Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Holbura

de Paul Pietraru

IV
Vreme de patru s?pt?mani dup? moartea Anastasiei ?i a lui Cristian, Iacob a tr?it ca un str?in în satul lui. Nu discuta niciodat?, cu nimeni problemele personale, î?i îndeplinea îndatoririle la fel ca înainte, întâlnea zeci de oameni în fiecare zi, le zâmbea de câte ori era cazul, fiind la fel de amabil ?i atent, ca întotdeauna. Participa la ?edin?e, lua decizii, semna documente, vizita zonele ,,fierbin?i" în care prim?ria efectua lucr?ri, era mereu în mijlocul oamenilor, dar se sim?ea de parc? nu mai era unul de-al lor. Dac? pân? la botez se sim?ea ca un lider, dup? aceea se vedea doar ca un ?ef. Sim?ea un ceva în ochii ?i-n vorbele celorlal?i, care se reg?sea ?i-n sim??mintele lui pentru ei. Întotdeauna r?mânea ceva nespus, mai mereu s-ar fi putut ad?uga ceva, tocmai acel ceva care, lipsind, îl f?cea s? simt? c? nu mai face parte din comunitate. Mereu sim?ea o privire urm?rindu-l când pleca, sau ni?te ochi ascunsi dup? o perdea, în permanen?? se sim?ea monitorizat.
Târziu, când ajungea acas?, disp?rea aceast? senza?ie. F?cea du?, mânca ceva la repezeal?, începând a-?i tr?i singur?tatea. Nu-l speria nimic, nu se temea de fantome, st?tea ore întregi la masa din curte, aproape mereu singur, f?r? vreo vizit?, se ducea în cas? târziu, c?tre miezul nop?ii, dar îi lipsea un singur lucru: în?elegerea. Î?i dorea în?elegerea, adev?rul, chiar dac? faptele în sine îi erau clare. Nu în?elegea nimic când î?i vedea pruncul, în memorie, spânzurat cu o buruian?, în?elegea moartea Anastasiei la vederea oribilei imagini, dar ce c?uta holbura pe mâna ei? Nici recunoa?terea procurorului de la regiune, c? singura variant? dovedit? pentru moartea micu?ului era aceea afirmat? de el, nici asta nu i-a adus lini?tea. Adev?rul de care avea el nevoie era mult mai ascuns, mai profund, mai greu de atins. Vestea aceea de la tv, pe care mai întâi i-a spus-o unul dintre b?ie?ii de la postul de poli?ie, apoi a v?zut ?i el ?tirea la un program de sear?, vestea aceea i-a adus o scânteie de speran??, i-a adus un pic de c?ldur? în inim?. Când a v?zut g?inile atârnând în spânzur?torile de holbura, ?i-a spus, scârbit: . A doua zi, cu noaptea-n cap a pornit c?tre satul cu întâmplarea, era la vreo ?aizeci de kilometri distan??, într-o or? a fost la gospod?ria cu pricina, un b?rbat v?ruia cote?ul, un tân?r s?pa o groap? în livad? ?i dou? femei î?i f?ceau cruce de câte ori treceau pe lâng? gr?mada de g?ini moarte, a?ezate lâng? cote?.
- Bun? diminea?a!
- Bun? s?-?i fie, drume?ule! Cau?i pe cineva? c? nu e?ti de pe la noi, sau a uitat ceva domnul pre?edinte?
- Nu sunt de pe-aici, a?a-i, ?i nu ?tiu despre ce pre?edinte vorbi?i, eu v-a? ruga s? m? l?sa?i s? m? uit la g?inile dumneavoastr?, atâta v? rog.
- Uit?-te, cum nu, dar peste gard, doar de acolo se poate, de acum nimeni str?in nu mai intr? în ograda noastr?, asta-i clar!
- Nu-n?eleg oameni buni, dar ce-a? putea s? fac r?u dac? a? intra doi pa?i pân? lâng? cote?ul de acolo...
- A?a a zis ?i pre?edintele, c? el vrea s? vad? o gospod?rie autentic?, chiar dac? i-am spus c? mare lucru nu are de v?zut, doar porcul ?i g?inu?ele astea, nou? buc??i, nici coco? nu aveam, c? cel pe care l-am avut îl cam b?teau g?inile, era tân?r ?i nepriceput, a?a c? l-am b?gat în oal?. S-a dus pre?edintele pân? lâng? cote? de parc? era din aur, apoi a vrut s? mearg? ?i la cote?ul porcului, dar s-a l?sat p?guba?, a dat de noroi ?i a renun?at.
- A?a ?i... nu-n?eleg.
- Ce nu-n?elegi? Pe pre?edinte l-a mâncat în cur s?-mi vad? g?inile duminic?, ?i luni, adic? ieri, mi-au murit toate, dar nu de moarte adev?rat?, cum mai mor la unii ?i la al?ii, sau de vulpe, au murit spânzurate, în?elegi omule? Spânzurate! Cine-a mai auzit s?-?i moar? g?inile spânzurate, ?i cu ce... cu holbura dracului, o holbur? mare ?i tare, mai groas? decât aia ce-o aveam prin curte, prin m?l?i?te, peste tot, c? se-ntinde de nu-i mai dai de cap?t. ?i-avea ni?te flori... mari cât o olicioar?, albe ?i mari, de-ai fi zis c?-s flori din gr?dinu??, nu alta.
- Bine, bine, am în?eles, nu mai intru, da nu-mi aduce?i, dac? v? rog din suflet, una dintre g?inile moarte, aici la poart?, s-o v?d mai de-aproape?
- Stai c? ?i-oi aduce-o eu, c? muierile nici nu se mai uit? la ele pân? nu-?i fac zece cruci, spun c?-i dracu b?gat în ele, ?i cam a?a-i... s? se spânzure g?inile singure, c? cine s? stea s? le lege iarba la gât? Acu?ica ?i-o aduc... uite-a?a, asta-i! ?i i-a trântit o mort?ciune la picioarele lui Iacob. G?in? corcit?, nici de ou? nici de carne, avea vreo trei ani, ro?cat? cu galben pe piept, a mai zis bietul om cu n?duf.
S-a uitat Iacob atent, a dat penele la o parte, observând inelul de holbur? strâns cu putere în jurul gâtului g?inii, care avea gura deschis? ?i limba scoas? din cioc, într-o parte.
- Nu pune mâna pe ea! a strigat femeia mai b?trân?, e necuratul în ea, mai încolo vine p?rintele s?-l alunge din cote? ?i din ograd?. Pân? nu vine, nu le-ngrop?m nici pe ele, s? le citeasc? ceva ?i lor.
Nu le-a mai atins Iacob, s-a ridicat uitându-se c?tre cote?, mergând în dreapta s? vad? mai bine în spatele g?inarului, unde p?mântul era r?scolit de parca cineva ar fi c?utat hrean. V?zând încotro se uit? str?inul, b?trânul s-a dus lâng? cote?, spunând:
- A?a-i cum b?nuie?ti, de aici a pornit holbura, dup? ce am t?iat toate nou? firele, am prins-o ?i am tras-o afar?, apoi am lovit-o cu sapa m?run?indu-i tulpina ?i sco?ându-i r?d?cina de la mare adâncime, s? nu mai poat? ie?i vreodat?. Buc??ile le-am ars într-un foc f?cut cu cioc?l?i usca?i. Am a?teptat pân? a ars în întregime.
- Bine-ai f?cut! Da cine-i pre?edintele ?sta de care spui c? ?i-a vizitat gospod?ria?
- P?i cine? Pre?edintele cel mai mare de la ora?, de la regiune, e prieten cu primarul nostru, ?i i-a c??unat duminica, s? vin? tocmai la mine s?-mi omoare g?inile, arz?-l-ar focul!
- Dar la al?ii n-a mai fost? Numai la dumneata?
- A mai fost, dar to?i au g?inile în curte.
- ?i a intrat ?i la ei în ograd??
- Nu, doar la mine, eram sf?tos de asta, chiar dac? ru?inat de s?r?cia mea. Acuma ce s? mai fac, în domnul p?rinte mi-e ajutorul ?i-n Bunul Dumnezeu, n?dejdea.
- Mul?umesc tare mult ?i Doamne-ajut?! om bun.
- Doamne-ajut?! i-a r?spuns b?trânul f?cându-?i cruce de trei ori, în timp ce-?i muta privirile la or?t?niile lui spânzurate, peste care a aruncat-o ?i pe cea pe care o cercetase str?inul ?sta, care nu-i prea pl?cea, gândindu-se c? era omul pre?edintelui, venit s? vad? dac? i-a reu?it lucrarea în curtea lui.
Nel?murit a plecat Iacob, nel?murit tr?ia mai departe, totu?i ceva se schimbase, un gând nou îl înso?ea peste tot, nu-l ?tia înc?, nu-i venise în minte exact gândul acela, doar îl sim?ea cum se lupt? s?-i p?trund? în creier, de undeva dinafar?, neîn?elegerea deplin? a faptelor oprindu-l. Când a aflat de moartea pruncului din copaia l?sat? pe cuptorul din curte, în?elegerea lui nu s-a îmbog??it cu nimic, ap?rând, în schimb un alt sim??mânt, o nemul?umire timid?, de mân? cu un început de revolt?, de r?zvr?tire împotriva a ceva sau a cuiva, nu ?tia înc?, doar sim?ea. Tr?ia mai departe ca un str?in de toate, a?teptând parc? s? se întâmple ceva care s?-i lase gândul acela, strain ?i el, s?-i p?trund? în creier. Când a venit peste to?i moartea celor zece nou n?scu?i în maternitatea din capital?, s-a cutremurat, apoi când a sim?it încotro se îndreapt? cercetarea cazului ?i acuza?iile procurorilor, s-a nelini?tit cuprins de revolt?. Societatea întreag? era cuprins? de revolt? ?i ur? împotriva celor care mânuiau holbura, o hr?neau ?i o st?pâneau împotriva celor one?ti ?i nevinova?i. Popula?ia cerea vinova?i, care nu erau de g?sit, guvernul se disculpa f?r? scrupule, un primar de sector din capital? ?i-a dat demisia, apoi, într-o zi ca oricare alta, a primit o cita?ie la tribunal, ca martor, într-un proces cu statul, care-o acuza pe so?ia lui, decedat?, de uciderea propriului copil.
St?tea cu hârtia în mân?, sim?ind în?elegerea cum p?trunde în toat? fiin?a lui, atâta în?elegere îi n?v?lea în creier ?i, mai ales în inim?, încât îi tremurau mâinile de ur?, nelini?te ?i dezgust. ?i-a l?sat totul balt?, s-a urcat în ma?in? mergând într-un loc în care nu mai fusese din ziua înmormânt?rii Anastasiei ?i a lui Cristian. Coroanele se uscaser?, bradul se scuturase par?ial în ar?i?a verii, p?mântul se a?ezase, coborând în cele dou? morminte, doar ni?te flori artificiale, murdare ?i decolorate supravie?uind, s-a a?ezat pe lespedea mormântului al?turat sim?ind o c?ldur? nou? în piept, o suferin?? f?r? m?sur? urcându-i în gât, apoi, deodat?, f?r? s? încerce s? fac? ceva, Iacob tr?ia binefacerea plânsului eliberator. Plângea în hohote, privind în sus, cu un pumn de ??rân? în mân?, nu se putea opri ?i nici nu voia, sim??minte ?i tr?iri noi îi inundau sufletul chinuit, în cele din urm? rostind, încet, doar pentru el, Anastasia, Cristian ?i Dumnezeu: Ierta?i-m?! Iart?-m? Doamne!
Peste dou? zile s-a prezentat la camera men?ionat? în cita?ie, a a?teptat s? intre, aproape o or?, în înc?pere erau dou? persoane, unul dintre b?rba?i fiind procurorul care f?cuse cercet?rile la fa?a locului ?i în fa?a c?ruia î?i scrisese declara?iile a doua zi dup? botez. I s-au adus la cuno?tin?? acuza?iile de omucidere îndreptate împotriva Anastasiei, faptele erau complet r?st?lm?cite, se afirma c? el, tat?l copilului aranjase probele cu holbura legat? de gâtul copilului, el fiind de fapt strangulat cu sfoar?, voind, ziceau ei, s?-i fie sc?pat? so?ia de acuza?ii, în cazul în care ar fi supravie?uit. Procesul era doar unul de restabilire a adev?rului, în aceast? perioad? în care minciunile împotriva guvernului ?i parlamentului au luat o amploare nemaiîntâlnit?, sub coordonarea for?elor de dreapta din opozi?ie în cârd??ie cu cele federale. În fa?a acelor acuza?ii absurde, Iacob a amu?it, neputând s? se reg?seasc?, la desp?r?ire amintindu-i procurorului cuvintele spuse chiar de el, a doua zi dup? botez.
- > a?a spunea?i cu ceva vreme în urm?, domnule procuror.
- Da, spuneam, dar ?i adev?rurile se schimb?, domnule primar.
- Adev?rul este unul singur, ?i dumneavoastr? îl ?ti?i, celelalte adev?ruri, la fel ca ?sta pe care mi l-a?i comunicat acum, sunt minciuni, falsuri grosolane.
- Nu fi?i obraznic, l?sa?i judec?torii s? stabileasca asta!
- Judec?torii sunt ai dumneavoastr?, de ceva vreme, adev?rul este al meu. Bun? ziua.

Paul Pietraru (cioplitorul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro