Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Oameni, locuri ?i vremuri 32

de nicolae tomescu

Cu oarecare neîncredere gust? din ciorba în care, al?turi de buc??i de cartofi, mai pluteau mici buc??i de carne ro?ie ?i chiar câteva frunze verzi. Nu-i pl?cu gustul. Avea un vag miros de afum?tura. Cartofii da, i-ar fi mâncat, dar n-avea cum îi separa de carne ?i frunze.
- Hai, Gilu, drag?, m?nânc? pân? nu se r?ce?te.
- Ce avem felul doi?
To?i ceilal?i î?i ridicar? mira?i ochii din farfurie. Doar tata Ilie, care în timpul armatei a fost ajutor de buc?tar, la popota ofi?erilor, ?tia ce însemneaz? felul doi. El îi r?spunse:
- Noi, când vrem ?i felul doi, îl s?r?m ?i pip?r?m mai bine pe primul. Uit?-te la mine!
Mai mult, ca s? nu-i supere pe ceilal?i, Gilu încerc? sa m?nânce totul din farfurie, dar, dup? ce mai lu? de patru cinci ori, l?s? lingura din mân?, se ridic? ?i ie?i pe u?? afar?. Tata Ilie vru s? ias? dup? el ca s?-l aduc? înapoi.
- Las?-l, Ilie, se va întoarce el când îl va r?zbi foamea, zise Susan?. Niculae ?i Lenu?a ar fi vrut s? ias? ?i ei dup? Gilu, dar se temeau de reac?ia p?rin?ilor.
Gilu, v?zând porti?a semideschis?, ie?i în uli??. Ce m-o fi apucat, se gândi, puteam r?mâne la mas? f?r? s? mai m?nânc, c?, z?u, n-a? mai fi putut. Se a?ez? pe banca de la poarta de vizavi ?i începu s? admire casa în care locuia familia lui ?i bunicii de la ?ar?. I se p?rea deosebit de frumoas?. Era vopsit? într-un albastru deschis ce se îmbina într-un mod pl?cut cu ro?ul închis de pe rama geamului ?i cu albul florilor, dou? lalele, desenate deasupra ferestrelor, lâng? acoperi?, de-o parte ?i de alta a unor cifre ce vroiau s? spun? anul în care a fost construit? casa: 1884. Aceea?i cifr? era me?te?ugit cioplit? ?i pe partea de sus a porti?ei, în bârna groas? de stejar.
Doar, dup? un timp, î?i d?du seama c? la picioarele lui se gudura c??elul cel mic ?i negru, despre care a aflat c? îl cheam? Leu. Începu s? se joace cu el, mângâindu-l pe spinare. Deodat?. Leu tres?ri, se ridic? în picioare ?i începu s? alerge pe drumul ce urca, destul de abrupt, pe lâng? gardul bisericii. În scurt timp disp?ru din raza privirii lui Gilu. Acesta, acum, studia cu privirea scândurile din care era construit? porti?a. Da, acel semicerc putea fi soarele, iar scândurelele ce porneau de acolo, sigur, sunt razele lui. Dac? ar avea la îndemân? mai multe cutii de acuarele, ar colora soarele într-un ro?u aprins a?a cum este el când r?sare, iar scândurelele, ce închipuiau razele, cu galben. Vor ?ti, astfel, to?i cei ce trec pe acolo la ce sa gândit tâmplarul când a construit acea porti??. Câteva l?tr?turi scurte îl trezir?, parc? dintr-un vis. Era Leu care venea, triumf?tor, înaintea calului dus de o curea de un b?trân, c?ruia i se vedea p?rul alb ie?it de sub p?l?rie ?i o musta?? stufoas? de aceea?i culoare. Mo?ul, c? doar numai el putea fi, se opri în fa?a lui. Calul intr? singur în curte ?i se îndrept? spre grajd.
- Domni?orule, nu-i fi Gilu, nepotul meu de la ora??
- Eu sunt, mo?ule!
- Bine ai venit la noi, ?i-am dus dorul.
Nu-l îmbr??i??, a?a cum se a?tepta. Îl mângâie doar pe p?rul castaniu.
Bunica auzise f?r? s? vrea vorbele celor din cas? atunci când Gilu a ie?it în uli??, a?a c? li se adres? amândurora:
- Acum, c? v-a?i cunoscut, haide?i în boac?z? s? v? dau s? mânca?i. ?i-a dat imediat seama Gilu c? boac?za era o mic? buc?t?rie de var? amenajat? în fa?a intr?rii de la pivni??. Aici la o m?su?? mic?, atât cât s? încap? dou? farfurii, au fost servi?i de bunic?. Ciorba de salat?, la care poate c? acas? ar fi f?cut mofturi, i-a pl?cut, la fel ?i omleta, c?reia bunica îi spunea p?p?rad?. Dup? ce au terminat de mâncat mo?ul îi zise bunicii:
- M?rie, vezi c? în strai?? am adus ceva din vie, pentru copii.
Bunica scose de acolo vreo zece piersici de toat? frumuse?ea.
- Cheam?-i ?i pe ?ialal?i doi.
Lenu?a ?i Niculae s-au prezentat imediat dup? ce au fost chema?i.
- S-au copt moroan?ele, mo?ule ? Sunt multe? C? vai bune sunt!
- Sunt vreo câteva. Crengile pomului sunt gata s? se rup? de povara ce o au, dar le-am pus eu ni?te proptele. Astea, ce le-am adus, sunt de pe jos, dar am b?gat seama c? n-au viermi ?i sunt numai bune de mâncat.
N-a avut cum se plictisi Gilu în vacan?a petrecut? la ?ar?. Chiar în dup? amiaza primei zile, mo?u i-a rugat pe cei doi nepo?i s?-l duc? pe Cezar, calul cel blând, la ad?pat la fântâna din P?r?ul Furcii. Ca s?-l poat? înc?leca, cei doi copii s-au suit pe banca din fa?a casei. La un hi rostit de Niculae, calul a întors capul, parc? ar fi vrut sa întrebe ceva. La ad?pat zise copilul.
Cu toate c? Cezar mergea destul de încet, Gilu, pentru a nu c?dea de pe el, ?i-a încol?cit mâinile în jurul lui Niculae care era în fa?a sa.
- ?ine-te bine de mine ?i încordeaz?-?i picioarele pe Cezar, c? o ia la galop!
Pe deoparte îi era fric? s? nu cad? de pe cal, pe de alta îi p?rea r?u c? nu poate vedea nimic, la dreapta ?i la stânga, doar în fa?? spatele fratelui s?u. La un moment dat, se sim?i mai în siguran?? când Cezar se opri din galop ?i începu s? mearg? cu un pas lini?tit. Atunci v?zu în stânga un zid înalt, galben. Se mir? ?i-l întreb? pe Niculae.
- Nu-i niciun zid, doar ?i se pare, este râpa. Aici vin cei care î?i tencuiesc casele s? ia nisipul pe care apoi îl amestec? cu ap? ?i cu var.
Multe mai ?tie fratele ?sta al meu, cu toate c? este mai mic decât mine.
?tia el multe, Niculae, dar n-a putut s?-i spun? ce înseamn? Pârâul furcii, de ce locul în care se afl? fântâna se nume?te a?a. S?-l întreb?m pe Mo?u, el sigur c? ?tie.
La întoarcere, doar Niculae s-a mai urcat pe cal, Gilu a mers pe lâng? ei. La Râp? s-a oprit.
- Eu mai r?mân un pic pe aici s? v?d mai bine râpa.
- Nu te apropia prea mult de ea. O veri?oar? de-a noastr? a p??it-o acum doi ani. A c?zut o parte din râp? pe ea. ?i acum umbl? prin cas? ?i pe uli?? numai sprijinit? într-o cârje, altfel nu mai poate merge.
N-a stat doar un pic Gilu la Râp? ci mai bine de dou? ceasuri. A g?sit în spatele râpei un lut moale ca plastilina pe care o foloseau elevii la lucrul manual. A fr?mântat în mâini un bulg?re, apoi a început s?-l modeleze cu migal?. Încet, încet, lutul, mereu fr?mântat, a început s? ia forma lui Cezar. A ap?rut apoi în mâinile lui, din acela?i material, silueta lui Niculae pe care a a?ezat-o pe cal. În curând c?ldura zilei de var? a înt?rit, aproape ca piatra, pe cal ?i pe c?l?re?. Primul care i-a v?zut lucrarea a fost mo?ul
- Ce por?i cu atâta grije în mân?, nepoate ?
- Un cal ?i un c?l?re? de juc?rie
- Ia, d?-mi ?i mie s? v?d!
A luat obiectul în mân? ?i l-a pip?it. A scos, apoi, de dup? oglind?, ochelarii ?i i-a pus pe nas, iar dup? niciun minut a exclamat:
- O bat?-te, s? te bat?, dar ?sta îi Niculae care-l c?l?re?te pe Cezar !
- Da, chiar la ei m-am gândit când i-am lucrat.
Câteva dimine?i la rând ?i le-a petrecut Gilu la râpa de lâng? Pârâul furcii. Dup? fiecare întoarcere de acolo ap?reau noi închipuiri de-ale lui f?cute în lut: figura lui badea Tr?ian, de neconfundat datorit? zâmbetului din col?ul gurii, a lui Gheorghe a lui ??rinoi, cu buzele lui groase ?i ochii înconjura?i de cearc?ne, vecinii lor, copiii v?duvei Ana lui ?uruc, Augustin ?i Lisandru exact a?a cum sunt ei, cu nasul ?i gura lor.
Tare l-a mai îndr?git mo?u pe Gilu nu numai datorit? priceperii lui de a modela figuri de oameni ?i animale ci, mai ales, pentru c? îi asculta cu interes spusele. ?i avea ce-i povesti. Mult timp i-a r?mas în amintire drumul pân? la via din Rusu. Ca s? mai scurteze drumul, au luat-o prin cimitir. N-a fost atent ?i s-a lovit la un picior de o piatr? ce ie?ea din potec?, un deget de la picior a început s?-i sângereze. N-a plâns, de?i-l durea, se temea c?, dac? va plânge, mo?ul î?i va întrerupe povestea care spunea despre bunicul lui îngropat acolo, cu aproape o sut? de ani în urm?. Eram cam de vârsta ta când mi-o murit mo?ul, ce trecuse bine de nou? zeci de ani. Îl chema tot Niculae ca pe mine ?i ca pe fratele t?u, mai am eu un nepot, v?r cu tine, care-i tot un Niculae. ?i eu m? împiedic câteodat? de piatra asta ?i atunci mi-aduc aminte c? trebuie s? pl?tesc popii s?-l pomeneasc? la Sfânta slujb?. Era un om de care, cu drag, mi-aduc aminte. Nu i-a trebuit mult lui Gilu ca s? în?eleag?, din spusele mo?ului, ce înseamn? pomenirea celor dragi la slujbele în biseric?.
- Dar, ia, spune, nepoate, la comput te pricepi la fel de bine ca la f?cut oameni din p?mânt galbin?
- Nu ?tiu, mo?ule dac? m? pricep c? nu ?tiu ce-i ?la comput. Poate compot?
- Nu compot, comput am zis! Pe vremea mea, când umblam eu la ?coal?, dasc?lul la comput ne înv??a s? facem socoteli.
- Aha, computul este aritmetica de acum. M? descurc destul de bine. Am luat nota nou?. Domnul înv???tor a zis c?, dac? nu m? încurcam la tabla înmul?irii cu ?apte, mi-ar fi dat zece.
- Ei, dac?-i a?a ia f?-mi tu o socoteal?. Dac? mo?ul meu avea nou? zeci de ani când a murit ?i eu pe atunci eram, s? zicem, de doisprezece, ?i m-am n?scut la 1860, în ce an s-a n?scut mo?ul
- Las?-m? s? m? gândesc.
- Te las.
?i l-a l?sat o vreme pân? au dat de umbra unui pom.
- O mie ?apte sute ?aptezeci ?i doi ! strig? Gilu imediat dup? ce s-au a?ezat

Tot atunci bunicul i-a l?murit semnifica?ia numelui Pârâul furcii. Furca, nepoate, nu înseamn? doar b??ul pe care femeile pun caierul de lân?, ori de cânep? ca s?-l toarc?. În vechime ?i spânzur?toarea era numit? a?a. Cei tra?i în furci erau cei pe care st?pânirea îi spânzurau dac? f?ceau moarte de om ori c?lcau, cu bun? ?tiin??, legile. Acum vreo sut? de ani oamenii s-au r?sculat împotriva boierilor de atunci c?rora li se spunea neme?i. Au câ?tigat, pân? la urm?, neme?ii care au spânzurat doi oameni din sat, adic? i-au tras în furci, lâng? fântâna unde oamenii î?i ad?pau vitele ?i luau ap? de beut pentru ei.
I-a mai povestit mo?ul, dumineca dup? amiaz?, când nu avea alt? treab?, doar s? dea de mâncare animalelor ?i s? le adape, cum a fost el la Bucure?ti împreun? cu to?i primarii din ?ar?, cum l-a v?zut pe regele, cel cu b?rbu??, la bra? cu regina care-?i târâia rochia lung? prin b?l?i pentru c? a plouat mult în toamna aceea. ?i pentru a-l convinge ?i pe el, cum i-a convins ?i pe ceilal?i nepo?i, i-a ar?tat ?i lui ulcica din care a b?ut vin în s?n?tatea regelui Ferdinand ?i a so?iei sale, regina Maria, atunci când au fost încorona?i ca suverani ai tuturor românilor.
Mereu ?i-a amintit Gilu de mo?u. Îl ?i visa de multe ori, când era elev la ?coala de drumuri ?i poduri, ori mai târziu când f?cea armata la TRL, adic? la târn?cop roab? lopat?, pe ?antierele patriei. A ajuns acolo pentru c? tat?l adoptiv era mic burghez iar cel natural a fost declarat chiabur. Dar n-a pus deloc mâna pe acele unelte pe care ar fi trebuit s? le foloseasc?. L-a salvat talentul s?u de a desena gazete de perete ?i de a scrie lozinci, cu pensula înmuiat? în vopsea ro?ie, pe pere?i ori pe buc??i de carton.

nicolae tomescu (inocentiu) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro