Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Piticul trompetist

de Adina Ungur


(fragment)

Nu ?tiu câte luni aveam atunci când st?team cu bunicii mei în Târgu Mure?. Nu mai ?tiu nici m?car motivul pentru care se întâmplase a?a. Fiindc? ai mei erau foarte tineri, 21 ?i 23 de ani, în 1973, mama lucra, e-adev?rat, ca sor? medical?, îns? tata, înc? nu. Bunicul Paul (Kuki) era deta?at cu ?antierul la Târgu-Mure? unde lucra ca inginer constructor ?i î?i dusese cu el so?ia, pe bunica Ita iar eu m? nimerisem la ei, pentru câteva luni. Mama n-a avut lapte, a?a încât îi puteam fi dispensabil?. Probabil. Nu ?tiu cum se face c? înc? n-am ajuns s? revizitez ora?ul acesta, cu toate c? nu e departe de Cluj-Napoca, probabil o voi face cât de curând. Pentru c? printre primele amintiri minunate sunt de-acolo. Nu multe dar atât cât s? nu le uit niciodat?.
Bunicii mei locuiau aproape de o cazarm? a armatei ?i instruc?iile se auzeau, dinspre ni?te geamuri mari, cu perdele ?i draperii lungi, care se deschideau seara ?i diminea?a iar soarele lumina frumos parchetul, cu razele lui juc?u?e. Diminea?a de?teptarea se d?dea cu trompeta, pe care o auzeam de fiecare dat?, îns? serile veneau cu un moment magic. Atunci când pleoapele trebuie s? se închid?, când somnul î?i aduce visele lui ?i când culorile sau agita?ia de peste zi te cople?esc, un om, undeva departe, stând în picioare, îmbr?cat într-o uniform? cu chipiu, ridic? spre cer o trompet? ?i încep primele acorduri ale melodiei ”Il Silenzio” de Nini Rosso.
—Uit?-te cât de mult îi place! Se vede clar c? ascult?!, spuse bunicul Paul. Hai s? o ridic?m ?i s?-i ar?t?m militarul, poate îl vede.
A?a încât într-o sear?, când ascultam minunata melodie mi-au ar?tat scena de la fereastr?. Era departe ?i era mic de tot. Un omule? cu o trompet?. În sfâr?it reu?eam s? v?d cine scoate aceste sunete absolut minunate, melodia pe care o înv??asem deja, fiindc? omul nu se jena s? cânte cu mult patos chiar jum?tate din melodie, adic? un minut ?i cam 30 secunde.
—Taaa-ta!
—Uite c? încearc? s? vorbeasc?!, spuse bunicul Paul. Parc? vrea s? spun? ”tata”? Dar de unde s? cunoasc? cuvântul ?sta, c? e aici cu noi, f?r? taic?-s?u? Nici n-am pomenit de el.
—Nu zice ”tata”! Încearc? s? imite trompeta. Uite, e acela?i ton cu sunetul trompetei.
—Daaaa... Ai dreptate. Încearc? s? cânte.
Atunci când înc? nu umbli, când înc? nu vorbe?ti, gânde?ti ?i sim?i. Vibra?ii, sentimente, energii, emo?ii ?i secretele cuvintelor sau ceea ce este inclus printre ele. Uneori, cei de lâng? tine te în?eleg. Alteori, sunt departe de ceea ce vrei s? transmi?i. Dar înv??area e reciproc?. ?i p?rin?ii înva?? de la copil, dar ?i copilul înva?? mereu lucruri noi de la p?rin?ii lui.
Mama m-a vizitat la Târgu Mure? ?i mi-a adus oli?a. Iar despre asta e ceva ce nu-mi amintesc, îns? ea mi-a povestit, când crescusem. C? zburase pe ruta Cluj-Târgu-Mure? cu un bagaj, în care se afla ?i oli?a mea. Doar c? nu le-a zis niciodat? socrilor ei despre asta, de team? s? nu fie certat? c? biletul de avion putea s? coste mult. A stat pu?in ?i s-a întors la Cluj. Eu am r?mas cu bunicii mei, în grija lor în capitala Mure?ului, pân? nici nu mai ?tiu când. Apoi, la Cluj, îmi amintesc c? aveam un pitic de juc?rie, care suna dac? îl strângeai, fiindc? era dintr-un plastic sau un fel de cauciuc moale. Avea scufia ro?ie pe cap ?i o fa?? simpatic? de pitic. M? jucasem atât de mult cu el încât îi pierdusem dispozitivul care îl f?cea s? sune, a?a încât aerul ie?ea din el, ca un suflu, de câte ori îl strângeam în mân?. Într-o zi, ai mei m? întrebar?:
—Adina, cum face piticul?
—Fuuuu! Fuuuuu!, Fuuuu!, am zis, strâmbându-m? din nas ?i din ochi, spre amuzamentul celor mari.
—Uite cum se strâmb?, s? semene cu expresia amuzant? a piticului ?i sufl? exact cum iese ?i intr? aerul prin el. Simpatic? treab?, cum îl imit?, zise bunica Ita.
Apoi, în clipa urm?toare:
—Taaaa-taaa!, am spus. Adic? urma s? le comunic ceva mai complicat. C? sold??elul pe care l-am auzit cântând la trompet? ?i chiar îl v?zusem o dat?, e cât un pitic de mic. C? ?i piticul ar putea cânta dac? nu ar fi stricat. C? piticul mi-ar putea fredona melodia ”Il silenzio”, pe care o ascultam serile în care bunica Ita m? putea s? dorm. Îmi amintesc senza?ia pe care o aveam în bra?ele ei. Cuvintele nerostite ale lui Nini Rosso, pe care le-am în?eles printre fiecare sunet ale melodiei mele preferate. Pe militarul care în 1973-1974 cânta în curtea comandamentului militar ”stingerea”, cu atâta d?ruire, încât nici o alt? interpretare ulterioar? nu se mai compara cu sunetele dragi ale acestei superbe melodii. Sunetele erau atât de lungi, încât ajungeau pân? la cer. Pân? departe ?i înapoi. Veneau cu lini?te ?i dragoste. Cu un gând bun. Venea ?i seara odat? cu acest cântec iar eu m? lini?team. Omul cu trompeta îmi ?optea c? noaptea î?i întinde plapuma cea bleu peste gândurile mele ?i dorul de prezen?a p?rin?ilor mei va trece o dat? cu intrarea mea în lumea somnului.
”Buona notte amore
Ti vedro nei miei sogni
Buona notte a te che sei lontano”*

Poate erau ?i ei undeva în lumea asta ?i se preg?teau s? adoarm?. ”Taaa- taaa...” Noapte bun?, mama! Noapte bun?, tata! Am s? v? v?d în visele mele! ”Noapte bun?, ?ie care e?ti departe!”, spun cuvintele acestei melodii. Spun eu. Spune, poate ?i trompetistul. ?i în mod cert ?i Nini Rosso. Chiar dac? acum nu m? ?ine?i în bra?e v? spun: somn u?or! ?i nu uita?i c? mi-e dor!
Eu nu ?tiam dar melodia venea ca un semn de departe. Acest cântec mi-a fost cel de leag?n. Îmi ascultam piticul trompetist, care uneori îmi f?cea pielea de g?in? pe mâini, îl îngânam, m? gândeam la cine mai ?tie ce ?i apoi era timpul s? intru în lumea viselor. Noapte bun?, mama! Noapte bun?, tata, v? iubesc ?i mi-e dor de voi, oriunde v-a?i afla!

_______________________________________________
?*Noapte bun? iubire
Te voi vedea în visele mele
Noapte bun?, ?ie care e?ti departe. ?(trad. It.)

https://youtu.be/_s5-0cUCQOQ

Adina Ungur (Adina Ungur) | Scriitori Români

motto: Unica-mi sfoara se-nalta din crestet sus departe.

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro