proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Cuvântul e o inform? în care zac ascunse în?elesurile-form?, care ies la iveal? prin rostire. Fonic? sau mut? - gândire! Fiecare e un depozit de sensuri pierdute, credem noi, în ancestralitate, dar care se actualizeaz? în contextul semantic al prezentului. Când începem s?-l deslu?im descoperim semnifica?ii de mult? vreme uitate, despre a c?tor existen?? nici nu aveam habar. Cuvântul, se poate spune, este o fiin?? ce tr?ie?te în sine ?i care, prin rostire, se treze?te la via??. Poate c? dac? am putea s? descifr?m totalitatea de sensuri a cuvintelor existente într-o limb? am deveni p?rta?i la întreaga cunoa?tere a lumii. Contextul cognitiv scoate la iveal? semnifica?ii uitate, a c?ror hermeneutic? ne permite s? ne amintim ceea ce nu am înv??at vreodat? dar ?tiam. Poate c? genialele descoperiri nu sunt decât dezv?luiri, dezgrop?ri ale în?elesurilor troienite, sedimentate vremelnic în cuvânt.
Nu ?tiu de ce m-am oprit asupra expresiei „cump?tare”. Cump?tarea este una dintre notele definitorii ale profilului psihomoral al neamului nostru. Ea presupune o anumit? m?sur? în toate, re?inere în fa?a exceselor de orice fel. Sedimentarea acestei tr?s?turi în firea românului îi confer? acea cumin?enie care, în istorie, l-a f?cut s? se mul?umeasc? cu ce-i al s?u, cu datul de la Dumnezeu ?i s? nu pofteasc? la ce-i al altuia. Aceast? for?? de a se înfrâna nu poate fi decât defulare a unei adânci ?i autentice în?elepciuni, filtrate ?i decantate în timp.
Cump?tarea e o stare ascuns?, care iese în eviden?? doar când te afli într-o situa?ie dilematic?, de cump?n? ?i e?ti nevoit s? cump?ne?ti între dou?, cele mai probabile, extreme cu grij? spre a risca cât mai pu?in, alegând, pe cât posibil, calea de mijloc a relativului echilibru. Dac? a ajuns s? ne exprime firea (organicitatea) a? spune c? acest cuvânt î?i pune abisal pecetea asupra fizionomiei noastre etnice. Este unul dintre temeiurile genetice ale ancestralit??ii noastre. Cum ar zice Blaga, el face parte din matricea stilistic? româneasc?. În celebra sa „rostire”, precump?nind mo?tenirea roman?, marele Noica consider? cuvântul amintit drept un derivat lingvistic din latinescul computus – socoteal?. Dar aminte?te c? el ar putea descinde ?i din compitum – r?spântie.
M? înclin în fa?a ilustrului autor al „sentimentului românesc al fiin?ei”, dar mai ales a scormonitorului cercet?tor al temeiului ?i nu-mi pot în?bu?i o nedumerire. Mai ales, dac? am în vedere ?i aceast? nou? exacerbare a confrunt?rii dintre daci?ti ?i romani?ti. Precum ?i afirma?iile ?ocante ale unui celebru consilier papal. A? spune c? în limba român? cump?tarea le implic? pe amândou?. Presupune a te afla la o r?spântie, dar ?i a evalua, cump?ni, socoti (analiza) situa?ia. Adic?, este mai bogat ?i mai potent decât fiecare dintre amintitele latinisme, înglobându-le ?i dizolvându-le semnifica?iile în sine. ?i plecând de aici m? întreb cum poate un fiu s? se nasc? din dou? mame? Nu e mai firesc ca mama s? nasc? doi pui? ?i ar mai fi un aspect, poate esen?ial. Limba român? este o limb? natural?, cu r?d?cini împlântate, dac? lu?m în calcul asem?narea sa cu sanscrita, pân? c?tre Începuturi. Latina cult? este o limb? f?cut?, confec?ionat? pentru lumea aristocrat? a Imperiului. Când acesta a disp?rut, a încetat ?i ea a mai fi vorbit?, devenind limb? moart?.
Dac? la întreb?rile adresate se r?spunde cu da, atunci „cump?tare” ar putea fi temeiul din care au derivat „computus” ?i „compitum”. ?i derivarea ar merge mai departe dinspre „computus” c?tre modernul „computer”. Ce ar fi dac? filologii români n-ar mai c?uta ascenden?a vorbelor noastre în cele ale altora, ci ar inversa cercetarea? În ce propor?ie ar putea descoperi oare descenden?e ale cuvintelor str?ine din limba român?? Problema întâiet??ii istorice, a primordialit??ii dintre român? ?i latin?, poate, s-ar rezolva de la sine.