proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Ma?ina celor doi str?bate de câteva ore o autostrad?.
Nina se foie?te agitat?.
- Ce s-a întâmplat, nu-?i place peisajul? A fost ideea ta s? ocolim. Te bosumflezi degeaba.
- Ba nu m? bosumflez deloc, doar m? gândeam ?i privindu-te, nu m? puteam decide dac? s?-?i spun sau nu.
Într-adev?r peisajul e monoton, o câmpie stearp? se întinde cât vezi cu ochii, nici o umbr?, nici un copac, doar suprafa?a imens? ?i plat?, îmbinat? cu cerul lipsit de nori.
Satele, care r?sar timid la cap?tul pustiului, sunt mici ?i izolate. În fa?a por?ilor vopsite strident, pe b?nci de lemn, stau s?teni toropi?i de c?ldur?. Majoritatea sunt b?trâni, poate prea b?trâni ca s? mai fie prin?i de intriga unui program tv sau prea s?tuli de repeti?ia vie?ii ?i-atunci, î?i spune ea, ies la por?i ?i privesc înspre trecut.
Doi copii m?run?i ?i ar?i de soare fug apatici dup? o minge, disp?rând pe o uli?? îngust?. La marginea satului un cârd de gâ?te se b?l?cesc într-un iaz. Apa are nuan?e verzui.
- Mihnea noi doi suntem reali? Te-ai gândit vreodat? c? poate exist? ?i o alt? realitate? Pân? ?i ?tiin?a...
- Nina nu începe iar. Nu în?eleg de ?i-ai bate capul cu probabilit??i. Despre ce alt? realitate vorbim? Unde e, arat?-mi! Demonstreaz?-mi m?car un exemplu palpabil. ?i dac? ar fi s? fie, ce relevan?? ar avea pentru noi? Ar complica inutil o lume care deja nu face altceva decît s?-?i complice fiecare tr?ire, c?utând explica?ii ridicole ?i absurde. Sunt un om al prezentului ?i cred c? imaginile privite cu coada ochiului vor ap?rea întotdeauna deformate.
Realitate e ziua de azi, tu ?i eu, peisajul acesta pustiu prin care trecem ?i de care, odat? ce ne vom desprinde, va înceta s? fie, dincolo de acest moment nu mai e nimic. ?i pe cînd tu nu vei putea s?-mi demonstrezi niciodat? c? exist? o dimensiune paralel?, eu ?ie, într-o zi, cine ?tie cum, î?i voi putea ar?ta ascunzi?urile acestei realit??i.
Nina zâmbe?te, privindu-?i sandalele ei ro?ii. Îi plac mult. ?i infatuarea cu care vorbe?te el îi place, chiar dac? ar vrea s?-i mai spun? c? nu poate cuprinde în discursul lui toate aspectele unui subiect atât de vast. Nu-i va spune, îns?.
- Hai s? ascult?m muzic?, e prea gol câmpul ?sta ?i nu se mai termin?.
Melodia e vesel? ?i-ncep amîndoi s? cânte. Peste geamul l?sat al ma?inii, Nina î?i întinde bra?ele, î?i scoate capul ?i strig? versurile pustiului. P?rul ei lung ?i negru flutur? ca o e?arf?, înv?luindu-i chipul. Autostrada pare f?r? sfâr?it. Soarele e abia la jum?tatea zilei.

Ora?ul în care ajung în cele din urm?, pare nefiresc de calm. E trecut de amiaz? ?i o c?ldur? sufocant? stoarce trupurile trec?torilor care, transpira?i, par c? se deplaseaz? ma?inal, intersecântu-se absen?i, ca-ntr-o scen? de film mut.
În jurul unei fântîni arteziene, plasat? în plin soare, în mijlocul unei pie?i, pe b?ncile din fier, cu picioare arcuite, zac r?stigni?i oameni slei?i, cu ochii fixa?i într-un punct de pe cer.
Ai spune c? a?teapt? cumin?i teleportarea în lumea de dincolo, într-atât de concentra?i sunt! Trece un avion, mare lucru, î?i spune Nina, muindu-?i degetele în ap?.
- La ce te gânde?ti?
Venind din spate, ea nu putea s?-l vad? ?i tresare. De ciud?, î?i moaie din nou mâinile în ap? ?i-l strope?te. El râde, f?r? s? se ?tearg?. Ecoul vocii lui se risipe?te invizibil, înghi?it de spa?iul larg.
F?r? motiv, r?mân un timp s? priveasc? stolurile de porumbei împr??tia?i prin pia??. Soarele apune lent, c?zând obosit dup? blocuri.
- Vine noaptea, unde dormim, întreab? Nina.
- Vom g?si un hotel, toate ora?ele au m?car unul.
În ma?in? e cald, aerul uscat o sufoc?. Respir? des, dar senza?ia persist?. Trebuie s? se distrag?.
Acordurile unei orchestre ?â?nesc vesele de dup? un col? de strad?.
- Prive?te Mihnea, e o nunt?, hai s? ne oprim pu?in.
- Nu cred c? ar fi o idee bun?, înc? nu am g?sit un loc de dormit. Nu-mi place când depind de întâmplare, trebuia s? fi prenotat totul din timp.
- Te rog! St?m pu?in, uite ce veseli sunt!
Nina fuge, târându-l dup? ea, energia ei e molipsitoare, îl cuprinde ?i f?r? s?-?i dea seama se treze?te dansând cu o femeie care râde într-una. Se chinuie s?-i cuprind? mijlocul voluminos, dar mîna-i alunec? mereu pe suprafa?a vast?, acoperit? de un material lucios ?i înfierbântat.
Nina danseaz? ?i ea cu cineva, perechi asudate de efort îi despart, Mihnea îi z?re?te din când în când rochia ro?ie tres?rind prin mul?ime ?i-i vine s? râd?, v?zând-o cum ?op?ie, zbuciumându-se caraghios. ?i felul în care îi face cu ochiul sau îl atinge de cîte ori se intersecteaz?, îl incit? teribil. Se simte cople?it de dorin?a de a o smulge din mijlocul mul?imii pentru a o purta într-un loc unde s? fie doar ei doi. Nimic n-ar mai r?mîne din rochia ei ro?ie ?op?itoare. I-ar auzi glasul r?gu?it cerându-l, iar el ar chinui-o, da, i-ar pl?cea s-o chinuie pu?in, m?car cât s?-i vad? pupilele albastre str?lucind de dorin??. Cu acest gînd, zâmbind, se desprinde de doamna lucioas?, încercând s? ajung? la ea.
Nina, îns?, cunoa?te acea privire ?i fuge, hohotind spre intrarea restaurantului.
Cî?iva nunta?i surprind jocul ?i se precipit? s? le fac? loc, în timp ce sunetul spontan al unui tunet surprinde mul?imea adunat? afar?. Se creeaz? haos, paharele cad de pe mese suflate de vântul imprevizibil al furtunii de var?, iar nunta?ii speria?i c?-?i vor distruge ?inutele de gal?, se îngr?m?desc dezam?gi?i spre interior.
E deja sear?, flash-urile fulgerelor spintec? cerul, ei doi, strâns îmbr??i?a?i ca-ntr-o scen? de final de film, privesc dezl?n?uirea ploii.
- ?i n-am avut timp nici s? g?sim unde vom dormi, spune el.
- Vom dormi în ma?in?, r?spunde ea.
- Ve?i dormi la mine, le spune un b?trân. Am o pensiune modest? la cî?iva pa?i de aici.

În camera mic? ?i discret mobilat?, Nina se las? s? cad?, cu bra?ele r?sfirate deasupra capului, pe pat. Zgomotul ploii se-aude înfundat, Mihnea cânt? la du?, ea se gânde?te la golurile din memoria ei. O clip? închide ochii ?i-i pare c? cineva îi cioc?ne în tâmple. Sunetul vibreaz?, dureros.
E oboseala, î?i spune, abandonîndu-se somnului.
?i fruntea ei încruntat? va fi deja relaxat? când b?rbatul o va s?ruta, ?optindu-i:
- Dormi, draga mea, mâine vom r?sturna mitul realit??ilor din mintea ta.

*

- Domni?oar? Nina, e trecut de ?apte...
Cioc?niturile puternice o fac s? sar? din pat buimac?. Huruitul prelung al unui tunet zguduie geamurile, f?cându-le s? vibreze ca de cutremur.
De-afar? se-aude ropotul ploii, în camer? se simte umiditatea ?i e înc? aproape întuneric din cauza vremii.
Nina alearg? la u??, ?tergându-?i fruntea transpirat?.
- Gata Marine, m-am trezit, mul?umesc din nou pentru efort.
- Din ce în ce mai greu, Nina, ar trebui s? te duci la un control, se poate trata, altfel cine ?tie, po?i surzi de tot. Auzi ce vreme e afar?, iar tu cu bicicleta, asta nu e o meserie de femei, eu a?...
- E târziu deja, scuz?-mi impolite?ea, dar trebuie s? plec. Vorbim când m? întorc.
Îi vede dezam?girea, dar n-ar fi prima dat?, ?tie ce gânduri are ?i n-are timp s?-i mai explice c? nu e atât de disperat? de s?r?cia ei, încât s? se compromit?, chiar dac? el e proprietarul.
Scoate agenda ?i scrie cîteva zeci de minute cu înfrigurare, rostind cuvintele cu voce tare, de parc? în acest mod ele ar deveni reale. Sau m?car semnifica?ia lor.
Apoi deschide la fel de agitat? duapul de unde î?i ia în fug? hainele de munc?. Disear? va trebui s? spele, altfel mîine va r?mîne descoperit?.
Traverseaz? prima strad? cu pa?i repezi.
Azi merge pe jos, umbrela e aproape inutil?, ploaia toren?ial? i-a îmbibat deja pantofii, t?lpicii au devenit cocoloa?e ?i-i chinuie t?lpile, va trebui s? ?i-i scoat? cumva, când va ajunge la po?t?.
U?a de sticl? cl?mp?ne enervant de tare când ea intr?. To?i întorc capul pentru cîteva clipe, dar nu reac?ioneaz?, e doar o coleg?, înc? nu au de ce s? se enerveze.
În urma pa?ilor ei r?mîn pete de ap?. Pic?turi ?iroind se scurg ?i din umbrel?, jalnic? imagine, î?i spune Nina, intrând în oficiu.
Cât timp ea sorteaz? plicuri, ploaia se opre?te, norii se retrag spre cap?tul ora?ului sau al lumii poate, ar fi tot una pentru unii, în timp ce comunitatea, însufle?it? de r?coarea ?i prospe?imea dimine?ii începe s? mi?une pe str?zi, cu sau f?r? motiv.
Traseul începe de la prim?rie, în geamurile c?reia Nina se prive?te trecând. Nimic de v?zut, î?i spune. Oricum s-ar privi, reflec?ia ei e banal?, fapt ce-o enerveaz? tocmai pentru c? nu se poate obi?nui cu ea, astfel.

Un clopot electonic bate strident din turnul cl?dirii ?i o voce anun?? maiestuos ora nou?. Nina repet? mesajul, zâmbind în acela?i timp portarului care-i r?spunde tot cu un zîmbet, dar în pozi?ia cuvenit? de portar, cu mîinile la spate ?i corpul drept, chiar ?i cînd ea-i spune c? nici pentru prim?rie, nici pentru el nu are nimic.
Sfâr?itul de s?pt?mân? e de vin?, Ioane, tu stai drept ?i nu te pune pe râs c? te dau ??tia afar?, îi mai ?opte?te ea, imitându-l.
Trece apoi pe lîng? el f?r? s? mai întoarc? privirea, e deja trafic ?i nu-?i permite s? fie neatent?. Coboar?, înso?it? de un grup de copii în mahala unde trebuie s? lase ziarul „Vremea” în fiecare zi, b?trânului doctor, fost ginecolog, renumit în ora? nu doar pentru competen?? ci ?i pentru multiplele aventuri cu „obiectul muncii”.
Dinspre cap?tul str?zii r?zbate ascu?it mirosul de fum al sobelor de la casele ?ig?ne?ti, câteva, sc?pate înc? de planurile revolu?ionare ale primarului.
De-acolo, Nina urc? pe o strad? alternativ?, pentru a l?sa o mul?ime de plicuri la supermarket ?i-apoi se întoarce în ora?, pe rutele zilnice.

Acela?i glas maiestuos, dup? b?t?ile electronice de rigoare, o anun?? c? e ora prânzului chiar cînd ea, u?urat? de majoritatea sarcinilor, sun? la poarta impozant? a unei vile abia construite, unde locuie?te fosta ei profesoar?. Aici popose?te mai mult, stând de vorb? despre nimicuri frumoase cu proprietara cu care, de ceva timp, a legat un început de prietenie. De fiecare dat? când, din ?ezlongul comod cu cea?ca de cafea în mân?, prive?te spre frumoasa ei gr?din?, Ninei îi vine s?-i spun? tot acestei femei ra?ionale ?i totu?i cald?, dar ceva o împiedic?. Poate ideea c? e ca ?i cum ar arunca pe umerii femeii o r?spundere în plus, prin faptul c? aceasta va încerca, cu siguran??, s? o în?eleag?.
A?a c?-?i bea cafeaua, mul?ume?te ?i merge mai departe.
Canicula s-a reîntors, pantofii s-au uscat ?i-a?a ?epeni au început s?-i fac? b?t?turi.

Clopotul anun?? ora cinci.
Geanta u?urat? de povar?, îi alunec? de pe um?r, la fiecare mi?care, dar ziua ei de munc? s-a sfâr?it.
Se opre?te într-un parc, se a?eaz? pe o banc? ?i-?i aprinde o ?igar?. La umbra deas? a castanilor, inspirând prelung primul fum, Nina se gînde?te la primul ei vis.
S-a trezit pur ?i simplu cu el, cu Mihnea. Era ziua în care s-au mutat împreun?. Ea, buimac?, ascultându-l f?r? s? în?eleag? unde se afl? ?i ce se întâmpl?, apoi el explicându-i c? în urma accidentului ei a hot?rât s? stea mai mult împreun?, pentru c? e amnezic? ?i are nevoie de ajutor, nu c? nu ar fi puternic? sau apt? s?-?i continue cariera, dar un accident e ceva serios, iar el o vrea aproape ?i-n siguran??. Pentru acest lucru a adus chiar ?i o menajer?, î?i puteau permite, amândoi câ?tigau suficient.

Dar ce a fost pân? atunci, se întreab? Nina, stingând ?igara. Nimic. E doar un vis ?i viselor nu le trebuie logic?.

Mergând agale pe str?zile sufocate, se las? purtat? de furnicarul uman spre sediul po?tei unde, dup? ce las? mandatele de confirmare, î?i umple geanta cu hîrtii nefolositoare pe care le las? apoi unei femei nevoia?e din acela?i bloc. Nu ?tie la ce-i folosesc, poate pentru a face focul într-o sob? mic? cu plit? de g?tit a c?rei burlan scos înafar? a înegrit sinistru pere?ii.
Nu are cine s? o amendeze, cui i-ar p?sa de aspectul unui loc unde înafar? de po?ta?i, gunoieri ?i poli?i?ti, nimeni nu se aventureaz? nici m?car din curiozitate.
E un loc mort ?i deci inexistent pentru ceilal?i. Pîn? ?i cei din?untru cartierului par la fel. Umbre de oameni dizolvându-se t?cu?i în mizerie.
Soarele apune, disp?rând dup? zidurile p?r?site ale fostei fabrici de mobil? când Nina intr? în scara blocului unde ajunge odat? cu dezl?n?uirea aceluia?i r?zboi periodic, dntre doi so?i care ocup? un mic apartament aflat chiar lîng? garsoniera ei.
- Pleci, mereu pleci, golan nenorocit, m-ai p?c?lit ?i m-ai l?sat gravid? ?i-acum furi din cas? ?i bei, iei mâncarea de la gura copiilor, tu i-ai vrut, uite-i sunt ai t?i, zdren??ro?i ?i slabi, pentru c? eu nu am cu cine s?-i las s? m? duc la munc?. Be?ivule! Nenorocit de ??ran, c? dac? nu era mama s? moar? ca s? ne lase casa, dormeam la m?-ta în ?ura cu vaci, nimic n-ai fost în stare s? faci.
B?rbatul, cl?tinându-se periculos, încearc? s? se apropie de ea, scrî?nind din din?i.
- F?, taci din gur? nu m? f? de rîs, de aia sunt b?rbat, s? beau sau de aia beau, c? sunt b?rbat. Mi?c?-te în cas?, c? te dau cu capul de pere?i de-?i r?mîne t?râ?a acolo, nu ai de sp?lat? Spal?, g?te?te, ai grij? de copii c? de aia te-ai m?ritat.
Cine-i aduce doamn?, pardon, domni?oar?, de mîncare, cine o îmbrac?, cine o a?teapt? când pleac? ore întregi, cine ?tie unde, poate la futut pisici, c? oricum nici un b?rbat nu s-ar mai uita la ea, i se adreseaz? el, Ninei.
Mirosind puternic a b?utur?, înainteaz?, cl?tindându-se spre ea. Dup? câ?iva pa?i se împiedic? ?i dezechilibrîndu-se, aproape o d?râm?, lipind-o de un perete.
- Ce are po?ta?ul în geant? pentru Culi??? Ajutorul social, cucoan?, cînd vine? De fapt nu-l aduci tu, e mo? Brânzoi, tu nu e?ti decît o curv? cu pantaloni de po?ta?.
Nina îl împinge, f?r? s?-i r?spund?, n-ar face decît s?-l a?â?e, dar ?i-ar dori enorm de mult s? fi fost b?rbat ?i s?-i poceasc? fa?a buh?it?.
Ajuns? în cas?, î?i a?eaz? dezgustat? geanta într-un col? ?i se-arunc? de-a dreptul în patul îngust care acum, în acest moment al zilei, e totu?i un refugiu. Încearc? s? închid? ochii ?i s? se relaxeze dar vocile celor doi, ajun?i în cas?, vibreaz? prin pere?i direct în creierul ei. Nici m?car venirea serii nu tempereaz? spiritele, vocilor deja cunoscute li se adaug? altele, venite ini?ial s? consilieze, pentru ca mai apoi s? se amestece în tonalitate ?i-n semnifica?ie cu primele.
E aproape mijlocul nop?ii, când ea reu?e?te s? se lase st?rii ei. În surdin?, prin pere?ii sub?iri, din apartamentul vecin se strecoar? scâr?âitul jeluitor al unei manele pe care ea, îns?, nu o mai aude pân? la final.