Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.
Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap
Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.
Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.
Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.
de Paul Pietraru
X
- Dup? moartea colonelului Bro?teanu, bunicul meu, mergeam în vacan?e la m?tu?a Liana, so?ia lui Angelo Stroiescu, de care-?i spuneam. Diminea?a, unchiul m? trezea înainte de a pleca la uzin?, îmi d?dea bani spunându-mi s? cobor în sta?ia de autobus, s? iau unul, oricare, s? merg dou? sta?ii, s? cobor întorcându-m? pe jos înapoi, s? m? urc în altul mergând la fel dou? sta?ii, întorcându-m? pe jos acas?. În ziua urm?toare am mers pe fiecare linie câte patru sta?ii, întorcându-m?, întotdeauna, f?r? probleme, în ?oseaua Giurgiului. În acest fel, într-o vacan?? de o s?pt?mân? am înv??at s? m? descurc în Bucure?ti, datorit? planului f?cut de specialistul în planificare al uzinei bucure?tene. În?elegi ce oameni au chinuit tic?lo?ii ??tia, ar fi o tr?dare s? ?in cont de ce-mi spui tu, s? le d?ruiesc împu?i?ilor ?stora asemenea minune de comoar?. Nenonoroci?ii ??tia îl mint pe Dumnezeu în fa??, când pup? mâna popii, ?i-i râd în spate, dup? ce au coborât treptele bisericii.
- S? fie a?a cum zici tu, sunt tic?lo?i, dar dac? nu declari comoara, e?ti la fel ca ei. Într-un muzeu mul?i s-ar bucura la vederea podoabelor.
- S-ar bucura pe dracu! Cine a mai v?zut tezaurul ascuns la ru?i? Nu m? las? nici prin?esa Sfântului Andrei, ar suferi tare mult, cred c? a? înnebuni, m-ar face s? înnebunesc, mi-ar intra în cap ?i nu ar mai ie?i de acolo. Nici tat?l meu, Ioan, fiul lui Mavros ?i al Vasilichiei nu m-ar l?sa, sunt sigur, dac?-i afli povestea, vei în?elege, în esen?a lor ?i ??tia de azi sunt tot un fel de Stalini ?i Hitleri, doar c? nu mai au atâ?ia adep?i, toat? lumea se împarte în dictatori scelera?i, pe de o parte, ?i restul am?râ?ilor, de cealalt? parte.
- Da, ?i tu, bandit f?r? scrupule pân? nu demult, te-ai însfin?it deodat?, e?ti curat, de pus în icoan?.
- Nu deodat?, ?i-am spus doar, mi-au trebuit cinci ani de suferin?? schimbat? în bucurie s? ajung aici. A?a cum înainte îi pre?uiam, acum îi ur?sc de moarte, ?tiu sigur c? nu mai am nicio leg?tur? cu ei. În pu?c?rie mi-a expirat permisul auto ?i nu l-am mai înnoit. Smerenia nu are nevoie de ma?in?, în umilin?? ea cre?te, se des?vâr?e?te.
- Bine, bine, dar î?i folose?ti banii mituind în stânga ?i-n dreapta, cump?rând autoriza?ii de construc?ie, sau bun?voin?a brutarilor din ora?... Nu te cred, dar te ascult pân? la cap?t, ?i cu cât aduci mai multe argumente cu atât mi-e mai lehamite de tine ?i de comoara ta!
Nu am în?eles ce plan diabolic avea, trebuia neap?rat s? m? conving?, voia s?-l ascult pân? la cap?t, nu a reac?ionat la dispre?ul meu, continuându-?i povestea:
- Când a plecat pe front, tat?l meu era un copil, la fel ?i fratele lui, manipula?i de tat?l lor adoptiv, care era convins c? are dreptate, pentru el patriotismul fiind un sentiment fundamental. Pe amândoi b?ie?ii i-a trimis pe front, ,,s?-?i apere ?ara" le spunea cu mândrie nepref?cut? de militar de carier?, totul, ultimatumul Uniunii Sovietice pentru retragerea din Basarabia ?i nordul Bucovinei, pierderea Ardealului de nord, în august 1940, totul înfierbânta min?ile tinerilor de 18, 20 de ani, decizia se lua în grup, se înrolau senini pentru ap?rarea teritoriilor na?ionale, erau chiar nemul?umi?i de pasivitatea armatei, altele erau valorile în care credeau ?i în spiritul în care erau educa?i. Au mai trebuit s? a?tepte câteva luni, când nem?ii au început s?-?i aduc? oameni ?i tehnic? în ?ar?, luând în st?pânire cu superioritate Bucure?tiul ?i alte teritorii, nu mai era nicio îndoial? c? urma s? înceap? r?zboiul, care in iunie 1941 a debutat oficial, România intrând în r?zboi al?turi de Germania, împotriva unui colos necunoscut ?i însp?imânt?tor, Uniunea Sovietic?.
Ajuns pe linia de front tata s-a trezit destul de repede, moartea era peste tot, sentimentele în?l??toare au disp?rut r?mânând doar teama, frica animalic?, spaima în fa?a oric?rui ?uierat de glon? sau de obuz. Tr?geai de fric?, îmi povestea el, plângând în hohote, nu exist? m?re?ie decât pân? încep luptele, r?zboiul nu are nimic bun, nu are nimic sfânt ?i în?l??tor, este cel mai oribil act al umanit??ii, r?zboiul acesta dezgust?tor a fost între ei doi, între Hitler ?i Stalin care, în de?ert?ciunea inimii lor au trimis samavolnic pentru satisfacerea bolilor lor mintale milioane de oameni la moarte. La Cotul Donului au murit o sut? cincizeci de mii de români, la Stalingrad înc? pe atâ?ia, mureau ca fluturii sub ploaie cu grindin?, stepa ruseasca i-a ucis cu c?ldura sufocant? a lunilor de var?, ajunseser? s? bea ap? cu sânge din gropi cu cadavre, treceau râurile pe poduri umane, f?cute din cadavrele colegilor mor?i, acoperite cu foi de cort, tot stepa i-a ucis fizic ?i psihic când a venit gerul, generalul iarn? a fost aliatul suprem, for?a devastatoare a ru?ilor, gerul i-a salvat la Stalingrad înghe?ând Volga, permi?ând astfel aprovizionarea pe podul de ghea?? a r?m??i?elor for?elor sovietice, cu hran? ?i muni?ie, for?e care au ren?scut din cenu?? pulverizând armatele române implicate în cumplita b?t?lie. Ru?ii jucau pe teren propriu, de?ineau tancuri ?i blindate imbatabile chiar ?i în condi?ii de ger, au trecut în mar? peste trupele române, neglijate ?i abandonate ?i de c?tre alia?ii lor, nem?ii, care pân? în preziua dezastrului, orgolio?i ?i incon?tien?i, nu vedeau decât o singur? variant?, c?derea complet? a Stalingradului ?i redeschiderea drumului c?tre Moscova. Nu exist? cale de întors onorabila, niciodat? nu exist?, doar sinuciderea sau dezertarea, astea sunt singurele c?i de rezolvare a conflictului interior, ?i lacrimile-i curgeau pe obraji, f?r? ca m?car s? încerce a le opri. Moartea eroic? nu este o cale pentru cel în cauz?, el ne?tiind c? a devenit erou. Octavian a murit pe front cu pieptul perforat, la Sevastopol i-au r?mas oasele, Ioan avea s? guste din plin cupa amar? a r?zboiului.
- Nu dormiii... prietene! în noaptea asta s-au deschis cuferele cu amintiri, eu sunt cel care poveste?te, tu trebuie doar s? ascul?i, s? bei ?i s? ascul?i, dac? trece clipa adev?rului, po?i fi p?c?lit cu o via?? de minciuni, mai am înc? multe de povestit, pentru mine aceste dest?inuiri func?ioneaz? ca o terapie, poate voi dobândi somnul pe care l-am pierdut demult. Exist? ran? ?i leac, exist? p?cat ?i c?in??. Rana este p?catul, iar leacul este c?in?a. Rana na?te putreziciune, iar leacul o cur???. P?catul na?te putreziciune, p?catul na?te ru?ine, p?catul na?te batjocur?, în vreme ce c?in?a d?ruie?te îndr?zneal?, d?ruie?te libertate, cur??? p?catul. Eu acum cur?? rana, încerc s? scap de putregaiul din mine, am început acest proces mult mai demult, dar nu l-am încheiat, nu-mi este suficient de aproape iertarea, nici pe mine nu m-am iertat, am început s?-mi spun vorbe în?elepte acum câ?iva ani când am ajuns în locul în care ai tot timpul din lume s? te gânde?ti, dar eu nu mi-am terminat toate gândurile, apoi am c?utat lini?tea ?i iertarea în alt loc, am ucenicit ?i acolo, am înv??at foarte multe, începusem s? uit de mine cel vechi, s? m? lep?d de mine, în speran?a c? m? voi recâ?tiga, într-un fel. Voiam, ?i la pu?c?rie, dar mai ales la m?n?stire s?-l redescop?r pe tân?rul acela care plângea în interior când tat?l lui, r?nit pe front, lupt?tor cu idealuri înalte în prima etap?, dezertor disperat ?i totu?i curajos, într-o vreme, plângea povestindu-i atrocit??ile r?zboiului, neputin?a de a-?i împu?ca camaradul cu intestinele ie?ite, chiar dac? acesta-l implora s-o fac?. Voiam s? m? lep?d de cel care în orice moment încerca s? par? ceva, s? fie altcineva, pierdusem eviden?a multelor feluri de a fi ale mele, m? pierdusem pe mine cel curat ?i drept, uitasem cât de nevrednic de iubirea lui Dumnezeu eram, m? credeam
dar ce nu m? credeam, pân? într-o zi când aveam s? m? trezesc, de?ert?ciunea mea avea s? fie învins? de ura de dup? iubire a unei femei. Poate ?i iubirea din mine, necondi?ionat?, care nu pretinde nimic în schimb, care nu te judec? ?i nu te acuz?, ci te priŹme?Źte ?i te odihne?te, poate ?i iubirea aceasta m-a salvat ducându-m? la cel care eram cândva, atunci când tat?l meu plângea povestind drumul pân? la Stalingrad, cumplitul drum prin ar?i?a verii, apoi prin noroaiele ploilor de toamn?.
- La Cotul Donului dealurile erau domoale, povestea el, nu aveai unde s? te ascunzi, ni?te coline albe , de cret?, care s-au înro?it în dâre groase, c?deau ?i de o parte ?i de cealalt?, p?mântul alb sugea îndat? sângele care izvora din mii de trupuri. Se înro?eau ?evile armelor de atâta tras, mai mult de jum?tate dintre solda?i au r?mas în creta din preajma Donului, f?r? cruce la c?p?tâi. Ne-am împu?inat vizibil, am fost regrupa?i, apoi, o parte dintre noi am luat drumul Stalingradului. Se f?cea sim?it? toamna, acolo nu ?ine mult, l?sând locul iernii în scurt timp. Pân? s? înceap? ploile de toamn?, rasputi?a cum zic ru?ii, ne-am apropiat de Stalingrad, noiembrie ne-a prins într-un ora? înghe?at, sfâr?i?i de drum ?i foame. Începuse frigul iernii, ru?ii s-au regrupat ?i reorganizat, pozi?iile noastre ale românilor erau în?irate pe mai mult de trei sute de km, eram slab echipa?i pentru minus dou?zeci de grade, la sfâr?itul lui noiembrie, pe flancul unde eram noi, românii, a-nceput dezastrul. Tancurile lor uria?e, T 34 ?i blindatele robuste ne-au spulberat în trei zile. Scene de groaz? ca acolo, la Stalingrad nu cred c? s-au mai petrecut în alt r?zboi. Toca?i m?runt câteva zile cu artileria, când au trecut Volga înghe?at? ?i au n?v?lit peste noi, trecând cu tancurile peste bateriile noastre abandonate sau f?r? echipaje complete, câte un soldat încercând s? deserveasc? un tun, f?când ?i pe servantul, fiind ?i ochitor ?i observator, am în?eles ce însemna sfâr?itul lumii. Prietenul meu, soldatul Isachi, supravie?uitor ?i el m?celului de la Cotul Donului, cel cu care împ?r?eam col?ul de pâine ?i gamela cu ciorb?, el, omul de lîng? mine, care-mi ap?ra mi?c?rile printre gloan?e ?i c?ruia-i ap?ram deopotriv? salturile înainte sau ie?irile din tran?eele s?pate cot la cot, fratele meu de suferin?? ?i triste?e, izvorul amintirilor dureros de frumoase venite de dinainte de r?zboi, izvor de maturizare ?i în?elepciune, mi-a murit în bra?e, ciuruit de schijele împr??tiate de un obuz explodat, l-am întors pe spate, i-am închis ochii, rupându-i s?cule?ul cu pâine uscat?, desf?cându-i înc?rc?torul cu câteva gloan?e, ?i, în clipa aceea am luat decizia care mocnea în mintea noastr? a tuturor osta?ilor români de câteva luni, de când a-nceput dezastrul. Ce c?ut?m noi aici?, de ce nu mergem s? eliber?m Transilvania, acolo e locul nostru, aceasta era atmosfera din sânul armatei române, astea erau întreb?rile prezente în scurtele momente de acalmie ce ne mai erau h?r?zite, într-un r?zboi nedrept atât pentru noi osta?ii români cât ?i pentru civilii ?i osta?ii ru?i, într-o ?ar? neprietenoas?. i-am smuls verigheta de pe deget, am privit-o atent încercând s?-i re?in modelul, pentru siguran?? i-am f?cut o crest?tur? în interior, cu baioneta, ascunzând-o în grab? într-un buzunar interior, începând o retragere în mare vitez?, unde vedeam un soldat mort îi c?utam degetul inelar smulgându-i verigheta, dac? avea, când nu ie?ea t?iam ?i degetul, ?tergeam aurul de mantaua aspr?, mai luam ?i saci cu pâine uscat? ?i ?ig?ri, aruncându-le în grab? în rani?a înghe?at?, îmi preg?team întoarcerea acas?, alergam cu ultimele puteri ?tiind din zilele anterioare c? înaintarea ru?ilor pe flancurile armatelor române ducea la încercuirea celor prin?i în mijlocul frontului, nem?i ?i români deopotriv?. În frenezia retragerii abia dup? dou? zile am sim?it durerea din antebra?ul stâng, ducând mâna la locul dureros am sim?it mâneca înt?rit?, mi-am scos tunica, mâneca vestonului era plin? de sânge înghe?at, schija trecuse prin mu?chi, nu foarte profund, dar rana trebuia s? fie cur??at? ?i îngrijit?. Ascuns într-o p?dure, m-am pi?at pe o batist?, mi-am scos vestonul ?i c?ma?a frecând rana cu for??, am cur??at batista cu z?pad?, am urinat din nou legând batista pe ran?. Frigul cumplit avea s?-mi fie de folos, dac? era cald, în dou? zile rana ar fi fost infectat?, dar, în acela?i timp ?i vindecarea era îngreunat? din cauza gerului.
motto:
Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.
Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro