proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

|


Cele câteva vagoane de c?l?tori ale trenului mixt, intercalate între cele de marf?, p?reau unele de juc?rie. Diminea?a, la ora 7 ?i 45, înc?peau de-a valma în ele muncitorii, portarii ?i paznicii, care-?i terminaser? schimbul ?i se îndreptau spre casele lor devenind, pentru 12 sau 24 de ore, unii mai noroco?i pentru 48, ??rani muncitori pe ogoarele înfr??ite ale C.A.P.-ului. Înc?peau tot aici, dar ?i în cupeul de clasa întâi, înv???tori ?i profesori, de ambe sexe, câ?iva ingineri agronomi, medici veterinari ?i umani, ce mergeau, f?r? tragere de inim?, spre locurile lor de munc? din satele prin care trecea moc?ni?a.
C?l?torii, oricât de gr?bi?i ar fi fost, nu puteau ajunge mai repede la destina?ie. Depindeau de viteza de deplasare a locomotivei cu aburi care, oricum, mergea mai repede ca un atelaj cu doi sau mai mul?i cai. Scria, doar, pe o plac? metalic?, prins? de ea cu nituri, cu litere tot metalice ie?ite în relief: iu?eala maxima 35 kilometri pe or?. Probabil c? tot a?a scria ?i în 1910 când a fost dat? în folosin?? calea ferat? îngust?, cu ecartament de 760 mm., Sibiu- Agnita-Sighi?oara.
Prin fumul gros de ?igar?, vocile se întret?iau. Cam to?i vorbeau ?i se p?rea c? nu ascult? nimeni. Din când în când, aten?ia era atras?, totu?i, de câte un povestitor.
- S? vede?i, zise Cimpoca, ce a p??it nepotul ?sta al meu care de abia a împlinit cinci ani. L-o luat noru-mea, adic? mam?-sa, ?i pe el în târg când a fost s? vând? varza de pe lotul personal. St?tea copilul lâng? gr?mada de varz? ?i se uita curios la forfota din jur. O fi stat el, cât o fi stat, dar trebuie c? s-a plictisit ?i a ie?it de dup? gr?mad? strecurându-se printre oameni. Mum?-sa nu i-a sim?it lipsa, nici el pe a ei. A ajuns în sectorul unde se vindeau or?t?nii. A c?scat gura la cele câteva g?ini ?i un coco? dintr-o lad? ce se afla lâng? o c?ru??, apoi la un purcelu? de câteva luni adus, tot pentru vânzare într-o l?di??. De gospodarul care avea purcela?ul s-a apropiat un mili?ian.
- Cu cât dai purcelul, mo?ule ?
- Cu 20 de lei kilogramul, la via??.
- Ai dovad??
- Ce fel de dovad? î?i trebuie?te?
- De la contract.
-N-am în?eles.
- Cum n-ai în?eles? Trebuie s? dovede?ti c? ai contractat cu statul cel pu?in un animal din acea specie ca s? po?i vinde unul pe pia?a liber?
- Ce specie? Ăsta-i un purcel de la scroafa mea ?i fac ce vreau cu el!
Omul ?i-a dat seama c? n-are cum o scoate la cap cu mili?ianul, se apropie cu spatele de c?ru?? ?i trase, pe nev?zute, cuiul de la z?vorul ce închidea u?a de de la lad?, apoi s-a dep?rtat. În timp ce mili?ianul cerea omului buletinul, purcelul a dat cu nasul, u?a s-a deschis ?i a s?rit jos luând-o la fug? printre picioarele oamenilor. L-a lovit ?i pe copila? care a c?zut ?i a început s? strige de s-a auzit pân? departe:
- Mum?!...Mum?!...hai ?i scap?-m?! Scap?-m?, mum?!...
Toate astea mi le-a povestit b?trânul Irimie, vecinul. Era ?i el prin târg s? vad? pre?ul bucatelor. L-a recunoscut pe copila?, dar nu s-a dus imediat la el. I-a p?rut interesant? convorbirea mili?ianului cu copilul, de aceea a stat ?i a ascultat.
- E?ti numai singur, m?i copile?
- Îhî.
- Cum ai ajuns în pia??, de unde ai venit ?
- Din Odesa.
- Chiar m?, ?i cum ai ajuns pân? aici ?
- Cu moc?ni?a, cu muma ?i cu doi saci de varz?.
- ?i unde-i acum mam?-ta
- Nu-?i spun, urâtule!
A plecat mili?ianul l?sându-l în plata domnului, dar ?i pe omul cu purcelul.
A dat Irimie s? se apropie de copil, îns?, între timp, a intrat în vorb? cu el o doamn?.
- Cei cu tine, copila?, cine te-a sup?rat?
- Nu m-a sup?rat nimeni, dar n-ai v?zut-o cumva pe muma?
- Nu, scumpule, nici nu ?tiu cum arat?.
-Î?i spun io, îi fain?, nu ca tine, are ?ur? vân?t ?i n?fram? galbin?.
A plecat ?i doamna parc? bosumflat?.
Irimie s-a dus la copil, l-a luat de mân?. Acesta l-a recunoscut ?i s-a bucurat. Au plecat împreun? ?i au g?sit-o pe noru-mea, mama copilului, lâng? gr?mada împu?inat? de varz?. Ea nici n-a ?tiut de p??ania copilului cu purcelul. Doar dup? ce i-a f?cut baie, sâmb?t?, a v?zut c? este tot zgâriat pe picioare.
- Apoi, copiii din ziua de ast?zi, nu mai ?tiu niciun respect, zise un altul. Uite pe vremea mea, când intra înv???torul ?l b?trân în clas?, nu se auzea nici musca, n-ar fi îndr?znit vreunul s? crâcneasc?. D-apoi ?i nuiaua, s-o fi auzit numai cum vâjia ?i era destul, nu-?i mai trebuia altceva. Stan? de piatr? eram, nu ca acuma când to?i vorbesc neîntreba?i. Treci pe lâng? ?coal? ?i parc? încep a te durea urechile de h?rm?laia ce se aude.
- ?i înva?? fel de fel de prostii, complet? un altul. Uite din cauza a doi derbedei din clasa a ?aptea era s? r?mân f?r? soacr?.
- Cum a?a?
- Au înv??at, zic ei, pe la ?coal?, c? trebuie s?-i ajute pe b?trâni.
- ?i nu-i înva?? bine?
- Bine, pe dracu! Soacr?-mea a cam dat în mintea copiilor ?i mereu zice c? vrea acas?, la Corn??el, de parc? n-ar ?ti c? acolo nu mai are pe nimeni. De multe ori î?i ia bastonul ?i o traist? ?i zice c? merge la gar? s? se suie în moc?ni??. Noi o l?s?m în pace, pân? la gar? îi departe ?i apoi chiar de ar ajunge nu s-ar putea sui în tren. Acum vreo câteva zile, cum, necum, a ajuns în gar? când trenul era gata de plecare. Conductorul a f?cut cu stegule?ul semn mecanicului c? poate s? plece.
Atunci au ap?rut cei doi, au luat-o unul de o sub?ioar?, cel?lalt, de alta ?i zdup! cu ea pe platforma din spatele ultimului vagon. ?i a plecat soacr?-mea. În câteva ceasuri era la Sighi?oara. Acolo a înnoptat. Noroc c? a v?zut-o ?eful g?rii când s-a dus s? controleze garnitura ce a doua zi trebuia s? se întoarc?.
- Unde ai vrut s? ajungi, m?icu???
- La ... Cor-n?-?el!
I-a fost mil? de ea ?i a culcat-o sala de a?teptare. A urcat-o apoi în acela?i tren care f?cea calea întoars?, spunând-le conductorului ?i frânarului s? aib? grije s-o coboare
La Corn??el ?eful g?rii, Dr?ghici, a rezolvat problema, deoarece un acar, de loc din Ca?ol?, a zis c? o cunoa?te pe b?trân? fiind vecini.
Dup? aproape dou? zile, soacr?-mea a ajuns din nou acas?, vie ?i nev?t?mat?, dar obosit? ?i fl?mând?.
În timp ce unii povesteau ?i cei mai mul?i ascultau, locomotiva moc?ni?ei puf?ind din greu înainta încet, dar sigur.
- Iaca, ne apropiem de satul nostru, zise Cimpoca. M? tot întreb ?i nimeni nu mi poate spune, de ce i se zice uli?ei pe lâng? care trece trenul, la intrarea în sat, Odesa? c? nu ?tiu s? fi fost ru?i pe aici.
Dar, uite-mi-l ?i pe n?zdr?vanul de nepot, îmi face cu mâna. S? tr?ie?ti, nepoate!