proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Cred c? Ego este numele meu adev?rat, cel de botez fiindu-mi destinat mai mult pentru a fi eviden?iat în tumultul uman. M? ?in minte un b?iat trecut de patru ani, t?cut, lini?tit, parc? ?i satisf?cut de oferirile casei în care tr?iam. În realitate, nu eram deloc simplu. M? vedeam mare, tare, de?i nu aveam n?ravul s?-mi admir mu?chii în oglind?. M? sim?eam ?i eu un pui de b?rbat n?r?va?, puternic ?i bun de alergat, aflat la un început de cale libertin?, când propriile observ?ri de la gard strâmtorau ograda.

La timpul cela reu?isem s? v?d lucruri ?i fenomene. ?in minte casa noastr? mare, prispa lat? cu un rând de trube groase din fer, duse în sus pân? sub strea?in?; cei doi aguzi din ograd?, pu?i într-un rând cu trei copaci lunguie?i cu crengile înalte, înc?rcate de mere verzui rotunde, l?t?u?e, acre, înc? necoapte; gr?dina cu patlagele, castrave?i, bost?nei, p?st?ri, vie cu poam?, vi?ine, b?rdace... ocolul cu cârl?na?i, la care le aduceam buruiene smulse din p?mântul moale; cotlonul, cuptorul...

Cea mai veche amintire a mea rela?ionat? cu înf??i?area tatii, s-a petrecut tot în anul cela. Dup? cum deja accentuasem, eu atunci m? purtam ca un b?ie?el exemplar. Fratele mai mare alerga, striga, povestea, recita... eu - nu. Nu-mi pl?cea s? fiu v?zut, nici auzit. Când r?mâneam singur în cas?, sau m? refugiam în fundul gr?dinii, numai dac? str?nutam se afla pe unde eram.

A?adar, într-o zi de ploaie, neavând ce face pe afar?, hai s? mai trec cu vederea lucrurile de prin od?i, mai mult din plictiseal?, c? pân? atunci dovedisem s? le observ de nenum?rate ori. Când ajung eu cu controlul la camera de lâng? chiler, vast?, cu dou? geamuri, dou? u?i... îl v?d pe teteia, a?ezat la mas?, ocupat cu un oarecare lucru. Radiola noastr?, jupuit?, cu ma?ele afar?... ?edea nec?jit? în mijlocul mesei. A?a muzic? frumoas? ie?ea duminicile ?i pe la s?rb?tori dintr-însa... da cum mama o asculta... cât de tare-i pl?cea ei lada ceia cânt?toare...
În?epenit de curiozitate, st?team retras într-o parte a mesei ?i m? uitam cu interes la aparat, c?utând totodat? un punct de viziune mai bun. Tare vroiam eu s?-i v?d ?i partea de deasupra.
Tata, fluierând încet, î?i c?uta de treab?. La mine nu s-a uitat m?car odat?, parc? nu eram acolo. ?i eu st?team cuminte. La un moment dat teteica se ridic? ?i se apuc? de treb?luit pe radiol?, ascultându-?i lungul fluierat. Eu am mai stat pu?in nemi?cat, apoi am împins scaunul eliberat mai într-o parte, m-am c???rat pe el, dar nu m-am a?ezat. M-am ridicat în picioare, cu ideea s? v?d ce se petrecea sus.
Atunci tata m-a observat, m-a ?i atins odat? cu cotul, cel pu?in a?a am în?eles eu. A asudat el bini?or deasupra radiolei, ?i eu al?turi, uitându-m?. Mai mult retr?iam când îl vedeam încruntat, cu ?uruburi m?runte între degete, încercând s? le prind? în locul lor. Terminând de învârtit, r?suflând u?urat printre din?i, f?r? a-?i opri cântul, tata si-a îndreptat spinarea ?i s-a l?sat cu totul în urm?. Eu, cu ochii pierdu?i în radiol?, nu i-am atras aten?ie. L-am v?zut doar dup? se auzisem o pocnitur? înn?du?it? venit? de la podea.
”Nouru, soarili, soarili...” -- teteica nostru, cât era el de mare, st?tea r?sturnat pe o coast?, cu o mân? la ceaf? ?i alta la ?ele, uitându-se urât la scaunul meu, care de fapt era a lui. Ciuda a durat pu?in, pân? el a în?eles c? scaunul era al nostru, mai ales c? la momentul dat altul nu se vedea în toat? odaia. S-a oprit ?i din suduit, în schimb l-a apucat râsul. S-a pus pe râs ?i fratele Ukil, taman atunci intrat pe u??.

Trânta ca trânta, scaunu ca scaunu... radiola dreas? conta, c? pentru tata ea f?cea cât o juma de cas?. Asemenea aparat nu veselea oricare ograd?, nu din considerente b?ne?ti, de?i pentru acel timp avea pre?ul destul de înalt. Radiola era cadou a statului pentru merite în munc?. Nu-i era unica men?iune. Mai înainte fusese premiat cu ceas mare de mân?, de-a întregul din aur, cu tot cu detalii, numele ?i familia lui încrustate pe partea dorsal?. Acela chiar s? era scump, precis costa o groaz? de bani, da el ?inea mai mult la radiol?. A?a tare-i pl?cea lui muzica? – Nu. Radiola-i pl?cea mamei, mama-i pl?cea lui. Îi cump?ra ?i plastinci*. Anume de-atâta ?i corcolea teteica radiola ceia. Când se încurca întrînsa, uita de toate. F?r? ea nici aterizarea ceia nu se mai întâmpla.

În anul de prime memorii s-au petrecut ?i alte cazualit??i. Pân? ?i ast?zi obosita minte mai p?streaz? nunta lui badea Vasile -- prima veselie, la care luasem parte ?i eu. S-a întâmplat asta într-o c?lduroas? duminic? de var?.
Ograda de la bunica Lucheria era înc?rcat? de lume. Brâurile îndesite de fete mari ?i fl?c?i p?reau de nep?truns. Muzica se afla pe prispa de la casa cea nou?. Tot acolo st?team ?i eu, cu c?me?uic? alb?, pantalona?i negri ?i cur?lu??, sandale ?i col?uni ca la unul mare. Aveam ?i batist? cu floricic?, prinse cu acul de buzunarul c?ma?ei, doar nu eram niscai l?tura?, ci nepot a mirelui. Cei mari cunoscu?i de mine, ?i al?ii, necunoscu?i, alergau cu treab? în toate p?r?ile. Foial? mare era ?i-n cas?, ?i la gura pivni?ei, ?i la cuptor, da mai ales în ograda de jos. Acolo, între copaci, se a?ezau mesele. Pe teteia îl vedeam numai cu sticle în mâini, ba goale, ba pline, ba amestecate.
Ce f?cea el cu ele, de le tot c?ra în mul?ime? Mama, g?tit? frumos, cu pestelc? dinainte, nu se mai oprea de c?rat farfurii. De câte ori trecea pe lâng? prispa muzican?ilor, m? aten?iona cu privirea. Dac? se nimerea cu vreo mân? liber?, m? lua în sam? ?i cu o bomboan?-dou?, s? m? deschid? la fa??. Îl c?uta ?i pe Ukil s?-l îndulceasc?, dar nu trebuia. El era mare, ?tia unde s? intre, la care u?? s? bat?, ?tia s? ?i cear?. Unde mirosea a bun, acolo ?i el b?ga capul... mai lua ?i cu dânsul. Umbla fudul, cu buzunarele umflate ?i o droaie de prieteni din urm?.


Pe la amiaz?, când se usca gâtul de colb ?i min?ile de c?ldur?, dintr-o dat? s-a întunecat cerul. A tunat, a fulgerat, apoi a plouat cu ?uvoaie. Nunta?ii s-au dat la dos. Tinerii r?ma?i în mijlocul ogr?zii s-au apucat de chiuit, fr?mântând cu picioarele p?mântul lunecos. Eu m-am dat la marginea prispei ?i de-acolo urm?ream jocul ploii. Amuza?i de curajul fl?c?iesc, muzican?ii s-au pus tare pe cântat. Pân? i-au obosit pe voinici, s-a terminat ?i ploaia.
De sus nu mai turna, dar nunta?ii nu îndr?zneau s? ias?. Pe nea?teptate, dinspre gr?din? au r?sunat strig?te. O bab? zdrav?n?, neagr? la fa??, îmbrobodit? ca zgrip?uroaica, cu o cufaic? îmbr?cat? pe dos, o rochie larg? lung? pân? la genunchi ?i un m?turoi de turi?? în mâini, se învârtea în mul?ime, stârnind-o din în?epeneala de dup? ploaie. La început m-am speriat, c?utam loc pe unde s-o ?parlesc de pe prisp?. V?zând muzican?ii cântând f?r? încetare, n-am mai fugit, doar m-am retras cu o juma de pas.
Gândul mi-a venit c? baba trebuia s? fie numai bunica, ?i nu altcineva, g?tit? s? alunge nourul de ploaie ce înc? mai plutea de-asupra nun?ii. N-am ghicit, m?mu?a Lucheria se afla în cas?, î?i c?uta de treburile ei.
B?boaica a m?turat mai întâi toat? prispa, f?r? s? ating? un singur muzicant, apoi a trecut la casa de la deal. De acolo s-a b?gat pe sub ?oproane, le a golit de lume ?i a disp?rut. Ceva mai târziu, când l?utarii f?ceau r?gaz, dinspre gr?din? s-a auzit alt? muzic?. M-am dat iar la marginea prispei. Un b?rb?toi cu urme de funigin? pe obraz p??ea agale, înfoind f?r? m?sur? o armonic? boit? în multe culori. Costache, ”Costache Munteanu... el o fost” - se ?o?oteau ni?te fete mari, nu departe de mine. Acolo a fost secretul baborni?ei. Badea Costache, om de mare umor, mahalagiu, neam ?i prieten a familiei, se mascase cât mai n?stru?nic... s? scoat? tineretul la veselie.

Muzican?ii au stat la mas?, apoi s-au pornit ?i nu s-au mai oprit, cel pu?in cât am mai fost eu pe lâng? dân?ii. Ograda se zvânta, iar la b?tute se cerea. Iar au pornit brâurile, ?i s-au tot ?inut, unul dup? altul. Mirele cu mireasa, ie?i?i din casa mare, au intrat ?i ei în roata jocului. Veselia abea începea. Badea Vasile, cu zâmbetu-i fidel pornit din barb? ?i tot în sus crescând, de la p?mânt, din când în când, pantoful lui de mire ridicând, i se uita miresei drept în ochi, f?r? s? cear? voie de la popi.


În acea var? mama îl avea mic pe Andru?elu, aterizat pe lume înc? la sfâr?itul prim?verii. El venea dup? Clemen?a - fata mamii ?i a tatii, unica noastr? sor? de atunci, alintat? ?i în toate privilegiat?. Ea venea dup? fratele Mi?a, care, la rândul lui, venea dup? mine. Ea ?i mezinul se l?f?iau, f?ceau ce roiau în cas?, pe când noi, mai marii, eram struni?i ca solda?ii, cel pu?in a?a vedeam eu lucrurile, de-atâta m? tr?gea în vale, în vale, ?i iar la vale. Acolo sim?eam eu t?ria p?mântului, acolo ?i ??râna era dulce... acolo era de mine.