proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Lini?tea dimine?ii de var? era înt?rit?, parc?, de susurul râului ce curgea pe lâng? uli?a ce str?b?tea satul. De departe, începuser? s? se aud? pocnete. Vreun or??ean, care s-ar fi aflat din întâmplare prin sat, ar fi fost poate nedumerit. Ce putea fi? Femeile locului, îns?, ?tiau ?i de aceea se gr?beau s? umple c?ld?rile cu ap? din râu. Era o ap? mult mai bun? decât cea din fântâni. Ciorbele, tocanele ?i oricare alte mânc?ruri erau mai gustoase ?i se fierbeau mai repede cu ap? din râu. ?i vasele se sp?lau mai bine cu aceast? ap?, chiar de s-ar fi g?tit în ele mânc?ruri grase ca cele din dulcele de dup? Pa?ti ori Cr?ciun.
Pocnetele, ce se auzeau tot mai aproape, erau date de bicele împletite în ?ase ale celor doi v?cari care p?zeau ciurda vacilor. Odat? trecut? ciurda, în ziua aceea, apa râului nu mai era bun? pentru g?tit. Se puteau, îns?, sp?la în ea haine. Femeile, în postul Sfântului Petru, ori în cel al Sfintei M?rii, dup? ce fierbeau în le?ie cioareci, c?me?i b?rb?te?ti ori ii împodobite cu mu?te din arnici, le b?teau în râu, pe o piatr?, cu maiul. Deveneau, apoi, dup? ce se uscau la soare, deosebit de albe, un alb str?lucitor, ce contrasta pl?cut cu negrul arniciului.
Pocnetele bicelor, ce înso?eau ciurda, se auzeau tot mai departe, tot mai slab, apoi disp?reau semn c? animalele ?i cei doi înso?itori au ajuns pe p??unatul ce începea, deoparte ?i de alta a râului, dup? ce r?mânea în urm? ultima cas? a satului.
Dup? trecerea ciurdei, fiind într-o duminec?, din nou s-a l?sat lini?tea peste sat. Se auzea doar, din când în când, l?tratul vreunui câine, cârâiturile unor g?ini sc?pate pe sub poart?, mugetul vreunui vi?el.
Ba, parc? se mai auzea ceva. Un sunet sacadat ce sem?na cu lovitura unui cioc?nel de fier pe toaca de lemn a mân?stirii, aflat? nu departe de sat, acolo unde se gat? p??unatul ?i începe calea cu cârneli, ce duce spre vârful muntelui de-i zice Crin?. Era badea Valerie cu M?rie, nevast?-sa, amândoi cu înc?l??ri cu talp? de lemn ce r?sunau destul de puternic la atingerea cu pietrele de râu cu care era podit? uli?a.
Demult, a început a-?i face badea Valerie astfel de înc?l??ri, cam de la începutul acestui mare r?zboi care, nu demult, s-a terminat. Atunci au început a se scumpi toate. Pentru o pereche de bocanci ar fi trebuit vândute la Târgul S?li?tii ori al Miercurii pe pu?in o oaie cu miel ori o scroaf? cu purcei. ?i de unde? C? nu to?i aveau ce vinde.
Dar lemn se g?sea destul, iar nevoia te înva??. L-a înv??at ?i pe Valerie. Din lemn uscat, de carpen, a croit t?lpile, iar din ni?te cioareci vechi, care nu mai puteau fi purta?i a încropit c?putele. Postavul ?i lemnul ?ineau de cald, iar obielele moi, ?esute de M?rie în cas?, ?ineau departe frigul, oricât ar fi fost gerul de mare.
Cl?mp?nitul înc?l??rilor lui Valerie ?i al M?riei l-au scos la poart? pe b?trânul C?zan care, de?i b?tea spre nou?zeci de ani, avea înc? mintea limpede ?i auzea destul de bine.
- Da, unde a?i plecat, m?i oameni buni, cu coasa ?i cu grebla în spinare, acum, în sfânta zi de Duminec?, mai ales, c?, în curând, o s? trag? clopotul ?i o s? bat? toaca în turnul bisericii, pentru a ne vesti c? va începe Sfânta Liturghie.
- Bade C?zane, bade C?zane, la vârsta dumitale credeam c? e?ti mai în?elept, c? î?i po?i da seama c? Dumnez?u nu a dat ni?te legi pe care oamenii s? le schimbe cum vreau ei. De cându-i lumea ?i p?mântul s-au folosit de c?lindarul dat de Cel de Sus. De ce s?-l schimbe acum? Pentru c? a?a vreau papista?ii care s-au ab?tut de la dreapta credin?? ? Dup? legea cea veche, dat? de bunul Dumnez?u, azi îi sâmb?t? ?i nu Duminec?. A?a c? noi mergem la lucru f?r? s? p?c?tuim în vreun fel.
- Duce?i-v?, cu Dumnez?u!
Apoi, dup? ce au plecat cei doi: Duce-v-??i, numai de-a?i ajunge ajunge ?i voi în rând cu lumea
B?trânul C?zan a fost primul enoria? al bisericii care a în?eles de ce a trebuit s? se schimbe calendarul. Oamenii au fost anun?a?i printr-o predic? ?inut? de cel mai tân?r din familia preo?easc? Popovici, Traian. Bunicul s?u, Iacob, ?i tat?l s?u, Valeriu, ?i ei slujitori ai altarului la vremea lor, se aflau în stranele cânt?re?ilor. Dup? ce a folosit cele mai potrivite cuvinte, pentru a le explica oamenilor de ce a r?mas în urm? calendarul cu treisprezece zile ?i de ce trebuie ad?ugate acestea acum în calendar, a pus întrebarea adresat? tuturor celor prezen?i A?i în?eles oameni buni ? Oamenii s-au uitat unii la al?ii. Cei mai mul?i au ridicat din umeri. Atunci s-a auzit glasul lui C?zan. Mul?i am cump?rat de la târgul S?li?tii ori al Miercurii ceasuri cu cuc care merg prin greutatea pun?ilor ce trebuie tra?i odat? pe zi. ?tim c?, dac? ceasul tic?ie prea iute, îi l?s?m mai jos greutatea pus? pe limba ce se mi?c? continuu. Dac? merge prea încet, ridic?m acea greutate o ?âr? mai în sus. A?a-i ?i cu c?lindaru, îi putem pune mai multe ori mai pu?ine zile într-un an, dar numai dac? trebuie. Dac? trebuie ori nu, nu putem ?ti noi, ci numai oamenii înv??a?i în care trebuie s? avem încredere. Zâc bine, p?rinte?
P?rintele Traian d?du aprobator din cap, la fel ?i b?trânii Iacob ?i Valeriu.
S-a ridicat, apoi, din strana înv???torilor domnul Bembea. Lini?tea din biseric? parc? s-a înt?rit. Niciun om n-a mai tu?it, niciun copil din bra?ele mamelor n-a mai gângurit. Le-a spus oamenilor, cu un glas ap?sat, c? nu este bine s? ia în seam? spusele unor c?lug?ri veni?i de departe, acum când nu mai sunt grani?e între români. Ace?tia îi îndeamn? pe oameni s? nu asculte sfaturile preo?ilor ?i ierarhilor ?i s? se lepede de noul calendar. La aceste cuvinte, vecinii lui Valerie s-au gândit la el ?i la soa?a lui, M?rie. La ei au tras ?i au dormit, câteva nop?i, doi c?lug?ri cu b?rbi lungi ?i p?rul ce le ie?ea pe sub potcap, ajungându-le pân? pe umeri.
Apoi, continu? domnul înv???tor, noi, cei de acum, nu putem ?ti în ce zi a s?pt?mânii s-a n?scut Domnul nostru Isus Hristos. Semnele, care s-au ar?tat pe cer atunci, ?i alte preciz?ri consemnate în Evanghelii, ne arat? c? Na?terea a avut loc când pe meleagurile noastre era iarn?. Dar nu pe tot p?mântul este iarn? în acela?i timp. Ba, prin unele locuri, nu exist? iarn?, dar cre?tinii de pe acolo, tot, în decembrie s?rb?toresc Cr?ciunul.
Oamenii satului s-au adaptat destul de u?or la nou.