Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Poarta

de Daniela Luminita Teleoaca

Bivolii încremeniser? acolo în burta uli?ei. Cu ochii imen?i scufunda?i în triste?ea aceea ca-ntr-o ap? c?reia nimeni vreodat? n-avea s?-i dibuie formula,... în?elesul. Mi-am scuturat privirea, suspectând clasica iluzie optic?. Vechile mele reverii de ve?nic? nemul?umit? cu realitatea. Plato?a timpului î?i f?cuse sim?it t?i?ul, deodat? ie?it din defensiv?, pe obrazul meu stâng pe care în urm? cu o secund? se rev?rsase fream?tul roz. Ploile nesfâr?ite adânciser? valea. Împotmoli?i, p?reau întruchiparea unei figuri stilistice e?uate în articularea ei c?tre o lume oarb?, surdo-mut?. Mi-a pl?cut atunci – îmi amintesc perfect – s? iau prima pensul? aflat? la îndemân?. S? schi?ez un p?mânt mai bun. M?car umbra lui. Într-un vis ingenuu pe seama c?ruia nimeni nu ar fi pus inten?ii nelalocul lor... Dar eu eram în imagina?ia altcuiva. Orice ini?iativ? nu putea fi decât derizorie. Mi-am rezemat o parte din mine de fierul ro?u din care construise Tata – mai mult jucându-se într-o prim? tinere?e, dar cât de serios se soldase jocul! – o poart? cu ie?ire nu se ?tie exact înspre unde. Atunci s-au spart pentru prima oar? în l?untrul meu ni?te resorturi. Foarte probabil, la prima atingere de gândul nepotrivit. ?i, totu?i, oamenii treceau. Cu vitele lor cu tot. Cu spasme ?i icnituri. Cu un râs ca un zgomot ce cl?tina. Înf??ura?i în ploi, în consecin?ele lor alb?strui-vinete, dând s? se elibereze în orange. Da, îmi amintesc perfect. O anume sau oarecare Cristina – una blond? cu ochii negri – îmi ?ipase, cât era uli?a de cosmic?,... frumuse?ea! ?i eu, pitulat?, dup? acela?i fier ro?u, obiect ludico-sobru, ascunzându-mi formele, în mod cert mult prea evidente în lipsa de ascunzi? a tricoului alb cu pic??ele ro?ii-verzui ?i pantaloni scur?i pe care mai mult i-ai fi ghicit... Castrave?ii crescuser? într-o zi. To?i veneau s? târguie de la noi. Nu se mai s?turau: ce grozavi mai erau cu usturoi proasp?t! ?i cu a?a de pu?ine griji, într-un cosmos de-abia început! Mi-am pus peste tricou o c?ma??. Una albastru-închis. În dungi luuungi... interminabile. Care fusese a Mamei... Câmpia Burnazului î?i dilata nelini?tile. Ca o mam? vitreg?. Nu, de data asta, nimeni nu se cuvenea s? mai cear? p?suire! Înghi?ise în ea cât putuse! Uite ditamai gorganul colea în lunc?! ?i se zgribuliser? vr?biile. P?s?rile în frac uitaser? c? fuseser? ieri... ieri ca odinioar? sau odinioar? ca ieri... p?s?rile Domnului! C?ci, zic? cine ce-o zice, ochii lor erau mult prea tri?ti ?i nu, nu, nu, în ruptul capului eu nu a? fi dat crezare celor convin?i c?, odat? despotmolite, „dih?niile alea aveau s? se repead? drept la gâtul omului”. Cine avea s? le întoarc? la Câlni?te?! La habitat?! Oamenii aveau alte priorit??i. ?i malurile... malurile se ridicau abrupte. Doar florile curajoase de mu?e?el î?i prinseser? r?d?cinile în f?lcile c?pc?unului, exercitându-?i, la rându-le, voca?ii ispititoare. C?ci, recunosc, eram înnebunit? dup? romani?e. În rochi?? portocalie cu buzun?ra?e ample, traversasem într-o var? ditamai podul. Luuuuuuuuuuuung ?i sub?ire-sub?ire ca o frânghie acrobat?. Musai trebuia s? ajung dincolo. Izora?ele ?â?neau ?i ele din r?runchii c?pc?unului, reci ca ghea?a în inima verii, prinzându-ne în pariuri miraculoase. Cu mreje minerale ?i vitaminoase... Cum,... s? nu mai beau ap? din Fântâna P?rin?ilor?! Se auzise un ecou venind tocmai din mine! ?i dac? izvoarele erau otr?vite?! Mai jos, ei. Crocodilii pa?nici de Câlni?te ostenit?. Feri-te-ar Sfântul s?-?i alunece piciorul! Sau ochiul! Praf te fac! Praf ?i pulbere!



Anii se scurseser? cu neru?inare. ?uvoi dup? ?uvoi. Celul? cu celul? r?m?sesem lipit? de poarta Tatei, de jocul acela a?a de frumos, a?a de grav, cu repercusiuni considerabile în realitate. De acolo petrecusem toate etapele, nefiind chip ca vreun cineva s? m? poat? desprinde... M? v?zusem negru-alb, m? v?zusem sepia, policromatic?, în negativ... m? v?zusem atât-de-eu, m? v?zusem atât-de-pu?in-eu... când cu p?rul strâns, când cu inima dezlegat?. Cu capul aruncându-m? înainte. ?i cu inima. Tremurând mai apoi de frig. Sau, cine ?tie, de fric??! ?i mereu, mogâldea?a aceea cu sex indescifrabil, r?spunzând la un nume cu 2 t?i?uri, apropiindu-se fermecat?-smerit? de uria?ele frunze de brusture, acoperite de buc??i apetisante de s?pun de cas?... Abandonându-?i mersul. Individualitatea. Încredin?ându-se. Gr?bindu-se mai apoi. S? ajung? la farfuria de orez cu vi?ine...c?p?uni...cire?e... ?i trandafiri. Era Pogorârea Duhului.

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro