proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Amintirea acelei zile de demult e una dintre cele mai puternice din mintea lui. Are doar vreo ?ase ani ?i st? culcat pe-o p?tur? de lân? la umbra unei tufe de alun, la cap?tul ogorului lor din Coasta Luncii, acolo unde bunica lui pr??e?te de zor rândurile de porumb, profilat? în lumina soarelui de iunie, cu hainele ei albe de cânep? ?esut? în cas?, cu mânecile suflecate ?i mâinile încle?tate pe coada noduroas? a sapei.
Gelu prive?te când la ea, când la iarba ?i florile din jurul lui, cl?tinate u?or de briza cald? de început de var?. Îl fascineaz? mai ales florile mov asem?n?toare celor de trifoi ro?u, dar pe care nu le ?tie dup? nume. Ar putea întreba pe bunica, cea care le ?tie pe toate, dar parc? nici nu vrea s? afle. Iube?te misterul ?i necunoscutul. Ar aduna câteva s? le ofere bunicii când va face o pauz? ?i se va odihni al?turi de el, dar parc? nu-i vine s? le rup?. Le simte vii ca pe ni?te suflete de copii, chiar dac? n-au deloc înf??i?area unor copii. Le simte vibrând de via??, pulsând de sev? ?i de bucuria de a tr?i. A?a cum simte vibrarea ierbii ?i a tufei de alun care-i ?ine de umbr?. E atâta via?? în jur ?i el se simte cuprins de for?a ei tainic?. Parc? se simte p?truns de for?a vital? ca de un duh nev?zut care-i d? puteri neb?nuite pentru fiin?a lui firav? de copil.
Soarele coboar? spre apus când bunica sfâr?e?te munca ei ?i se a?az? al?turi pe p?tura aspr? de lân?, desface traista cu de-ale gurii ?i în?ir? bucatele pe un ?tergar curat.
- Hai s? îmbuc?m ceva, c? ?i-o fi foame ?i ?ie, zice ea cu glasul obosit de efort ?i de c?ldura zilei. Dar mai întâi s? zicem Tat?l Nostru.
?i în genunchi, cu mâinile împreunate, bunica roste?te rug?ciunea pe care el a auzit-o de atâtea ori, dar care azi i se pare mai ciudat? ?i oarecum mai greu de în?eles.
- Bunico, ce înseamn? c? a ta e toat? împ?r??ia ?i toat? puterea? Doar la el, la Dumnezeu e puterea? Eu simt c? putere e în toate, în flori ?i în copaci, în animale ?i în oameni. Toate tr?iesc prin puterea lor.
- A?a e, câte o f?râm? de putere este în toate cele vii, dar puterea cea adev?rat? vine numai de la el, acolo e toat? puterea ?i slava, a?a cum zice rug?ciunea. În toate celelalte puterea e mic?, nevolnic? ?i trec?toare, iute pieritoare. Doar la el puterea e nem?surat? ?i ve?nic?. Toate au via?? scurt?, se nasc, tr?iesc doar o vreme ?i apoi pier, doar el are via?? nepieritoare. Dar, ia ?i m?nânc?, s? prinzi ?i tu putere! zice bunica zâmbind.
Lui Gelu îns? nu-i arde de mâncare. A c?zut pe gânduri ?i are lacrimi în col?ul ochilor.
- Doar nu plângi, se nelini?te?te bunica. Sau o fi de la soarele puternic ?i c?ldura mare.
Gelu, cu ochii în lacrimi, întoarce capul spre orizontul îndep?rtat.
- De ce oare? De ce e atâta neputin?? ?i moarte? De ce nu-?i întinde Dumnezeu puterea lui peste tot ce-i viu, s? tr?iasc? toate ve?nic, a?a ca ?i el? De ce ?ine puterea cea mare doar pentru el?
?i începe s? plâng? u?or, cu suspine.
Bunica îl mângâie pe cre?tet ?i cu un col? al n?framei îi ?terge lacrimile.
- A?a e vrerea lui Dumnezeu ?i noi nu ?tim de ce e a?a. Trebuie s? tr?im atât cât ne e dat, s? ne petrecem pe p?mânt a?a cum ne e scris.

Retr?ie?te acea zi dintr-o var? de demult, stând întins pe patul de spital, unde se reface cu greu dup? opera?ia de cancer de colon. A avut o via?? plin?, s?n?toas? ?i cump?tat?, a fost un b?rbat puternic ?i plin de via??, a muncit pe brânci, a sim?it c? e în stare s? r?stoarne mun?ii, a ridicat case ?i a crescut copii de la care are acum sumedenie de nepo?i.
Dar pe nepus? mas?, dup? ce a trecut de cump?na celor ?aizeci de ani, a sim?it c?-l las? treptat puterile. Sl?bea pe zi ce trece, se mi?ca mai greoi ?i parc? un bolovan sau un sac ar c?ra dup? el la fiecare pas. La un control de rutin? a c?zut ca un tr?snet diagnosticul fatal. Acum s-a operat, dar ?ansele de supravie?uire s-au diminuat de la o zi la alta, face tratament intensiv cu cele mai tari ?i mai noi medicamente, dar se pare c? refacerea se las? a?teptat?. Se deplaseaz? cu greutate chiar ?i pân? la baie ori la mas?. Puterile-i scad, se duc, se topesc undeva în lumea misterioas? în care suntem arunca?i ?i unde puterea e doar la St?pân, la Împ?ratul Ceresc, a?a cum bunica-i spunea odinioar?.
La fiecare termen de control medicii sunt tot mai sceptici ?i mai rezerva?i în ce prive?te prognosticul de supravie?uire.
- Ne pare r?u, dar se pare c? tratamentul nu d? rezultate ?i noi n-avem nici o putere. Mai mult de atât nu putem face.
El tace. Ar vrea s? spun?: „?tiu, ?tiu c? nu ave?i decât o putere foarte mic? ?i mai mult nu pute?i face”. Dar spune doar atât:
- Doresc s? plec acas?. S?-mi face?i, v? rog, formele de externare.
- Ne pare sincer r?u. O s? v? extern?m ?i v? d?m tratamentul acas?, re?etele gratuite pentru medicamentele de cancer ?i pentru analgezicele tari, pentru morfine. Atât mai putem face pentru dumneavoastr?.

Respirând anevoie ?i tu?ind zgomotos, cu un efort supraomenesc, cu picioarele sl?bite ?i tremurând din toate încheieturile, cu ochii împ?ienjeni?i de sudoare ?i cu mâna încle?tat? pe b??ul de alun cioplit cândva de el însu?i, urc? cu greu pân? la ogorul lor din Coasta Luncii.
Se a?az? gemând pe iarba ars? de brumele toamnei ?i cu florile vestejite, culcate la p?mânt, exact pe acela?i loc pe care cândva, copil fiind, tremura de emo?ie ?i bucurie privind iarba ?i florile vii cl?tinându-se în b?taia vântului de iunie. Prive?te florile moarte ?i se gânde?te c? nici pân? azi n-a aflat numele lor. Dar nu mai conteaz?. ?tie c? de aici va pleca, de pe coasta asta unde cândva se ruga al?turi de bunica lui s?-i dea Dumnezeu pâinea cea de toate zilele, s?-i ierte totul, s?-l apere de tot ce-i r?u, s?-i dea putere ?i s?-l ?in? în via??.
A plecat de acas? spunând c? se duce doar la o mic? plimbare, o drume?ie în locurile copil?riei, dar simte c? puterea îl p?r?se?te gr?bit? cu fiecare clip?, cu fiecare suflare. ?i nu vrea s? moar? în patul lui, înconjurat de familie. N-ar putea îndura durerea celorlal?i.
Pr?bu?it pe spate, strig? f?r? glas c?tre cerul vine?iu: „Doamne, la tine e toat? puterea, las? te rog ?i în mine un strop din puterea ta. D?-mi m?car o f?râm? din ea, s? mai tr?iesc o vreme.” Dar cerul r?mâne rece ?i mut. O sfâr?eal? tot mai mare pare c?-l trage tot mai tare înspre p?mânt, se simte mai greu ca p?mântul ?i cu mintea tot mai înce?o?at?.
E toamn? târzie ?i soarele se duce gr?bit spre apus. Încet lumina zilei se stinge, iar el se cufund? lin într-un alt t?râm, într-o lumin? nou?, nemaiv?zut? ?i o muzic? stranie, nemaiauzit?, iar de undeva, de sus, aude un glas p?rintesc de o neasemuit? blânde?e, în vreme ce buzele lui îngaim? în ne?tire: „...c? a ta este puterea ?i slava, acum ?i pururea ?i-n vecii vecilor, amin...”