proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

………………………………………………………………………….
Trenul abia se târa ocolind dealuri. Solda?ii plutonului Brand erau tri?ti. Nici chiar Laz?r nu mai încerca s? destind? atmosfera. Dac? zile în ?ir comentariile lui despre tot ce vedea pe geam stârnea hohote, acum cei mai mul?i se uitau mustr?tor la el când deschidea gura. Într-una din desele opriri, zise cu o voce care se auzi în tot vagonul:
- Uite, m?i, ce seam?n? locurile astea cu cele de pe la noi. Parc? ne-am oprit la semnal înainte de a intra în Cop?a.
- Mai tac?-?i gura, Laz?re!
Soldatul nu mai continu?. Era atent, ca to?i ceilal?i, la zgomotele care se auzeau în surdin?. Cu toate c? de abia se auzeau, to?i ?tiau c? o mitralier? trage. Trage cu gloan?e adev?rate, nu cu cele de manevr?, cu care erau ei obi?nui?i. ?i nu putea fi prea departe. Poate la vro patru cinci kilometri. Ori poate nici atât? Peste zgomotele îndep?rtate s-a suprapus un zumzet ca de bondar. În curând zumzetul crescu în intensitate, acoperind glasul mitralierei, apoi f?cu gemurile s? zbârnâie . Unii, care ?edeau spre ferestrele din dreapta, au v?zut avionul ce venea spre ei. A trecut pe deasupra trenului, s-a întors, îndreptându-se spre direc?ia din care venise.
- Domnule sublocotenent, îi de-al nostru ori îi de al lor?
Laz?r, cu glasul speriat, cum nu-l auzise nimeni pân? atunci, zise în ?oapt? tremurat?
- Tu, de-al cui ai vrea s? fie?
Nimeni nu se uit? spre el. To?i ochii erau îndrepta?i spre sublocotenent.
Nu-i de-al nostru. Nici nem?esc nu este. De ?sta n-avem îns? de ce ne speria. Este un avion de recunoa?tere. Numai s? nu aduc? dup? el altele, cu bombe ?i mitraliere.
Trenul se puse din nou în mi?care. Mergea în aceea?i direc?ie, din care mai înainte se auzise mitraliera. Dup? câteva minute, se opri din nou. Glas de goarn? anun?a adunarea comandan?ilor de plutoane în vagonul Statului Major. Dup? câteva minute, sublocotenentul se întoarse ?i spuse:
- Am ajuns la destina?ie. Vom coborî cu tot echipamentul individual ?i ne vom încolona în stânga vagonului. Comandan?i de grupe, lua?i comand! Ave?i la dispozi?ie cinci minute. Executarea!
Nu dup? mult timp batalionul era încolonat lâng? terasamentul c?ii ferate. Trenul, golit de solda?i, se puse în mi?care. Abia acum v?zuser? c? se aflau într-o gar?. Din ceea ce fusese odat? cl?direa mai r?m?sese un zid negru cu ni?te g?uri în loc de ferestre. În apropierea acestui zid era o construc?ie nou?, un soi de barac?, din scânduri negeluite. De acolo se auzea ??c?nitul telegrafului. Deci gara func?iona. Aflar? ?i numele g?rii scris pe o scândur?: STALINO. Ofi?erii, subofi?erii, chiar ?i unii din rândul trupei ?tiau unde se afl?. Cu ochii min?ii vedeau harta. Micul cercule? lâng? care scrie Stalino se afla pe râul Done?. La sud, pe hart? p?rea aproape, era Marea de Azov. Dup? ce Done?ul era înghi?it de Don, se v?rsau împreun? în aceast? pung? a M?rii Negre, care era Marea de Azov. To?i care ?tiau, dup? hart?, unde se afl?, au r?suflat, oarecum u?ura?i, c? trenul nu i-a dus ceva mai departe spre est acolo unde Fluviul Volga p?rea, dup? direc?ia în care curgea, c? se va întâlni cu Donul. Aci, unde marele fluviu se dep?rteaz? de mai micul s?u frate Donul ?i o ia înspre Marea Caspic?, se afl? Stalingradul. Aici p?rea, dup? toate ve?tile, c? este mai periculos. Aici se stabilizase de câteva luni frontul. De aici nu se mai putuse trece de Ru?i. Aici, se vorbea, au fost aduse de c?tre ru?i, ?i ei s?lbatici, alte semin?ii din Asia, care, înarmate nu cu cine ?tie ce arme moderne, nu puteau s? se întoarc? din drum. Li s-a spus s? mearg? tot înainte ?i ei tot într-acolo mergeau. Mureau ?i nu se întorceau niciodat?. ?i erau mul?i, cât? frunz? ?i iarb?. ?i nu luau prizonieri. To?i care c?deau în mâinile lor erau trecu?i prin ascu?i?ul s?biei sau al pumnalului. Când erau înfometa?i ?i nu aveau altceva de mâncare, pentru ei era bun? ?i carne de prizonier tân?r. A?a se vorbea. ?i oamenii credeau aproape orice, mai ales, dup? ce v?zuser?, în drumul lor, pân? aicea, distrugerile r?zboiului care, pentru cei mai mul?i, ar fi fost cu câteva s?pt?mâni înainte pove?ti. A?a c? au fost mul?umi?i când dup? un kilometru de mers ?i-au dat seama c? n-au luat-o spre est, ci spre sud. Deci nu mergeau spre Stalingrad, ci mai degrab? spre Marea de Azov. ?i probabil c? aveau mult de mers, de vreme ce ofi?erii nu le-au impus un anume ritm sau o aliniere cât de cât. Plutoanele ?i companiile batalionului aveau doar consemn s? p?streze distan?a pe care au avut-o la plecare între ele. Ritmul îl impunea, a?adar, primul pluton al primei companii. La urm? de tot veneau cele ?ase c?ru?e ale batalionului câte una de fiecare companie. Caii abia puteau fi ?inu?i în frâu, fiind odihni?i ?i bine hr?ni?i. Au stat doar în tren, f?r? a face nici un efort, peste dou? s?pt?mâni. Plecaser? din Sibiu în 12 septembrie ?i au debarcat la Stalino în 5 octombrie. ?i oamenii erau odihni?i. Mergeau în pas vioi prin aerul care parc? devenea tot mai rece odat? cu l?sarea serii ?i apoi a întunericului.
La începutul mar?ului, Nae p??ea în pas vioi în fruntea plutonului. ?tia, ca to?i ceilal?i comandan?i de plutoane, c? aveau de str?b?tut 17 kilometri pân? în localitatea Elinovka unde vor sta?iona câteva zile pân? se vor organiza ?i vor ocupa pozi?iile de lupt?. Î?i f?cu socoteala c? în aproximativ patru ore vor fi acolo, unde se vor putea odihni, ?i a doua zi vor avea parte de o mâncare cald?. Î?i anun?? oamenii, prin comandan?ii de grupe, s? fie lini?ti?i c? în câteva ore vor avea un acoperi? deasupra capului, c? nu vor fi b?ga?i imediat în lupt?, a?a cum se temeau cei mai mul?i.
La un moment dat, sim?i o furnic?tur?, apoi o în?ep?tur? în coapsa piciorului drept. Sim?i conturul r?nii pe care o primise exact cu un an înainte, nu foarte departe de aici, la Dalnik, în apropierea Odessei. Doamne, doar n-o s? mi se desfac? rana, ce m? fac mai am atâta de mers pe jos. Pe frunte sim?i pic?turi de transpira?ie. Tot p??ind când în fruntea plutonului când al?turi, încet, încet se lini?ti. Furnic?turile ?i în?ep?turile disp?ruser? tot a?a de brusc cum au început S-a convins pe el, ca ?i cum ar fi convins pe altcineva, c? n-a fost decât o p?rere. Î?i b?g? mâna în buzunarul drept ?i-?i pip?i cicatricea. Era totul în regul?. La ap?sare nu sim?ea nicio durere dup? cum nu sim?ea nici la piciorul stâng. Totul e în regul?. Îmi fac griji degeaba. Transpira?ia mai persist? o vreme. Apoi sim?i o r?coare în tot spatele. Î?i strânse vestonul cât putu ?i se gândi c?, la prima oprire , va trebui s?-?i scoat? din lada de campanie, care era în c?ru?a companiei, mantaua sau cel pu?in vesta de lân?.
Se învior? dintr-odat? ?i zise în a?a fel încât s? fie auzit de to?i: b?ie?i, o s? dau tonul la un cântec. O s? cânt?m a?a cum cântam în tren dup? ora stingerii când ziceam ca nu trebuie s? se aud? din vagonul vecin. Fi?i aten?i, mai ales ba?ii: Mândru-i jocul ha?egana tra la la la la… cei patruzeci de feciori, îmbr?ca?i milit?re?te, cu efectele personale ?i cu armamentul din dotare asupra lor, începur? s? cânte pe dou? voci. Ritmul, care trebuia s? fie s?lt?re?, parc? d?dea ?i semne de doin?. R?zb?tea un fel de triste?e c? sunt departe de cas?, sim??mântul c? sunt în apropierea unei primejdii grozave pe care n-o pot evita oricât s-ar str?dui, sim??mântul c? oricând li se poate întâmpla, f?r? voia lor, desp?r?irea de lumea aceasta, în care au venit tot f?r? vrerea lor. Sim?eau parc? destinul( soarta) al?turi de ei. Era ceva cu care trebuie s? te por?i frumos, ca s? se poarte ?i el bine cu tine. Dac? destinul era unul, dar se purta diferit cu oamenii, trebuie s? te por?i bine cu aproapele pentru ca ?i el, destinul, s? se poarte bine cu tine. ?i astfel de lucruri au discutat în cele dou? s?pt?mâni de c?l?torie cu trenul. Pentru b?ie?i, to?i de la ?ar? ?i to?i ortodoc?i, precum ?i pentru sublocotenentul lor, înv???tor, vagonul care le-a fost cas? dou? s?pt?mâni le-a fost ?i sal? de clas? ?i chiar biseric? în cele dou? duminici, precum ?i în ziua de 14 septembrie, S?rb?toarea Sfintei Cruci. Sublocotenentul le-a citit solda?ilor Apostolul ?i Evanghelia duminicii respective ?i le-a explicat pe în?elesul lor textele din Noul Testament. Avea Cartea Sfânt? a Evangheliilor într-o edi?ie cu foaie sub?ire ?i format ce intra numai bine în porthartul pe care îl purta tot timpul la el, a?a cum prevedea Regulamentul, în timp de campanie.
Au cântat apoi Cântecul Odessei. Ba?ii ziceu grav : Calul pa?te ?i necheaz?, r?spundeau tenorii: Stalin plânge ?i ofteaz?, apoi to?i: M?i Staline, nu ofta/ c? Odesa nu-i a ta/ au intrat românii-n ea.
La un moment dat, sim?i c? cineva m?r??luie?te lâng? el. Întoarse capul ?i-l v?zu, cu surprindere, pe c?pitanul Tu??, comandantul Companiei. Nici nu apuc? s?-l salute rgulamentar c? acesta zise:
-Bine faci, domnule sublocotenent. Bine faci c?-i înve?i cântece. Am auzit c?-?i exerci?i meseria de înv???tor cu ei. Ba chiar îi ?ii ?i locul preotului. Bie?ii de ei nu ?tiu ce-i a?teapt?.
- Ba ?tiu domnule c?pitan. ?tiu ei bine c? au auzit de la al?ii care au fost în foc. Dar trebuie s? fie tari ?i s? ne înt?rim ?i noi.