proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Ultima vacan?? a Victoriei a l?sat amintiri de ne?ters atât pentru ea cât ?i pentru ai casei care, într-o întreag? dup? amiaz? de duminic?, au ascultat-o povestind. Vorbele ei i-au purtat în lunga excursie f?cut? prin jude?e din sudul ??rii. Au v?zut ?i ei mun?ii str?b?tu?i de Olt pe lâng? care se strecura calea ferat? ?i ?oseaua pietruit?. S-au oprit pentru câteva ore la Cozia ?i apoi pentru o zi la Râmnicu Vâlcea. Explica?iile primite de la dirigintele Valeric? ?i de la doamna Lucia Cozma au ajuns prin gura fetei ?i la urechile celor ce o ascultau cu aten?ie. Când a ajuns cu povestirea la Bucure?ti tat?l s?u, Niculae, a început s-o completeze cu aducerile lui aminte de acum cinci ani de la încoronarea celui ce a fost Majestatea Sa Ferdinand.
- Ce mândre?e de b?rbat era ?i cât de tân?r s-a pr?p?dit în vara asta
- De ce zici, Niculae, c-a fost tân?r? Din poza de la gazet? mie nu mi s-a p?rut.
- A fost tân?r M?rie, a fost tân?r, cu cinci ani mai tân?r decât mine
- Vezi doamne ce tân?r mai e?ti tu la cei ?aizeci ?i ?apte de ani.
- Vârsta omului, M?rie, nu este dat? doar de anii ce-i duce în spate ci ?i de cum se simte ?i ceea ce face
Ar mai fi zis M?rie, mam?-sa, ceva dar s-a oprit. Ar fi zis c? ea, la cincizeci ?i cinci de ani, se socote?te b?trân?. Dar mai bine s-o lase pe Victoria s? depene amintirile unor întâmpl?ri petrecute nu de mult? vreme. ?i le-a povestit copila despre podul de Cernavod?, cât de încet l-a trecut trenul de au putut s? vad?, pe fereastr?, toat? l??imea Dun?rii cu b?rci plutind ba chiar ?i un vapor care a trecut pe sub ei. Fa?? de luciul apei trenul era mai sus decât vârful bisericii sa?ilor, poate de dou? ori pe atât. Le-a povestit cât a putut ea mai bine, c?utând cuvinte pe în?elesul lor, despre constructorul podului, despre noul material de construc?ie ne mai folosit pân? atunci pe la noi, betonul armat. Le-a descris apoi marea pe care pu?ini de prin p?r?ile lor au v?zut-o. Doar fina lui Ciudat povestea, atunci când aducea vorba despre Bosnia ?i He?egovina, despre Marea v?zut? în tinere?ile sale prin acele p?r?i. Au ascultat, ca vr?ji?i, povestea lui Ovidiu venit de departe, cu dorul lui de nest?vilit de a se întoarce acas? ?i cum moartea l-a g?sit pe aceste plaiuri. Au ascultat apoi descrierea moscheii pe care ea a v?zut-o la Constan?a.
- Chiar c? au mult? credin?? în dumnezeul lor, zise Niculae, poate mai mult? decât noi într-al nostru, (?i î?i f?cu repede o cruce înso?it? de un Doamne iart?-m?) de zici c? intr? descul?i în biserica lor
Le-a povestit despre Mân?stirea Curtea de Arge? ?i despre mormântul proasp?t de acolo al?turi de cel al b?trânului Carol ?i cel a doamnei sale Elisabeta.
………………………………………………………………………………
- Vezi, tu M?rie, când eram copii aproape c? nu ie?ea nimeni din sat, dac? nu punem la socoteal? pe cei ce mergeau la târgul Sibiului, la Ocna ori prin alte sate din apropiere. Au mers apoi b?rba?ii tineri în r?zboiul cel mare, de le-au trebuit s?pt?mâni, ba chiar luni s? se întoarc? acas?. Dup? aceia unii, precum ai no?tri, au ajuns pân? la cap?tul p?mântului, în America. Noi de abia am ajuns la Bucure?ti ori în Craiova. Stau ?i m? întreb pe unde or mai umbla, în timp de pace, copiii ori nepo?ii no?tri.
- Nu ?tiu b?rbate. P?mântul îi mare. Dar parc? tot mai bine este în satul t?u, unde oamenii te cunosc ?i tu îi cuno?ti, ?i la casa ta.
- Ai dreptate. Dar nu chiar de tot. Îi bine s? vezi ?i cum tr?iesc al?i oameni, de la fiecare ai de înv??at. Po?i s? înve?i ?i de la cei ce nu o duc prea bine. S? te gânde?ti de ce o duc a?a ?i s? nu faci ca ei.
- Nici tu n-ai dreptate chiar peste tot. La ce i-o ajuta Victoriei noastre c? a stat dou? s?pt?mâni la prietena ei, în satul acela de sub munte, în Sibiel?
- A v?zut cum tr?iesc oamenii pe acolo. ?i tr?iesc deosebit fa?? de noi. A aflat c? oile nu le mai aduc câ?tigul de alt?dat? ?i c? au început s? se gândeasc? s?-?i schimbe traiul de zi de zi. Cei cu oi multe n-au încotro ?i se duc dup? ele prin locuri îndep?rtate. Cei care au mai pu?ine, ori deloc, au început s? se gândeasc? la s?r?c?ciosul lor p?mânt pe care l-au împodobit cu pruni , peri ?i meri. Este drept c? n-au înc? vreun câ?tig, pân? nu sunt pe rod, dar trag n?dejde c? or s? aib?. Dac? nu ei barem copiii lor o s? se bucure de pomii ce i-au pus acum. Tr?iesc deosebit fa?? de noi ?i pentru c? se gândesc nu numai la ce o s? m?nânce azi, ori mâine, ci ?i la suflet.
- De unde ?ti tu la ce se gândesc ciobanii ori cei ce altoiesc meri ?i peri prin acele locuri.
- Cum s? nu ?tiu. Nu ne-a spus Victoria?
- Ce ne-a spus despre sufletul acelor oameni? C? eu, z?u, nu-mi aduc aminte.
- Chiar dac? nu ne-a spus vorba „suflet” noi trebuia s-o în?elegem.
- Ce s? în?elegem b?rbate?
- S? în?elegem c? pentru suflet au ridicat cl?direa aceia mare din piatr? cioplit?, de-i zic Casa Na?ional?. Au acolo bin? de pot face copiii lor teatru, au acolo o înc?pere plin? de c?r?i din care cetesc în nop?ile lungi de iarn?. ?i dac? ei, oameni în toat? firea cetesc, ce s? mai spunem de copiii lor. Numai cu Victoria au fost, la ?coala din Sibiu, trei feciori ?i dou? fete din acel sat. ?i au mai fost ?i în al?i ani. ?i mai sunt ?i pe la ?colile cele mai înalte. Un om înv??at, care s-a ridicat dintre ei a f?cut planul acelei cl?diri. Cioplitorii în piatr? t?iau buc??i mari, dup? cum le spunea el, apoi scria pe ele numere iar oamenii le ridicau în car? ?i le aduceau în sat. Dup? numerele scrise zidarii ?tiau unde s? o pun? pe fiecare. Astfel s-a ridicat casa despre care î?i spuneam
- A?a poveste?ti tu, de parc? nu demult te-ai întors de pe prin acele locuri.
- N-am fost decât odat? pe acolo, atunci când l-am dus pe Zaharie s? scape de jendarii unguri.
- Cum mai trece timpul. Oare câ?i ani s? fie de atunci?
- Destui ca s? îmb?trânim noi ?i s? se ridice al?ii. Dar dac? m? gândesc bine nu sunt mai mult de zece.
Vorbeam adeneori despre jendarii unguri, ?i mi-am adus aminte de ce mi-o spus azi de diminea?? Romu ?chiopoaici, ?eful de post. Zicea c? a trebuit s?-l trimit? legat la Ocna pe Niculaia Cuzâ vecinul nostru.
- Dar ce o f?cut copilul? Am vorbit ieri sear? cu el. Era îmbr?cat ca un domn ?i zicea c? înva?? carte la Cluj ?i c? o s? ajung? doftor. A venit doar s? o vad? pe biata mum?-sa ?i apoi se va întoarce acolo unde îi este locul. M-am bucurat pentru el. Mi-am zis „uite un copil s?rac, dar iste?, care o s? ajung? un om mare” Î?i aduci aminte c? Victoria ?i el erau primii la carte în fiecare an?
Îmi aduc, cum s? nu-mi aduc. Dar te-a min?it ?i pe tine ca ?i pe al?ii. Tr?ie?te numai din minciuni ?i din în?el?torii. S-a dovedit c? mergea prin târguri îmbr?cat domne?te, cu un caiet în mân? ?i un plaivas dup? ureche. Îi punea pe cei care erau cu vite de vânzare sau cei care cump?rau, s? pl?teasc?, e drept c? nu mult. Zicea c? este din partea prim?riei. Le d?dea câte o hârtie ?tampilat?.
Acum câteva zile a fost v?zut în gar? la Sibiu vânzând unui domn tinerel un parapleu. Era urm?rit de jendari dar în gar?, fiind mult? lume, i-au pierdut urma. Plutonirul Romul, c? de vreo câteva s?pt?mâni l-au ridicat în grad, a pus mâna pe el ?i l-a trimis, a?a cum era ordinul la Ocna. Acum se gânde?te cum s? fac? s? nu afle lelea Chiv? mama b?iatului. Dac? ar ?ti adev?rul, biata femeie, ar intra în mormânt. Ea se laud?, la cine o ascult?, cu feciorul ei. Zice c? nu mai are mult ?i va ajunge doftor. Unii, care l-au z?rit prin ora? îmbr?cat frumos ?i cu cravat? la gât, chiar o cred.
Victoria cuno?tea, dar nu a spus nim?nui, în ce ape se scald? fostul ei coleg. L-a v?zut, printre ulucile gardului spitalului, m?turând în curte. Tocmai a intrat, în tromb?, ma?ina salv?rii. S-a dat repede jos, de lâng? ?ofer, un b?rbat îmbr?cat în halat alb. Desigur un doctor. Împreun? cu ?oferul doctorul se chinuiau s? scoat? targa pe care era a?ezat bolnavul, sau poate accidentatul. Dând cu ochii de cel ce m?tura strig?: „brancadir hai repede încoace, ce mama dracului faci ! Las? m?tura aia ?i pune mâna la targ?”.
Niculaia Cuzâ se conform?
Peste câteva zile l-a întâlnit pe Breter. Era îmbr?cat într-un costum foarte deschis, cu pantofi albi, la gât cu lavalier?.
- Servus Viki. Era s? nu te mai cunosc. Ce frumoas? te-ai f?cut. M?i, m?i, s? nu-?i fie de deochi.
- Ce-i cu tine Niculae. De unde ai ap?rut. Nu te-am v?zut de câ?iva ani.
- Nici n-aveai cum s? m? vezi. Am fost plecat dincolo de mun?i c?-i tot ?ara noastr? acum ?i pe acolo , nu? Am fost înfiat, pot s? zic, de c?tre un boier. L-am salvat de la moarte în gara Sinaia tr?gându-l dintre liniile pe care tocmai înainta o locomotiv?. M-a dat la cel mai bun liceu din Capital?. Am absolvit simultan, adic? în acela?i timp, clasa a VI-a la particular, odat? cu clasa a V-a. La fel ?i a ?aptea cu a ?asea. Iat?-m? acum student la medicin?, în Cluj, tot pe banii binef?c?torului salvat de mine. Am de gând, pentru c? v?d c? se poate, s? dau examene în particular, s? ajung cât mai repede medic.
- Faci cumva practic? la spitalul din ora?ul nostru?
- Nu drag?. Crezi c? pe aici se poate înv??a ceva? Fac practic? adic?, ce zic eu?, lucrez împreun? cu profesorul Ha?ieganu care are deplin? încredere în mine. De fapt ?i eu îl admir, oarecum, pentru prestan?a sa în lumea academic?. Dar tu ce faci, drag?, prin acest ora? de provincie?... aha în?eleg,… înv???toare deci. Îmi pare r?u pentru tine, promiteai mai mult.
Reu?i s? scape, cu greu, de insisten?ele sale de a-l înso?i la Bulevard ori la Romischer Kaiser.
Nu se mir? de vocabularul lui, împ?nat cu mul?i termeni medicali. Desigur tr?ind, o vreme, pe lâng? lumea medical? ?i fiind inteligent s-a deprins cu acest limbaj ?i cu felul de a fi al medicilor. Îi p?ru r?u de acest prieten al copil?riei sale care a apucat pe panta minciunilor ori poate pe alta mai re