proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Stau în pat, sub p?tura grea, care miroase a fum ?i a mucegai. E aspr? ?i m? zgârie, dar ap?sarea ei îmi aduce aminte de îmbr??i?area dulce a mamei. Azi nu mai e nimeni s? m? strâng? de-adev?ratelea. Mara doarme lâng? mine, ghemuit?, cu smocul de p?r ie?it de sub p?tur?. Miroase a praf ?i a st?tut, iar asta îmi aminte?te de Bucure?ti, de mut?rile dintr-un loc în altul, cu lucrurile r?mase îngr?m?dite în cutii, stiv?. Niciodat? n-am ?tiut cu adev?rat ce tot trambal?m dup? noi. Dar nici nu conta, totul p?rea simplu. Mama zâmbea ?i spunea c? o s? fie bine, o via?? nou? într-un loc nou. Asta era vorba ei.
?i uite via?a unde ne-a adus. Aici, la ?ar?, în v?g?una asta în care ne-a l?sat ?i s-a dus. -O s? vin înapoi! Mhm! Stai pe-aproape! Oha, c? a plecat pentru noi... A plecat pentru ea! S-a dus ca o... nici nu pot s? spun! Mai bine dau un ?ut în scândura asta veche, oricum st? s? cad?! C? moac? ?la, cu rânjetul lui de motan în c?lduri, auzi! C? e de treab?! De treab?, pe naiba! Nu l-am v?zut eu prea mult, dar ?tiu exact cât îi poate pielea – cunosc genul! Mi se urc? furia în gât numai când m? gândesc, dar ce pot s? fac? M? uit la Mara. Asta mic? nu b?nuie?te nimic. Tot mai crede c? mama o s? vin? ?i o s? ne ia de aici. Pot eu s?-i zic adev?rul? S?-i spulber speran?ele? Mai bine las-o s? cread? ce vrea, e mai simplu a?a. Mi-e mil?; o v?d uneori cum se uit? în dep?rtare, ba la vale, ba la deal ?i suspin?. Sper?, s?raca, doar-doar o ap?rea ma?ina mamei. Acum c? am zis, îmi arunc ?i eu ochii la geam. Fereastra noastr? e acoperit? cu perdele vechi ?i galbene de la fum, iar afar?, doar noaptea ?i câteva frunze moarte care se zbat în vânt.
Pere?ii scâr?âie, umbl? ?oareci pe-acolo! M? termin?! Zici c? sunt ?oapte, îmi spun tot felul de chestii. Mai bine ies. M? ridic ?i ies afar?. E întuneric; p?mântul îmi alunec? sub picioare, e jilav. Simt cum mi se afund? t?lpile. Trag aer rece în piept, miroase altfel aici. A n?mol, a frunze putrede, a ceva ce nu e acas?. Când eram la ora?, totul mirosea a beton, a benzin?, a via??. Aici, miroase a p?mânt care parc? te trage în jos. E ca o gur? care te înghite încet în adânc ?i nu po?i face nimic. M? sprijin de gard, nu c? m-a? lini?ti. Nici aici nu scap de toate gândurile care m? bântuie. Noaptea asta e grea r?u. Din dep?rtare, de pe dealuri, încep s? se aud? ?acalii. ?i-au g?sit ??tia loc pe-aici, pe dealuri, de unde or fi ap?rut? Prima dat? când i-am auzit, mi s-a f?cut pielea de g?in?. Acum m-am obi?nuit, dar urletul lor tot îmi bag? spaima în oase. Înainte, pe-acolo h?l?duiau lupi. A?a zicea tata.
Tata... C? ?i el bântuie. Pe str?zile Bucure?tiului. Bunica zicea c? a fost mereu n?rod – ?i n-avea dreptate? Toat? via?a numai s-a certat cu to?i, de la ?coal? chiulea sau se r??oia la profesori. Mai târziu, am alat cu durere ce n?tâng a putut fi. Au cheltuit o avere cu el, dar degeaba. N-a fost în stare s? termine nimic. Un mare artist, nu? Cu nasul pe sus, gata s? sar? la har?? cu oricine. ?i-a g?sit refugiul în b?utur? ?i în pove?tile lui pr?fuite despre cât de boem a fost odinioar?. Boem, pe dracu! O sec?tur?! Mama s-a s?turat de lament?rile lui. L-am auzit odat? cum i-a strigat c? e un ratat. Atunci n-am în?eles, dar acum... m? doare, dar trebuie s? recunosc, avea dreptate. Cel mai tare m-a lovit când am auzit c? cer?e?te. Mara, s?raca, a tot insistat s?-i cumpere ni?te poezii. Mama nici n-a vrut s? aud?, ?i pe bun? dreptate. N-am în?eles-o atunci, dar când mi-au picat odat? din întâmplare ochii pe ni?te crea?ii... am citit ?i i-am dat dreptate. Aiureli! Prostii de doi bani, nici m?car nu se leag?. ?i cic? scrie poezie. Pe bune?! Mara tot îl iube?te ?i sufer?. C? cic?-i e dor de el. Dar cum s?-l mai iube?ti când îl vezi în ce hal a ajuns? L??os, soios, murdar, jerpelit, ca un vagabond care nu mai ?tie bine pe ce lume e. Privirea aia pierdut?... odat? inteligent?... m? enerveaz?! Da' ?sta e tata!
Tresar. A? putea zice c? m-a speriat vântul, dar nu-i vântul. Un alt sunet vine din ?an?ul de peste drum. Încet, parc? un oftat, un suierat. M? apropii f?r? s? scot zgomot, de?i nu ?tiu de ce m? duc acolo. Dau cu piciorul într-o tuf?, doar s? par curajos. - Ce vrei, m?? Hai s? te v?d dac? e?ti a?a tare! Dar nu iese nimic. Gura mi-e încle?tat?, de parc? s-a în?epenit. Încerc s? scot un sunet, orice, dar tot ce iese e un scâncet abia auzit.
Când m? apropii de ?an?, v?d ceva mi?cându-se. La început nu în?eleg ce-i. Încerc s? m? gândesc c? poate sunt doi oameni care stau de vorb?, dar nu-i asta. E o femeie ?i un b?rbat. El e peste ea, o ?ine strâns de mâini, iar ea scoate ni?te icnete mici, ca ni?te oftaturi. M? uit ?i nu ?tiu ce fac. Îmi vine s? cred c? se joac?, dar ceva nu e bine. Nu seam?n? cu nicio joac? pe care o ?tiu. Mi?c?rile lor sunt rapide, gr?bite, zici c? ar vrea s? termine totul mai repede. Inima începe s?-mi bat? tare ?i m? simt ciudat, de parc? ceva m? apas?. Ce fac ??tia? Îmi vine s? ?ip, s?-i spun b?rbatului s? o lase, hai s? ne batem dac? e?ti tare! Dar nu scot niciun sunet. Parc? am picioare de plumb; tot corpul simt c? mi s-a blocat. Femeia încearc? s? se mi?te, dar nu poate. Oftatul ei devine mai lung, mai dureros. Nu mai suport s? m? uit, dar nici n-am putere s? plec. A? face ceva, vreau s? o ajut, dar sunt paralizat.
Apoi, totul se opre?te brusc. B?rbatul se ridic? ?i pleac? f?r? s? zic? nimic. Femeia r?mâne acolo, trântit?. Se scoal? în genunchi. O v?d cum se târ??te pân? lâng? gard ?i începe s? plâng?. Încet, ca ?i cum ar vrea s? nu fie auzit?. Dar eu o aud. M? a?ez lâng? gard, ciucit, ?i îmi dau seama c? îmi dau lacrimile. Plâng ?i eu în t?cere. Îmi pun mâna pe uluca rece, iar ea face la fel, de partea cealalt?.
Suntem doi str?ini care î?i plâng durerile pe aceea?i uluc?.