proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Constat, cu bucurie dar ?i cu durere (pentru c? ?tiu prea bine unde duc toate astea), c? ne despart mai multe lucruri decât ne apropie ?i c? ne asem?n?m în mai multe privin?e decât ne diferen?iem. Dar nu vreau s? ridic înc? de la început între noi un zid, sco?ând la lumin? o vanitate pe care orice tat?, oricât de bun sau r?u, o are. Prezentul este altfel decât mi l-am imaginat. Nu m? plâng. Prin revolta unui tân?r (orice form? ar îmbr?ca aceast? revolt?), lumea ?i p?rin?ii lui î?i isp??esc p?catele; este îns? poate singura cale de salvare. Dar am datoria de a întinde spre tine bra?ele, de a încerca s? ridic f?r? odihn? poduri peste tot ce ne desparte, de asculta cu (mai mult?) r?bdare. ?tiu, conflictul este inevitabil acum, de?i îmi place s? cred c? în alte circumstan?e am fi g?sit c?i de armisti?iu; tu ai ceva de ap?rat, eu am ceva de ap?rat. Nu solicit pace, dup? cum nu pretind nici respectul aprioric datorat unui p?rinte, ci doar vreau s? ne clarific?m pozi?iile pentru a nu constata mai târziu, cu p?rere de r?u, c? dintr-o eroare minor? am declan?at apocalipsa.
Ai vârsta potrivit? pentru a în?elege c? lumea este stricat? ?i plin? de suferin?? (?i c? stric?ciunea ?i suferin?a sunt de cele mai multe ori provocate de oameni), dar ai ?i inocen?a (?i arogan?? a? ad?uga) s? crezi c? ea se poate schimba b?tând cu pumnul în mas? (?i s? î?i dore?ti s? o schimbi). Nimic r?u în asta. Neîncrederea mea nu provine nici din iluzii edulcorate, nici din resemnare, din indiferen?? sau din am?r?ciune. În primul rând cred c? un om are o capacitate limitat? de a genera lumin? ?i schimbare în jur ?i în al doilea rând cred c? r?ul adev?rat este cel ce p?trunde în oameni ?i schimb? mizeria ?i suferin?a lumii în Ur? ?i în al?i demoni. ?i eu vreau ca lumea s? fie un loc al Drept??ii ?i al Ordinii; nu mi-am pierdut speran?a în ea ?i în oamenii care tr?iesc în ea. Diferen?a dintre noi nu este scop, ci de metod?. Pun reforma înaintea revoltei, pun schimbarea înaintea pedepsei, pun exemplul personal înaintea activismului, pun familia (?i cercul de apropia?i) înaintea lumii. Dac? lucrurile astea m? fac un conservator retrograd, fie! P?strez ?i îndoiala ?i posibilitatea de a m? în?ela în spectrul criticii, dar nu abandoneze aceste pozi?ii (mai degrab? ale inimii decât ale ra?iunii).
E?ti n?scut? Ast?zi, dar oricât ai dori, asupra lui Mâine nu are exclusivitate doar Ast?zi. A existat ?i un Ieri ?i nu tot ce a existat Ieri a adus r?ul Ast?zi. Dup? cum noul - adic? Ast?zi - nu este o valoare în sine, chiar dac? profe?ii postmodernismului predica altceva. M?car pentru a nu repeta gre?elile lui Ieri ?i tot nu trebuie s? rupi orice leg?tur? cu trecutul ?i cultura (cea premodern? ?i cea modern?). Exist? o în?elepciunea lui Ieri pe care o po?i folosi (chiar ?i pentru a schimba ceea ce a adus Ieri). Este o diferen?? esen?ial? între a fi modern ?i a fi postmodern. Pentru Modern exist? un Ieri (c?ruia Azi e se opune), pe când pentru un postmodern Ieri nu exist?. În revolt? pe care o simt crescând în tine nu pune doar o nesfâr?it? nega?ie; cunoa?te-?i Inamicul, cunoa?te-i punctele tari ?i punctele slabe, cânt?re?te-i cu aten?ie vinov??ia. Altfel, ri?ti s? devii vinovat? tu îns??i pentru mâine.
La rândul meu, eu - Cel de ieri – m?rturisesc c? oricât încerc, nu în?eleg în totalitate lumea de ast?zi, lumea ta. Sunt captiv într-o moral? (nu f?r? o inerent? ipocrizie), cred într-o anume ierarhie a valorilor (f?r? s? am neap?rat criterii absolute de evaluare), m? declar apar?in?tor al unei culturi a culturii (adic? a tradi?iei, a Occidentului cre?tin, a bibliotecilor, a omului cu o arhitectur? interioar? ce include ?i sufletul). Ca s? în?eleg ceea ce mi se ofer? ast?zi în era evolu?iei tehnologice ar trebui s? anulez sau s? suspend o parte din con?tiin?a ?i identitatea mea. O în?elegere ra?ional? nu este îns? cu adev?rat cu putin??. Încerc îns?, din dragoste pentru tine ?i pentru c? simt c? datorez acest lucru genera?iei din care faci parte. Îmi explic e?ecul ?i prin lipsa ingredientului principal: tinere?ea. Ti-am mai spus c? fiecare nou? genera?ie vine cu un nou? sensibilitate ?i chiar numai acest lucru altereaz? lumea ?i adânce?te creva?a dintre genera?ii. Sunt nevoit astfel s? folosesc cuvântul "a în?elege" mai mult într-un sens obiectiv, exterior, mecanicist, nu cu sensul de “a tr?i”. Privesc la tine cea de Ast?zi, cea ce se îndep?rteaz?, cu speran?a secret? c? atunci când fi ?i tu Ieri, ne vom reîntâlni în spirit. Pân? atunci - dac? acel “atunci” va veni vreodat?! – te rog s? nu iei în derâdere nici morala pe care o slujesc, nici valorile în care cred, nici cultura veche în care tr?iesc cu mintea ?i cu sufletul meu. Contest?-le (chiar ?i f?r? argumente), dar nu le lua în derâdere!
Dac? regret ceva este faptul c? în to?i ace?ti ani (în care ne-am v?zut prea pu?in) nu m-am preocupat suficient de mult de sufletul t?u. Ba poate chiar te-am r?nit, a?a cum p?rin?ii imaturi ?i egoi?ti î?i r?nesc câteodat? copiii. Din p?cate ?coala î?i poate cel mult hr?ni mintea ?i nu are decât r?spunsuri seci la întreb?rile Cum? ?i Când?. Pentru a ajunge la De ce? este nevoie ?i de suflet; adev?rata cunoa?tere provine din iubire. (Într-un jurnal de acum cinci ani descop?r notate gândurile Sfântului Augustin, ale lui Maxim M?rturisitorul, ale lui Talasie Libanul ?i ale Sfântului Ioan Gur? de Aur despre acest subiect). Adev?rul (ca ?i frumuse?ea) trebuie iubit (chiar înainte ca el s? ias? în lumin?). Trebuie s? existe o energie care s? te ?in? pe calea spre adev?r – iar aceasta este iubirea, dup? cum trebuie s? existe ?i un motor care s? genereze aceast? energie – sufletul. Desigur, nimic din toate astea nu constituie un sold argument ontologic în favoarea existen?ei sufletului. (Voi încerca s? aduc ?i altele!). Faptul c? el exist?, nu înseamn? cu necesitate c? el trebuie s? existe ?i nici c? existen?a lui aduce un beneficiu (dac? el nu exist? deja). Poate c? sufletul este doar o stare de agregare (a unei p?r?i) din mintea noastr?; poate c? acum (în momentul în care încerc?m s? facem omul s? semene cât mai mult cu ma?ina, dup? ce am reu?it s? facem ma?ina s? dep??easc? omul) nu mai avem nevoie s? oper?m în lumea afectelor, nu mai avem nevoie s? tr?im, ci s? ne câ?tig?m traiul. Dar cred c? apari?ia sufletului – care este o revolu?ie cultural? (nu biologic?) – este – dup? apari?ia ra?iunii, care cred c? este mai mult de natur? biologic – cea mai mare izbând? a omului. Odat? cu sufletul omul la ob?inut ?i o busol?. Acum în schimb busola este noul ?i noul nu opereaz? nici cu sufletul, nici cu adev?rul, nici cu frumuse?ea, nici cu binele. A? fi vrut s? te ajut s? î?i ob?ii ?i s? î?i mobilezi sufletul cu toate lucrurile care fac ca din suferin?a ?i mizeriile vie?ii ?i a lumii s? apar? binele, frumosul, adev?rul.
Nu faci parte cu totul din lumea nou?, lumea tehnologiei, lumea materiei ?i a confortului; mai ai unele reflexe afective (pe care ?i le-au dat fie ?coala, fie noi p?rin?ii, fie lecturile, fie prietenii); mai ai înc? suflet. Îns? un suflet golit, vulnerabil este capabil doar de am?r?ciune ?i resentiment ?i în final de ur?, o situa?ie cu mult mai rea decât situa?ia inexisten?ei sufletului (tot mai des întâlnit? ?i la adul?i ?i la copii). Probabil c? eu nu mai pot face multe lucruri acum (când ne îndep?rt?m ?i ridic?m ziduri între noi), dar tu înc? te mai po?i salva singur?. Nu te l?sa sfâ?iat? sau sedus? de insensibilitatea lumii noi; suferin?a nu dispare dac? o ignori; revolta împotriva lumii nu alung? r?ul dac? î?i închipui c? r?ul este doar unul exterior. Îns??i Furia pe care o pui în revolt? poate fi un r?u... Aminte?te-?i metafora geamului: dac? vrei s? te asiguri c? într-adev?r lumea de afar? este îngropat? în mizerie, este indicat mai întâi s? î?i cure?i fereastra...
Cumva simt c? impulsul creator nu a murit în tine ?i c? duci o lupt? personal? cu nihilismul. Poate crezi c? lumea î?i datoreaz? un sprijin ?i oamenii - în?elegere. Într-o lume aflat? la început, într-o lume curat? ?i corect?, a?tept?rile tale ar fi fost îndrept??ite. Acum îns? lumea este angajat? pe o pant? a decaden?ei, iar în decaden?? indivizii se feresc de idealuri, sunt împiedica?i s? mai creeze ?i sunt înv??a?i s? caute doar pl?cerea. Civiliza?ia noastr? e o civiliza?ie obosit? ?i plictisit?; nu doar c? nu mai recunoa?te valoarea, dar e atât de îmbâcsit? ?i aglomerat? încât nu mai ai libertatea de a construi ceva; nihilismul nu este o form? de revolt?, ci dimpotriv?, de conformism, c?ci lumea – masochist? - a?teapt? s? fie împins? în dezastru. Dac? va fi s? creezi – adic? s? aduci noul bun în aceast? lume – va trebui s? o faci împotriva lumii, asumându-?i identitatea ?i purtându-?i crucea.
De aceea este atât de important s? ?tii cine e?ti ?i s? renun?i la a-?i mai c?uta relevan?a în ochii altora, în ochii lumii. Exist? o esen?? în om ca o s?mân?? de lumin?, dar nu este mai pu?in adev?rat c? ?ine de tine s? î?i aprinzi ?i s? î?i hr?ne?ti aceast? lumin?. Tu nu e?ti nici lumea în care te n?scut (ast?zi), nici evenimentele vie?ii tale, nici munca ta. În final nu e?ti nici gândurile tale ra?ionale, care pot fi asemenea altor gânduri ale altor oameni (ai ales dac? ele sunt cu adev?rat ra?ionale). Tu... tu e?ti sufletul t?u. El nu este numai condi?ia de g?sire a adev?rului ?i de tr?ire în adev?r, ci ?i condi?ia de trezire a con?tien?ei (?i a con?tiin?ei) ce te individualizeaz? (adic? te separ? de lume ?i totodat? te a?az? în lume). Un argument în plus pentru suflet.
În final - despre libertate, lucrul pe care îl reclami cu atâta insisten??. Libertatea are dou? niveluri: o libertate de baz? (ce înseamn? prezen?a op?iunilor) ?i o libertate de discern?mânt (?tiin?a de a alege bine ?i corect). De aceea afirm c? lumea este liber?, îns? oamenii nu sunt liberi sau sunt tot mai pu?in liberi. E o afirma?ie paradoxal?, dar poate ?i mai paradoxal? o s? ?i se par? afirma?ia urm?toare: ca s?-i eliber?m pe oameni trebuie s?-i înv???m s? î?i ridice singuri ziduri. Spun asta pentru c? o libertate f?r? un sens ?i f?r? o moral? (zidurile din metafora de mai sus) nu înseamn? nimic altceva decât anarhie ?i haos. Am convingerea – conservatoare – c? este nevoie, înainte de a exista libertatea, de o moral?, adic?, în termenii de mai sus, înainte de a primi libertatea de baz?, omul trebuie s? primeasc? un ghid (discern?mântul) despre cum s-o utilizeze, o moral? (?i mai mult decât atât). Nu cred c? dintr-o libertate total? se poate na?te o moral?, cât? vremea libertatea este un cadru al ac?iunii umane, nu un îndrumar al ac?iunii umane. ?i dac? admi?i tot ceea ce am spus pân? acum, vei admite ?i faptul c? pentru a avea libertatea de discern?mânt ai nevoie de suflet, pentru c? aici e locul adev?rului, pentru c? el î?i ?tie sensul, el cânt?re?te cu adev?rat binele ?i r?ul ?i tot el se bucur? de frumos…
?i pentru c? î?i intuiesc întrebarea: cum se na?te ?i cum se p?streaz? sufletul? ?i pentru c? vreau s? închei cercul, am s? r?spund cât mai simplu ?i cât mai exact: asimilându-l pe Ieri în tine, înainte de a porni c?tre Mâine. Sufletul se na?te (doar) prin Cultur?; sufletul se cultiv? cu dragostea (cre?tin?), cu binele ?i frumosul (grecesc), cu dreptatea (roman?) ?i adev?rul (iluminist), pân? când ajunge s? poat? la rândul s?u s? genereze dragoste, bine, frumos, dreptate, adev?r; sufletul se hr?ne?te citind fic?iune ?i filozofie, ascultând muzic?, admirând opere de art?, etc… ?i asta nu e totul! Atunci când sufletul va ajunge la deplin? maturitate, atunci când în el se va a?eza în?elepciunea (c?ci în?elepciunea, contrar celor ce se crede, rezid? în inim?), argumentul ontologic a lui Pascal î?i va dezv?lui întreaga lui frumuse?e ?i for?a: dac? sufletul exist? ?i arat? în felul în care arat? (infinit, p?c?tos, cunosc?tor de r?u ?i bine ?i transcendent fa?? de ra?iune), atunci religia cre?tin? este adev?rat? (pentru c? doar ea poate explica f?r? rest acest suflet) ?i deci însu?i Dumnezeu exist?…
Îmi îng?dui ?i o judecat? asupra st?rii actuale a lumii, pentru c? are leg?tur? cu tot ceea ce ?i-am scris pân? acum: postmodernismul – forma monstruoas? pe care o ia cultura în zile noastre – este o întoarcere a barbarismului (Octavian Paler îl numea - neo-barbarism). Nu contest principiile ?i valorile postmodernismului punând-le al?turi de valorile vechi (pentru c? astfel de judecat? a valorii are relevan?? doar în modernitate ?i premodernitate), nu vreau nici s? îi analizez premisele ?i urm?rile ar?tând c? sta pe aer ?i nu face decât s? d?râme (a f?cut-o H.R. Patapievici în Omul recent prea bine); critica mea este una de esen??. În acela?i mod în care barbarii ce au n?v?lit peste civiliza?ia greco-roman? începând cu sec. II i-au r?pit acesteia ra?iunea ?i au redus-o la sim?uri (distrugând-o în cele din urm?), tot astfel neo-barbarii îi r?pesc civiliza?iei occidentale sufletul, reducând-o la ra?iune. Neo-barbarii – în accep?iunea mea – nu sunt neap?rat pro?tii needuca?i, tot mai mul?i ?i mai agresivi (de?i ?i ei pun um?rul la d?râmarea civiliza?iei ?i culturii occidentale), ci mai degrab? cei ce î?i fac din tehnologie ?i ra?iune noul zeu, cei ce for?eaz? omul s? evolueze prin upgrade-uri, nu prin cunoa?tere, cei ce leag? omul de lume prin informa?ii binare gata prelucrate. Da! F?r? doar ?i poate ceva se câ?tig? prin progres ?i prin tehnologie, dar cât de mult se pierde! A? vrea m?car s? ajungi s? cuno?ti m?re?ia a ceea se pierde, chiar dac? te vei înrola apoi în legiunile de ce vor lua cu asalt occidentul ?i vechea sa cultur?. (Sunt sigur c? î?i aminte?ti de Fahrenheit 451 a lui Ray Bradbury).
Nu vreau s? m? în?elegi gre?it! Te iubesc ?i sunt (?i voi fi întotdeauna) mândru de tine, oricât de departe am fi unul de altul în dimensiunile spa?io-temporale ?i în dimensiunile spiritului, iar aceast? scrisoare este dovad? vie a acestui lucru. Tat?l t?u!