Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Oglinzi paralele

de Aurel A. Con?u

Locuise câteva luni la Nice, pe riviera francez?. Pierre era dadaist sau, cel pu?in, a?a se credea, un tip simpatic, luat în ansamblu, dar cam „ s?rit”, la o privire mai atent?. Î?i tatuase pe piept dada lui Jean Arp „...Le père s’est pendu/ à la place de la pendule/ La mère est muette. / La fille est muette./ Le fils est muet / Tou les trois suivent/ le tic-tac de père...” ?i chipul serafic a lui Tristan Tzara, pe spate, în semn de admira?ie pentru ea, pesemne, fiindc? de România nu auzise. De câte ori î?i amintea de dânsul, îi reveneau în minte invariabilele je veux-uri ?i nelipsitele oui-oui-oui-uri, înebunitoare. Obdesiv. Din motive pe care nu ?i le putea explica, î?i reprima reveriile despre ultimile nop?i petrecute cu dânsul, dezbr?cat? ?i dezinhibat?, neexplicându-?i ce fusese în capul ei!
*
„ A?a cum vine, se gândi el, ai zice c? zboar?, c? nu are nici un contact fizic cu p?mântul”. E înalt?, sub?iric?, are o claie stufoas? de p?r, cu reflexe de ro?u spre castaniu, care i se revars? pe spate, ajungându-i pân? la ?olduri. Merge cu pa?i m?run?i de parc? ar sta, având grij? ca la fiecare pas s?-?i retrag? piciorul cu care p??e?te, spre interior, în timp ce cu cel?lalt execut? o jum?tate de pas înainte, urmat de o flexiune a ?oldului opus, l?sând impresia c? o face natural, de?i era evident c? mi?carea ascundea un exerci?iu exersat îndelung. Poart? o rochie alb? din m?tase, cu decolteu rotund ?i termina?ie brodat?, espadrile cu toc plat, de aceea?i culoare, înc?l?ate pe piciorul gol, telefon mobil, de dimensiunile unei c?r?i, în mâna dreapt?, ?i nelipsita po?eta Lady Dior, atârnat? de um?r. Soarele, care bate din spate, adaug? detalii interesante pentru ochiul iscoditor al unui b?rbat, precum linia curb? a coapselor, desuurile ?i multe altele...
*
Coborâse la cap?t de linie dintr-un autobuz supraaglomerat, f?cut? sandwich între doi b?rba?i, care l?sau impresia c? vor s-o protejeze, fiind îns? tr?da?i la scurt timp de apari?ia unor protuberan?e cu tendin?e de expansiune, de ie?ire în relief, acolo unde, de obicei, predomin? senza?ia de lini?te absolut?. Victor îi d?duse reper crucea din vârful M?gurii, foarte u?or de reperat din locul în care se afla, problema era cu „poteca”, ( o c?r?ruie îngust? ?i sinuoas?, cu por?iuni accidentate, înghi?it? pe alocuri de ierburi înalte ?i de buruieni ), a c?rei ascensiune nu p?rea tocmai comod? pentru o femeie în rochie alb? ?i espadrile.
*
” Tipic! î?i zise ea cu n?duf, s?rind peste un ?an? destul de lat, sub privirile celor doi b?rba?i din autobuz, care coborâser? ?i ei la cap?t de linie ?i p?reau interesa?i s? afle încotro merge. Numai lui îi putea trece prin minte s? m? cheme aici, în vârful M?gurii, la dracu`-n praznic! Iar eu, mai nebun? ca el, am acceptat!” proste?te, a?a cum i se mai întâmplase o singur? dat?, cu tatuajul acela penibil, sugerat de Pierre, sub buric, un oui cu ochi ?i s?geat? în jos, de care acum nu era prea mândr?. Dac? ??tia doi mi-au pus gând r?u, ce m? fac?”. Mergea cu fric?, privind în toate p?r?ile, ignorând scaie?ii, care-i zgâriau gleznele, denivel?rile, urcu?urile abrupte, pân? când îl z?ri în apropierea crucii, în pantaloni scur?i ?i tricou, tol?nit în iarb?, scrutând valea. Nu ar?ta r?u deloc, îl mai v?zuse îmbr?cat a?a, lejer, într-o duminic? seara, când încercase, f?r? succes, s-o aib?. Era clar c? va încerca din nou ( acum avea ?i explica?ia alegerii locului! ) iar ea sim?ea, contrar oric?rei logici, c? nu se va mai opune ca atunci! Fiindc?, ulterior, îi p?ruse r?u.
*
Wow! exclam? el, luat prin surprindere. Focoasa c?lcase pe ceva ?i c?zuse în fund, executând o piruet? ampl? cu picioarele, care se dovedi mai tare decât imagina?ia. Rochia alb? mu?case semnificativ din clorofila ierbii, adunându-i-se în jurul taliei, deasupra chilo?eilor de dantel?, sumari. Observase ?i tatuajul, interesant din locul ?i pozi?ia aceea, dar nu schi?ase niciun gest care i-ar fi putut leza demnitatea, cam ?ifonat?, ce-i drept. O urm?ri cum se ridic?, cum î?i neteze?te cutele rochiei, p?rul, ?i cum î?i reia mersul, parc? mai pu?in elaborat. ?i era toat? numai zâmbet.
*
„Dobitocul, scrâ?ni ea, enervat? de rânjetul lui, parc? n-a mai v?zut o femeie c?zând! Un domn adev?rat se face util în asemenea situa?ii! B?rba?ii ??tia!”. Nu-i mai desp?r?eau decât vreo cinci pa?i, când îl v?zu ie?indu-i în întâmpinare ?i o îmbr??i??. Îi r?spunse întorcând ?i cel?lalt obraz, pref?cându-se c? nu observ? ?tergerea, aparent întâmpl?toare, a buzelor cu buzele sale, aflate pe traiectoria obrazului întins. Dar îi pl?cuse. O nemul?umea îns? faptul c? î?i înverzise rochia ?i c? n-avea o solu?ie la îndemân? ca s-o cure?e, a?a c? acceptase f?r? s? ezite invita?ia lui de a se a?eza pe iarb?.
*
Dinspre crucea monumental? se apropie o femeie de vreo dou?ze?icinci de ani cu dou? ce?ti de cafea pe o tav? aurie. Victor o rugase s? i le aduc? cum ap?rea „iubita”. Gra?iela, fata în rochie alb?, zâmbi.
- De unde ai ?tiut c?-mi place cafeaua amar?? îl întreb? pe Victor.
- Am riscat!
- Risc? ?i o idee despre cum a? putea scoate verdele ?sta de pe spate!
- Risc eu, se amestec? fata cu cafeaua. Am un detergent special care scoate verdele!
Victor fluier? a admira?ie.
- Ai auzit! Ce mai a?tep?i?
Gra?iela nu p?ru dispus? s?-i urmeze îndemnul, îns? gândul de a se întoarce acas? în halul acela, care ar fi stârnit tot felul de comentarii în scara blocului, o f?cu s? se r?zgândeasc?. Î?i scoase rochia ?i i-o d?du femeii de la pensiune.
*
Cei doi b?trânei intrar? în parc ?i se a?ezar? pe o banc?. Erau obosi?i, într-adev?r, dar fe?ele lor radiau de fericire. Fa?a b?trânului radia, în plus, ?i de altceva. B?trâna, care-l cuno?tea foarte bine, deveni curioas?.
- Po?i s?-mi spui ce te amuz? atât de mult?
El f?cu un semn din mân? ca ?i când ar fi vrut s? spun? c? nu era nimic important.
- Insist! persever? b?trâna.
- Bine, numai s? nu te superi!
- Las? asta la aprecierea mea!
- Mi-am amintit de întâlnirea noastr? de pe M?gura, de chilo?eii t?i de dantel? cu g?urele ?i de multe altele!
- Porcule!
B?trânelul zâmbi ?mechere?te.
- ?i-am spus eu c? te superi!
- La vârsta ta oamenii se mai duc la biseric? ?i se roag? pentru iertarea p?catelor!
- Nu-?i mai spun c? m? întreb ?i azi, dup? patruzeci de ani, dac? atunci ai alunecat întâmpl?tor sau a fost o c?z?tur? inten?ionat??
- N-ar strica s? te vad? un medic psihiatru!
- Tatuajul îns? m-a dat peste cap!
B?trânica ro?i ca o feti?can? de optsprezece ani!
- Lovi-te-ar apoplexia!
- Zi c? nu-?i mai aminte?ti ?i tac!
- Uite c? nu vreau! se strop?i ea, evitând un r?spuns direct...


Aurel A. Con?u (ACPN) | Scriitori Români

motto: Tot înainte!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro