proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Încheiam cronica mea la recentul volum ,,Torentul”, semnat de Marinel Gîlc?, subliniind c? ,,Romanul merit? o bulin? galben?: d? dependen?? de lectur?!” A?teptam, prin urmare, un nou roman pe care s? îl citesc ?i s? îl retr?iesc la cote maxime, cu aceea?i pasiune. A ap?rut prin magie, într-o zi de toamn? târzie, când în centrul burgului bârl?dean, acolo unde scrie Marinel Gîlc?, exploda pe ram, în muguri, înflorind, în lupt? cu toate legile naturii, f?r? s? îi pese c? nu e prim?var?, o floare de magnolie. Am admirat-o ?i, spre mirarea mea, în adresa de mail m? a?tepta textul romanului ,,Surâsul magnoliei”, cu men?iunea autorului c? volumul va vedea în curând lumina tiparului. Am început lectura fredonând ,,Nu uit ce mi-ai spus c? sunt, o magnolie”, versuri ale poetului Grigore Vieru, puse pe acorduri muzicale ?i interpretate magistral de Angela Similea. Gândul mi-a zburat, instantaneu, ?i spre volumul .,,Da?i ordin s? înfloreasc? magnolia”, de Dan Verona, ?tiind cât? emo?ie poetic? se cuprinde în scrisul puternic ?i în acela?i timp sensibil caracteristic acestui autor.
Magnolia este superba floare de prim?var? care seam?n? foarte bine cu o femeie, simbolul a fost astfel surprins ?i de Martin Johnson Heade, pictorul reu?ind s? îi imortalizeze surâsul roz pe fond albastru, în toat? splendoarea sa. De aici, din suflul petalelor, î?i iau zborul literele ?i, sub condeiul scriitorului Marinel Gîlc?, se a?tern pe fila de roman.
Volumul este prefa?at de Emilian Marcu, nume important care gireaz? talentul autorului. În postfa?a romanului, Theodor Pracsiu decide c? ,,Paralela cu romanul Bietul Ioanide (1953) de G. C?linescu devine inevitabil?, ambele construc?ii epice - p?strând propor?iile - au în centrul nara?iunii câte un arhitect”. Pe m?sur? ce înaint?m în lectur?, ,,arhitect” – meserie atribuit? eroului principal – devine cuvânt-cheie care deschide u?i dup? u?i, f?r? a fereca vreuna. De aici încolo, autorul nostru întoarce spatele canoanelor ?i î?i deschide aripile scrisului spre o libertate de exprimare cucerit? pe baricadele luptei dintre ra?iune ?i pasiune. Scenele din roman m? conduc la frumoasa poveste din ,,Hanul cu magnolii”, de Carolyn Brown, unde Tuker ?i Jolene, chinui?i de vin? ?i de demoni interiori, î?i tr?iesc povestea de dragoste mu?când fiecare din visul celuilalt. A?a cum se deruleaz? lucr?rile de renovare la ,,Hanul cu magnolii”, tot astfel se construiesc ziduri din sentimente furate din cuibul visurilor în ,,Surâsul magnoliei”. Romanul se construie?te dup? tehnica bulg?relui de z?pad?, cre?te de la un fulg prins din zbor de autor ?i a?ternut în nuvela ,,Cuibul visurilor”, publicat? în revista online Confluen?e literare. Revenind la analogia sugerat? de autorul prefe?ei, îl vom numi pe scriitor, pe bun? dreptate, un arhitect al visurilor, visuri care (re)construiesc inimi. Marinel Gîlc? nu cade în confortabilul, comercialul gen romance. Ridic? mult ?tacheta valoric? ?i în acest roman, la fel ca în ,,Torentul”, descifreaz? sensuri existen?iale profunde reu?ind s? creeze tabloul realit??ii cotidiene pe cerul fic?iunii cu penelul artistului care vede, simte, crede, se convinge, se întreab? ?i apoi î?i conduce abil cititorul spre r?spunsuri. Cu magnolia, ca avatar, deslu?im drumul eroului principal, arhitectul de visuri, prin via??, de la primul mugur pân? la floarea suprem?, slalom printre iubiri, de la cea promis?, ca un mugur abia copt, pân? la cea împlinit?, ca floarea care surâde în mângâierea soarelui. Eroul, arhitectul ?tefan, este de fapt trunchiul gros al copacului pe care explodeaz?, în toat? splendoarea lor ca florile, femeile. Autorul se substituie, pe toate paginile, personajului-erou ?i, cu ochiul artistului, descrie femeia asociat? mereu iubirii. Iubirea carnal? de la începutul romanului o introduce în scen? pe Sonia, caracterizat? prin ,,(…) inteligen?a, spontaneitatea, umorul dar mai ales fr?gezimea corpului ei. Un corp cu epiderma neted? ?i carnea tare, ce plesne?te de s?n?tate, în nuan?e de caramel, un corp ce gâlgâie de via??”. Dar cea care a dat alt sens existen?ei ?i red? surâsul magnoliei este ?tefania, sensul iubirii, eroina care umple cuibul visurilor lui ?tefan ?i marcheaz? finalul fericit. „E?ti a mea ?tefania! Suntem împreun?! Fenomenal! Mi s-au împlinit toate dorin?ele! ” Îmi vine s? ?ip de fericire. Am senza?ia c? totul a fost un vis. Dar nu!”
Specific scrisului autorului Marinel Gîlc? este modul glis?rii între real ?i fic?iune cu pa?ii pe, peste ?i printre sentimente. Cotidianul este pictat, nu povestit, între cer ?i p?mânt, într-un stil personal care îmbin? original nara?iunea cu descrierea. ,,De sus, o pace stelar? coborâse pretutindeni. ?i jos, aici pe p?mânt, lini?tea aceea era întrerupt?, din când în când, de strig?tele voioase ale copiilor ce se jucau alergându-se, de vreun claxonat mai strident sau de p?c?niturile monotone ale ro?ilor de tramvai ce se auzeau ca ni?te ecouri amorfe din dep?rtare”. Scriitorul î?i ?ine mereu cititorul treaz, captivat de emo?ia scriiturii.
Firul nara?iunii se ?ese prin situa?iile existen?iale în care autorul î?i plaseaz? personajele. Romanticul ?tefan nu este doar îndr?gostitul aflat în calea iubirii absolute, chiar cu capul în nori uneori, nici doar arhitectul care face parte din Ordinul Arhitec?ilor din România, aceasta fiind atribu?ia unui profesionalism des?vâr?it care îl men?ine cu picioarele pe p?mânt, ci, spre surprinderea tuturor, este pus în situa?ia unui justi?iar în lupta cu r?ul, trântind adversarii din lumea interlop? la p?mânt ?i devenind eroul salvator atunci când organele statului nu ajung la timp la datorie. Mai presus de toate, este justi?iarul propriei vie?i, arhitectul propriului destin, cel care lupt? pe frontul sentimentelor în care crede cu smerenie, un tip moral care lupt? pentru iubire, ca ideal suprem. ,,F?r? modestie sau ipocrizie vreau s?-mi ap?r cu orice pre? dragostea pur?, ingenu? pentru ?tefania”. Nici ?tefania, iubita întruchipat? altminteri mitologic, chiar cu trimitere în reperul mitologic universal, Grecia antic?, nu este ,,zâna bun? din pove?ti”. Are ?i ea un reper cotidian bine stabilit, este ofi?er la o banc? unde eroul principal o cunoa?te datorit? obliga?iilor lume?ti, plata ratelor. Lumea de poveste se contureaz? armonios în jurul lumii reale iar iubirea se demasc? fascinant într-un „Vals al frumuse?ii”, ,,pe care l-am dansat la o petrecere în care fusesem împreun? doar noi doi, cu gândurile, respira?ia ?i murmurul inimilor noastre”.
Autorul st?pâne?te dialogul cu m?iestria cineastului dispus ?i s? întrebe, ?i s? r?spund?, cu conota?ii ale artei cinematografice.
,, - În copil?rie visam s? m? fac arhitect, dar pân? la urm? am optat pentru „Finan?e-b?nci”.
- Poate mai bine a?i f?cut.... arhitectura d? mari b?t?i de cap ?i mult? lume nu con?tientizeaz? cât de solicitant? este aceast? profesie...nimeni nu ?tie cât timp trebuie s?-i aloci... cât trebuie s? fii de implicat, nu numai fizic cât mai ales suflete?te”.
Romanul are toate ingredientele unei c?r?i de succes, este, f?r? îndoial?, una din cele mai valoroase produc?ii editoriale din acest an. Este actual, modern, scris pentru cititorul curios. Autorul a avut la dispozi?ie confortul lini?tii de acas? oferit de anul de (diz)gra?ie al pandemiei, 20 bis, în care Dumnezeu ne –a dat ?ansa s? mai rat?m o dat? sfâr?itul lumii. R?splata este întoarcerea la lectur?. Cei care au citit c?r?ile precedente semnate de Marinel Gîlc?, ,,Puterea justi?iei” (nuvele) ?i ,,Torentul” (roman) vor observa c? scriitorul joac? acum o carte importan?? în noua sa carier?, reu?ind s? pun? pe tapet toate rezultatele c?ut?rilor precedente ?i reu?e?te s? defineasc? foarte clar reperul în care î?i plaseaz? cititorul. Asul din mânec? este tocmai aceast? strâns? leg?tur? pe care scriitorul o are cu cititorii s?i. Acum le ofer? un roman împlinit, f?r? repro?uri. Pe t?râmul prozei contemporane, Marinel Gîlc? este un alerg?tor de curs? lung? în proza contemporan? româneasc?. ,,Surâsul magnoliei” este dovada c? a g?sit calea spre succes.