Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Multi

de Ionut Popa

În via??, doar e?ecul î?i este garantat.


10.

- Baby, ce zici, mergem undeva weekendul ?sta, doar noi doi?
Camelia m? urm?rea cu privirea în timp ce lecturam din jurnalul meu psihoterapeutic, activitate care devenea un obicei benefic, transformându-se treptat într-un fel de igien? cognitiv?. Înv???turile, exerci?iile ?i discursurile doamnei Stavropol, chiar mai mult, perspectivele deta?ate ?i pline de în?elepciune ale acesteia, cuprinse între copertele agendei în care scrisesem jurnalul, erau vii ?i îmi trezeau amintiri cu poten?ial cathartic. St?team amândoi în living, eu întins pe canapea, iar Camelia se relaxa în fotoliu conversând prin mesaje cu una dintre prietenele sale.
- Mi-ar pl?cea, s? ?tii...
I-am r?spuns f?r? s? ridic privirea din paginile scrise de mân?.
- „Mi-ar place”, a?a se spune la noi! Dac? nu te adaptezi, te trimit cu CFR-ul la tine acas?!
M-a întrerupt brusc chicotind ?i, dup? ce s-a ridicat din fotoliu pentru a veni lâng? mine, mi-a s?rutat mâna dreapt? în semn de r?sf??, ca ?i când a? fi fost Na?ul. M? tachina, a?a cum o tachinam ?i eu uneori, îns? nu din vreo r?utate mocnit?, ci pentru c? eram ironici, dar nu unul cu cel?lalt - eram ironici prin extensie, la adresa defectelor sociale, stereotipurilor ?i fa?? de lipsa de acribie a oamenilor obi?nui?i.
- Vino încoace, r?utate!
Am tras-o cu putere ?i am f?cut-o s? cad? peste mine. O gâdilam ?i ea d?dea din mâini ?i din picioare, râzând isteric. P?rul ei des, lung ?i proasp?t sp?lat îmi inunda fa?a ?i mi se adâncea în suflet ca ni?te r?d?cini în p?mântul moale din timpul verilor ploioase. Chintesen?a iubirii doarme solitar? printre cuvinte ?i nu este niciodat? cuprins? de acestea. T?cerea fiec?rui atom din corpul omenesc este solul fertil din care iubirea cre?te ?i devine una cu Universul ?i apoi moare încet la umbra oric?rei îndoieli, dar rena?te cu fiecare b?taie de inim?.
- D?-mi drumul, gata, ajunge!
Striga ?i râdea în acela?i timp. O vedeam râzând atât de rar încât sim?eam nevoia s? amân inevitabilul, nu voiam s-o eliberez din încle?tare ?i speram s? nu m? loveasc?, cu mi?c?rile sale spasmodice involuntare, în zona sensibil?. M? feream de coturile ?i picioarele Cameliei care dansau în aer, dar perseveram, a?a cum îmi st? în fire. I-am dat drumul abia dup? ce am încasat o lovitur? u?oar? în maxilar. Ie?ise ?ifonat? ?i ciufulit? din aceast? lupt? a râsetelor isterice.
- E trecut de miezul nop?ii. Asta înseamn? c? e deja sâmb?t?, putem ie?i din ora?, adic? putem încerca, dar crezi c? o s? g?sim ceva cazare?
Schimbasem registrul ?i încercam s? arborez o expresie facial? p?truns? de seriozitate. O invitam la un dialog a?ezat pentru a-i dezamorsa starea de surescitare.
- Nu ?tiu, poate da, poate nu. Bine, dac? nu vrei s? mergem, nu mergem...
Mi-a r?spuns pe un ton de resemnare.
- Mergem, cum s? nu?! G?sim noi ceva, n-are cum s? nu fie nicio camer? liber? în toate pensiunile din apropiere. Uite, putem încerca în Beli?, plec?m de diminea??, la ?apte, ?i ajungem într-o or?. Stratul de z?pad? nu e mare, o s? se circule bine, cred.
Am intervenit în prip? astfel încât s-o trag în ultimul moment de pe marginea butoiului cu melancolie. Dar ?tiam, de fapt, c? aceasta încerca s? m? manipuleze pentru a ob?ine ce voia. ?i eram tot timpul convins c? ?tia c? ?tiu. Acest joc de-a ?oarecele ?i pisica ne ?inea pe amândoi în tensiune, într-un incorigibil dans al pasiunii, ?i nu ne d?dea r?gazul de a ne plictisi unul de cel?lalt. Camelia se f?cea c? alunec? înspre deprimare ?i eu m? f?ceam c?-i întindeam o mân? pentru a o aduce cu picioarele înapoi pe p?mânt.

Diminea?a urm?toare ne-am trezit devreme, ne-am îmbr?cat bine ?i ne-am aruncat câteva haine de munte, atât pentru plimb?ri în natur?, cât ?i pentru stat în camer?, într-un troler mic, de tipul celor pe care le po?i lua cu tine în avion. Era ora ?apte când am introdus cheia în contact ?i am pornit, ro?ile Daciei patinând u?or pe rampa care ducea afar? din parcarea privat? a blocului ce înc? se prezenta ca o cutie de cadouri îmbr??i?at? de o panglic? albastr? - o cutie cu multe surprize, de?i „panglica” începea s? se decojeasc? încet, dar sigur, ca urmare a numeroaselor întâlniri pe care le avusese cu intemperiile. Vorbisem cu Ionel în seara de dinainte ?i reu?ise, in extremis, s? ne rezerve o camer? la o pensiune a unei cuno?tin?e de-a sa din Beli?. Era o pensiune cu circuit închis, destinat? exclusiv cuno?tin?elor ?i cuno?tin?elor cuno?tin?elor ?i tot a?a, ca într-o matrio?k? de cumetrii. Mi-a povestit unele lucruri despre proprietarii pensiunii, asigurându-m? c? erau oameni lini?ti?i ?i „foarte în regul?”. Deja m? plictiseau teribil ?i înc? nu-i cunoscusem: un cuplu de tineri c?s?tori?i, amândoi poc?i?i înc? de la na?tere, care aveau trei copii, de?i nici nu împliniser? vârsta de dou?zeci ?i cinci de ani. Dintr-o serie de motive ?i înl?n?uiri cauzale pe care nu le analizasem deloc pân? la data respectiv?, Cluj-Napoca, de altfel, un ora? superb din punct de vedere arhitectural, p?rea a fi raiul poc?i?ilor; ace?tia, al?turi de curve ?i informaticieni, alc?tuiau o mare majoritate demografic?. Poc?i?ii nu beau, nu fumeaz?, nu merg la petreceri cu non-poc?i?i, dar fac afaceri, se ajut? mult între ei cu bani ?i bunuri de orice fel, cu propriet??i, ca orice sect? al c?rui scop final, în spatele cortinei de cucernicie, este banul, ?i nu se ab?in când vine vorba de „junk food”. Acest ultim aspect m-a fascinat tot timpul; nu beau ?i nu fumeaz?, dar ingereaz? o sumedenie de produse culinare pline de gr?simi ?i zaharuri ?i beau Coca-Cola ca pe ap?. ?i mi-am dat seama c? religia le-a l?sat aceast? supap? de eliberare a frustr?rilor acumulate în urma stilului de via?? extrem de stric: „M?nânc? ce vrei, dar nimic halucinogen, care ?i-ar putea da idei interzise, c? te vom excomunica. Bea orice fel de suc vrei, dar s? nu cumva s? te prindem c? bei o bere, c? te vom excomunica!” Pe drumul c?tre Oradea, la cinci kilometri de Polus Center, fluxul constant de autovehicule în mi?care se oprise brusc ?i, când mai porneam o dat? la câteva minute, circulam bar? la bar? nu mai mult de cinci sau zece metri, cu aceea?i intermiten?? a deplas?rii pân? la ie?irea din ora?. Avusese loc un accident grav, mai multe echipaje de poli?ie ?i ambulan?e fiind prezente la fa?a locului. Poli?ia dirija circula?ia ?i echipa de descarcerare î?i f?cea treaba, culegând c?rnurile b?t?torite din ghiveciul de fiare, cabluri, fire ?i materiale textile. ?i noi treceam cu ma?inile în ritm de mar? funebru, circulând parc? din ce în ce mai lent pe m?sur? ce ne apropiam de locul accidentului, ca poli?ia s? se asigure c? scan?m cu privirea întregul peisaj care î?i întorcea stomacul pe dos. Am certitudinea c? ?i protagoni?tii accidentului s-au reg?sit, la un moment dat, în aceea?i ipostaz? ca noi, cei care ne deplasam ca ni?te melci din cauza lor, asistând la m?turarea unor trupuri contorsionate de pe carosabil. S-au închinat ?i au mers mai departe, fiind siguri c? lor nu li s-ar putea întâmpla niciodat? a?a ceva, indiferent de cât de tare ar fi c?lcat pedala de accelera?ie. Dac? a? fi fost buc?tar ?i sociolog deopotriv?, a? fi speculat c? re?eta pentru un accident rutier în România sun? în felul urm?tor: se iau foarte multe ?osele neadaptate nevoilor de deplasare fire?ti secolului 21, se adaug? foarte mul?i ?oferi care nu-?i adapteaz? viteza de mers la condi?iile precare în care se afl? infrastructura, adic? pro?ti sau poseda?i de o incon?tien?? de moment, se amestec? bine ?i apoi se serve?te în sânge. Pierdusem mai bine de o jum?tate de or? ?i înc? nu reu?isem s? ie?im din ora?. Accidentele care se produc sâmb?t? diminea?? în locuri precum intrarea în Polus Center ?i nu se încheie cu decesul celor ce le provoac? ar trebui s? aib? cel pu?in o consecin?? permanent? ?i s? stea drept dovad? irefutabil? c? oricine provoac? un accident într-un loc care nu anun?? niciun pericol ?i nu comport? niciun risc, fiind deci inofensiv (în teorie, cel pu?in), este profund incompatibil cu ?ofatul: în consecin??, ar trebui s?-?i piard? în mod irevocabil dreptul de a mai conduce vreun autovehicul. Dup? ce am ie?it din ambuteiaj, am oprit la prima benzin?rie pentru a face plinul ?i pentru a ne cump?ra dou? cafele. Pentru noi, cafeaua este benzina care ne pune tot timpul în mi?care. Am b?gat benzin?, apoi am mutat ma?ina de la pomp? pe unul dintre locurile de parcare libere, astfel încât s? r?mânem acolo pân? ne terminam cafelele. Am coborât din ma?in? ?i am v?zut-o cu coada ochiului, rezemat? de o motociclet? masiv?, marca Yamaha, ?i cu o casc? de protec?ie în mâna stâng?, pe blonda din alt departament. În jurul ei, mai multe motociclete st?teau parcate ?i î?i a?teptau cumin?i posesorii. Aceasta se f?cea c? nu m? vede, plimbându-?i degetele mâinii drepte prin podoaba-i capilar? de un galben ostentativ care doar p?rea c? îi acoper? în întregime câmpul vizual, de?i, în realitate, tipa m? privea din spatele cascadei de p?r. Am ajuns în dreptul caselor de marcat ?i m-am postat la una dintre cozi - la cea care îmi p?rea mai pu?in aglomerat?. Nu îmi d?dusem seama c? m-am a?ezat la coada unde se f?ceau rovinietele decât atunci când era prea târziu ?i celelalte cozi se aglomeraser? substan?ial. Pentru roviniete se a?teapt?, de regul?, mai mult, în special dac? sistemul se blocheaz? sau merge greu. ?i, în spatele meu, coada la care st?team cre?tea din secund? în secund?. Era efectul ambuteiajului prin care trecusem: cu to?ii am ajuns la benzin?rie în acela?i timp. Blonda din alt departament venise lâng? mine ?i se purta ca ?i când ne-am fi pus amândoi la coad?, unul lâng? cel?lalt, îns? ea plecase pentru câteva momente doar ca s? revin? dup? ce nu g?sise pe raft ipoteticul produs pe care l-ar fi c?utat cu insisten??. M-a apucat discret de mân? pentru a p?rea c? suntem împreun?, astfel încât s? nu a?tepte prea mult la coad?. Camelia m? a?tepta în ma?in?, din fericire, ?i nici nu putea s? vad? aceast? scen? din locul în care parcasem. Dup? ce am achitat produsele împreun?, pl?tind separat, blonda din alt departament m-a tras într-o parte pentru a-mi mul?umi. M-a întrebat unde mergeam, la o caban?, i-am spus, ?i ea tot la caban? mergea împreun? cu ni?te prieteni de-ai ei, a ?inut s? m? anun?e. N-am z?bovit prea mult, ne-am urat distrac?ie pl?cut? ?i ne-am v?zut fiecare de treaba sa. M-am urcat în ma?in?, i-am înmânat Cameliei cafeaua, pe care a primit-o cu entuziasm, ?i apoi am sorbit adânc din paharul meu. Zgomotul produs de motocicletele care tocmai p?r?seau benzin?ria au acoperit orice alt sunet pre? de câteva secunde.
- Cine este tipa care ?i-a f?cut cu mân??
M? întrebase Camelia dintr-o dat?, fiind chiar surprins de acest lucru, pentru c?, ducând probabil în acela?i moment paharul la gur? ?i ridicându-l la nivelul ochilor pentru a lua o înghi?itur? mai generoas? de cafea, nu v?zusem gestul blondei din alt departament.
- Ce tip??
- O tip? urcat? în spate pe una dintre motocicletele care tocmai au plecat. S-a întors ?i a f?cut cu mâna în direc?ia noastr?.
- N-ar fi avut de ce s? ne fac? nou? cu mâna, Cami, nu ?tiu! Poate i-a f?cut cuiva care se afla pe direc?ia noastr?.
I-am r?spuns cu siguran?a ?i lipsa de trac a omului care roste?te „unu plus unu egal cu doi”. Probabil c? a crezut, dat fiind c? nu a insistat prea mult pe subiect, v?zând c? nu schi?ez niciun gest care s? m? compromit?, adoptând expresia facial? a celui care spune adev?rul.
- Ai fi bun de poker! Nici nu-mi dau seama dac? min?i sau spui adev?rul! Dac? ai min?i, ai fi un actor excelent!
Mi-a spus zâmbind discret.
- „Ok! Ok!”
A continuat pe un ton ?ugub??, imitându-l pe Larry David din „Curb Your Enthusiasm”. Amândoi eram fani ?i obi?nuiam s? arunc?m în glum?, unul c?tre cel?lalt, replici sau gesturi din acest sitcom.

Ne-am terminat cafelele ?i am pornit ma?ina. Am l?sat în spate accidentul grav, benzin?ria ?i, speram, orice subiect incomod care ar fi putut isca disensiuni între mine ?i Camelia, motiv pentru care, fiind totodat? atent la trafic, pentru a nu provoca eu însumi un accident mortal, m-am angajat într-o tirad?, pe un ton cât mai patetic ?i revoltat, despre cât de criminale erau ?oselele noastre, despre lipsa autostr?zilor, despre cât de periculos este s? circuli cu autovehiculul în condi?iile în care infrastructura noastr? rutier? este compus? într-o propor?ie îngrijor?toare din drumuri cu o singur? band? pe sens ?i, desigur, despre cât de pro?ti pot fi ?oferii care nu con?tientizeaz? pericolele care ne pândesc cu fiecare kilometru parcurs. Mai întorceam din când în când privirea c?tre Camelia, ca s? iau pulsul situa?iei ?i s?-i cercetez mimica. P?rea absorbit? de discursul meu, d?dea din cap aprobator, strecurând printre mi?c?rile capului câte un „??ssss...” în semn de mirare pasiv?. Se uita prin parbriz, dar privea în gol. Cel mai probabil, se gândea în continuare la blonda din alt departament. N-o puteam învinov??i, ?i eu m? gândeam la ea, dar inten?iile noastre din spatele acestui gând erau diametral opuse. Nici dou? secunde n-a durat reveria în care alunecasem, c? m-am ?i trezit cu piciorul drept înfipt în pedala de frân?, pilotul automat care conducea ma?ina prin intermediul subcon?tientului meu a reac?ionat chiar înainte ca eu s?-mi dau seama ce se întâmpl?; s-a manifestat ca reflexul de a lua repede mâna de pe o plit? încins? înainte s? apuci s? contempli asupra faptului în sine. ?oferul din fa?? frânase, la rândul s?u, brusc, întrucât un b?ie?el de pân? în ?apte ani care se juca pe marginea drumului se împiedicase ?i ajunsese, în cel mai nefericit mod posibil, pe ?osea. A fost ziua norocoas? a copilului; suprafa?a p?r?ii carosabile era uscat?, iar ?oferul care-l putea prinde sub ro?ile ma?inii a reac?ionat perfect, într-o frac?iune de secund?, ?i pân? ?i eu, care c?zusem pe gânduri, m-am ridicat la timp pentru a evita o tamponare. ?oferul ma?inii din fa?? a coborât nervos ?i a luat în bra?e copilul care plângea ?i tremura din cauza ?ocului. Acesta c?uta cu privirea adultul sau adul?ii care ar fi trebuit s? aib? grij? de copil. Dintr-o curte a c?rei poart? se afla în apropierea locului cu pricina, o femeie în vârst?, purtând ni?te haine zdren?uite ?i sumare având în vedere temperatura de afar?, ie?ise în fug? ?i cerea s? i se înapoieze imediat copilul. ?oferul l-a coborât din bra?ele sale, întrebând-o pe femeie în mod insistent ?i pe un ton agresiv cum putea s?-l lase nesupravegheat, spunând c? a fost cât pe ce s? dea cu ma?ina peste el. Femeia a luat copilul în bra?e ?i s-a repezit înapoi în curte. Camelia privea întreaga scen? cu spaim?, macazul dispozi?ional îi fusese schimbat, iar pe liniile fe?ei sale se citeau acum sperietura pe care, de altfel, o tr?seser?m cu to?ii ?i mila fa?? de copilul pe care rudele sale îl tratau cu neglijen??. Era nou? ?i treizeci ?i ?apte de minute când am parcat ma?ina în dreptul pensiunii, iar proprietarii ne-au întâmpinat în fa?a por?ii cu copiii lâng? ei, în timp ce unul dintre b?ie?i - aveau doi b?ie?i ?i o fat? - încerca s? se urce c?lare pe un câine imens care i-ar fi putut ?ine piept ?i unui urs adult - era animalul de companie al familiei. Câinele opunea o rezisten?? acerb?, dar nici copilul nu renun?a, astfel c? se alergau unul pe altul în jurul gazdelor noastre. Am coborât din ma?in? schi?ând o serie de gesturi ?i mi?c?ri ale trupului ce tr?dau un anumit nivel de circumspec?ie.
- Bun? ziua!
Le-am spus celor doi tineri p?rin?i, încercând s? par cât mai amabil cu putin??.
- Servus! Bine a?i venit!
- Mul?umim, bine v-am g?sit!
I-am întors b?rbatului polite?ea în timp ce ridicam trolerul din portbagaj.
- Sunt Ics Roman, prietenul lui Ionel.
- Da, ?tim, v? a?teptam. David, încântat de cuno?tin??!
Zâmbea ?i mi-a întins mâna.
- De asemenea!
Am dat noroc ?i am spart ghea?a.
- Câinele e cuminte, nu? E mare ?i frumos, se vede c? are ni?te st?pâni iubitori!
- Da, nu v? nelini?ti?i, e pita Domnului! De-aia ne ?i permitem s? îl ?inem dezlegat, lui ?i-a?a îi place s? se joace cu musafirii. Veni?i, face?i cuno?tin?? cu el! S? v? împrieteni?i, haide?i, cu încredere, n-a mu?cat pe nimeni niciodat?!
- Nu ?tiu ce s? zic… Am în?eles c? un câine poate s? simt? omul r?u, n-a? vrea s? m? dau de gol din prima!
Râdeam ?i i-am dat de în?eles c? f?cusem o glum?. ?i-a dat seama un pic mai greu, dar, în cele din urm?, a p?rut s? priceap? care mi-a fost inten?ia. M-am apropiat de câine ?i am vrut s? pun mâna pe el. Pe cât de mare era, pe atât de entuziasmat se ar?ta ?i nu st?tea locului nici m?car o secund?. Copiii fugiser? deja în curte, luându-se la întrecere pân? la intrarea în pensiune, ?i au uitat de câine, care era înc? surescitat ?i cu chef de joac?. A s?rit pe mine cu membrele anterioare, nu prea brutal, luându-mi mâna stâng? între din?i ?i apucând foarte încet cu din?ii de piele.
- V-am spus eu, nu mu?c?!
Individul se uita la mine ?i râdea cu gura pân? la urechi.
- Da, e simpatic. Cum îl cheam??
- Rex. Simplu, scurt ?i la obiect!
Îmi r?spunsese David, în continuare cu gura pân? la urechi.

Dup? ce am pl?tit pentru o noapte, David ne-a condus în camer? ?i ne-a urat ?edere pl?cut?, cerându-ne scuze c? nu mai putea r?mâne cu noi la pove?ti din cauza unor chestiuni delicate pe care, dup? cum a ?inut s? ne asigure, trebuia s? le rezolve numaidecât. Am încuiat u?a dup? el ?i am început s? ne preg?tim hainele de drume?ie. În acea camer?, lemnul era predominant ?i culoarea maro era de departe cea mai bine reprezentat? din întreg spectrul cromatic. Apeten?a românilor autentici pentru tot ceea ce-i „rustic” nu cunoa?te grani?e; din niciun fel de înc?pere, de la restaurante, cafenele, hoteluri ?i pensiuni pân? la sucursale de b?nci, sedii de firm? sau case de toleran??, componenta rustic? nu trebuie s? lipseasc?. ?i cu cât un spa?iu e mai rustic, cu atât persoanele care-l populeaz? se str?duiesc s? par? mai primitoare. Am ie?it pe balcon pentru a admira peisajul de un alb spectaculos. De undeva din dep?rtare, un zgomot ini?ial nedeslu?it, dar care apoi cre?tea odat? cu trecerea timpului, anun?a sosirea unor noi musafiri. O ga?c? de ?ase motocicli?ti opri în fa?a por?ii. David îi a?tepta ?i câinele st?tea cuminte lâng? el. Unul dintre motocicli?ti, care adusese cu el pe locul din spate o tip? ca pe o prin?es? a ?oselelor, a mers c?tre proprietarul pensiunii ?i s-au îmbr??i?at de parc? ar fi fost fra?i. Afar? era înnorat, dar f?r? s? fie întuneric, pentru c? norii formau un al doilea cer - unul suspendat la o în?l?ime mult mai joas? - ?i în albul lor primordial se confundau cu dealurile ascunse în spatele z?pezii, grani?a dintre cele dou? dimensiuni estompându-se pân? la dispari?ie, ca într-un purgatoriu circular. Abia când tipa care coborâse de pe motocicleta fratelui sau camaradului lui David (nu ?tiam la momentul respectiv cine era) ?i-a dat jos casca de protec?ie a r?s?rit un soare dogoritor sub atingerea c?ruia începeam s? transpir ca la plaj?. Îmi era frig ?i cald în acela?i timp. Blonda din alt departament ?i David s-au s?rutat amical, abia atingându-?i obrajii într-un gest plin de curtoazie. Camelia mi s-a al?turat pe balcon pentru a admira peisajul. Nu înainte de a intra înapoi în camer? mi-a f?cut un semn, mi?cându-?i capul într-o parte, ?i mi-a spus c? tipa care st?tea la poart? cu prietenii ei motocicli?ti ne f?cuse cu mâna la benzin?rie. I-am r?spuns c?, într-adev?r, o cuno?team, dar asta pentru c? eram colegi de munc? ?i c?, la benzin?rie, nu fusesem atent când a f?cut cu mâna în direc?ia noastr?. Apoi am l?sat subiectul stingându-se undeva între omisiune ?i uitare. În fine, ne-am echipat corespunz?tor preg?tindu-ne pentru un traseu de dificultate medie, Beli? - Crucea lui Avram Iancu. Camelia ?i-a luat aparatul foto, punându-?i în rucsac ?i trepiedul, în eventualitatea în care s-ar fi ivit ocazia de a fotografia vreun loc sau fenomen ie?it din comun. Rex, câinele proprietarilor pensiunii, s-a repezit cu entuziasm c?tre noi de îndat? ce am p??it afar?. S?rea în jurul nostru ?i ne implora s? îi acord?m aten?ie, ba chiar ne prindea gleznele într-o încle?tare prietenoas? a f?lcilor sale. Am încercat s? îl mângâiem, dar cum sim?ea c? îi acord?m aten?ie, se repezea ?i mai tare asupra noastr? ?i, la un moment dat, aproape c? ne-a aruncat la p?mânt. Dat fiind c? nici David ?i nici so?ia sa nu se aflau prin preajm? pentru a-i diminua elanul, am depus eforturi serioase pentru a ie?i din curte f?r? câine. Pensiunea se pozi?iona pe un platou întins ?i era separat? de celelalte c?su?e ?i pensiuni din localitate, de jur împrejurul acesteia în?l?ându-se brazi de toate dimensiunile, ca ?i când ar fi fost p?zit? ?i ferit? de privirile musafirilor nepofti?i. Camelia î?i pusese aparatul foto pe dup? gât ?i profita de fiecare metru pe care îl parcurgeam pentru a imortaliza momentele într-o succesiune de cadre. De altfel, acesteia nu-i sc?pa niciun cadru, ci explora toate unghiurile mai mult sau mai pu?in posibile, mai mult sau mai pu?in ascunse ale naturii pe care o descopeream ?i care, la rândul ei, ne descoperea mirarea crescând pe m?sur? ce ne îndep?rtam de pensiune ?i l?sam în urm? terenurile cucerite de om. Plonjasem în necunoscut, dar nimic din ceea ce, în mod normal, ne-ar fi determinat s? fim precau?i nu mai conta. Tot ce se desf??ura pe dinaintea ochilor no?tri avea un caracter inefabil; timpul r?m?sese în loc ?i nici eu nu mai eram acela?i în vreme ce înaintam într-un cadru în care z?pada, brazii, cerul l?ptos ?i p?s?rile care desp?r?eau planurile terestru ?i celest prin zborul lor liniar se ar?tau impasibile în fa?a scrut?rii noastre. Mintea mi se golise de orice con?inut apocaliptic - eram cuprins de beatitudine ?i doar z?pada trosnind sub fiecare pas m? rupea din acea trans? readucându-m? cu picioarele pe p?mânt. Ne îndep?rtaser?m atât de mult de pensiune, încât telefoanele noastre nu mai aveau deloc semnal. Într-un final, intraser?m într-o p?dure de conifere ?i ascultam muzica vântului îndep?rtând albul de pe unele crengi ale brazilor. Marcajul cu punct albastru ap?rea din când în când pe câte un trunchi de copac pentru a ne indica faptul c? eram pe drumul cel bun ?i de fiecare dat? când îl z?ream r?suflam u?ura?i. Din câte ne puteam da seama la o scanare superficial? a împrejurimilor, eram singuri, nici un om ?i nici un animal nu se intersecta la acea or? cu destinele noastre. Îns? dup? ce am mai înaintat timp de aproximativ cinci minute, ecoul câtorva voci angajate într-o discu?ie aprins? îmi lovi timpanul ?i-mi trezi curiozitatea. I-am spus Cameliei s? nu înainteze, ci s? m? a?tepte exact acolo unde se afla sau s? se deplaseze doar în cerc, în cazul în care voia s? mai pozeze câte ceva. P??eam discret, pentru a nu fi reperat, în timp ce m? deplasam cu lentoare spre perimetrul de unde, cel mai probabil, se auzeau vocile care-mi perturbaser? ?irul gândurilor pe care încercam s? le aliniez acalmiei din jur. Pentru a ajunge într-un loc în care s? pot trage cu urechea la discu?ia cu ecou ?i, în acela?i timp, s? nu fiu observat, m? ascundeam dup? brazi. Brad dup? brad, m-am apropiat la o distan?? de siguran?? în raport cu persoanele care se întâlniser? în p?dure ca s? discute. Am fost surprins când am v?zut c? una dintre persoane era chiar David, proprietarul pensiunii la care ne cazasem, iar o alt? persoan? era motociclistul care o adusese pe blonda din alt departament în partea din spate a vehiculului s?u. A treia persoan? nu îmi era cunoscut?. Ajunsesem într-un punct din care puteam distinge cuvinte ?i observa gesturile f?cute de ace?tia. Discutau despre ni?te afaceri cu fructe ?i câteva dificult??i întâmpinate în timpul ultimului transport; concluzia la care ajunseser? era c? banii nu mai puteau fi depozita?i în cutiile cu banane. Numele „Bananas Garden” mi-a r?mas în minte. Discu?ia a continuat, în linii mari, pe acela?i subiect, urma s? aib? loc o serie de controale la unul dintre partenerii lor, astfel c? f?ceau schimb de nume ?i numere de telefon, stabileau cine ce cuno?tin?e sus-puse avea care s? ?i poat? interveni în chestiunea respectiv?. Filmasem cu telefonul o bun? parte din conversa?ia celor trei evazioni?ti, îns? a doua zi când am vizionat filmarea pe laptop am constatat c? nu era bun? de nimic, nu se auzea nici m?car un cuvânt din cauza vântului care s-a insinuat între mine ?i înf?ptuirea actului justi?iar. Îmi b?gasem telefonul în buzunar ?i m? îndep?rtasem cu pruden?? de locul faptei.

*

Dup? o zi întreag? de activit??i fizice epuizante, eu ?i Camelia c?utam s? ne relax?m, astfel c? ne-am a?ezat pe una dintre canapelele amplasate în holul-restaurant al pensiunii, menit s? impresioneze turi?tii chiar înainte ca ace?tia s? ajung? în dreptul recep?iei. Eu am comandat o bere, iar Camelia ?i-a ales un vin Chardonnay - un soi pe care i-l tot recomandase una dintre prietenele sale. La doar câteva minute dup? ce ne-am a?ezat, David a venit la noi ca s? ne întrebe dac? totul fusese în regul? ?i dac? ne-am sim?it bine la ei. L-am asigurat c? a fost fain ?i c? totul era în ordine. Mai era o „chestiu??”, ne-a zis acesta schi?ând gesturile unui om care ar vrea s? plece, dar se r?zgânde?te în ultimul moment.

- Dac? ne pute?i ajuta cu dou? semn?turi, v-a? fi recunosc?tor pentru totdeauna! Am derulat o ini?iativ? cu acoperire na?ional?, eu ?i familia mea suntem direct implica?i, ?i la anul e foarte posibil s? fie acceptat?, îns? cu cât avem mai mul?i sus?in?tori, cu atât va fi mai puternic?.
Mi-a spus acesta arborând acela?i rânjet cu care ne întâmpinase dis-de-diminea??.
- Despre ce este vorba mai exact?
L-am întrebat cu o doz? de suspiciune în glas.
- Vrem s? corect?m o eroare care s-a strecurat în Constitu?ia României ?i, pentru aceasta, vrem s? organiz?m un referendum prin care s? întreb?m cet??enii dac? sunt de acord cu propunerea noastr?. Suntem convin?i c? majoritatea o s? fie, doar vrem s? aducem lucrurile pe un f?ga? normal, s? fie bine pentru toat? lumea. Vede?i, în articolul 48 din Constitu?ie referitor la familie, exist? exprimarea ambigu? „Familia se întemeiaz? pe c?s?toria liber consim?it? între so?i…” ?i noi vrem s? înlocuim „so?i” cu „un b?rbat ?i o femeie”, a?a cum a l?sat bunul nostru Dumnezeu.
- ?i dac? r?mâne termenul „so?i” se întâmpl? ceva r?u? E ceva atât de abominabil la acest cuvânt, încât s? justifice un astfel de efort general?
L-am întrebat, de?i intuisem încotro avea s? se îndrepte discu?ia. Sim?eam c? îmi explodeaz? cutia cranian? din cauza nervilor. Subiectul acesta îmi adusese aminte de Triste?ti, mai exact, de un eveniment pe care-l trecusem în uitare ?i cu care înv??asem s? tr?iesc mul?umit? sesiunilor de psihoterapie avute cu doamna Stavropol. Începea s? m? ia ame?eala ?i un atac de panic? se instala încet-încet.
- A, nu, n-am zis c? ar fi ceva în neregul? cu termenul acesta, doar c?, vede?i dumneavoastr?, poate l?sa loc interpret?rilor ?i mâine-poimâine o s? vedem c? se însoar? om cu g?in? sau capr?, cum am auzit c? s-a întâmplat prin Vest.
- Adic? v? folosi?i de un instrument de putere politic? pentru a limita drepturile individuale a milioane de oameni?
Ini?ial, nici nu b?gasem de seam? argumentul imbecil pe care-l invocase. Îmi venea s? îl lovesc cu sticla de bere de pe mas? ?i apoi s?-i strivesc tigva sub bocanc pân? nu mai r?mânea niciun pic de via?? în puiul acela de tiran ascuns în spatele minciunii de care totalitarismul s-a uzitat în decursul istoriei: binele comun. În schimb, am ales s? fiu percutant doar în discurs.
- Noi nu promov?m decât normalitatea ?i s?n?tatea, nu vrem s? ne atingem de libert??ile cet??enilor model. Interesul nostru coincide, suntem convin?i, cu interesele tuturor oamenilor de bun? credin?? din aceast? ?ar?.
Vorbea pe un ton calm ca orice iezuit ?i nu p?rea atins în nici un fel de ceea ce-i spuneam. Râdea ?i î?i p?stra amabilitatea ca ?i când ar fi fost teleghidat sau, pur ?i simplu, un psihopat îmbr?când rolul de cucernic.
- Vorbi?i ca un idealist!
Aproape c? m-am r?stit la el ?i m-am ab?inut de la a-i arunca în fa?? apelativul „sectant”. Dar am continuat, impulsionat de atacul de panic? pe care amintirile din Triste?ti îl scoseser? la suprafa??.
- ?i apropo de interese, c? tot a?i men?ionat mai devreme… În ce m? prive?te, m-am convins de mult c? interesele politice pervertesc nu prin ideile pe care le promoveaz?, ci prin ceea ce se afl? în spatele ideilor pe care le promoveaz?! O agend? politic? este întotdeauna închis? atunci când este prezentat? publicului larg, ar?tându-i-se doar copertele sale din piele, în diverse culori menite s? ia ochii, îns? între coperte se afl? adev?ratele inten?ii ?i planuri ale actorilor politici, pe care doar ei ?i p?pu?arii lor le cunosc. Ace?tia actori politici ?i p?pu?arii din spatele lor au alimentat înc? din vremuri de mult apuse mitul idealistului, al omului care se sacrific? pentru ideile nobile pe care nu le scruteaz? ?i în care crede, prin urmare, orbe?te. În realitate, idealistul este expresia fixa?iei patetice, concretizat? într-un m?nunchi de oase, vene, artere, cartilagii, carne, piele ?i pilozit??i. Idealistul este omul care ar fi vrut ca pas?rea Dodo s? nu dispar? niciodat? ?i z?bove?te asupra faptului împlinit, în sensul în care nu se poate împ?ca cu gândul c? natura este nemiloas? ?i ac?ioneaz? ca un t?v?lug nimicind toate entit??ile care îi stau în cale ?i nu î?i pot ajusta parametrii existen?iali la mersul ei. Prin urmare, idealistul caut? cu asiduitate s? subordoneze realitatea complex? ?i impasibil? fa?? de subiectivitatea uman? schemei sale cognitive în textura c?reia i-au fost inoculate impresii, atitudini ?i comportamente pre-?tiin?ifice, unde elementele limbajului popular - supus invariabil supersti?iilor ?i cunoa?terii oarbe - au îndeplinit rolurile de sering? ?i ac. ?i, în aceast? ecua?ie, politica este mâna invizibil? care manipuleaz? cu dexteritate seringa ?i acul, anesteziind sim?ul critic al idealistului ?i folosindu-se de acesta ca de orice idiot util.
- Asta înseamn? c? nu o s? semna?i, a?a-i?
M? întrebase David cu o dezam?gire disimulat? în glas. Aten?ia cu care m? privea în timp ce-i vorbeam ?i, deopotriv?, golul din privirea sa îmi întorceau stomacul pe dos. Nu voia s? aud? sau, ?i mai îngrijor?tor, nu putea s? aud?. Î?i masca intoleran?a în spatele bunelor inten?ii ?i-a amabilit??ii lucrative. Intoleran?a, indiferent de cine o învedereaz?, este opusul apelului la ra?iune. Intoleran?a ?i ignoran?a sunt indisolubil legate, pentru c? ambele sunt incapabile de a opera cu nuan?e ?i de a admite validitatea, chiar ?i par?ial?, a punctului de vedere opus, acolo unde acesta este sus?inut de argumente solide ?i nu const? într-un simplu artificiu lozincard, a?a cum a fost exemplul lui David cu omul care s-a însurat cu capra. I-am urat noapte bun? ?i ne-am retras în camer? f?r? a-i semna elucubra?ia cu care a crezut c? ne poate p?c?li. I-am spus Cameliei c? trebuia s? plec?m acas? la prima or? a dimine?ii. Nu s-a opus cerin?ei mele, pe care am formulat-o pe un ton imperativ, cum nu obi?nuiam s? fac, dar ea m-a în?eles pe deplin ?i nici nu a c?utat s? m? descoas? în leg?tur? cu acea parte a trecutului meu pe care nu i-o împ?rt??isem.

Ionut Popa (I.M.Popa) | Scriitori Români

motto: O carte neizbutit? poate fi o capodoper? interioar?. (Paul Valery)

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro