Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Caietul cu proz?

de Paul Pietraru

- Da, dar trebuie s?-l în?elegem. Nu ?tie s? fac? nimic, dar tot ar fi trebuit s? se
g?seasc? ceva ?i pentru el. Omul ?sta este un munte de pasiune, erodat de viiturile vie?ii. Dar vorbesc prea mult ?i ca din carte. M? apuc s? tai lemnele, de fapt sunt în stare acum s? le rup cu mâinile. Când am început s? lovesc lemnele cu securea s-a trezit ?i Irinel.
- No zâua bun?! Hai s? m?nânci c? am un vin de cas?, mama lui! l-a chemat
R?zvan, sco?ând un flacon din rucsac. Cine nu m?nânc? nu prime?te!
- Nici nu-mi trebuie, po?i s?-l bei tu c? nici nu-mi place! a r?spuns, ar??gos,
Irinel.
?i-a turnat o palinc?, ?i-a luat ?ig?rile ?i s-a dus lâng? lac. S-a a?ezat pe o
piatr?, cu spatele la noi ?i a r?mas singur. R?zvan ?i Barbu ?i-au instalat ?i ei cortul ?i am început s? despachet?m tot ce aveam în rucsaci. Ne-am aruncat lucrurile în corturi, am înte?it focul, ne-am a?ezat turce?te în jurul lui ?i am trecut la degustarea licorii lui R?zvan.
- E f?cut de mine din strugurii de lâng? cas?, ne-a spus R?zvan, a?teptând
p?rerea noastr? de cunosc?tori. La asta m? pricep ?i în fiecare an fac cam dou? sute de litri. ?sta-i de acum trei ani.
- Jos p?l?ria ?i pentru calitate dar ?i pentru vechime. ?i eu fac vin acas? dar
dup? Pa?ti nu mai am deloc. De vreo zece ani am început s?-mi dezvolt via, am tot selec?ionat soiuri cât mai timpurii, pentru c? la mine este foarte mult? umbr?, ?i înc? nu am g?sit strugurii care s? se coac? în fiecare an. Am soiuri din Blaj, din Oltenia, din Alba ?i chiar din Germania, dar nu sunt mul?umit pe deplin. Oricum ai un vin super ?i când ?tiu c? e f?cut acas?, de mâinile tale, nu am cuvinte. Am ?i eu dou? butelii de vin dar din comer?. Nu e r?u dar nu ?tiu cine ?i cum l-a f?cut. Am descoperit în urm? cu câ?iva ani vinurile de Tohani, podgorie princiar? la origini, cu un gust special, dup? sufletul meu.
Singur?tatea lui, autoizolarea ?i mai ales faptul c? ne-a întors spatele ne atr?gea
mereu privirile, dar niciunul din noi nu ?tiam ce-i de facut. Era de în?eles o stare bahic?, pentru ca nici noi nu aveam inten?ii sportive pentru seara ce urma, dar era prea mult. Nu în?elegeam pe deplin, de fapt deloc ce se întâmpl? cu Irinel. Am trecut pe lâng? rucsacul lui ?i, fiind deschis, mi-am aruncat o privire în?untru. Pe lâng? flacoanele de ?uic? mai avea doar ni?te haine.
- ?sta nu are deloc mâncare, le-am spus celor doi. Sta?i c? m? duc eu s? vorbesc
cu el.
Cu inima strâns?, ne?tiind cum s? intru în vorb?, mi-am luat pachetul de ?ig?ri ?i
m-am apropiat de el cu sticla de palinc? în mân?. Neg?sind nicio variant? de abordare de care s? fiu convins c? va reu?i, m-am trezit vorbind ar??gos, relativ dur, ?i, sunt convins, destul de fals, în timp ce-i turnam ?uic? în can?.
- Mai t?lpa?ule! De?i ne-am întâlnit destul de rar în ultimii ani, ne cunoa?tem de vreo treizeci, a?a c? las-o dracului odat? ?i hai s? stai cu noi. Tu ne-ai adus pân? aici ?i acum te doare în c… de noi. M? faci s?-mi par? r?u ca am acceptat provocarea ?i dac? o mai ?ii a?a, mâine diminea?? îmi fac bagajul, urc Ineul ?i o tai acas?. C? n-am venit aici sa-?i v?d spatele. Ce mare c?cat c? bei întruna. Avem noi mâncare destul? ?i hai s? povestim. Î?i ?tiu situa?ia, înjur?-m? dac? vrei, descarc?-te dac? po?i, url? s? se aud? pân? în Pietrosul, po?i s? ?i plângi, dar stai cu noi la foc. Nu strica frumuse?ea clipelor de acum. To?i ?tim c? în ultima vreme ?i-e greu, dar ?i eu ?i R?zvan am trecut prin situa?ia ta. E drept c? nu atâta timp, dar vom g?si o solu?ie. Întotdeauna exist? solu?ii. Chiar dac? nu perfecte, cel pu?in suportabile.
- Pentru mine nu mai exist? nicio solu?ie… Eu nu mai cobor de pe munte.
- Dar ce te faci c? ?i se termin? ?uica? am încercat s? schimb tonul.
- Rahat, ?i-am spus c? am adus-o pentru to?i.
- Atunci hai ?i bea cu noi, nu sta de unul singur aici!
- Nu pot… îmi vine tot timpul s? plâng, a spus prinzându-?i fa?a în mâini.
În fa?a disper?rii lui mi-am pierdut hot?rârea, ?i, pentru o clip?, era s? renun?. Cred c? tot ce îi spuneam nu f?cea decât s?-l înt?râte în atitudinea lui.
- Bine m?i Irineule, dar ?i dac? stai aici nu faci nimic… Hai la foc! ?i dac? te
apuc? jalea vii lâng? lac, te r?core?ti, ?i-?i trece. Nu po?i s? stai toat? noaptea aici. Nu ne mai arde nici nou? de nimic ?i am pornit atât de frumos. Hai c? s-a dus ?i soarele ?i e r?coare. Înte?im focul, mai tragem o haleal? ?i ne îmb?t?m cu vin ?i pove?ti. Spal?-te un pic pe fa?? ?i hai cu mine!
S-a lini?tit un pic, s-a sp?lat cu apa rece a lacului, s-a ?ters cu tricoul de pe el,
l-am luat de dup? umeri ?i ne-am apropiat de foc. Când am ajuns mi-am dat seama c? ?i-a uitat cana lâng? lac ?i m-am întors s? i-o aduc.
- Mai ?ti?i strig?tul de disperare ce-l rosteam în fa?a frumuse?ilor ?stora? i-am întrebat, la întoarcere, pentru a rupe t?cerea.
- Nu, ce strig?t?
- De fapt nu de disperare, ci mai mult de asumare, în stil camusian, a destinului.
Un strig?t pozitiv ?i lucid al con?tiin?ei de sine. Dau o butelie de vin celui care ?i-l aminte?te!
Se uitau unii la al?ii, ?i, amintindu-?i dezbaterile existen?ialiste ce le aveam cu Irinel, pe teme camusiene, în serile petrecute la foc, pe vremuri, a?teptau raspunsul de la el.
- Hei lume, cum te treci!
- Exact! Bravo! Esti bun mo?ule! Asta-i via?a adevarat?! Ast?zi, c?lcând pe
potecile de coast?, adâncite în mii de ani, de sute de genera?ii de animale, m-au n?p?dit toate gândurile uitate din anii de demult. M? întrebam pur teoretic, alegând una din poteci, dac? în urm? cu ani mi-am adus ?i eu contribu?ia la adâncirea ei. M-am sim?it f?când parte din natur?, chiar o parte a divinita?ii care a creat toate minunile astea. M-a cuprins o lini?te cum nu am tr?it demult. Cred c? pu?ini oameni au tr?it sim??mântul acesta. Îmi amintesc Irinel când îmi spuneai c? oamenii care iubesc muntele sunt oameni de calitate, oameni adev?ra?i. Poate nu am în?eles foarte bine atunci ce voiai s? spui, dar azi am în?eles pe deplin. Nu efortul ?i riscul asumat ci capacitatea de a tr?i bucuria simpl? ?i adev?rat? de a te pierde în m?re?ia muntelui probeaz? valoarea uman?. ?tiu acum c? acelea?i sim??minte le tr?iam ?i în urm? cu dou?zeci de ani, dar nu eram în aceea?i m?sur? con?tient de ele. Tu, sigur în?elegi ce vreau s? spun.
- În?eleg, dar din p?cate eu am alte eviden?e acum.
- Orice probleme ai avea, atitudinea, ca r?spuns, nu poate fi decât una singur?.
S?-?i ridici bolovanul ?tiind c? va c?dea la loc ?i va veni o vreme când nu-l vei mai putea duce. Via?a merit? tr?it?, în orice condi?ii.
- Via?a, dar nu moartea…
- De acord dar ?i moartea face parte din via??, ?i trebuie sa faci pasul cu
demnitate ?i decen??.
- Ai dreptate, ?i pentru prima dat? azi, sunt de acord cu ce spui.
Nu am în?eles atunci în ce fel îmi d?dea dreptate spunând c? e de acord cu mine,
dar nu peste mult timp aveam s? în?eleg.

Paul Pietraru (cioplitorul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro