proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Am b?tut, am b?tut... am b?tut... ai auzit am b?tuuut...

Am b?ut libertatea afar? din oameni, am b?tut bunul sim? în tine, da' de ce tot zâmbe?ti atât?
Într-un col? uitat de lume, unde cerul se contope?te cu p?mântul într-o îmbr??i?are etern?, z?cea odinioar? ideea de libertate. O fantom?, o n?luc?, dansând pe muzica vântului, neîn?eleas? ?i mereu persecutat?. Libertatea, aceast? zân? a visurilor umane, b?tut? din inimi cu fiecare pas greoi al tradi?iei.

"Au fost odat? câ?iva zei," ?optesc cu voce stins?, "care au sculptat în carne ?i oase visul libert??ii. Dar noi, muritorii, am învins-o. Am b?tut-o cu propriile noastre mâini, ne-am folosit de lan?urile pe care ni le-am forjat singuri, convin?i c? în ele st? salvarea noastr?."

Oamenii s-au n?scut liberi, dar peste tot sunt în lan?uri. Lan?urile nu sunt din fier; sunt f?cute din fric?, ignoran?? ?i dintr-o dragoste oarb? pentru autoritate. "Libertatea este periculoas?," ne spun ei. "Este haos, este anarhie." ?i noi îi credem, c?ci este mai u?or s? urmezi decât s? ghidezi, mai simplu s? te supui decât s? întrebi.

Acolo unde ar trebui s? fie inima, g?sim un abis, un gol plin de ecouri ale a ceea ce ar fi putut fi. "Oare libertatea este atât de terifiant??" m? întreb. "Sau suntem noi prea însp?imânta?i s? o înfrunt?m?" Am preferat s? o închidem într-un col? întunecat al sufletului, s? o neg?m ?i s? pretindem c? nu ne lipse?te.
Zei?a noastr?, Libertatea, plânge în t?cere, b?tut? ?i zdrobit? sub povara a?tept?rilor noastre. "Trebuie s? fii puternic," îi ?optim, "trebuie s? te supui, s? fii disciplinat." ?i astfel, cu fiecare zi ce trece, cu fiecare regul? pe care o urm?m f?r? s? o în?elegem, cu fiecare "da" ?optit în locul unui "de ce", o învingem din nou.

Într-un teatru absurd al existen?ei, am uitat c? actorii ar trebui s? fie ?i spectatori. Am uitat c? în spatele m??tilor pe care le purt?m se ascunde esen?a noastr? cea mai pur?, libertatea. Am devenit sclavi ai propriilor noastre crea?ii, uita?i s? ne întreb?m la ce bun.

?i totu?i, în adâncul fiec?rei inimi, zace o scânteie, o rebeliune t?cut? împotriva ordinii impuse. Poate, într-o zi, vom reu?i s? ne eliber?m. S? l?s?m libertatea s?-?i ia zborul, s? d?râm?m zidurile pe care le-am construit în jurul ei. Pân? atunci, continu?m s? o b?tem, sperând în secret c? va supravie?ui, c? va înflori din nou, mai puternic?, în inimile noastre, hai s? batem b?tu?ii, bat?-te Domnu'!.

Un drum sem?nat cu speran?e pierdute ?i visuri uitate. ?i totu?i, st?m în picioare, cu spatele drept, privind în golul pe care l-am creat, un monument al propriei noastre înfrângeri. "Da, am b?tut libertatea afar? din oameni".

În acest col? de lume, unde cuvintele pier într-un ecou surd, unde speran?a pare doar o amintire a ceva ce nu am cunoscut niciodat? cu adev?rat, un râs se strecoar? printre cr?p?turile realit??ii noastre construite. "Haide s? te bat ?i pe tine, ce tot zâmbe?ti atât?" aruncând o privire peste um?r c?tre umbra mea, singurul meu companion în aceast? c?l?torie solitar?.

Este un zâmbet, poate, cel care ne salveaz? sau cel care ne condamn?? Este el dovada ultim? a libert??ii pe care am reu?it s? o p?str?m ascuns?, ascuns? în mângâiere, în ciuda tuturor încerc?rilor de a o îngropa, mângâierea r?mas...

Ai fost mângâiat b??! Da?! Te-a mângâiat m?-ta?! B? mângâiatule!

Am mângâiat idealul nemuririi în min?i line, am mângâiat idealul nemuririi în corpuri ce vor muri în chinuri, am mângâiat atâta grij? încât nimeni nu mai ?tie s? aib? grij? care hr?ne?te.

O lume iluzorie, ?esut? din fire de speran?? ?i fric?, ne ?ine captivi în mrejele ei. Ne hr?nim cu vise de nemurire, ignorând realitatea efemer? a trupurilor noastre. Ne-am înf??urat în mantia grijii, sufocând esen?a vie?ii care pulseaz? în noi.

Unde s-a dus curajul de a tr?i? Am uitat cum s? ne bucur?m de clipa prezent?, prizonieri ai iluziei controlului. Ne-am pierdut în labirintul grijilor, uitând de frumuse?ea fragil? a lumii din jurul nostru.

Cât timp vom mai tr?i în umbra mor?ii? Cât timp vom mai ignora miracolul vie?ii care ne curge prin vene? Trebuie s? ne trezim din aceast? letargie, s? arunc?m mantia grijii ?i s? îmbr??i??m realitatea cu toate complexit??ile ei.

S? ne eliber?m de tirania nemuririi! S? accept?m moartea ca pe o parte natural? a vie?ii, o etap? necesar? în ciclul etern al existen?ei. S? ne concentr?m pe prezent, pe frumuse?ea efemer? a fiec?rei clipe.

S? înv???m din nou s? avem grij?. Nu o grij? obsedant? care ne sufoc?, ci o grij? hr?nitoare, care ne permite s? cre?tem ?i s? ne bucur?m de via??. O grij? care ne conecteaz? la noi în?ine, la cei din jur ?i la miracolul lumii în care tr?im.

Timpul nu a?teapt?. Nu mai putem risipi clipele pre?ioase cu iluzii ?i temeri. Trebuie s? ne trezim la realitatea vie?ii, s? o tr?im cu intensitate ?i pasiune, acceptând atât bucuria, cât ?i suferin?a.

Doar atunci vom putea descoperi adev?rata esen?? a vie?ii... Doar atunci vom putea g?si libertatea ?i pacea interioar? pe care le c?ut?m cu to?ii...

S? ne eliber?m de povara nemuririi! S? tr?im cu intensitate ?i pasiune, acceptând miracolul fragil al vie?ii.

S? ne eliber?m de tirania grijii! S? înv???m din nou s? avem grij?, o grij? hr?nitoare care ne permite s? cre?tem ?i s? ne bucur?m de via??.

S? tr?im! S? tr?im cu adev?rat, în fiecare clip?, cu tot sufletul ?i cu toat? fiin?a noastr? cu mil? de ea.

B? idealistule, b? l?barule! Doar atunci ce?! B? lab? trist? b???!!!

În mine a?i ucis mila, a?a c? zi de zi îmi joc propriul rol, rolul omului care decide s? fie milos, neavând nici un strop de mil? în vene. Aleg s? am mil?, cu toate c? mila i-a fost secat? din suflet cu multe decenii în urm?.

Sunt un actor pe scena vie?ii, interpretând un personaj care nu sunt. Un personaj blând ?i comp?timitor, o masc? care ascunde un gol imens. Un gol unde odinioar? ardea mila, dar acum arde doar un foc rece de resentimente ?i ur?.

De ce aleg s? joc acest rol? Poate pentru c? îmi este team? de singur?tatea care m-ar a?tepta dac? a? fi sincer. Poate pentru c? îmi doresc s? fiu iubit ?i acceptat, chiar dac? asta presupune s? port o masc?.

Dar aceast? minciun? m? macin? din interior. M? simt ca un impostor, ca un tr?d?tor al propriei mele fiin?e. Sufletul meu sufoc? sub greutatea acestei m??ti, tânjind dup? libertatea de a fi eu însumi.

Cât timp mai pot duce aceast? via?? dubl?? Cât timp mai pot pretinde c? sunt cineva ce nu sunt? ?tiu c? nu pot tr?i mereu în minciun?. Într-o zi, masca va c?dea ?i adev?rul va ie?i la iveal?.

Dar nu sunt preg?tit pentru asta. Nu sunt preg?tit s? înfrunt lumea cu sufletul meu gol ?i vulnerabil. Nu sunt preg?tit s? fiu respins ?i judecat.

A?a c? continui s? joc rolul, zi de zi, or? de or?. Pretind c? am mil?, chiar dac? nu o mai am. Pretind c? sunt bun, chiar dac? în mine arde o furie t?cut?.

Dar ?tiu c? nu pot fugi la infinit de adev?r. ?tiu c? într-o zi va trebui s? m? confrunt cu mine însumi. ?i când va veni acea zi, va trebui s? decid cine vreau s? fiu cu adev?rat.

Vreau s? fiu o marionet? în mâinile altora, sau vreau s? fiu st?pânul propriului meu destin? Vreau s? tr?iesc o minciun?, sau vreau s? tr?iesc în adev?r?

Aceast? alegere îmi apar?ine. ?i numai eu pot decide care cale este cea mai bun? pentru mine.

Aleg! Aleg! Aleg! Aleg! Aleg! Cuvintele bubuiau în mintea mea, un ecou al unei lupte interioare aprige. O lupt? pentru supravie?uire, pentru libertate, pentru sensul existen?ei.

Aleg s? fiu viu! O afirma?ie simpl?, dar cu o greutate enorm?. O declara?ie de independen?? împotriva mor?ii, a apatiei, a destinului impus.

Aleg s? nu mor! O sfidare aruncat? în fa?a inevitabilului, o dorin?? arz?toare de a tr?i, de a experimenta tot ce poate oferi via?a.

Aleg s? respir! Fiecare inspira?ie, o celebrare a miracolului vie?ii, o conexiune cu ritmul etern al universului.

Aleg, aleg, aleg, aleg, aleg... O avalan?? de alegeri, mici ?i mari, care îmi definesc existen?a. Fiecare alegere, o c?r?mid? în construc?ia propriului meu destin.

Am ales s? aleg... O recunoa?tere a puterii ?i responsabilit??ii asumate. O acceptare a faptului c? via?a mea este în mâinile mele.

Aleg... Un cuvânt cu o infinitate de posibilit??i, o u?? deschis? c?tre un viitor nedefinit, o lume de explorat.

Am ales s? fiu viu. O alegere care implic? riscuri, durere, incertitudine. Dar o alegere care merit? f?cut?, o alegere care d? sens fiec?rei clipe.

Sunt viu! O afirma?ie triumf?toare, o declara?ie de victorie împotriva t?cerii ?i a uit?rii.

Sunt aici! O prezen?? vibrant? în univers, o voce care refuz? s? fie redus? la t?cere.

Sunt eu! O fiin?? unic?, complex?, imperfect?, dar minunat? în complexitatea sa.

Am ales s? exist. ?i aceast? alegere este suficient?.