Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Omul care a mâncat tot timpul

de Macovei Costel

E suficient s? crezi pentru ca totul s? se întâmple. A?a îmi spuneau to?i de când m-am n?scut. ?i eu ?tiam c? cred dar nu în?elegeam de ce nu se întâmpl? nimic. ?i am crescut f?r? prea mult? b?taie de cap, ca tot omul normal. Numai c? nu to?i oamenii sunt normali. Unii cred chiar dac? nu v?d, al?ii chiar dac? v?d nu cred ?i mai sunt ?i cei ca mine, oropsi?ii, care nici nu mai ?tiu ce e de capul lor. ?i dup? cum v? spuneam am crescut. Cu armata în cap s? fiu ?i eu b?rbat. Cu facultate s? fiu ?i eu înv??at. ?i cu familie s? fiu ?i eu însurat în rândul lumii. Deci nimic spectaculos. Pân? în ziua când venind îngândurat de la serviciu am c?zut în fotoliu pentru un moment de reculegere (pân? se înc?lzea mâncarea adic?). ?i în reveria mea am v?zut cerurile deschizându-se (dar nu vedeam nimic altceva decât cerul) ?i am auzit vocea Lui:
- Ce faci m?i copile?
- Bine Doamne. Îmi trag sufletul.
- Aoleu.. da ce s-a întâmplat? Unde l-ai pierdut?
- Nu l-am pierdut Doamne. Doar a?tept s? se înc?lzeasc? mâncarea.
- ?i Eva ta?
- P?i cu treab?.
- Mda. ?i ia zii... crezi?
- Cred Doamne. Dar d?-mi ?i mie un semn...
?i nici n-am terminat bine ce aveam de spus c? a ?i ap?rut în fa?a mea un buton mare ?i ro?u cu str?luciri intermitente ca de girofar. Apas?! ?i am ap?sat. Am sim?it c? m? pierd, da cum s? v? spun, m? pierdusem a?a cum nimeni nu s-a mai pierdut. Respiram f?r? s? respir, auzeam f?r? s? aud, vedeam f?r? s? v?d, p??eam f?r? s? calc... m? rog ca atunci când mergi printr-o cea?? groas? sau când calci prin nori ?i te sim?i pierdut. Ochii l?pto?i, urechile pline de vat? ?i picioarele moi ca elasticul. Cam a?a ceva. ?i iat? minunea minunilor. Eram în mijlocul universului, ce mai, eram buricul lumii, cel care d?deam culoare ?i întindere spa?iului. ?i tot timpul se strânsese în jurul meu ca o uria?? sfer? de nimic. Jur împrejur era toat? istoria trecut?, prezen?a ?i viitoare, încât m? lua cu ame?eal? numai când priveam. Lenin st?tea de vorb? cu Trump. Hitler juca bâz? cu Stalin ?i Churchill ?i se pr?p?deau de râs, mamu?ii se hârjoneau cu dinozaurii cei fioro?i, Cezar tr?gea la rândea al?turi de Noe ?i Brutus, Nero se juca cu chibriturile sub privirile lui Andersen, Ceau?escu t?ia brazd? nou? de Anul Nou al?turi de Iliescu iar N?stase se juca cu ou?le colorate puse de iepura?ul D?nila, ce mai carnaval în toat? regula. S? vezi o procariot? ?i o protozoar? dându-i lec?ii de descifrare a adeneului unui zeu al genetici mai treac? mearg? dar s? vezi ditamai galaxiile ciocnindu-se de s?reau scântei în toate p?r?ile mai rar. Bolnavul închipuit se doftoricea la medicul f?r? diplom?, farmaciile d?deau vitamin? D moca la to?i moftangii, Maz?rea ajunsese sub salteaua prin?esei s?-i încerce temeinicia alte?ei, copii strigau pe toate str?zile c? Bugetul e gol de te apuca tot râsu-plansu când îl vedeai, Göring î?i ascundea tablourile prin pere?i ?i lingourile prin cavouri ca s? nu se prind? oamenii lui Gengis Han unde sunt, Baiazid desc?leca ?i îi pupa ciubota lui Creang?, iar Pa?a Hasan î?i cerea ieretare de la Lichenz pe Champeleu. O adev?rat? adun?tur? pestri??, plin?
de ifose ?i cormorani b?l?a?i care mai de care mai plumbos ?i mai d?ncilos de te apuca firea de cap. Dar deh, a?a e când timpul nu mai are cum s? se pun? în ordine ?i st? cu toate momentele pe mas?. Parc? încep s?-L în?eleg ?i pe Blândul P?stor cât de greu îi este s? mai ?in? barca pe valuri la timp de furtun?. Dar din tot ce am v?zut mi-a r?mas ca un plasture pe ran? imaginea celor o mie de cocori. ?i ei zburau tat?, nu se încurcau. Pe unde treceau pr?p?d de cur??enie l?sau. Mai ceva ca potopul care a ras tot r?ul ?i prostia omeneasc?. ?i mai ceva ca focul sfânt care a pustiit Sodoma ?i Gomora. Las? c? nici la Govora nu e mai bine ?i nici la Herculane. Se umfl? ?inele de cale ferat? de atâta plâns c? nici Marea Sarmatic? nu mai poate duce atâta aflux gastric. La un moment dat am sim?it un gol imens ?i culmea, Einstein ?edea pe margine ca Bacalba?a c?zut în fa?a Parlamentului ?i num?ra s? vad? cât mai este pân? apare gaura neagr?. L?sase lumina s?-?i fac? de cap cu girofarul aprins de nu mai puteau s? se fereasc? cometele din calea ei ?i c?deau care pe unde, godin? nu alta. Dar foamea e foame ?i atunci n-am mai r?bdat ?i-am zis:
- Doamne, mi-e foame!
- Ia ?i mânc? m?i copile!
Am întins mâna ?i am luat o supernov?. Era pu?in trecut? dar la gust era bun?. Am apucat apoi toat? Pangeea ?i am rupt-o-n pl?ci tectonice ca s? nu m? înec. Era mai uscat? ca o scoverg? dar calul de dar nu se caut? la din?i a?a c? l-am mâncat ?i pe el, pe str?mo?ul tuturor cailor de-a r?mas Noe cu minus la inventar si Han T?tar fara oaste. Apoi am luat o balen? de poft?, conform dictonului “nici o mas? f?r? pe?te” numai c? to?i pe?tii din marile ora?e au prins s? m? reclame c?-i decimez ?i r?mân fetele neb?tute ?i cu bani mul?i. Dar cum Pantagruel era mic copuil pe lâng? mine, am continuat s? m?nânc cam tot ce îmi c?dea la mân?. Pe Midas m-am ferit s?-l ating s? nu mi se aureasc? mâinile ?i din?ii a?a c? l-am înf??urat într-o foaie de salat? ?i l-am înghi?it pe nemestecate. Pe Gog ?i Magog i-am l?sat la urm? c? erau prin?i într-o discu?ie cu b?trânul Scrooge ?i am zis c? am timp destul. Pân? la urm? în bula mea nu mai r?m?sese nimic de mâncat ?i oarecum satisf?cut, am scos dintre din?i un mic sistem solar ?i l-am aruncat cât colo. ?i ce s? vezi, era tocmai soarele noastru cu planetele lui cu tot a?a c? am sc?pat nemâncat de foamea ancestral? ce m? st?pânea.
- Doamne, greu a fost dar am izbândit. Mi-am potolit cât de cât foamea.
- ?i? Cum ?i s-a p?rut?
- Monoton ?i plictisitor.
- Ei, m? în?elegi acum ?i pe mine?
- Da Doamne. Iart?-mi necredincio?ia. ?i acum ce fac?
- Te duci iar în lumea ta.
- P?i a mai r?mas ceva? N-am mâncat eu tot?
- Ceva tot a mai r?mas, p?mântul ?i soarele ?la. Deci ai unde te duce.
- Multumescu-?i ?ie Doamne.
- S?-?i fie de bine ?i de înv??are de minte.
- Adic? s? nu mai cer nimic?
- Nu, dar s? ceri cu m?sur?.
Am s?rut din fotoliu. Trelefonul suna ca bezmeticul, din buc?t?rie venea miros de ars ?i cineva b?tea disperat la u??.
Am deschis u?a, erau vecinii strân?i ciopor de team? s? nu ia foc blocul. I-am lini?tit ?i am intrat în buc?t?rie de am închis focul la mâncare. Am deschis fereastra ?i am aruncat oalele pe geam cu fumurile lor cu tot. Am r?spuns la telefon ?i am spus c? totul e ok. Am deschis frigiderul, mi-am f?cut un sendvi? ?i am început s? mestec agale. Cel pu?in a?a recomand? medicul, s? mânc?m încet pân? când bolul alimentar se face ca o past? pentru a fi mai u?or de digerat. Când a venit nevast?-mea acas?, ?i-a pus mâinile în cap. Oalele care arseser? erau ultimele cump?rate a?a c? de sfântul Valentin musai s? cump?r oale noi ca s-o împac. Ce ?i-e ?i cu timpul ?sta. Trece de nu se vede.

Macovei Costel (cosmacpan) | Scriitori Români

motto: “.....Traieste fiecare zi ca ?i cum ar fi ultima.”

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro