Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Ultimul cuvânt (fragment V, final)

de Stanica Ilie Viorel

Prea mult? singur?tate în aceast? cupol?. Po?i întâlni atâ?ia oameni dar, f?r? s? po?i interac?iona cu ei, parc? ai fi singur. ?i ei, ceilal?i, sunt doar ni?te umbre. Cum ai putea planifica ceva altfel decât folosind stiloul? ?i cine se va încumeta s? scrie atât încât s? poat? comunica orice, oricui. Teama asta...” Cu aceste gânduri coborâ din pat. Fereastra îi oferea priveli?tea unui r?s?rit de soare. “O zi frumoas? azi” î?i spuse, preferând s? nu se mai împotriveasc? acelor imagini false, pline de lumini. Privi c?tre mas? ?i observ? c? era preg?tit micul dejun. Dup? ce f?cu un du?, se îmbr?c? ?i se a?ez? la mas?. Mânca f?r? grab?, gustând din tot ceea ce îi fusese oferit. “Cine se ocup? de preg?tirea meselor? Dar mâncarea cine o face? Sunt dintre cei ca ?i mine, sau altcineva? ?i eu, eu cu ce m? voi ocupa pe aici, dac? fiecare se ocup? cu ceva? Probabil unii spal?, al?ii fac cur??enie, al?ii preg?tesc mâncarea… Trebuie s? o întreb pe Florina!”
Hârtia pe care î?i scrisese numele nu o mai g?sise, dar nici c? îi mai p?sa.
“Ce nevoie am s? ?tie cineva cum m? numesc? Dac? trebuie s? ne cunoa?tem, ne vom cunoa?te în “evadare”. Dar cum faci s? te întâlne?ti cu cineva anume sau chiar cu mai mul?i deodat? dintre cei care se afl? sub cupol?? ?i asta va trebui s? o întreb pe Florina...”
Ie?i din camer? ?i, ca ?i când altceva nu s-ar fi putut întâmpla, coborâ ?i se îndrept? spre camera de aceea. Dar când încerc? u?a, spre mirarea sa, aceasta era încuiat?. Se sperie ?i se d?du un pas în spate. Se uit? în stânga ?i în dreapta s? se asigure c? nu a gre?it locul. Aceea era u?a ?i era încuiat?. Un fior rece îi str?b?tu tot corpul. Nu se a?teptase la a?a ceva. “Nici nu ?tiu de ce mi-am imaginat c? aceast? camer? este întotdeauna deschis?. Poate exist? vreo regul? ?i în acest sens.” Se lini?ti cu gândul c? va încerca mai târziu ?i se îndrept? c?tre curte.
Când deschise u?a o alt? surpriz? îl a?tepta. Curtea, care pân? ieri era plin? de alei, copaci, b?nci ?i oameni care î?i petreceau timpul pe acolo, acum era doar un loc pustiu, neprietenos. O întindere de p?mânt ars, cr?pat pe alocuri, f?r? un fir de iarb?. Nimic. St?tea în pragul u?ii, ?inând de clan?a acesteia cu ?i team? ca nu cumva u?a s? se închid? ?i el s? r?mân? captiv în acel pustiu. Se uit? în sus ?i, ceea ce alt?dat? p?rea a fi o pat? de cer senin, acum se arata ca o pat? ro?ie, precum un soare fierbine ocupa tot locul. ?i chiar ?i aerul era încins, greu de respirat. Se retrase imediat în cl?dire ?i închise u?a dup? el. Zdruncinat de cele ce v?zuse cauta s? în?eleag? se întâmpl?, dar nici o explica?ie nu-i venea în minte.
Se îndrept? f?r? încredere, f?r? grab?, c?tre u?a camerei. “Poate se deschide ?i pot “evada” undeva unde s? o întâlnesc pe Florina sau pe oricine de sub cupol?. Trebuie s? m? l?mureasc? cineva ce se întâmpl?.” Ap?s? cu fric? clan?a, dar u?a r?mase închis?. R?mase împietrit cu mâna strângând clan?a. Se sprijini cu spatele de u?? ?i se a?ez? pe covor. St?tea acolo sim?ind c? acela ar fi singurul loc unde ?i-ar dori s? se afle, speriat ?i uimit deopotriv?.
Dup? o vreme bun? se ridic? ?i porni f?r? grab? pe hol, c?utând a în?elege ceva din cele ce se întâmplau cu el. Î?i reaminti prima zi de când sosise ?i î?i d?du seama c? ceea ce în prima zi îl speriase atât de tare, ast?zi este doar o amintire peste care trecuse imediat ce a întâlnit-o pe Florina. “Dar oare chiar am întâlnit-o, sau a fost doar o imagina?ie! Poate c? ?i acum sunt de fapt într-un delir ?i tot ceea ce mi se întâmpl? este doar în imagina?ia mea.” Sim?i deodat? nevoia s? fie acas?, lâng? p?rin?ii s?i, în curtea lor. Acolo în vie, ar fi stat ?i ar fi citit o carte. Acolo ar fi venit mama s?-i aduc? mâncare ?i ap?. Acolo se sim?ea în siguran??. Acolo era locul unde se sim?ea ocrotit. În timpul cât gândea la toate acestea umbla f?r? ?int? pe holul acela care acum i se p?rea mai degrab? un tunel în care s-a r?t?cit. F?r? vreo inten?ie, mai mult din întâmplare, puse mâna pe clan?a unei u?i ?i apas?. U?a nu s-a mai împotrivit. Sim?ind c? u?a aia se deschide, f?r? s? vad? ce este în spatele ei, se opri stand cu mâna încle?tat? pe clan??. Avea sentimentul c? este doar o victim? a unei farse bine regizate. “Nu mai în?eleg!” Împinse u?a ?i din cadrul ei v?zu o curte, o curte în care erau copaci, b?nci, iarb?, alei pietruite, pe b?nci ?i pe alei erau femei ?i b?rba?i. P??i timid pe aleea pietruit? ?i se îndrept? spre ceea ce sem?na în toate cele cu un parc. În urma lui u?a se închise. Nici nu se mai str?dui s? afle dac? acea u?a se mai poate deschide sau nu, î?i propuse s? urmeze aleea aceea ?i s? mearg? înainte. “Doar înainte” î?i zise. “M-am s?turat s? tot umblu în cerc...” În timp ce mergea se uita la cei din jur. B?rba?i ?i femei, necunoscu?i, care p?reau c? se odihnesc într-o lini?te ?i pace deplin?. Unii st?teau relaxa?i pe b?nci, l?sând soarele prietenos s? le mângâie fe?ele. Al?ii c?utau ceva prin iarb?… Atunci î?i aminti c? acela?i lucru îl v?zuse ?i atunci când a p??it prima dat? în curte… “Asta este aceea?i curte!” î?i spuse. “Dar cum este posibil!? Mai devreme era un pustiu.” Se uit? în spate, spre u?a pe care intrase. Era o u?a ca toate celelalte pe care le întâlnise în cl?dire. “Cealalt? era o u?? dubl?. Nu este aceea?i u??.” î?i spuse gândindu-se ca nu cumva s? fi umblat iar în cerc ?i s? fi intrat pe aceea?i u??. “Mai erau ?i sc?rile din interior” î?i aminti. “Evident asta e alt? u??. Este o cu totul alt? u?a, dar ?i locul ?sta e altul fa?? de cel pe care l-am v?zut ast?zi, ceva mai devreme.” Continu? s? mearg? pe aleea pietruit?, uitându-se în jurul s?u. V?zu deasupra cerul senin, însorit ?i în jur cl?direa aceea aproape interminabil?, înalt? ?i f?r? început, f?r? sfâr?it. De jur împrejur pere?ii de sticl? ai cl?dirii. “ Parc? e construit? s? nu se termine. S? înceap? din p?mânt ?i s? continue în cer. Poate c? nici nu se termin? undeva ?i acel cer nu este altceva decât un plafon fals, la fel ca ferestrele din camere.” Nu ?tia dac? a mers pe acea alee o ora sau mai mult. Plimbarea îl relaxa ?i starea de încordare prin care tocmai trecuse cu ceva timp în urm? o uitase complet când, în fa?a sa, v?zu u?a! Era u?a pe care el o ?tia, acea u?? pe care intrase prima dat? în aceast? curte. Alerg? c?tre u?? ?i apas? pe clan??. U?a se deschise ?i dincolo de ea recunoscu holul ?i sc?rile pe care putea s? urce în camera sa. Mai arunc? o privire în jurul s?u, dorindu-?i s? memoreze tot acel peisaj, convins fiind c? o dat? ce va trece de u??, acesta va putea, cel mai probabil, s? dispar? ?i s?-i ia locul acel pustiu. Intr? în cl?dire, trase u?a dup? el se îndep?rt? un pas apoi reveni ?i ap?s? iar pe clan??. De fiecare dat? când încerca clan?a unei u?i, tr?ia un sentiment de u?oar? team?. Se a?tepta ca u?ile s? nu se deschid?. Dar u?a se deschise ?i dincolo de ea, acela?i peisaj, acelea?i locuri pe care le v?zuse ?i mai devreme: aleea pietruit?, copaci, b?nci, femei, b?rba?i…
Nu mai caut? s? î?i explice ceva. Închise u?a ?i se îndrept? c?tre hol. Avea o singur? destina?ie în minte- camera. Când ajunse în dreptul u?ii trase aer în piept ?i apas? clan?a. Aproape c? a s?rit în sus de bucurie când a sim?it c? u?a s-a deschis. ?i bucuria i-a fost ?i mai mare când a v?zut în camer? acele mese, scaune ?i câ?iva in?i care st?teau a?eza?i cu capetele pe mâini. Se a?ez? gr?bit pe un scaun, arunc? o privire în jur, mai mult din reflex, f?r? vreun scop anume, ?i î?i puse mâinile pe mas? ?i capul pe mâini.

Lacul acela îl reg?sea de fiecare dat? uimitor. Apa limpede ?i rece, p?durea care p?rea mai degrab? c? se va pr?v?li în fiecare clip? peste malurile abrupte. Pe vremea când era elev la liceu, el ?i colegii s?i, î?i f?cuser? o obi?nuin?? s? mearg? acol. În fiecare var?. Acum, de când era student, al?turi de vechii s?i prieteni, dar ?i de câ?iva noi. Unii colegi de facultate de-ai s?i, al?ii colegi sau prieteni ai prietenilor s?i. Uite a?a, se întâlneau, în miez de luna iulie, când la vale vremea era mult prea cald?, dar acolo, pe malul lacului de munte era numai bine. Î?i puneau corturile ?i câte o s?pt?mâna nu f?ceau altceva decât s? se bucure de sc?ldatul în apele reci, de pescuit, de stat întin?i la soare.
Dup? ce a stat câteva minute bune în apa rece, Radu ie?i ?i se a?ez? pe p?tur?. Sim?i cum ?es?tura moale ?i cald? îl îmbr??i?a protector. Se a?ez? cu spatele c?tre soare, l?sându-?i mâinile s? cad? lene?e pe lâng? el, astfel încât s? simt? mangaierile soarelui pe tot corpul. Aproape c? a adormit când sim?i o mâna pe um?rul s?u. Întoarse capul ?i v?zu c? cea care îl atingea era o tân?r?, sora unei prietene. Nu ?tia sigur dac? avea 14 sau 15 ani, dar mai mult din curiozitate ?i sim?ind c? altfel ar strica un moment deosebit, întoarse capul ?i închise ochii, ca ?i când nimic nu s-ar fi întâmplat. Fata, la vârsta la care inocen?a înc? nu este risipit?, descoperise trupul unui b?rbat ?i f?r? vreo re?inere, cel mai probabil instinctiv, a c?utat s? afle. Poate c? ceea ce vremea devenirii sale o îndemna s? afle, poate doar o admira?ie nevinovat?…Continua s? îi mângâie um?rul, iar atingerile le sim?ea atât de delicate, ca ?i când degetele c?utau s? se topeasc? în carnea lui, într-o împreunare precum culorile pe pânza unui tablou. Nu sim?ea nimic sexual în tot ceea ce se întâmpla, dar gândi c? acela trebuie s? fie unul dintre cele mai erotice momente pe care le-a tr?it vreodat?. Zâmbi la gândul c? este o pies? de studiu pentru acea copil? ?i sim?ind un sentiment de flatare, se l?s? “folosit”, gustând tot acel moment în t?cere.
„Radu, hai nu mai lenevi, vino s? facem un foc! Trebuie s? preg?tim ceva de mâncare.” Aceste vorbe îl scoaser? din tran??. Se ridic? ?i se uit? c?tre cea care îl strigase.
„Florina! Ha, ha … ce m? bucur s? te v?d! ?i vezi, nici m?car nu m? mai uime?te faptul c? e?ti ?i tu aici, acum.” Spuse toate astea, râzând sincer, ar?tându-?i f?r? re?inere bucuria de a o revedea pe Florina. Arunc? cu coada ochiului o privire care tân?ra care se întorsese pe o parte, ?i care, acum, citea sau cel pu?in l?sa impresia c? asta face. O privi mai mult din curiozitate, dorindu-?i s? nu lase necunoscutului acele momente. “E doar un copil.” î?i spuse v?zând trupul slab, fragil, nedefinit. Din unghiul care o privea reu?i s? îi vad? jum?tate din fa??, remarcând sprâncenele groase, profilul nasului u?or cârn ?i b?rbia rotund?.
Cu aceast? imagine în minte se ridic? ?i se îndrept? c?tre Florina.
„Deci…” spuse când ajunse lâng? ea.
„Deci, ce!?”
„Am o mul?ime de întreb?ri pentru tine”, supuse Radu.
„Rând pe rând...”spuse zâmbind, Florina, în timp ce se a?eza pe iarb? sprijinindu-se pe genunchi, l?sând s? cad? lâng? ei o gr?mad? de lemne.

„Le-am adunat de prin p?dure”, spuse Florina ar?tând c?tre lemne.

Radu se se a?ez? ?i el pe iarb?, lu? un lemn ?i-l trecu dintr-o mâna în alta, uitându-se la el ca ?i când ar l-ar studia. De fapt nici nu privea lemnul. Mintea sa era dornic? s? afle ?i nu ezit? s? vorbeasc?.

„P?i uite, a? vrea s?-?i povestesc ce am p??it ast?zi, mai devreme.” ?i îi istorisi toat? p??ania, povestindu-i despre u?a blocat?, apoi despre curtea aceea pustie ?i cum a g?sit alt? ie?ire.
În timp ce povestea, Florina îl privea cu un zâmbet lini?tit pe fa??.
„Ce înseamn? toate astea?”, întreb? Radu.
„Cred c? ai reu?it s? incluzi o parte din realitatea primar? în cupol?. Nu sunt sigur?. Dar s? ?tii c? nu am r?spunsuri la toate întreb?rile. Am p??it ?i eu de câteva ori situa?ii de genul ?sta. Prima dat? m-am speriat, chiar credeam c? de fapt am fost le?inat? sau c? am delirat, ceva de genul… Dar, ulterior, dup? ce am stat de vorb? cu cineva de aici, am în?eles c? acest fapt se întâmpl? tuturor ?i c? este ceva ce seam?n? mai mult cu o spurapunere de planuri.”
„Ai stat de vorba cu cineva de aici!?” întreb? tulburat Radu.
„Da. În realitatea primar?. Cum stau de vorba cu tine, acum”, spuse Florina zâmbind.
„Aaaa… La asta îi spui tu realiatea primar?. Chiar doream s? te întreb:- te po?i întâlni cu oricine de sub cupol?, aici în “realitatea primar?”?” întreb? Radu în timp ce f?cu gestul cu mâinile ridicate, mi?când din degete, când pronun?? “realiatea primar?” ca s? accentueze c? folose?te un citat.
„Din câte îmi dau seama… ?i-am spus doar, nu am r?spuns la orice, spuse ?i zâmbi ?i apoi continu?. Cred c? este nevoie ca o persoan? cu care te întâlne??i în realiatea primar? s? cunoasc? locul în care te vei afla ?i tu. S? fi interac?ionat în realitatea primar? în a?a fel încât, aici, sub cupol?, interac?iunea, chiar fie ea ?i una nev?zut?, s? se poat? produce.”
„Dar tu cum ai ajuns s? cuno??i locurile în care m? aflu? În?eleg, tab?ra… Dar satul bunicilor mei, locul ?sta!?”
„Sincer, nu cred c? ?tiu. Pot doar s? presupun c? ceea ce a r?mas în noi, din trecutul nostru (?i m? refer la dansul acela din tab?ra), a f?cut s? pot c?l?tori cu tine atunci când ?i tu ai f?cut-o. Poate c? prima întâlnire din “evadare” a fost doar o întâmplare, dar cealalt? ?i acum, asta, au fost mai mult de atât. Am sim?it c? m? chemi ?i am reu?it s? vin. Ce ?tiu e c? am reu?it s? mai interac?ionez în spa?iul evad?rii cu alte dou? persoane de când m? aflu în cupol? ?i c? pe ambele le cuno?team din realitatea primar? ?i chiar însemnau ceva pentru mine, acolo.” Florina t?cu ?i întoarse capul c?tre lac.
Radu în?elese c? este un moment sensibil ?i nedorind s? tulbure momentul t?cu ?i el. A?ez? înc? un lemn peste celalte lemne pe care le puseser? atât el cât ?i Florina în timp ce vorbeau pe locul în care urm? s? aprind? focul ?i se ridic?.
„Oare un chibrit, ceva cu care s? aprindem lemnele astea, g?sim pe undeva?”
Florina se ridic? ?i ea ?i îi întinse o cutie cu chibrite.
„Auzi, Florina, dar în cupol?, cine se ocup? de ceea ce facem noi aici?” întreb? Radu.
„Adic?!?” r?spunse cu o alt? întrebare, Florina, surprins? un pic de întrebarea lui.
„Mâncare, cur??enie în camere…” complet? repede Radu.
„A! P?i nici la asta nu ?tiu s? î?i r?spund, ci doar s? presupun, deasemenea”, spuse asta ?i râse zgomotos. „Chiar nu ?tiu”, continu? Florina. „Am stat de câteva ori treaz? cât am putut, poate poate reu?esc s? surprind pe cineva. M? pref?ceam c? dorm, ca s? pot p?c?li cumva f?ptuitorii. Nimic! Nici un indiciu. Pot presupune doar c? tr?im, din când în când, o stare de incon?tien??, somn, to?i deodat?, astfel încât s? se poat? întâmpla, dar chiar nu ?tiu!”
„Asta am presupus ?i eu!” spuse Radu. „Dar mai presupun ?i c? exist? cineva care ne controleaz?.”
„Oare tot ceea se se întâmpl?, o fi totuna cu ceea ce numim moarte?” întreb? Radu, în timp ce privea focul.
„Depinde, r?spunse Florina. Cred c? ?i-am mai spus, nici nu ar fi ceva r?u ca asta s? fie moartea. Dar ne-am putea întreba: au oamenii nevoie de adev?r sau au nevoie de speran?e? Uneori, adev?rurile nespuse, nu fac nici r?u, dar uneori nici bine. ?i dac? am privi c?tre moarte precum c?tre o clip? care ?ine timpul în loc, acea clip? în care la?i ve?niciei vremea trecut?, în care ce a fost, cu ce este ?i cu ce va fi, sunt una, oare ne-ar mai interesa ce este ceea ce se întâmpl??”
„Nu cred c? pot accepta aceast? stare a lucrurilor. Parc? sunt prins într-un labirint ?i din când în când reu?esc s? ies din el. Apoi, ca pe o marionet?, ceva, cineva, m? pune la loc. Cred c? voi cauta s? plec de aici.” spuse Radu.
„Dac? tu vei pleca, eu voi reu?i s? te urmez.”
Între el ?i Florina, fl?c?ri se în?l?au rupându-se c?tre cer. ?i fl?c?rile se transformau în fluturi care se amestecau cu apa lacului. Radu se a?ez? pe iarb? l?sând focul s?-?i joace toat? scena. Adormi.

Când s-a întors în camera, Radu sim?ea o nevoie nest?pânit? s? scrie. Sim?ea c? în tot ceea ce se întâmpl? acolo, undeva, este o capcan?. Pe de o parte avea o curiozitate aprins? ?i îi f?cea pl?cere s? interac?ioneze cu Florina în felul acela, dar pe de alt? parte î?i d?dea seama c?, cu fiecare zi care va trece, acceptând acea stare a lucrurilor, nu va face altceva decât s? r?mân? captiv. Captiv într-o lume care nu era a lui, unde se sim?ea folosit… pierdut.
Cu aceste gânduri se a?ez? la mas? ?i privind la foaia de hârtie î?i spuse “ce a? putea s? scriu, mai ales c? nici nu ?tiu câte rânduri a? putea s? scriu. Poate a? putea s? scriu zi de zi, oricât, sau poate doar câteva rânduri. Ori poate doar a? putea mâzg?li ceva. ?i cum a? putea afla care ar fi s? fie ultimul cuvânt pe care l-a? putea scrie?”
Î?i a?ez? scaunul aproape de mas?, potrivi topul de hârtie astfel încât s? aib? o pozi?ie relaxat? ?i începu s? scrie, pe prima foaie, sus, ca un titlu “Ultimul cuvânt”.
Continu? apoi insiruind cuvinte dup? cuvinte, rând dup? rând, ca ?i când cuvintele sale a?ternute pe hârtie ar fi fost toate vorbele nespuse care trebuiau spuse. ?i fo?netul l?sat de peni?a pe hârtie ?i respira?ia sa, erau singurele sunete ale unei lumi în care se sim?ea r?t?cit.
Cât a scris ?i ce a scris, nu-?i amintea.
Când s-a trezit se afla în tren, pe scaun, sim?ind o mân? pe um?rul s?u.
„Ai adormit?”
Cel care îl întrebase era insul acela care lucra la bunc?re, cel cu teoria lui despre energie, despre t?cere…
„Nici nu ?tiu, cred c? da”, r?spunse Radu, uimit de faptul c? se afl? acolo. Î?i amintea, f?r? nici un efort, c? se aflase mai devreme în camera din acea cl?dire ?i c? se apucase de scris.
“Poate c? am terminat cerneala ?i ?sta este urm?torul pas” î?i spuse în gând în timp ce privea când la b?rbatul care st?tea în picioare lâng? el, când c?tre fereastra trenului care se mi?ca greoi ?i lene?. Afar? acel pustiu se afi?a aproape indecent precum un univers îmb?trânit.
Ziua aceea a trecut ca oricare alt? zi de munc?. Colegii s?i de echip?, ?eful de echip?, niciunul nu arta vreun semn de uimire sau vreunfel de întrebare în leg?tur? cu el. “Poate c? de fapt doar am dormit ?i am visat totul” î?i spunea în timp ce str?b?tea parcul, mergând c?tre cas?. Încerca s? nu se împotriveasc? situa?iei ?i s? î?i înfrâng? nedumerirea, privind aleea pe care p??ea. “Sunt pa?ii ace?tia aici, pe acest drum, ori poate drumul este doar o himer?…”
Cu aceste gânduri, se îndrepta c?tre locuin?a sa. Când s-a apropiat de scara blocului v?zu pe banc? o siluet? ?i tres?ri. Cu cât se apropia mai mult cu atât silueta aceea c?p?ta contur ?i tr?s?turile se puteam observa deslu?it.
„Florina, tu, aici!?” spuse acestea în timp ce se a?eza lanaga ea pe banc?.
Florina zâmbi ?i f?cu un semn cu degetul ap?sat pe buze, îndemnadu-l s? tac?. Îl lua de mâna ?i intrar? în bloc.
În urmalor, afar?, noaptea î?i dezvelea pletele peste ora? ?i peste toate, t?cerea.

Stanica Ilie Viorel (TEGO) | Scriitori Români

motto: Fiinta-sangele rauri,rauri de ganduri.

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro