proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Era o dup? amiaz? încrâncenat? de toamn? pe înserat. Nori vine?ii de ploaie, amesteca?i cu cea?? ?i vânt, se l?sar? înc? din zori peste a?ezarea aceea din creierul mun?ilor, Cov?tari, de?ertându-se a lehamite asupra viilor ?i mor?ilor, ca scursura dintr-un buboi. De undeva din pâcl? se auzea un d?ng?nit ofticos de clopot, iar în lini?tea zgrun?uroas? dintre dou? b?t?i, r?zb?teau zgomote de pa?i, clipocind prin clisa moale a drumului. Convoiul, format din câ?iva oameni t?cu?i, ca ni?te n?luci, cu saci de cânep? în spate, se târa prin noroiul cleios ?i b?l?ile cu ape tulburi, de culoarea lutului. În frunte, înaintând f?r? prea mult? tragere de inim?, un muntean r??chirat ?i coco?at, îmbr?cat într-un suman de lân? cu glug?, agita impetuos o cruce butuc?noas? de argint ?i cânta pe nas psalmi neinteligibili. Îl urmau îndeaproape patru b?rba?i molâi, scur?i de statur?, cu i?ari ?i opinci de porc în picioare, care purtau un co?ciug pe umeri, ?i trei muieri sl?b?noage, descul?e, îmbr?cate în catrin?e scor?oase, care boceau ascu?it ?i sacadat, ca ni?te bufni?e. De pe ambele coaste ale drumeagului bolboroseau ?iroaie tulburi de ap?, amestecate cu crengi rupte, pietre ?i noroi g?lbui, transformând întreaga vale într-o adev?rat? mla?tin?.

În dreptul izvorului cu jgheab, de unde drumeagul prindea s? urce spre Culmea Sp?rie?, omul din frunte, care nu era altcineva decât popa Teoharie, din Cov?tari, zis Sihastru, întrucât tr?ia singur într-o pe?ter? de sare din vârful M?gurii, devenit? între timp schit ?i loc de perelinaj, opri convoiul pentru rugile dinaintea desp?r?irii de robul lui Dumnezeu, trecut la cele ve?nice, G?lbeaz? Alui Gheorghe din Vulpea, poreclit Cucuiete. B?rba?ii l?sar? sicriul jos, nu f?r? oarecare sfâr?eal?, tr?gându-?i sacii de pe capete ?i îngenunchind în mocirl? al?turi de femei sub o ploaie care turna cu g?leata.
- Miluie?te-ne, Dumnezeule, zise p?rintele Teoharie începându-?i cântarea pentru mor?i, dup? mila Ta cea mare, ne rug?m Ţie auzi-ne ?i ne miluie?te, c?ci Tu e?ti învierea, via?a ?i odihna robului T?u, G?lbeaz?, ?iitorul Paraschevei lui Crudu din Hotare, aici de fa??, cu care z?mislise pe Ion cel Beteag, plecat ?i el spre cele ve?nice, ?i unde p?c?tuise cu Ileana lui Covrig din Vatra, apoi cu fetele lui Bursuc din M?gura ?i cu muierea lui Archip, p?durarul, din Breaza, iertate fie-i p?catele în Împ?r??ia Cerurilor, Doamne, Dumnezeul nostru, îndur?-Te de noi!
Cei îngenunchea?i î?i f?cur? semnul crucii de mai multe ori ?i b?tur? m?t?nii deasupra co?cigului.
- Doamne,îndur?-Te de noi, strigar? în cor, ?i ne iart? nou? p?catele noastre precum iert?m ?i noi gre?i?ilor no?tri!

Parascheva, muierea defunctului, aprinsese între timp un felinar ?i se i?i înaintea procesiunii. Era o femeie de vreo treizeci?icinci de ani, numai piele ?i os, cu tr?s?turi aspre de munteanc?, dar cu ni?te ochi mari ?i alba?tri, p?trunz?tori, care treceau prin om. Gura satului zicea c? uneori î?i f?cea drum pe la schitul din M?gura ?i se dr?gostea acolo cu p?rintele Teoharie, la care fusese prima oar? ca s? se plâng? de p?catele lume?ti ale defunctului, c?zând pân? la urm? ?i ea în acela?i p?cat.
- Calc? mai moale, Paraschev?, se o??rî preotul gâfâind, ?i ?ine lumina mai la vedere!
Femeia întoarse capul nemul?umit?.
- Ne apuc? miezul nop?ii cu mormolocii ??tia, p?rinte!
- N-ar fi întâia dat?! spuse glume?, din spatele co?ciugului, Alecu Alui Gherghel, zis Capr?, b?nuit de leg?turi p?c?toase cu animalele. ?i apoi, dac? ?i-o fi fric? la întoarcere, Paraschev?, po?i înnopta la mine, c? tot sunt singur !
- Da’ ce-ai p??it, bre, ?i-a fugit capra?
- ?!
- N-a avut în via?a lui capre, f?! se burzului ibovnica acestuia, Codru?a lui Acatist. ?i apoi, nu e?ti tu Sfânta Vineri, Doamne, iart?-m?, ca s? arunci cu piatra!
Cealalt? femeie, M?ria lui Cârlig, nevasta b?rbatului de lâng? Capr?, mai în vârst? ?i mai în?eleapt?, cl?tin? din cap.
- Nu-i tihne?te s?racului nici pe ultimul drum!
- La câ?i b?rba?i ai îngropat ?i matale, i-o t?ie Parascheva, nu e?ti cu nimic mai breaz?!
B?rba?ii din fa??, fra?i cu M?ria lui Cârlig, se zb?tur? în loc de mânie, dar nu reu?ir? decât s? se încurce în m?r?cini ?i s? alunece cu tot cu sicriul, care se rostogoli de câteva ori la vale, apoi se cr?p? în dou?, l?sând mortul întins pe spate în mijlocul drumului.
- Nenorocire! ?ip? p?rintele Teoharie f?cându-?i semnul crucii ?i ?op?ind împrejurul mortului. Nenorocire!!!

G?lbeaz? Alui Gheorghe din Vulpea, poreclit Cucuiete dup? bolfa pe care o avea în cre?tetul capului, din na?tere, nu ar?ta ca un mort obi?nuit. De?i fusese g?sit la câteva zile de la întâlnirea cu ursul lui St?nescu ?i cu toate c? mai st?tuse vreo câteva zile în capela bisericii, nu numai c? nu se umflase, dar se autovindecase miraculos de toate r?nile ?i urmele de violen?? de pe fa?? ?i de pe piept. Se mirar? chiar ?i babele când îl îmb?iar? ?i-l preg?tir? pentru cre?tineasca îngrop?ciune. Doar una dintre ele, Safta lui Fu?tel din Grinduri, î?i mai aminti de o întâmplare asem?n?toare, petrecut? cu ani în urm?, când murise c?lug?rul Ioan Fericitul din Poloboc, pe care-l ?inuser? în capel? jum?tate de an f?r? s? se umfle sau s? putrezeasc?, de se crucise ?i mitropolitul Moldovei împreun? cu preafericitul Teoctist ?i cu toat? popimea de la Patriarhie.

Ghi?? Alui Motfolea, dasc?lul bisericii, se întorcea cu ?areta tras? de m?g?ru?ul Costic? de la un praznic, destul de aghezmuit, ce-i drept, ?i nu-i veni s? cread? la început când v?zu mortul în mijlocul drumului ?i procesiunea înm?rmurit? al?turea. Abia dup? ce cuviosul Teoharie îl scutur? de umeri ?i-i porunci s? urce mortul în c?ru?? se dumiri de-a binelea. La aceasta se ad?ug? ?i ploaia tot mai deas? pe m?sur? ce întunericul punea st?pânire peste lucruri ?i oameni.
- „Pân? la groap? e ca nou! î?i zise el în gând, înghiontindu-?i m?g?ru?ul cu coada biciului. Se pare c? am b?ut eu ?i s-au îmb?tat ei!”
Convoiul se puse în mi?care dup? ?aret? într-o lini?te cu adev?rat mormântal? ?i nu se opri pân? aproape de Stânca Lupului, unde, de obicei, se f?cea ultima halt? înainte de cimitir.
- ?i iar? s? ne rug?m, îngân? pe nas p?rintele Teoharie, Doamne, Sfinte Dumnezeule, miluie?te-ne pre noi ?i iart? p?catele robului t?u, G?lbeaz?, plecat cu sufletul c?tre Împ?r??ia Cerurilor întru ve?nica Ta mil?, Doamne, îndur?-Te de noi!
- Doamne, îndur?-Te de noi! repetar? ?i credincio?ii strân?i în jurul c?ru?ei, lâng? mortul murat ca o varz?, amintindu-?i ziua când îl g?sir? pe Cucuiete z?când, f?r? suflare, într-o balt? de sânge, sfârtecat de ursul lui St?nescu, zis Linguraru`, pe care-l crescuse de mic ?i-l înv??ase tot felul de scamatorii pân? când acesta turbase ?i fugise în mun?i, ascunzându-se în pe?terile bântuite doar de lilieci, de unde se întorcea noaptea ?i lovea în cur?ile oamenilor, ba uneori chiar ?i în oameni, cu o cruzime greu de închipuit.

Numele satului Cov?tari vine de la masivul muntos cu acela?i nume, fiind unul din cele zece sate mai r?s?rite care avea biseric? ?i peste cincizeci de suflete. Celelalte a?ez?minte, împr??tiate ca din furc? de-a lungul ?i de-a latul muntelui, num?rau doar câteva familii, multe dintre acestea îmb?trânite ?i f?r? urma?i, pe cale de dispari?ie. Îndeletnicirea oamenilor de pe aici era, în principal, cre?terea oilor ?i a vitelor, iar acolo unde exista ?i câte o palm? de p?mânt, lucru destul de rar, de altfel, agricultura. Cimitirul din Cov?tari se afla într-un asemenea loc, pe cea mai înalt? culme a muntelui, denumit? Cuibul de Vultur dup? o legend? veche, din mo?i-str?mo?i, povestit? adesea de p?rintele Teoharie. Se zice c? într-o bun? zi Dumnezeu privi înspre Cov?tari ?i v?zu ni?te oameni cu un co?ciug pe umeri, c?utând printre stânci un loc unde s?-?i îngroape mortul. Urcar? toat? ziua pân? când în vârf, dar nici acolo nu g?siser? nimic ?i izbucnir? în lacrimi. Înduio?at, Dumnezeu, Tat?l ceresc, se ridic? din jil?u-i sfânt ?i arunc? zece lope?i de p?mânt peste cea mai înalt? stânc?, unde î?i avea cuibul un vultur, l?sând sub porunc? ?i aspru blestem ca locul acela s? fie ?i s? r?mân? ve?nic cimitir.

Despre G?lbeaz? toat? lumea ?tia c? era muieratic, lucru pe care cei mai mul?i îl treceau cu vederea, dar se mai ?tia despre el c? era ?i necredincios, existând b?nuiala c?-?i vânduse sufletul unei secte. Nu intrase niciodat? în biserica satului ?i nu se l?sase înduplecat de nimeni s? se întoarc? la credin?a str?mo?easc?, nici chiar de Parascheva, nevast?-sa, care era o practicant? fanatic?. Se zvonea c? se d?duse cu osta?ii din Templu Domnului, prip??i?i prin Videle, unde se întâmplau tot felul de groz?vii. Câ?iva cov?tari vrur? cu ani în urm? s?-l izgoneasc? din sat, s?-l afuriseasc? sau s?-l omoare cu pietre, dar se lovir? de cuvântul p?rintelui Teoharie, mai întâi, apoi de gura spurcat? a Paraschevei, care îl pl?cea ca b?rbat ?i nutrea speran?a s?-l aduc? într-o bun? zi pe calea cea dreapt?. A?a se face c? la înmormântarea sa cre?tineasc?, dezaprobat? atât de s?teni cât ?i de sectan?i, nu se îngr?m?dise prea mult? lume. Nu mai vorbim despre faptul c? oamenii se cam zburliser? la cuviosul p?rinte, care ierta prea u?or, repro?ându-i c? luase asupra sa ?i a întregii comunit??i p?catele necredinciosului r?posat numai de dragul Paraschevei.

Pe m?sur? ce convoiul se apropia de cimitir, iar m?g?ru?ul d?dea semne de oboseal?, una din cele dou? femei, Codru?a lui Acatist, î?i azvârli sacul din spate ?i izbucni în râs.
- Ce ai, f?! se zbor?i Capr?, ibovnicul ei, întorcând capul. Ai c?pchiet?
- S? ?tii c? nu mai am mult! îi r?spunse femeia ?i se lipi de dânsul. Cr?p numai când m? uit la curva asta care o face pe mironosi?a!
- Taci, f?, c?-i mare p?cat!
- Da’ când se dr?goste?te cu p?rintele nu-i p?cat?
- Bre, femeie…
- Voi, b?rba?ii, i-o retez? ea râzând, sunte?i ni?te pro?ti! Nu vezi, bre, c?-i scap?r? dup? p?rinte? ?tii la ce m-am gândit adineauri?
- Bre, femeie…
- M-am gândit c? n-am f?cut-o niciodat? pe ploaie!
- Bre, femeie…
- ?i vreu s-o fac cu tine aici ?i acum! ad?ug? ea dezbumbându-?i nasturii de la bluz?. Acum sau niciodat?!
Maria lui Cârlig, care asistase încremenit? la discu?ia dintre cei doi ?i-i v?zu înghi?i?i de întuneric, î?i scuip? în sân.
- Piei, drace!
- Piei, drace! murmurar? ?i fra?ii ei, Petru ?i Vasile Cozonac, ?inându-se aproape de mort.

De ?apte ani nu mai plouase la Cov?tari, iar acum, dintr-o dat?, chiar în ziua îngrop?ciunii lui G?lbeaz?, se dezlegaser? parc? baierele cerului. Cuviosul Teoharie sim?ea c? acesta era un semn r?u la adresa sufletului p?c?tosului r?posat, dar ?i pentru diavoleasc? sa leg?tur? cu Parascheva. Toat? via?a ?i-o tr?ise în post ?i rug?ciune, departe de oameni ?i de ispitele lumii, slujind cu dragoste ?i osârdie cuvântul lui Dumnezeu. Fusese îns? îndeajuns s-o vad? o dat? pe femeia aceea ?i s? n-o mai poat? scoate din suflet, din minte, din inim?. Chiar ?i în momentele acestea solemne nu-?i putea lua ochii de la dânsa. De câte ori ea întorcea capul ?i-l ?intuia cu privirea îi venea s?-l lase naibii pe G?lbeaz? ?i s-o culce acolo, în mocirl?, cum f?cuse mai d?un?zi Capr?. Mai r?u era c? Parascheva i se strecura printre gânduri chiar ?i când citea din Evanghelie, ispitindu-l de acolo cu îmbr??i??rile, cu suspinele ?i cu deschiderile ei misterioase. O l?sase s?-l ini?ieze în jocul acela diavolesc al poftelor pân? când devenise ?i st?pânul ?i sclavul acelor pofte.

Trecerea de pe coasta Cov?tarului c?tre culmea Cuibului de Vultur se face de pe un povârni? de stânc?, înclinat ?i îngust, sub care se casc? o pr?pastie de câteva sute de metri. Uneori, mai ales iarna sau pe vreme rea, e bine s? nu te aventurezi pe acolo, întrucât exist? riscul s? aluneci ?i s? te pr?bu?e?ti în h?u. Parascheva, care conducea convoiul cu felinarul în mân?, trecuse f?r? probleme poteca, iar p?rintele Teoharie, furat de gânduri, o f?cuse precum somnambulii, f?r? s? fie con?tient de pericol. Nu acela?i lucru se putea spune ?i despre Ghi?? Motfolea, dasc?lul, care, cu toat? b?utura din cap, sim?i primejdia ?i se împotrivi travers?rii.
- Cum s? trec, fra?ilor! se lament? el venind în spatele c?ru?ei unde rudele M?riei ?i b?rbatul acesteia f?ceau g?l?gie. A?i înnebunit cu to?ii? Nu vede?i c?-i mâzg??
F?r? s?-i bage în seam?, a?a cum f?cea de obicei, m?g?ru?ul se lu? dup? p?rinte ?i trecu cât ai clipi cu mortul pe partea cealalt? spre distrac?ia tuturor. Ru?inat, dar tot neîncrez?tor, dasc?lul le ceru s? se prind? de mâini, ceea ce ?i f?cur? pân? la mijlocul stâncii, adic? pân? la coborâ?, unde M?riei lui Cârlig îi fugi, nu se ?tie cum, un picior ?i se descump?ni cu totul. Motfolea aflat al?turi, d?du s? se trag? înd?r?t, dar femeia î?i încle?tase într-atât strânsura încât îl dezechilibr? ?i pe dasc?l, care, la rându-i, îi dezechilibr? ?i pe ceilal?i, antrenându-i în c?dere. Ţipetele lor cutremurar? mun?ii pentru o clip? care p?rea s? nu se mai termine, apoi la fel de brusc se instal? o lini?te grea, dureroas?, în mijlocul c?reia pic?turile de ploaie se auzeau ca ni?te salve de tun.

Parascheva r?mase cu felinarul suspendat deasupra capului ca o statuie, în timp ce p?rintele Teoharie, cu mâna încle?tat? pe dârlogii m?g?ru?ului, privea pierdut în noapte. Nu mai era nicio îndoial? c? pedeapsa lui Dumnezeu se ab?tuse asupra sa prin suferin?a ?i moartea celor pe care îi iubise ?i slujise de când venise pe lume. ?i nu era drept. El merita pedeapsa. Suferin?a. Moartea. Chinurile Iadului.
- Doamne, p?rinte, o auzi pe femeie gl?suind alb, oare nu se mai sfâr?e?te odat? chinul ?sta?
Tres?ri ?i se uit? cu dojan? în ochii ei.
- Nu, Paraschev?, nu ai dreptul s? pui la îndoiala voia Celui de Sus! Ce primim, aia merit?m!
- Eu cred c? merit?m mai mult decât suferin??, p?rinte! Nu-i vina noastr? c? unii î?i vând sufletele sau c? al?ii î?i închid singuri calea spre mântuire! Dumnezeu ne înva?? s? ?inem mereu por?ile inimii deschise!
- A?a-i, Paraschev?, dar noi le-am deschis c?tre p?cat! Haide s? înf?ptuim ceea ce am început azi-diminea??! ad?ug? el tr?gând m?g?ru?ul de h??uri c?tre groapa s?pat? în zori de Ghi?? Alui Balaur, paznicul cimitirului.

La lumina felinarului cei doi coborâr? sicriul din c?ru?? ?i-l a?ezar? cu grij? pe marginea gropii. Abia atunci î?i d?dur? seama c? lipsea vinul, darurile ?i pânza cu care s?-l acopere. Se bucurar?, în schimb, c? erau frânghiile ( de coborât mortul) puse de Ghi?? dup? movila de p?mânt, al?turi de un topor ?i o sticl? de ?uic?, golit? pe jum?tate.
- Dumnezeu s?-l aib? în paz?! spuse p?rintele Teoharie aruncând peste mort un pumn de ??rân?.
- S?-i fie ??râna u?oar?! ?opti ?i Parascheva cu o voce în?bu?it?. Dumnezeu s?-l ierte!
Se uitar? apoi în jur dup? o lopat?, zadarnic, fiindc? Ghi??, turmentat de b?utur?, l?sase în loc de lopat?, toporul.
- Trebuie s?-l acoperim cumva, Paraschev?!
- Cu ce, p?rinte? Cu mâinile? Nu vezi c?-i numai glod ?i ap??
- Dac?-l l?s?m a?a pân? mâine îl m?nânc? lighioanele!
Femeia îndrept? felinarul spre groap?.
- Oricum am face, p?rinte, îl scoate apa afar?! ?i apoi, ad?ug? ea apropiindu-se de el, nici mie nu-mi este prea bine! Ia-m?-n bra?e!
Cuviosul Teoharie sim?i din nou pornirea aceea l?untric?, p?c?toas?, înv?luindu-l, întunecându-i min?ile, ?i o pr?v?li sub dânsul acolo, chiar peste movila umed? ?i cleioas? de p?mânt, al?turi de groapa în care odihnea r?posatul G?lbeaz?, muieraticul ?i necredinciosul G?lbeaz?, Cucuiete, naiba s?-l ia, din cauza c?ruia se întâmplaser? toate necazurile din seara aceea ?i dintotdeauna.

În timp ce cuviosul ?i v?duva defunctului se înfruptau din fructele p?catului, se petrecu un lucru neobi?nuit : m?garul lui Motfolea o rupse la fug? urm?rit îndeaproape de o ar?tare aducând a urs. D?râm? mai multe cruci ?i încerc? s? scape pe povârni?ul peste care tocmai trecuse, dar nu mai avu norocul dinainte. Ar?tarea se întoarse în salturi spre cei doi, care asistaser? ului?i la fuga ?i moartea m?g?ru?ului.
- Apuc? toporul, p?rinte! ?ip? femeia lovind ar?tarea cu felinarul în bot. E ursul lui St?nescu..., mai apuc? s? spun? înainte ca laba fiarei s-o despice în dou?.
P?rintele Teoharie v?zu felinarul stingându-se ?i alunecând în glod înainte s? g?seasc? toporul. Nu mai putea face nimic. Ursul era deasupra lui ?i îi înfigea col?ii în beregat?. În clipa urm?toare se întâmpl? îns? un lucru neobi?nuit : defunctul G?lbeaz?, cu p?rul vâlvoi ?i ochii ie?i?i din orbite, s?lt? din groap?, apuc? toporul de coad? ?i despic? dintr-o lovitur? capul lighioanei, apoi se întoarse la loc, a?ezându-se cuminte cu fa?a în sus ?i a?teptând ca Dumnezeu s? arunce peste dânsul câteva lope?i de p?mânt...