Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Parapanta

de Constantin Iliescu

Furgoneta ”Fan-Curier„ a oprit în fața casei, tocmai când mai aveam de verificat presiunea în pneuri, înainte de a o porni în concediul. Șoferul de pe furgonetă îmi arată nota de expediere pe care trebuia să o semnez ca să primesc un colet nu foarte voluminos, care conține, conform facturii, o parapantă. Îi spun că trebuie să fie o greșeală pentru că eu nu am comandat niciodată, nicio parapantă, dar omul insistă să semnez de primire pentru că el așa are dispoziția de livrare și că factura a fost achitată anticipat de o persoană necunoscută. Stau la îndoială și mă gândesc cine ar putea să fie acea persoană. Nu am mărturisit niciodată, nimănui, dorința mea de a zbura, mai ales cu parapanta. Într-adevăr, încă din copilărie, am visat să zbor, privind păsările cerului sau să zbor măcar cu avionul utilitar, cu două rânduri de aripi, care împrăștia diverse substanțe pe câmp și care mai trecea uneori, la mică înălțime și peste satul nostru. Și azi îmi amintesc cum mama citindu-mi gândurile, mi-a spus: ”potolește-te băiatule!” Oricum lucrurile acestea se întipăresc pentru totdeauna în suflet și rămâi pe viață marcat de o neîmplinire, cum este și cazul meu, cu zborul. Am semnat factura, pentru că eram deja în întârziere și am pus coletul în portbagaj, urmând să văd mai târziu ce voi face cu el.

Colegilor de birou le-am spus că în concediu am să fac Transfăgărășanul și Transalpina. Acum, cu parapanta în portbagaj, nu mai doresc să fac așa cum îmi programasem. O iau spre Brașov. Nu am anunțat pe nimeni de hotărârea mea luată pe loc. Nici măcar prietenei mele actuale nu i-am spus de schimbarea direcției. Oricum, cu ea, trebuie să mă întâlnesc peste două zile la Piscul Negru, așa că am timp să probez parapanta. Nu am anunțat-o și din motivul că aș putea pății ce am mai pățit cu Alina, fosta mea prietenă, care, când a auzit că vreau să mă înscriu la școala de planorism, m-a părăsit zicând că ea are nevoie de un om normal.
Pe tot parcursul drumului nu am făcut altceva decât să mă gândesc la conținutul coletului. Am văzut scris pe colet tipul de parapantă. Din vagile mele cunoștințe era unul dintre cele mai performante. Știu că la Bunloc, Săcele, înainte de intrarea în Brașov, dinspre Valea Prahovei pe DN1, este cel mai popular loc de zbor, pentru că este foarte accesibil, având și un telescaun, care mă poate duce foarte aproape de zona de decolare, iar aterizarea este chiar lângă parcarea, unde am să las mașina.
Mă cuprinse o stare emoțională ciudată, un amestec de nerăbdare și teamă. Doream cu ardoare să plutesc, lin, sub aripa parapantei, dar în același timp inima îmi bătea să-mi spargă pieptul de emoție. Iau telescaunul și ajung în punctul de decolarea de la 1200 metri înălțime. Scot parapanta din sacul de protecție și încep să o desfășor pe iarba tăpșanului. Câțiva indivizi, care par începători mă privesc cu interes la modul dezinvolt în care mă mișc. Unul dintre ei mă întreabă dacă pot să-i dau un sfat în legătură cu numărul optim de corzi pe care poate să le acționeze la executarea unei spirale. Habar n-am. Mă uit la parapanta mea și văd două mănunchiuri de câte 18 corzi, care se unesc în câte două mânere. Îl întreb pe tip, dacă preferă spirala pe dreapta, sau pe stânga. Îmi spune că pe dreapta. Îi răspund că 18 corzi sunt suficiente. Îmi mulțumește frumos. Nu a sesizat că am făcut mișto de el. Mă simt pregătit pentru orice întrebare. Multora din jurul meu, le simt frica, nesiguranța și lașitatea și simt că vor să mă vadă în aceeași ipostază cu ei, dar eu sunt un aventurier înnăscut, pregătit pentru orice provocare. Nu mă gândesc la riscuri și sunt gata să dau startul unui sens nou al vieții mele, îndreptându-mă către ceva, care nu demult, părea doar un vis. Curajul meu se cristalizează acum, din multitudinea temerilor cu care am fost înconjurat din partea tuturor, încă din copilărie. Simt cum mă cuprinde o formă de revoltă contra mea însămi pentru timpul pierdut, dar și contra celor care mi-au înfrânat pornirile în a le demonstra de ce sunt eu în stare. Nu exagerez cu nimic când spun că m-am aruncat cu îndrăzneală în gol. Am pornit. Tăpșanul de sub picioarele mele coboară vertiginos. De fapt sunt ridicat de curentul puternic de aer. Mă trezesc zburând fără nicio greutate. Sunt fericit. La un moment dat aud apelul telefonului mobil de la piept. Las instinctiv din mână mânerul stâng al parapantei și duc telefonul la ureche. Aud doar atât: ”Bună, sunt Alina! Ai primit coletul?”
Imediat am intrat într-o spirală rapidă spre stânga. Dau să prind mânerul, care se bălăbănește în toate direcțiile. Scap telefonul din mână și încerc în continuare să prind mânerul. Nu reușesc. Oare ce i-am spus tipului ăluia, care m-a întrebat ce trebuie să facă dacă intră în spirală?

Am scăpat ieftin. Nu am decât un picior rupt și umărul drept dislocat. Pe patul de spital, lângă mine, Alina, îmi citește din manualul parapantistului. O întrerup întrebând-o:
- Ce-ți veni? De ce mi-ai cumpărat parapanta?
- Ca să înveți să zbori. Mi-am zis că mai bine îți iau eu o parapantă, apoi te las să faci și școala de planorism. Credeai că te las alteia atât de ușor?
- Dar de ce ai sunat chiar atunci? Puteam să mor!
- De unde să știu? Mă gândeam că ești împreună cu parașuta aia. N-aș putea să i te las alteia nici mort.
- Era cât pe ce!

Constantin Iliescu (icon) | Scriitori Români

motto: incearca si vei afla

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro