Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Curiozitatea lui Iacob

de Iulia Elize

În Mice?ti, nu aveam s? ?tiu, foarte multe, despre nimic, pentru mult? vreme. Nici despre Vasile Rizeanu ?i matrapazlâcurile care se desf??urau, pe îndelete, la Stâna cea plin? de oi din Valea Frumoasei ?i aflat? înc? sub tutela Ioanei Rizeanu, care, de când plecase Codru?, parc? î?i b?use toate min?ile ?i le d?duse, pe de-a-ntregul, pe alcool. Ci, în schimb, am înv??at, cu mult înainte de a avea primul meu copil, pentru c? da, urmam ?i eu s? devin, într-o zi, mam?, dar mai înainte, pentru Emilian P?un, aveam s? îl cresc pe Codru?. Copilul era deja foarte brudiu ?i m?ri?or, când a ajuns pân? la noi, pe la treisprezece ani, unde, Codru? P?un, de fapt, ?i ar fi apar?inut. Nu aveam s? îl mai l?s?m, din casa noastr?, niciodat?, pe b?iat. Nici eu, Denisia P?un, ?i nici fratele mai mare, Iacob. Dar a existat mereu un lucru care ne-a întunecat, ?i nou?, ascult?torilor, vie?ile, un fel de pas?re neagr? ?i cu aripi uri??e?ti ?i mult întinse peste to?i cei cinci ai familiei, ce se întâmplase, de fapt, acum doisprezece ani, înainte de data aceasta, la stâna Col?escu, tragedia care i-a lovit atât de cumplit pe Emilian ?i pe Bogdana, ?i care ne-a l?sat f?r? cuvinte, de atunci încolo, ?i anume dispari?ia prematur? a lui Emilian P?un, fratele nostru, ?i a iubitei lui, numit? Bogdana Mihai Cli??u, de fapt fiica Ilenei Mihai, a?a dup? cum o ?tia toat? lumea... ?i, parc? lucrurile au fost, mult timp, mai negre, sau cum s? spun, pentru c? nu le-am mai putut duce. Abia, s? ne mai fi revenit, întrucâtva, când, în Mice?ti, un sat foarte gospod?resc tocmai de lâng? Alba Iulia, l-am primit, cu bra?ele deschise, pe nepotul nostru, aproape evadat din ni?te mâini rele, dar cu toat? durerea trecutului s?pat? adânc în inim?, de copilul ?i-a l?sat în spate tot trecutul lui nemaipomenit de trist, de la Stâna aceea din Mun?ii Cindrelului, era vorba de b?t?ile pe care Rizeanu i le administrase, copilului, regulat, v?zusem toat? sup?rarea din ochi?orii lui tri?ti ?i parc? maturiza?i înainte de vreme, ?inând, pe când, l-am cunoscut eu, broboane de lacrimi în ei. De fapt, ne luase pe to?i cu mu?enia, aflând unele lucruri despre fiul fratelui meu, ?i, mai ales, pe mama lui cea de-a doua, pentru c? eu sunt aceea, Denisia P?un. Adic?, cum s? ba?i un copil de doisprezece treisprezece ani cu biciul, pe spatele gol?

Abominabilul caracter al faptelor lui V?s?lie Rizeanu, atât fa?? de Bogdana Mihai Cli??u, pe care a h?ituit-o pân? cât a tr?it, f?r? a o putea prinde, ca s? o întoarc?, din nou, c?tre c?s?toria cu el, dar, mai ales, fa?? de Codru? P?un, ne-au ?ocat pe to?i. Apoi, ne-am aduce cu destul? împov?rare aminte aici inclusiv de frica fratelui Emilian P?un, dup? ce ?i-a luat copilul, ?i care a fugit, de fapt, preluându-?i o soart? de a hr?ni cât pentru patru persoane, ?inându-se, cu înc? trei suflete, inclusiv cu mine, sora lui, ?i care mi-am p?r?sit, pentru o vreme, ?coala, pân? în Maramure?, groaz? ?i spaime, o durere care ne urm?re?te chiar ?i acum, pentru c? Emilian s-a dus, a fost n?p?stuit ?i ne-au distrus casa ?i ne-au retezat cel mai bun ?i mai drept pom tân?r din cas?, de ne-au l?sat pe to?i nenoroci?i, pân? când l-am c?p?tat cu bine pe Codru?, de când îl avem de fapt pe Codru?, la noi, în Mice?ti, ?i când faptul acesta foarte nou, de fapt, îndeletnicirea aceasta cu totul minunat?, pe cât de groaznic? ne-a fost soarta, de a avea de acum grij? de copilul lui Emilian ?i al Bogdanei Mihai, ne mai descre?e?te, întrucâtva, frun?ile, ?i nu ne mai las? atâtea lacrimi pe ochi, suntem b?trânii cu frun?ile pe care soarta grea ni le-a încre?it, din foarte mare p?cat, cu mult înainte de vreme. Dar cum s? nu sim?i, m?car pu?in, boarea cea înseninat? a binelui, îns?, dintru o a?a dulce-amar? datorie, dup? ce l-am c?p?tat pe b?iat, ce te împinge s? te scoli foarte de diminea??, pe dou? picioare, ?i s? mergi la ea, la copilul lui Emil, ?i s? vezi, foarte repede, ce face? Dac? e bine? Dac? a visat frumos? Dac? doarme cumva înc?, foarte lini?tit, în p?tucul s?u? Speri s? nu î?i aduc? aminte de nimic prea r?u. Pentru c? de multe ori copiii uit? tocmai prin prisma copil?riei ?i a vârstei lor foarte tinere. Uit? tot, pur ?i simplu. Pentru c? se gândesc la altceva, înlocuiesc durerea cu altceva, pentru c? sunt tineri ?i trebuie s? le treac?. ?i, atunci, te treze?ti, pentru el. S? vezi cum a dormit. Dac? e lini?tit în cel mai frumos p?tu? încropit din lemn de p?dure foarte tân?r?, ?i cu pânz? ocrotitoare deasupra, ca un baldachin, menit tocmai ca s? îl mai înveseleasc?. Pentru c? r?nile nu se duc u?or... Nu se vindec? niciodat? suficient de repede. Dar trec. Se zvânt?. Dac? poate m?tu?ii Denisia îi vine în gând s? îi fac? b?ietului un fel de baldachin cu pânz?, care s? îl mai înveseleasc?. De?i un astfel de spa?iu, poate este menit pentru o femeie foarte tân?r? sau pentru o r?sf??at?. Un baldachin, îns?, aduce întotdeauna o stare de bine ?i o anumit? fericire, dat? de lux ?i de abunden??, m?car aparent?. Dar pânzele pentru baldachin au fost totu?i scumpe ?i de m?tase verde ?i cu albastru, pentru c? a?a le-a ales chiar Denisia.

?i te scoli, atunci, ca ?i cap al familiei, ?i te duci repede în camera b?ietanului. Cu pu?in timp înainte de sculatul or?t?niilor, la ora 5 f?r? ceva, te scoli naibii, din co?marul t?u, în care i-ai v?zut pe Emilian P?un ?i pe Bogdana, ?i te speli, pe îndelete, î?i ?tergi lacrimile involuntare cu ap? rece de pe la ochi ?i de pe la tâmple. Dai cu ap?, din bel?ug, pe fa??, pân? ce ui?i tot. Apoi te îmbraci foarte repede, pentru c? apa deja te-a trezit, î?i iei un maiou alb pe tine ?i o c?me?? verde foarte apretat?, preg?tit? de sor?-ta, de te nume?ti Iacob, ?i mergi pân? la b?iatul lui frate-t?u, s? îi prive?ti înfrigurat fericirea. ?i îl p?ze?ti pe fecior mai ceva decât Denisia, mama lui ce ?i-a c?p?tat-o, pentru c? da, ea e fricoas? ?i e doar o tân?r? femeie, dar tu e?ti în schimb b?rbat ?i capul casei ?i ?tii cum se face ?i ce trebuie s? faci, pentru toat? via?a ta. Da. ?i te duci, naibii, ?i faci lucrul acela. Pentru c? î?i e foarte drag copilul ?i pentru c? îl iube?ti ca pe ochii t?i din cap. Mai mult decât ?i-ai iubit vreodat? destinul, pentru c? da, ai cam stat în p?dure ?i nu te-ai însurat pân? acum, de?i via?a a fost frumoas? ?i a?a, pân? la o vreme, tot printre copaci umbro?i ?i pe lâng? urs. Ai iubit mama aia a ta de via??, prin p?dure, ?i ?i-ai îndr?git-o foarte mult. Pentru c? erai, naibii, ?i tu un b?rbat. De asta. Cuno?teai de fapt p?durea ca pe tine însu?i, ?i î?i era foarte drag?. Mai scump? decât orice femeie. Pentru c? tu nu te ?ineai dup? femei. ?tiai, îns?, toate denumirile ciupercilor bune, ?i cum arat?, ?tiai neap?rat ?i hribele dar ?i P?l?ria ?arpelui ?i te ?tiai feri de ea, foarte lesnicios, ?tiai toate ierburile din p?dure, ghinda î?i spunea pove?ti, pe la ureche, când te plimbai pe sub pâlcuri de stejari, ca ?i de fructele cele negre copacilor bolunzi?i, pe care tu îns? nu le-ai cules niciodat?. Care sem?nau foarte bine cu fructele de coac?z sau cu afinele bune pentru bolile zah?rului, dar ?i cu coarnele ce-?i strângeau gura sau cu m?ce?ele, care se întunecau ?i putrezeau pe crenge, de st?teau, foarte negre, pe câteva crengi, ca s? te îmbie ?i s? î?i povesteasc? c? într-o zi ca o pas?re neagr? te va atinge destinul. ?i a?a dracului a fost. Dar tu te fereai de ele ?i mergeai de nebun prin p?dure, s? cau?i de mâncare bun? pe sub frunze, adic? hribe. Puneai, pe ele, o mânu?? de smântân? prea gras? ?i ni?te ierburi aromatice, vânatul era deja la tine sau pr?jeai carnea.

C? fazanul e bun întotdeauna, de îl po?i câteodat? g?si chiar dac? câinele ?i-e cumva pe cealalt? culme, ocupat cu cealalt? zon? de p?dure, în care tu intri mai rar. Dar un câine bun nu te p?r?se?te, de obicei, a?a cum o fac unii oameni. Iar, în lume, sunt, desigur, tot felul de oameni, ?i oameni buni, ?i oameni r?i. C?, oamenii sunt, desigur, la fel ca p?durea. Pentru c?, ?i într-o p?dure, sunt ?i copaci buni, dar ?i copaci de ale c?ror fructe nu te apropii niciodat?. Apoi, se mai spune, c? fiecare p?dure are, bineîn?eles, ?i usc?ciunile ei. Fiecare. Iar tu iube?ti, desigur, p?durile. Pe toate. Pân? când, probabil, un copil te îndeamn? s? o p?r?se?ti o vreme ?i s? pleci foarte repede la Mice?ti ?i s? ui?i pentru o vreme p?durea, pentru un copil f?r? vin? ?i care are nevoie foarte mare de tine. A?a ar fi fost normal. Codru? P?un ar fi trebuit s? uite foarte repede urmele biciuirilor. ?i s? scape de orice sechel?, pentru c? copiii se vindec? prin tinere?ea lor ?i prin prisma unor foarte bune îndeletniciri pline de veselie ?i atât de fire?ti pentru un copil. El se joac? ?i uit?. De fapt, trupul i s-ar fi vindecat repede, pentru c? e?ti tân?r, r?nile, desigur se vindec?. Dar ce te faci cu rana din inim?. Cu r?nile din minte. Cum s? ui?i ce ai p??it de la Rizeanu, la stâna din Mun?ii Cindrelului, pentru c? foarte repede nu po?i desigur uita, pentru c? ai mintiu?a foarte tân?r? ?i e?ti abia un copil, iar r?nile tinere poate câteodat? se astup? mai greu. În unele situa?ii. O ran? a copilului tân?r o astupi doar cu mult? dragoste... Mai ales, când p?rin?ii copilului devin unchiul ?i m?tu?a, îl lipsa Bogdanei Mihai ?i a lui Emilian P?un, dar care te umplu pur ?i simplu cu tot ce au. Cu absolut tot ce au. Atunci, ce faci... Eu, Iacob, ce fac....

M? duc, naibii, din p?dure afar?, pentru Codru? P?un, pentru c? asta e datoria mea de la Cer ?i de la stele, de la Dumnezeul binelui, apoi pentru fratele meu, Emilian... Ies foarte repede din p?dure afar?, pentru c? am de turnat numai magie de praf foarte fin de stele cu bagheta mea cea bun? ?i cea de a binelui o via?? de aur ?i o cantal? plin? cu dragoste, întocmai ca o femeie. C? dac? trebuie, Iacob devine mai stângaci ?i se face femeie. Vars? din el, ca o femeie, numai ?uvoaie de iubire. Am de umplut un copil cu iubire, ?i fac aceasta, cu o furie aproape maternal? ?i devenit?, c?p?tat?, plecând naibii din p?dure, poate pentru totdeauna, c? nu am dup? cum ?tii asta, ?i m? întorc, foarte repede, în Mice?ti, la p?rin?i ?i la Denisia, sor?-mea, ca s? cople?esc pe copilul lui frate-meu cu toat? iubirea de care sunt eu în stare, ba ?i cu mult? iubire, peste norm?, pentru c? aceasta se face ?i pentru c? asta m? ?ine, de fapt, pe mine, întreg. ?i ca s? nu îmi pierd demnitatea mea ca om, care mi-a mai r?mas, înc?, ?i ca s? nu înnebunesc de tot, dup? ce am aflat ce s-a întâmplat, îns?, cu fratele meu ?i cu Bogdana. Oricum, a trebuit s? îmi revin în dou? minute, din orice vis r?u, ca s? reu?esc s? îl scot pe Codru? din mâinile lui V?s?lie Rizeanu, dup? ce am r?mas, timp de câ?iva ani în care tot a urlat sufletul în mine, pentru Col?e?ti, într-o dureroas? ?i nemaipomenit e regretabil? letargie. Dar am ie?it, din ea. A trebuit s? ies. ?i s? cap?t, pân? ?i deprinderi maternale, cât am putut eu de repede. Îmi pare r?u, doar, c? nu am putut ie?i mai repede, din acea sfad? a inimii, dac? am fost to?i prea letargici, mi-au fost parc? r?nile prea adânci, de nu am putut vedea nimic dincolo de ele ?i de durere. ?i poate aceasta nu mi-o pot ierta, de fapt, niciodat?. Letargia. Dar poate pot s? astup. Pot s? torn ceva în ea. Pot s? m? fac dragoste pentru un copil, din b?rbat, ?i protec?ie, pot s? m? fac.

Iar Codru? nu va mai p??i niciodat? nimic, niciodat?. Pentru c? sunt un b?rbat viu ?i am grij?, al?turi de mine sunt, de pild?, ?i p?rin?ii mei, b?trâni ?i îmblânzi?i, cum sunt ei, de vârst?, ?i mai e ?i Denisia. Atât cât sunt pe aceast? lume, o s? am mare grij? de familia mea ?i de mine, pentru c? e nevoie s? fie ?i asta, ca s? pot avea grij?, în continuare, ?i de Codru?. Iar restul... Sunt un b?rbat care înl?tura orice grij? cu palma ?i cu un oftat, care spune pu?in. Pentru c? a?a trebuie ?i pentru c? a?a este construit el, b?rbatul. Poate, chiar e posibil, în p?dure, nu o s? m? mai întorc, îns?, niciodat?. Iar dac? m? întorc, cumva, s? r?mân, o s? îl iau, cu mine, ?i pe Codru? P?un, ca s? m? înso?easc?, ?i ca s? îl înv??, Dar, nu. Mai ales sper s? îl protejez ?i de atunci încolo. O s? fac asta. Dac? cumva, ?i spun ”dac?”, pentru c? nu ?tiu, acum, de va fi sau nu s? ne mai întoarcem, cineva, vreodat? în p?durea vie?ilor mele de tinere?e. Mai sper c? atât eu cât ?i Denisia ne vom c?s?tori, într-o zi, ?i c? vom fi mai mul?i. Dac? asta va fi. Chiar, pot spune, c? mi-a? dori. Mai mul?i de-ai binelui. Pentru c?, câteodat?, lumea e mare ?i foarte rea, cum a fost cu Emilian, chiar ?i fa?? de un b?iet frumos ?i prea voinic. C?, de fapt, ce s? fi avut cu Emilian, frate-meu. C? ce s? fi avut tâlharii aceia pr?p?stio?i ?i V?s?lie Rizeanu cu Emilian ?i cu Bogdana Mihai Cli??u, pentru c?, de fapt, nu am în?eles pe aceasta chiar niciodat?. Ci numai m-a durut capul, de nici acum nu mi s-a vindecat. C? de ce soarta vremelnic?, m? întreb, ?i acum, care ne usc? tuturor lacrimile ?i amândoi ochii. Dar, las?, Doamne. Agerimea ?i iste?imea câ?tig? mereu. Dar acelea bune. Lucrurile vor fi, pesemne, foarte bune ?i în bine, aici, în Mice?ti. Aici, n-o s? ne aib? nimeni nicio treab?. ?i poate, încetul cu încetul, ne vom vindeca sufletele ?i r?nile lor ?i vom începe, încet-încet, s? uit?m. Trecutul ?i tot. Sângele scurs îmi e, acum, în adâncul durerii. Col?e?tii. Îns?, odat? va fi mult mai bine ?i vom începe încet s? uit?m. Ne vom obloji r?nile, unul altuia. Ne vom vindeca, vom râde din nou. ?i ne vom înmul?i, dup? num?r. Ne vom c?s?tori, într-o zi, ?i eu, Iacob P?un, ?i sor?-mea, Denisia. Poate, vor fi glasuri de copii ?i vom fi mai mul?i. Abia atunci va începe s? fie cu adev?rat bine, dup? ce ne vom mai fi vindecat. ?i dup? ce vom mai fi l?sat deoparte, din pâcla aceasta trist? care ni s-a a?ezat pe via?? ?i pe privire ?i care nu se mai vindec?. Dar se va vindeca, într-o zi, a?a cum desigur va fi. Vom vedea din nou. Vom avea privire. Ochi buni. Vom fi ferici?i ?i vom râde din to?i bojocii. Vom fi foarte bine, din nou, atunci când vindecarea ne va apar?ine. Vom râde ?i ne vom bucura, din nou.

Acum suntem, deja, pe jum?tate mai ferici?i, pentru c? Codru? e acum la noi ?i avem, în sensul acesta, treab? mult?. S? r?mânem ageri. Nu o s? las, de fapt, treaba aceasta, din mâini, niciodat?. Cât oi fi viu ?i cât voi tr?i. Nu o s? mai îmi las niciodat? din mâini frâiele familiei ?i familia, pe de-a-ntregul. Pentru c? fiecare os de-al familiei, adic? fiecare c?r?mid? din familia mea ?i din casa familiei mele. Fiecare c?r?mid? care este desigur foarte important? ?i când nu se poate nici f?r? osul pus la treab?, dar nici f?r? bucata de c?r?mid? ?i f?r? temelie. Pentru c? a?a spun eu, care am fost cel mai voinic ?i cel mai cu experien??, din toat? familia. Pentru c? Ioan P?un este acum mai b?trân, iar eu îmi respect, foarte mult, tat?l. Iar Emil... Numai lacrimi au fost, dar s-au mai zvântat. A?a spun eu, Iacob P?un, c? o s? am grij?, de fiecare piatr? a temeliilor, ?i a?a, desigur, va ?i fi, de azi, de acum încolo. Nu las, ?i jur, din nicio mân?, cele dou? frâie ale familiei mele. Niciodat?. Chiar dac? asta ar însemna s? stau departe de p?durea mea ?i de aceea a tinere?ilor mele. Pute?i s? o lua?i, Denisia ?i Codru?, ca pe o promisiune. Pentru c? sunt b?rbat. C?, dragii mei, Iacob P?un v? iube?te de nebun pe amândoi, a?a ca ?i pe blânzii no?tri de cei doi b?trâni, care ne-au a?teptat, pân? acum, în Mice?ti, ca s? ne întoarcem, ?i noi doi, de fapt trei, la casele noastre, ?i s? st?m, împreun?, pe lâng? cas?. Apoi, v? promit, foarte tare, la to?i. C? nu o s? v? las. Pentru c? Iacob P?un nu promite nimic pe degeaba ?i se ?ine de cuvânt întotdeauna. Nu o s? v? p?r?sesc niciodat?, pe niciunul. Sau nu o s? v? las, siguri, în urma mea, niciodat?. C? a?a zic io, Iacob P?un, fiul Hota?iei P?un ?i al lui Ioan. Codru????eee... Emillleeeee... (Poate s-a auzit un tulnic tânguitor sau de putere... Nu ?tim aceasta. Cu toate c? auzisem pe b?rbatul acela foarte bine. De?i, mi se pare, eu eram o alt? fire, care nu ar fi în?eles...)
— Nu am ce face, Nea Scripete, c? eu, de când e b?ietanul Codru? pe la noi, acas?, eu...
— Nu mai ai timp de aproape nimic, nici m?car de codrii ??tia ai no?tri...
— Nici m?car... de...
— De fapt, nu e r?u... A venit Nea Toma aicea sus, la noi, ?i ne-a l?sat o fat?, numai potrivit? pentru munc?... Da, Iacobe, nu te mira... O fat? frumoas?... Dar cu spatele ca de b?rbat!
— Cum, o fat??
— ?tiam c? o s? te miri, c? ?i eu m-am mirat, Iacobe, foarte tare, când a venit Nea Toma, cu ea... O cheam? Smaranda Oana P?dureanca, sau... m?car a?a i se spune... Oana P?dureanca. De fapt, lumea a?a o ?tie pe tân?ra aceasta frumoas? ?i sp?toas?: Smaranda Oana Pintican, de fapt. Are o frumuse?e ciudat? a ei, dar real?... E deosebit?... ?i nu e fata de dus cu pre?ul. Dar are, în schimb, spatele tân?r ?i osul frumos, c? ne lucr? fata aproape orice îi spunem. Nu cere, în schimb, mul?i bani, ca b?rbatul acela tocmitor, dar noi o pl?tim, cu totul, foarte oblu, ca pe oricare b?rbat...
— O femeie, în p?dure? Smaranda? (I s-au umplut, lui Iacob, ochii cu lacrimi cât perlele diafane ?i s?rate, pentru c? îi era mil?, deja, pentru femeie... ?tia, desigur, care erau condi?iile de lucru, pe acolo, într-o p?dure cum erau desigur ?i Regiunile Codrilor Vl?siei. Pe unde muncise ?i el, de le ?tia pe toate, de la un cap?t la altul, ?i de la un pâlc mai de la lumin? palid? ?i str?vezie de soare, pân? la ultima ramur? de stejar b?trân, cu ghinde pe ea...)
— Da, a?a o cheam?. Smaranda.
— Vreau s? o cunosc pe femeia aceasta. Smaranda, spui? Nea?
— Da, te duc la ea... C? st? cu Ana, pân? se mai înva?? ?i pân? când Ana Sp?taru mai are vreme de ea... Cred c? stau ?i fac de-ale casei, c? toat? ziua Ana o cam pune pe fat? la lucru... C? fata, Iacobe, ajut? pe ori?icine... Iar Ana o ?ine de fat? bun? ?i de muncitoare!!! Dac?, doar?, s-o întoarce ?i b?rbatul Anei... C? de mult, nu a mai fost pe la noi...
— Andrei Pintican?
— Da, c? de mult nu a mai dat prin p?dure sau pe la casa Anei, de ne-a l?sat cu o femeie de cincizeci de ani, de care trebuia s? ne îngrijim noi... Dar Ana acum are de ajutor pe fata asta nou?, Smaranda... Care e, de fapt, din familie de la Ana... C? bine zicea Nea Toma, c? fata trebuie s? hie aci!
— Câ?i ani are?
— Cine?
— Smaranda!
— Dou?zeci ?i cinci... E tân?r? ?i frumoas?, dar ?i foarte muncitoare. Dar are, Smaranda asta, ceva ciudat, în ea. Ceva ca o poveste... Din câte auzisem...
— Du-m?, Nea Scripete, la fata asta...
— E?ti curios...
— Nu prea... Dar du-m?, rogu-te, pân? la casa, mai de la munte, a Anei. C?, singur, nu prea vreau s? dau buzna pe la cele dou? femei...
— Acum c? e ?i Smaranda, fata cea nou?, pe culmea cea mai înalt? a dealului...
— E de-a dreptul munte, Nea Scripete...
— C? e deal, sau de munte, p?durarului nu îi pas?, c? e tot p?dure pe de-a l?turea...
— Asta a?a este, Nea Scripete...
— M?i, Iacobe! Când îi înv??a? Vrei s? cuno?ti pe femeia asta de la margine de p?dure? (Iacob a sim?it cum ro?ea?a i-a umplut întreaga fa??.)
— Nu, nu prea mai vreau. Dac? dumneata nu m? duci, cum ziceam, pân? la casa Anei Pintican, Nea Scripete...
— Nu te duc, m?i Iacobe! (?i b?trânul Ioan Scripete a izbucnit într-un râs serios. B?nuia el c? era, totu?i, ceva acolo, cu b?rbatul acesta masiv, deloc obi?nuit s? aud? de o femeie care urcase, de z?lud?, pân? în mijloc de p?dure, adus? de un p?durar pe jum?tate nebun, a?a cum era Nea Toma, cu îns? o inteligen?? peste media tuturor p?durarilor. (de a ?tiut s? o aduc?, în codru, pe Smaranda.) Fata asta, Smaranda Oana Pintican, o s? î?i pun? cap?t zilelor, Iacobe! (Acela?i râs al lui Nea Scripete s-a auzit, îns?, pân? la cap?t de dou? culmi împ?durite pe jum?tate, m?rginite de mun?i foarte frumo?i, române?ti.) C? o s? o iube?ti pe fata aceasta, Iacobe! E frumoas? ?i foarte voinic?! Smaranda Oana Pintican!!!! O s? vezi tu pe dracu, Iacobe!
— ?i chiar e frumoas??
— Cine?
— Smaranda?
— Ce zici?
— Ce caut?, de fapt, în mijlocul p?durilor?
— Pe Dumnezeu, Iacobe! (De jur împrejur, s-a l?sat o t?cere foarte adânc?. Pân? ?i ierburile s-au aplecat, toate, la p?mânt, foarte verzi ?i pline de o plin?tate surprinz?toare, sau pline de cel mai luminos ?i mai clocotitor, curat, soare, îns?, de fapt, c?tre mun?i, p?durea era la fel de semea?? ca în Codrii Vl?siei, cu acele foarte ascu?ite ale pinilor ?i multitudinea frumoas? de frunze ale copacilor, adiind foarte u?or, dar mult prea mândre, în vânt, mai de acolo ?i mai sus, de fapt c?tre stele, decât înspre orice altceva...
— Stelele cui apar?in, de fapt, Nea Scripete? De sunt ro?ii, a?a?
— Lui Dumnezeu, Iacobe? Nu femeilor! Nu-i a?a?
— Dar femeia, Nea Scripete? Spun numai a?a. Am întrebat ?i eu, a?a într-o doar?, m?rturisesc, Nea Scripete... C? eu, de fapt...
— B?rbatului ei, apar?ine muierea, Iacobe! Asta oricare prost o ?tie! B?rbatul ia femeia foarte iute de mân? ?i ?i-o face de-a lui, chiar ?i f?r? ?tirea lui Dumnezeu!
— Ei!!
— Am zis, ?i eu, tot a?a... Tot într-o doar?, Iacob P?un! Într-o zi, o s? te însori ?i tu... ?i o s? cuno?ti, pe deplin, cum stau, de fapt, lucrurile...
— Eu nu m? însor niciodat?, Nea Scripete, (?i era speriat) c? trebuie s? m? întorc la Denisia ?i la Codru?... Trebuie s? plec, foarte iute, Nea, de aici...
— Ce spui, Iacobe?
— Acum, du-m?, Nea Scripete, pân? la Ana. C? am o vorb? cu Ana! Mai veche, vorb?, de fapt... de-a mea... C?, Nea Scripete, eu singur nu `m?rg, când a ap?rut, prin p?dure, o femeie nou? de aceste locuri... C? nu se cade, Nea Scripete!!!

Iulia Elize (poema) | Scriitori Români

motto: Bucur?-te, în timp ce lucrezi. Secretul reu?itei poate fi, desigur, ?i bucuria ?i râvna.

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro