Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Pantofii

de Daniela Luminita Teleoaca

C?t?lin avea cu vreo 2 ani mai pu?in decât mine. O trotinet? ciudat?. Pe care el însu?i o c?ra în spate. Cu acea convingere c? asigur? transportul omenirii dincolo de marginile lumii. Un ochi albastru. Cel?lalt, aproximativ verde. Mai avea C?t?lin. Obiceiul de a se juca cu fetele. ?i un tat? lucr?tor în armat?. Rara avis pe uli?a mult prea domestic?, a?a de civil?. Domnul purta invariabil uniform? strâmt?. ?i un diplomat în care cu certitudine depozita arme grele ?i iubire ilicit?. Ne pitulam cu to?ii. Pân? trecea r?zboiul. Iminen?a lui. Cineva g?ta dulcea?a de vi?ini. Un ro?cov uria? tot la el în curte rodea. M? rog, în curtea lu? baba Gina, m?-sa-marea, dar tot el era împ?ratul. Dis-de-diminea??, când tulbura somnul or?t?niilor. ?i al lini?tii. Proasp?t întors de la Bucure?ti. În pantaloni scur?i ?i tricou cu n?stura?i galbeni mirosind a apret. O und? vag citadin? încondeia subtil împrejurimile celor cu mul?i ochi de v?zut. M? privise straniu. Pe mine. Prin?esa vecin?t??ilor. A dep?rt?rilor. Poate m? trezisem cu fa?a la cear?af?! Sau Pa?tele se apropiase suspect de repede?! M? luase, cumva, pe nepreg?tite?! Sau eu tr?isem o eternitate cu convingerea c? toate erau perfecte? Rectific: c? toate ALE MELE erau perfecte! ?i, atunci, cea mai mic? fisur? nu putea echivala decât apocalipsei. De fapt, eram perfect?! De fapt, era apocalips?! Iar pantofii, a?a de frumo?i! Cei mai frumo?i! De un grena aprins ?i cu un fel al lor de a genera st?ri incomparabile. Zile în ?ir îi privisem cu nesa? tragic. Nu, nu puteau fi decât ai mei! În vecii vecilor! M? rog, pân? avea s?-mi creasc? piciorul... a?a de mic... Cum altfel?! Cadou de la Mama. De Pa?te. De Pa?tele acela. Ce-i drept, în acela?i scop fusese h?r?zit? ?i o pereche pric?jit? de balerini. Unii albi. Mult prea albi. ?i pufo?i. Tocmai buni de isp??it pe câmpii nesfâr?ite cu m?r?cini, a?a de ademenitori în trandafiriul florilor calde. Eeiiii, în lips? de altceva... ? ar fi zis oricine... Nu ?i eu!

Dintr-o parte se ivise Caterina, mai exact Catirina-cu-asimilare-vocalic?-regresiv?. Cea mai pragmatic? fat?! Mânca 5-6 ou? vopsite deodat?. C? a?a era de Înviere! Nu, nu f?ceau r?u! Nu aveau cum s? fac?! Pentru c? erau ALTFEL de ou?! Dovada cea mai concludent?, ea – cât se putea de teaf?r?! Ca hipnotizat?, priveam la ritualul ispititor al decojirii, al contribu?iei necondi?ionate la Pa?tele Blajinilor. Câlni?tea lua în grij? cioburile de calciu ?i alte minerale, s?ltându-?i trupul neîmblânzit în unduirea s?lciilor veghetoare. Iar crinii, obraznicii, în zadarnica a?teptare a mor?ii, se hot?râser?, m?car o vreme, s? fie pentru ?i vii. ?i avea Catirina ?iruri lungi ?i drepte de iri?i mov-alb?strii. Care ne înf??urau de la o po?t? gleznele. ?i destinul. Picioarele înnobilate sau nu de pantofi grena-aprins irezistibili!



Gestul meu survenise brusc, a?a cum desigur se petrec, trebuie s? se petreac?, toate desp?r?irile fatale. Alegi s? mori repede. Cumva cu ochii închi?i. Nu din la?itate. Retezi toate pun?ile cu „trecutul acela”. Ai fost, da, ai fost, doar pân? în punctul în care. Apoi cineva d?duse cu past? incolor?. Nu, tu nu avusese?i nicio contribu?ie. Nicio vin?! Ei, poate în visurile tale fusese?i prin?esa purt?toare de conduri sângerii, dar una e visul, alta realitatea! Apoi totul se derulase firesc. Aproape normal...

Catirina avea cu vreo 2 ani mai mult decât mine. Un picior destul de mare. Ce mai, un picior mare! Pantofii „mei” îi veneau ca turna?i. Am privit prin gard cum o parte din mine se ducea pe apa pierz?rii. În septembrie avea s? plou? ro?u-grena.

A fost ca o tr?dare. ?i neîndoielnic m-a? fi r?zbunat de a? fi identificat cu precizie maxim? tr?d?torul. Chiar ?i C?t?lin m? în?elesese. Îmi oferise trotineta lui. Cu care puteam ajunge în tandem la marginile lumii. 3 zile am crezut.


Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro