Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Vr?jit

de Lau Tatar


E ceasul amiezii, cu un soare ce te atinge cu mângâierea unei bâte de baseball. Tocmai m-am întors de la ?coal? ?i simt lehamitea pe care o aduce gândul la apropiata vacan??. Ce ?coal?? Cui îi mai trebuie a?a ceva dup? ce mediile s-au încheiat?
Ghiozdanul s-a scurs de pe umerii mei în mijlocul holului, de parc? ar fi fost o bucat? de ghea?? topit? de c?ldura de afar?. Am mai g?sit puterea s?-mi scutur teni?ii din picioare, înainte s? m? trântesc pe patul din camera mare.
Îmi pl?cea s? lâncezesc aici, lâng? canarii din voliera tat?lui, s? le ascult concertele, s?-mi las privirea s? se piard? pe fereastra balconului. Dar niciodat? nu am crezut c? ar putea fi posibil ceea ce avea s? mi se întâmple.
De la z?pu?eala de afar?, mintea mea refuza s? mai func?ioneze. M? sim?eam cuprins de oboseala sfâr?itului de trimestru, iar pleoapele se apropiau tot mai mult una de cealalt?, f?r? ca eu s? m? pot împotrivi.
Deodat?, perdeaua s-a umflat ca ?i cum ar fi fost împins? de o pal? de vânt intrat? prin u?a balconului. Canarii s-au oprit din cântat, privind intens c?tre geam. M-am uitat ?i eu, dar nu am v?zut nimic. Probabil c? în nemi?carea de afar? î?i f?cuse loc un curent de aer.
Pleoapele ?i-au continuat apropierea de parc? erau ni?te magne?i organici. Prin minte începeau s? îmi treac? planurile de vacan??. F?ceam inventarul locurilor de pescuit pe care urma s? le vizitez. M? ?i vedeam în apa r?coroas? a Târnavei, dup? o zi cu recolt? bogat? de pe?te, zbenguindu-m? cu prietenii.
Am sim?it iar??i o boare ce m-a mângâiat. Cu ochii larg deschi?i, am v?zut perdeaua mi?cându-se. Am c?utat repede, din privire, copacii de afar?, dar frunzele lor erau nemi?cate. Brusc, nelini?tea a pus st?pânire pe mine. Eram singur în apartament. Cine voia oare s? se joace cu mintea mea?
Mi-am luat inima în din?i ?i m-am ridicat din pat, s? verific dac? nu e vreun intrus în balconul nostru. La etajul doi nu era foarte u?or de ajuns, dar nu era nici imposibil.
Cu pa?i u?ori, încercând s? nu produc vreun zgomot, mi-am scos capul pe u?a balconului. Nu era nimeni, ceea ce m-a f?cut s? m? simt ru?inat de temerile mele. Nu se auzea nimeni nici în curtea blocului. Cine s? ?i ias? pe o asemenea toropeal? afar??
M-am apropiat de marginea balconului ?i atunci am înlemnit. Efectiv, nu mai puteam s? m? mi?c, iar b?t?ile inimii îmi sunau în timpane precum tobele. Nu puteam s? scot nici un cuvânt, nu puteam s? ?ip, parc? aveam buzele cusute. Sim?eam c? tot corpul meu nu m? mai ascult?.
„- Ce copil dr?g?la?! Sper c? nu te-am speriat.”
Nu ?tiu dac? are rost s? v? descriu acum ce vedeam în fa?a ochilor. Cu siguran?? c? nu a?i putea s? m? crede?i! Da, era împotriva logicii, a legilor naturii, desprins? din c?r?ile pe care mi le citea mama cu mul?i ani înainte.
„- B?ie?a?, credeam c? e?ti destul de mare s? nu te mai sperii când întâlne?ti o femeie, mai ales o femeie în vârst?!”
Ei bine, în fa?a mea era o femeie în vârst?, o bab? cu o p?l?rie ?uguiat? ?i cu buze sub?iri. Inima mea b?tea s? ias? din piept. St?tea în fa?a mea, dar eu eram pe balcon, iar ea plutea in aer!!! ?i nu oricum, ci pe o m?tur? pentru care chiar ?i Harry Potter ar fi fost invidios!
?tiu c? nu v? vine s? crede?i, pentru c? nici eu nu puteam s? cred c? ceea ce v?d este real. Dar eram acolo, fa?? în fa??, ea binevoitoare, eu speriat peste limit?.
„- Nu-?i fie team?, eu te cunosc de foarte mult? vreme! Î?i cunosc fiecare ascunzi? al min?ii. ?tiu ce gânde?ti, ?tiu ce-?i dore?ti, î?i ?tiu ?i visul pe care îl ai, s?-?i po?i întinde bra?ele ?i s? zbori. A?a c?, las? timiditatea pentru al?ii ?i urc? al?turi de mine!”
Cum s? o ascult, când eu nu puteam nici m?car s? cred c? astfel de fiin?e exist??!
S-a uitat la mine lung, cu ochi miji?i, iar în acel moment am sim?it c? am fost eliberat din paralizia ce m? cuprinsese. Am f?cut un pas înapoi, ac?ionat de resortul fricii, p?strând contactul vizual cu fiin?a din fa?a mea.
„- Crezi c? o s? te a?tept la nesfâr?it aici? Haide odat?, urc?, dac? vrei s?-?i împline?ti visul! Îndr?zne?te! Nu ?tiu dac? vei mai întâlni o astfel de ocazie.”
Trebuie s? recunosc c?, de?i frica m? ?inea înc? sub control, tenta?ia zborului era tot mai puternic?. Ce putea s? mi se întâmple dac? acceptam invita?ia? P?rea o bunicu?? de treaba, iar bunicu?ele au grij? de copii. O lungime de bra? ne desp?r?ea, a?a c?, dac? mi-ar fi vrut r?ul, putea s?-mi fac? ceva pân? acum…
F?ceam pasul înainte, pân? la marginea balconului, întrebându-m? cum pot s? ajung pe m?tur?, în spatele bunicu?ei.
„- ?i-am spus c? î?i cunosc gândurile, dorin?ele, ?tiu c? vrei s? zbori! Întinde-?i bra?ele ?i zboar? pân? la mine!”
Ce prostii spune ?i fiin?a asta! Cum adic? s?-mi întind bra?ele ?i s? zbor?! Eu nu sunt pas?re, nu am nici m?car penele unei p?s?ri. Cum s? m? pot ridica în aer?
„- Ai încredere în mine ?i f? ce î?i spun!”
U?or, mi-am dep?rtat bra?ele de pe lâng? corp ?i am sim?it cum t?lpile mi se desprind încet de betonul balconului. Mi-am spus c? nu poate fii decât o iluzie, a?a c? am aterizat instantaneu.
„- Unde î?i este încrederea în tine? Cum vrei s? zbori dac? tu nu crezi c? po?i? Mai f? o încercare!”
Mi-am ridicat bra?ele mult mai hot?rât de data asta. Corpul meu plutea, dar eu nu puteam s?-i controlez mi?c?rile. Parca eram într-o sfer? uria?? care se rostogolea, f?când imposibil? p?strarea echilibrului. Am închis ochii, înc? speriat de ceea ce mi se întâmpla.
Atunci am sim?it cum sunt prins de la subra? ?i trecut peste marginea balconului. Am strâns ochii ?i mai tare. Mi se p?rea c? dac?-i deschid, vraja se va rupe ?i voi c?dea în gol.
„- Gata! Ai v?zut c? nu a fost greu? Acum deschide ochii ?i prive?te înainte. Vom face un tur al cartierului. Nu asta î?i dore?ti de atâta vreme?”
F?r? s? cred c? experien?a pe care o tr?iam era real?, cople?it de emo?ii, i-am ascultat îndemnul. Pluteam în aer al?turi de o bunicu?? cu fuste lungi ?i p?l?rie ?uguiat?.
Fiind în aer, prima senza?ie era c? primisem o lovitur? dur? în stomac. Credeam c? o s? dau afar? ?i mâncarea pe care o îngurgitasem în urm? cu dou? zile, dar nu s-a întâmplat a?a ceva. Fascina?ia zborului îmi alunga frica, teama de în?l?ime. Acoperi?urile blocurilor, pline de antene, se derulau pe sub noi. Eram asemenea unui ?oim, care se înal?? pentru ca apoi s?-?i dea drumul în picaj, asupra pr?zii. M? sim?eam atât de mândru de realizarea mea ?i nu în?elegeam de ce nu apare nimeni în curte, s? m? vad? zburând. Cât m-ar mai fi invidiat prietenii!
Citindu-mi gândurile, bunicu?a s-a uitat la mine dezam?git?.
„- ?i-ai dorit s? zbori doar ca s? te lauzi în fa?a prietenilor? Eu credeam c? î?i dore?ti mult mai mult, s? în?elegi via?a privind de deasupra lucrurilor. Cât de tare m-am în?elat! Înc? nu ?tii ce vrei , nu e?ti copt destul!”
Nici nu a terminat bine ce avea de spus, c? a ?i f?cut o manevr? scurt?, ce m-a desprins de pe m?tur?. Zadarnic mi-am întins bra?ele. Nu puteam nici m?car s? încetinesc apropierea de p?mânt. M? sim?ea neputincios, dar nu-mi era team?. Doar o întrebare m? rodea în acea secund?. Cu ce îi gre?isem oare doamnei?
O lovitur? zdrav?n? ?i am deschis ochii. F?r? s? m? mi?c, am privit în jur ?i am realizat c? sunt în apartamentul nostru, întins pe covor, lâng? pat.
Atunci n-am priceput ce a?tepta fiin?a aceea ciudat? de la mine. Nici în celelalte rânduri în care a revenit, încercând s?-mi deschid? ochii. Abia târziu, departe de copil?rie, am realizat ?i i-am dat dreptate.
Dar timpul nu st? în loc ?i nu iart?.

Lau Tatar (lautatar) | Scriitori Români

motto: Arunca?i-v? poverile în public! Aici ve?i g?si prietenul care v? va ajuta s? le ridica?i...

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro