proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

În biblioteca de la parterul ?colii situat? la cap?tul culoarului, lipit? de u?a cancelariei profesorilor, nu a observat nimeni c? pe col?ul din mijloc al raftului, cel de lâng? perete, suspin? o carte veche care abia î?i mai ?ine filele întredeschise. Ultimul elev care trecuse dis-de-diminea?? pragul înc?perii fusese responsabil de fapta asta. Foarte sup?rat din pricina profesoarei de istorie care îl obligase s? prezinte pân? a doua zi un referat despre istoria japonez?, d?du cu cotul peste carte. O l?s? acolo r?sturnat? pe marginea raftului ?i trecu mai departe. Quioc, c?ci acesta este numele c?r?ii, strigase de multe ori în urma lui s? o ridice ?i s? o pun? în rând cu celelalte, dar b?iatul se întoarse cu spatele f?r? s? aud? nimic c?utând gr?bit pe alt raft deranjând ?i aici ordinea celorlalte c?r?i.
Quioc a?tept? mult timp pe cineva care s? îl mi?te de acolo. S-ar fi sim?it mai confortabil. În cursul zilei mai ap?ruser? vreo dou? eleve, dar trecuser? ?i ele pe lâng? el f?r? s?-i dea nici cea mai mic? aten?ie. Apoi, timp de dou? s?pt?mâni niciun elev nu mai trecu pragul bibliotecii. Degeaba o mai a?tepta cu speran?? pe doamna Amelia, bibliotecara, auzi c? plecase ?i ea din localitate pentru o perioad?, iar profesoara care îi ?inea locul nu prea se ocupa de aranjatul c?r?ilor pe rafturi.
Ouioc avea o vârst? impresionabil?, iar numele acesta îl primise de la b?trânul pescar japonez, numit Bunicul.To?i copiii din s?tucul acela mic ?i s?r?c?cios îl strigau a?a. El îl g?sise pe jos într-o zi, la amiaz?, dup? ce c?l?torise mult timp într-o bil? vr?jit?.Tot bunicul îi reparase coper?ile de piele ?i îi cususe filele în cotor. Mirosul de pe?te de pe degetele lui mici ?i hot?râte îl mai purta în n?ri ?i acum, îns? nu-?i mai aminte?te bine anul când l-a pierdut pe b?trân...
...Era într-o zi de toamn? târzie când plecar? împreun? la pescuit. Se aflau în mijlocul lacului. Dintr-odat? se porni un vânt nervos ?i se r?sturnar?. Îl v?zu pe Bunicul cum se zbate printre valuri ?inându-se cu o mân? de barc?. Îl apuc? de cotor cu cealalt? mân?, dar îl sc?p? în ap?, iar Bunicul disp?ru înghi?it de valuri. Quioc se trezi la malul m?rii tocmai la amiaz?. Un copil îl scutur? de nisip, apoi îl vârî iute într-o pung? de hârtie. Când ajunse acas? micu?ul îl a?ez? pe mas? al?turi de ni?te juc?rii de lemn. Înc? regreta pierderea Bunicului, dar acum privea la copilul din fa?a lui care se juca cu acele cuburi de lemn ne?lefuit. Înc?perea era îngust?, s?r?c?cioas?, cu un singur pat acoperit cu o p?tur? soioas?. O plas? de pescar z?cea la picioarele mesei.
-Poate c? nu sunt departe de satul pescarilor, gândi Quioc tocmai când auzi o voce b?rb?teasc? din dep?rtare, apoi b?rbatul ap?ru în u?? înso?it de o femeie.
-Din p?cate l-am pierdut!, zise oftând. Bunicul a fost un om bun, continu? el. L-a înghi?it marea, la fel ca pe ceilal?i. ?arpele cu Limb? de Foc continu? s? m?nânce oameni. Quioc asculta t?cut ?i mâhnit. Filele îi tremurau de emo?ie. Bunicul fusese bun cu el. Dintr-odat? se hot?râse, va lupta cu bestia!, gândi entuziasmat, apoi se rostogoli de pe marginea mesei ?i c?zu pe podea. Copilul privi uimit la cartea r?sfirat? pe jos. O ridic? ?i o ascunse în cutia de carton de sub mas?.
A doua zi micu?ul ie?i din coliba a?ezat? în apropierea ??rmului. Se a?ez? pe nisip ?i scoase cartea din cutie. D?du paginile cu imagini colorate, dar Quioc î?i m?ri iute imaginile ?i sperie copilul care o lu? la goan?. Astfel reu?i s? se târasc? pe nisip pân? se scufund? în mare. Quioc era hot?rât s? omoare ?arpele cu Limb? de Foc.
Fu dus de valuri pân? la Grota Invizibil?. Între timp pl?nui s? prind? târ?toarea între paginile lui ?i s? r?mân? acolo pentru totdeauna, astfel va sc?pa Satul Pescarilor de bestia mânc?toare. Din nefericire planul s?u nu reu?i întocmai c?ci se trezi în burta bestiei ?i st?tu acolo pân? într-o zi când...
...C?ldura torid? îi înmuiase de tot coper?ile de piele. Quioc sim?i un miros puternic de pe?te abia se ab?inându-se s? nu str?nute. În jurul lui glasurile b?rb?te?ti îl asurzeau, iar el nu mai avea putere s? riposteze, nemaivorbind de zguduiala pe care o sim?ea prin fiecare pagin? din pricina acelei ma?in?rii care sem?na cu o cutie metalic? pe ro?i. Dup? un timp se opriser?. Cineva îi închise paginile cu hot?râre. Î?i reaminti c? ultima dat? fusese mâncat de ?arpele cu Limb? de Foc. Oare cum ie?ise de acolo?, se întreb? uimit. Privirile zâmbitoare ale b?rba?ilor îl a?inteau curio?i.
-Va sta foarte bine în biblioteca ?colii!, zise unul dintre ei.
-Este o carte de pove?ti foarte interesant?, zise altul. Are multe imagini colorate, copiii vor fi încânta?i s? o citeasc?.
-Atunci, m? voi duce eu s? o las directoarei acestei ?coli!, spuse cel de-al treilea ?i îl apuc? pe Quioc de coperte ?inându-l strâns în palmele mari ?i b?t?torite.
Dup? un timp sim?i ni?te degete sub?iri ?i delicate care îi ad?ugase pe prima fil? ni?te cifre, apoi se trezi în rând cu alte c?r?i. De?i încerc? câteva s?pt?mâni la rând s? fac? conversa?ie cu una din suratele lui de pe raft, nimeni nu-i r?spunse...pân? când o întâlni pe Sara...


*

Iat? c? veni în sfâr?it ?i ultima zi de ?coal? a Sarei. S?lile de curs ale clasei a-VI-a se aflau la etajul al doilea, pe culoarul din dreapta. Fetei îi pl?cea s? cuprind? în privirile-i albastre, dincolo de fereastr?, acea întindere de iarb? ?i flori ale gr?dinii împrejumuit? de gardul alb, str?lucitor. ?tia exact câte flori au înflorit, câte aveau boboci, ?i câte se ofileau din pricina c?ldurii. Se împrietenise cu gr?dinarul ?i de câte ori avea timp lucrau împreun? la înfrumus?area acestui col? de rai al ?colii.
Clopo?elul sun? lung de câteva ori pân? când ultimii elevi disp?rur? dup? poart?. Fata se a?ez? în banc? cu coatele sprijinite sub b?rbie. Nu voia s? ajung? acas?. Nu-i pl?cuse niciodat? orele de singur?tate a?teptând venirea mamei abia dup? c?derea întunericului. Un gând îi str?fulger? mintea. Se ridic? iute ?i ie?i din clas? alergând pe culoarul t?cut înspre bibliotec?. Gândul c? profesoara care îi ?inea locul doamnei Amalia plecase, o f?cea s? se mustre c? nu s-a gândit mai devreme la asta. I se p?rea o idee grozav? s?-?i caute ceva de citit.
Ajunse iute înaintea u?ii, oft? adânc, apoi o deschise cu timiditate. Profesoara nu era acolo. Probabil c? este la secretariat, gândi lini?tit?. P??i printre rafturi c?utând cu privirea o carte care s? îi atrag? aten?ia, dar nu g?si nimic. Zgomotul din spatele ei o f?cu s? tresar?. Se întoarse.
-Aaa, tu erai!, spuse cu voce tare ridicând de lâng? talpa sandalei o carte cu copertele de piele.
Cartea se mi?c? iute în mâna ei, iar fata scoase un ?ip?t scurt ?i-o sc?p? din mân?. D?du s? fug?, îns? auzi o voce de jos:
- Ridic?-m?! Ridic?-m?! M? dor toate cele, fato! Destul c? tân?rul ?la ciufulit m-a l?sat r?sturnat pe raft atâta timp, acum m? trânte?ti ?i pe podea?, coment? sup?rat r?sfirându-?i paginile.
-Cred c? mi se pare!, î?i spuse Sara ?tergându-?i fruntea cu palma. D?du câteva bucle la o parte.
Se l?s? pe genunchi, privi la paginile deschise din care ie?eau cuvintele.
-R?mâi cu mine!, o rug? Quioc.
-Imposibil!, exclam? Sara.
-Nimic nu este imposibil!, r?spunse el oftând. Nu-?i fie team?!Pune-m? pe raft! Sau mai bine ia-m? cu tine, acas?! Vr?jitoarea...
-Cine?
-Vr?jitoarea m-a transformat în ceea ce sunt acum... în timpul dinastiei Quin Lin... începu el s? sporov?ie. Tata fusese împ?ratul "Lianei Albastre". Nimeni din familia noastr? nu f?cea plec?ciuni în fa?a Vr?jitoarei...?tii tu... cea din Pia?a Sf?tuitorilor. To?i se temeau de vr?jile ei. B?trânii în?elep?i o acceptau în Ziua Sf?tuirii, ba chiar o invitau ?i la Masa P?trat? când se luau decizii privind r?zboaiele dintre "Liana Albastr?" ?i "Liana Galben?"...dar despre asta î?i voi povesti dac? m? iei la tine acas?...apoi î?i voi spune despre Bunicul...
-Care vr?jitoare? Vorbesc cu o carte...?
Sara ridic? cartea de pe jos, dar era cât pe ce s? o scape iar??i.
-Prinde-m?! Prinde-m?!, strig? Quioc îngrozit.
Cu siguran?? c? nu ar mai fi suportat s? se loveasc? iar cu copertele de podea. Sara îl prinse ?i-l strânse la pieptul ei, apoi se a?ez? pe jos, lâng? raft.
-Bunicul m-a numit Quioc, continu? el sim?ind mirosul de iasomie al fetei, nu mai ?tiu care este numele dat de p?rin?ii mei. Va trebui s? îl afli tu!
-Eu? Despre ce vorbe?ti?
Mânerul u?ii se mi?c? iute. Profesoara se duse în grab? s?-?i ia lucrurile de pe birou.
-?i eu tebuie s? plec, la revedere!, zise Sara dând s? se ridice în picioare.
-Nu pleca!, o rug? în ?oapt?, Quioc.
Bibliotecara lu? cheile din sertar, apoi plec? închizând-o pe fat? acolo.
-Din pricina ta voi sta aici toat? vacan?a!, spuse ea sup?rat?. Dac? nu m? voi întoarce pân? disear?, mama m? va c?uta peste tot. Numai tu e?ti de vin?!, strig? sup?rat?.
-Nu mai plânge, putem ie?i pe fereastr?!, zise el lini?tit.
Sara deschise larg fereastra. Se c???r? ?i trecu peste pervazul înalt. Înainte de a trece pe cealalt? parte întoarse capul; cartea r?mase pe jos. I se zguduiau paginile, de parc? mai aveau pu?in ?i se rupeau. Se întoarse în bibliotec? ?i se a?ez? pe jos.
-Ce este?
-Te rog, du-m? la tine acas?!
Quioc se deschise la pagina zece, apoi se r?sfoi pagin? cu pagin? ?i-i ar?t? iute tot con?inutul pân? la sfâr?it. Fata v?zu o parte din locurile în care se n?scuse acesta, castelul cu forfota de slujitori, gr?dinile cu flori rare, chipul vr?jitoarei din Pia?a Sf?tuitorilor ?i mai ales momentul în care zgrip?uroaica î?i îndreptase degetul ar?t?tor înspre b?iatul cu p?rul ca aurul, cu coroan? pe cre?tetul capului care o privea îngrozit. Apoi îl v?zu transformându-se în multe foi albe închise într-o bil? colorat? care se ridica spre cerul mohorât ?i dus de vânt peste m?ri ?i ??ri departe casa ?i familia lui. Apoi imaginile ar?tau alte locuri ?i al?i oameni, o barc? ?i un pescar, apoi alte imagini necunoscute, iar pe ultima pagin? biblioteca în care se aflau în prezent.
-Nimeni nu te mai poate transforma în cel de odinioar?, îi zise Sara. Vr?jitoarea aceea nu mai exist?.
-Ling Sion avea o fiic?, Niri. Era cea mai frumoas? fiin?? de pe p?mânt.Fusese sortit? s? se c?s?toreasc? cu fiul vr?jitorului Dion Liu, înc? din copil?rie. Urma s? o duc? la castelul lui imediat ce Niri ar fi împlinit cinsprezece ani. Întâmplarea a f?cut s? o cunosc la numai treisprezece ani. Am vrut s? o p?strez pentru mine. Ling Sion nu îl putea suferi pe tata, deci fata nu-mi putea fi dat? niciodat?. Apoi o exilase pe mama în Cutia de M?tase din Portul cu Liane, nu departe de ?inutul Piticilor cu Barb? de M?tase, ni?te fiin?e îngrozitoare. Am încercat s? intru pe hotarul lor, dar fusese înconjurat cu ?epu?e otr?vite. Nu puteam face nimic pentru a o salva. Ce s-a întâmplat mai departe, î?i voi spune acas? la tine. E?ti singura mea prieten?, te rog, nu m? p?r?si!
-Bine, r?spunse fata încrez?toare.
Sara s?ri peste pervazul ferestrei. Strada era acum în?esat? de oameni, iar întunericul se furi?a printre cotloane. Trebuia s? ajung? iute acas?, mama ei urma s? vin? curând. ?coala nu era departe de locuin?a ei, a?a c?, la scurt timp se aflau în camera ei. Nu uitase s?-?i aduc? ?i un castron cu floricele ?i s? dea cât mai tare sonorul la televizor pentru ca mama s? nu aud? convers?ia cu noul ei prieten.
Razele Lunii alunecau prin fereastra camerei. A?a cum i-a promis, Quioc m?ri cât putu de mult fiecare fil?. Astfel, fata v?zu vr?jitoarea, îi cunoscu pe p?rin?ii prin?ului, v?zu întunericul din stomacul ?arpelui cu Limb? de Foc, recunoscu biblioteca ?colii, dar mai ales afl? numele adev?rat al lui Quioc.
-Te voi ajuta!, spuse Sara entuziasmat?. Acum ?tia c? îl va putea salva. M?re?te înc?-odat? pagina cu Vr?jitoarea!
Quioc m?ri fila.
-S? nu ie?i în calea Vr?jitorei, Quin Lin!, strig? servitoarea în urma tân?rului prin? care cobora sc?rile palatului înainte de a se întâlni cu Vr?jitoarea.
-Quin Lin! Acestea este numele t?u!
-M-au numit ca pe tata, zise gânditor auzindu-?i adev?ratul nume.
În acel moment câteva din pagini se amestecar? cu iu?eal?. Sara privi uimit? cum se ?terg toate imaginile. R?mase numai una, cea dinaintea sc?rilor palatului. Nici urm? de Vr?jitoare.
-Î?i mul?umesc, Sara, spuse Quioc. În curând m? voi întoarce în lumea mea. Vei r?mâne prietena mea pentru totdeauna!, spuse coborând sc?rile pân? în fa?a statuii din gr?din?.
Titlul c?r?ii se modific? imediat. O privi lung pe Sara, apoi disp?ru pe dat?. Luna se retrase încet de pe cer, iar soarele se ivea str?lucitor la marginea lumii.
A doua zi la amiaz? fata se a?ez? la masa de lucru ?i a?ternu în cuvinte povestea lui „Quioc, împ?ratul cu p?rul de aur”, a?a cum o rugase neobi?nuitul ei prieten. A?a am aflat-o ?i eu ?i v-am spus-o ?i vou?.