”, ?i-a spus ea în timp ce ie?ea din sediul FBI.