Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Saul von Tarsus

de Albert C?t?nu?

Numele meu este... Nu conteaz? cine sunt, important este s?-i spun povestea. Retorica lui era simpl?: ”Suntem aproape opt miliarde de oameni, opt miliarde de pove?ti, î?i dai seama?! Cine o s?-?i spun? povestea ta, dar pe a mea? Trebuie s? c?ut?m pe cineva priceput, cineva care s? nu încline balan?a nici spre stânga, nici spre dreapta, acel cineva; de preferin?? foarte pragmatic în a alege cele mai tainice secrete ?i s? le expun? cu precizie chirugical? aten?iei celorlal?i; care s? sesizeze tr?inicia clipei, acel bass profund al vie?ii care bate permanent în forul nostru interior ?i ne face s? credem c? suntem vii ?i importan?i. Dar oare suntem importan?i, oare povestea noastr? merit? aten?ia celor opt miliarde de povestitori, care trebuie s? se opreasc? din povestit ca s? asculte povestea ta?„
Când s-a n?scut tocmai se apropia de final un r?zboi mondial. Str?zile erau pline de cadavre de oameni, de ziduri d?râmate, de alarme aeriene ?i solda?i inamici înarma?i pân? în din?i care veniser? din alte ??ri pentru a aduce pacea într-un ora? aflat la mii de kilometri dep?ratare de casele lor, la fel de bombardate ?i pline de cadavre în putrefac?ie. Nimeni nu ?tia ce urmeaz?, mama pruncului mai pu?in. Dar din dragoste, poate din spaim?, nemaiavând dorin?a de a tr?i, a ales s?-l abandoneze în fa?a singurei cl?diri din ora? care r?m?sese complet neatins? dup? patruzeci ?i patru de zile de bombardamente f?r? oprire: catedrala ora?ului, cea mai înalt? cl?dire din ora?, reperul cel mai important al avia?iei inamice. Toate bombele acelea erau aruncate de la mii de metri în?l?ime calculând pozi?ia acelei bisericii uria?e construite cu sute ?i sute de ani înainte cu bog??iile jefuite dintr-un alt r?zboi de c?tre vechii locuitori ai ora?ului, ca o pedeaps? a faptelor lor. Una din regulile universului este c? orice ac?iune are ?i o reac?iune, iar alta spune c? orice am face, totul se învârte. A?a s-a învârtit ?i mama lui în jurul bisericii, s-a închinat de sute ori, s-a rugat, a plâns, a implorat, a blestemat, s-a c?it, a c?zut în genunchi ?i la final a hot?rât c? fiul ei, trebuie s? aib? parte de un tat?, c?ci cel natural, cel care o l?sase gravid?, murise, sau cel pu?in a?a scria pe scrisoarea pe care o primise cu trei zile înainte ?i avea un antet uria? cu un vultur care ?ine în gheare o cruce.mare. ”V? inform?m c? locotenentul ... a c?zut eroic la datorie ...” Mai departe nu a putut citi despre medalia care i se conferea postmortem ?i num?rul de inamici uci?i. Nu mai conta. Îi altesese noul tat?, Cel De Sus, de aceea a hot?rât s? i-l aduc? cât mai aproape.
L-a l?sat în fa?a bisericii, chiar în dreptul u?ilor acelea masive de lemn care avea sculptate doi serafimi uria?i cu aripile larg desf?cute ?i privirile a?intite spre cer, cerând parc? iertare pentru sl?biciunile lor. L-a l?sst ?i a fugit plângând printre d?r?m?turi ?i oameni mor?i. Trupele inamice înconjuraser? ora?ul ?i se preg?teau pentru asaltul final. O mie de tunuri, o mie de tancuri ?i câteva sute de mii de solda?i erau preg?ti?i s? rad? complet ora?ul de fa?a p?mântului a?a cum procedaser? romanii cu dou? mii de ani în urm? cu capitala du?manilor lor de moarte, Cartagina.
”S? nu r?mân? piatr? peste piatr?. Doar praf ?i pulbere!”. A?a a ordonat într-o discu?ie privat? celebrul mare?al al for?elor aliate conduc?torului flotei aeriene care urma s? atace la noapte r?m??i?ele ora?ului.
”?i catedrala?„ a întrebat senin colonelul cu tunica plin? de medalii.
”Tot, colonele, tot! Când trupele noastre vor intra în ora?, nu vreau nici m?car un ?obolan viu. Am pierdut destui solda?ii în ultima b?t?lie de strad?. Vreau un exemplu. Totul la p?mânt!”
Tactica de a d?râma din temelii un ora? se dovedise în alte lupte ale r?zboiului proast?, solda?ii inamici î?i g?siser? pozi?ii grozave de lupt? printre d?râm?turi ?i f?cuser? imposibil? inaintarea cu tancurile pe str?zile ora?ului, dar ordinul e ordin, iar mare?alul voia ca ziarele s? prezinte interna?ional groz?via pentru a da o lec?ie ?i alia?ilor din alte ??ri ale ora?ului programat s? fie ras de fa?a p?mântului. Cine se punea în calea tancurilor, avioanelor ?i a solda?ilor alia?i, va primi gata s?pate de bombe mormintele.

Cât despre scrisoare, a mototolit-o ?i apoi a aruncat-o. Era aduc?toare de ve?ti proaste.
De când îl v?zuse pe po?ta? c? se aproapia de casa lor cu un singur etaj acum, al doilea fusese avariat drastic la ultimul bomdardament, buzele i s-au uscat instantaneu, iar inima a început s?-i pompeze puternic cu spaim?. A pus mâna la gur?, oprindu-?i un ?ip?t.. S-a rugat s? nu se opreasc? în dreptul casei, dar nimic nu mai putea fi schimbat. Po?ta?ul s-a oprit.
-Ave?i o scrisoare de la înaltul comandament al armatei, domni?oar?, ?i i-a privit cu mult? mil? burta de gravid?. Toate scrisorile de pe la acel înalt comandament aduceau ve?ti proate, mor?i sau prizonieri. Îmi pare r?u, a repetat ?i i-a l?sat scrisoare pe pervazul plin de moloz.
Ea îl privise doar în ochi, evita albul acela imaculat al scrisorii cu antetul uria?. Po?ta?ul s-a îndep?ratat rapid, era o sâmb?t? ploioas? ?i mai avea multe scrisori cu acela?i antet uria? de l?sat altor familii. Devenise mesagerul lui Hades de mult? vreme, de când ofensiva locotenentului se împotmolise la mii de kilometrii dep?ratare de ora?ul lor. Po?ta?ul nu ?tia, dar Hades îl îndr?gise prea mult, d?duse atât de multe ve?ti care îi erau pe plac, încât a hot?rât s?-l cheme ?i pe el în regatul s?u. Urma s? ajung? ?i el acolo unde vom ajunge to?i atât de curând, încât nu vor trece dou?zeci ?i patru de ore ?i va traversa ?i el Styxul, la fel de gr?bit cum pedala acum pe biciclet? ca s? r?pândeasc? în ora? ve?ti despre alte mor?i ale tinerilor ora?ului.
A doua zi mama i-a spus:
-?tii c? domnul po?ta?ul a murit ieri noapte în bombardament?
Hans îl chema pe po?ta?, era ?chiop de un picior pe care îl pierduse în copil?rie, de aceea nu fusese înrolat în armat?. Avea ochii alba?trii, senini ca cerul ?i niciodat? nu fusese auzit înjurând. În prima zi de r?zboi s-a prezentat c?lare pe bicicleta personal?.un model Jäger mo?tenit de la tat?l s?u care luptase ?i el cândva pe alte fronturi ?i a cerut s? fie trimis în luptele ce doar începuser?.
-Oriunde, domnule c?pitan. Vreau s? fac cinste ??rii mele ?i conduc?torului ei.
C?pitanul, Adolf Braun, i-a privit ochii alba?trii, apoi bicicleta care avea o urm? de glon? pe cadru, urm? despre care t?t?l s?u îi povestise atâtea ?i atâtea, urm? de glon? pe care evita de ani ?i ani s-o ascund?, era mândria familiei, apoi ?i-a mutat privirea într-un punct indefinit din spatele invalidului.
-Nu se poate, Hans, doar ?tii ?i tu. Îmi pare r?u. Nu e?ti apt! Îmi pare r?u! Apoi s-a întors milit?re?te ?i f?r? s?-i mai spun? nimic a intrat în cazarm?.
Hans ?i Adolf fuseser? colegi de clas?. Adolf avea s? moar? la mii de kilometri de ora? ucis de o bomb?, exact ca ?i Hans, ucis tot de o bomb?, fabricat? exact în acee?i fabric? ?i de aceia?i lucr?toare dar la câteva luni distan??. Destinul are întotdeauna un mod morbid ?i hilar în a se manifesta.
-Domnul Hans a murit? Nu se poate! A exclamat palid viitoare mam?. Nu se poate! A ridicat tonul. Nu se poate! Era un om atât de bun...
-Draga mea, au murit atâ?ia oameni buni...
-Mam?, uneori am impresia c? au murit to?i oamenii buni. ?i a plecat plângând în hohote spre camera ei. Nu-i pomenise nimic mamei de scrisoarea domnului Hans, nici m?car n-o luase. A l?sat-o acolo pân? când a luat-o vecina lor, doamna Herder, care v?zuse printre perdele toat? scena. ?tia foarte bine ce înseamn? o scrisoare de la Marele Comandament. Ea primise dou?: una despre so? ?i una despre fiu. Regreta în fiecare clip? c? le deschisese. Acum n-o va face, iar scrisoarea nedesf?cut? o va p?stra ascuns? 30 de ani pân? când fiul celui c?zut pe front o va deschide pentru prima oar?.

Albert C?t?nu? (Alberto M. Popesco) | Scriitori Români

motto: Albert Victor C?t?nu?

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro