proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Într-adev?r, lucrurile p?reau a fi fost iremediabil pierdute. Martorul cheie disp?rând, era imposibil de probat inten?ia sau neglijen?a criminal?. Mai mult, la urm?toarea rund?, s-a prezentat un alt martor. Era un martor surpriz?. Un om care fusese strigat pe geam de o femeie într-un tren, în gara N?dlac, un or??el din apropierea frontierei cu Ungaria. Femeia avea o basma albastr? pe cap ?i ochii tot atât de alba?tri. Femeia îl strigase ?i îl rugase s? a?tepte, apoi îi întinsese o hârtie, pe care-l rugase s? i-o duc? surorii ei ?i-i d?duse adresa. Omul luase hârtia, dar uitase adresa, ?i chipul femeii aceleia nu-i d?duse pace toat? via?a. De curând v?zuse afi?ul, dar c? abia acum realiza c? femeia din tren, cu capul acoperit cu basmaua albastr?, era tocmai cea din afi?, adic? Mama. Tot acum realiza ?i cui trebuia s?-i dea scrisoarea, adic? Puic?i. Scrisoarea figura la dosar – dar nu integral, ci doar cu ultima pagin? pe care nu scria decât atât: data, 1 aprilie 1971, adic? un an dup? presupusa dispari?ie, numele mamei „Vera” drept semn?tur? ?i o singur? frântur? de fraz? de încheiere: „m?car spune-i adev?rul tatei, jegoas? ordinar? ce e?ti, viper? care mi-ai distrus via?a”.
Îmi venea greu s? cred c? scrisoarea era original?, c? Mama ar fi folosit un asemenea limbaj. Totu?i, scrisul era o imita?ie perfect?. Mi-a fost ar?tat ?i am fost întrebat? dac? îl recunosc drept original. Oricum, mi s-a spus, va suporta expertiza grafic?, a?a cum se întâmplase cu biletul. Am sperat zadarnic – timp de o lun? – c? se va dovedi c? scrisoarea era fals? ?i toat? t?r??enia o înscenare. Spre surprinderea mea – expertiza a ie?it pozitiv?: scrisoarea era autentic?, scrisul era al Mamei. În primul moment m-am gândit c? totul fusese o m?sluial?. Eram pentru a câta oar?, victima propriei mele nimicnicii. Un om f?r? importan??, f?r? pozi?ie social?, insignifiant. Coana Puica, persoan? cu greutate, mituise organele de cercetare. ?i totu?i – voiam s? v?d – prima pagin? a scrisorii. Numai c? lucrul ?sta nu era posibil f?r? acordul coanei Puica. Proba apar?inea justi?iei, dar numai ultima pagin? – cea relevant? – constituia proba. Restul apar?inea destinatarei ?i nu martorului, ?i nici justi?iei. Dl. Ovidiu m-a sf?tuit s? fac întâmpinare ?i am f?cut, ca s? cer s? fie obligat? Puica s?-mi arate ?i restul scrisorii. Întâmpinearea a fost respins?.
Între timp starea s?n?t??ii mele începuse s? m? îngrijoreze. Durerea dintre sâni o sim?eam când îmi era lumea mai drag? – din nefericire ?i când m? aflam la munc?, la casa d-lui doctor Ra?id. S-a mai întâmplat ?i s? intru în conflict cu domnia sa pe motiv c? de câteva ori m? f?cusem c? n-o aud pe r?sf??at? ?i nu zburasem – precum o pas?re grijulie la cuibul cu pui – s?-i îndeplinesc dorin?a. Sigur c? am pretextat c? nu auzisem cu adev?rat, drept pentru care angajatorul meu mi-a declarat c? nu m? mai primea la munc? pân? nu f?ceam o audiogram?. Mi-am amintit de o nenorocit? de profesoar? din liceu, care prin clasa a unsprezecea a zis c? nu m? mai prime?te la or? dac? nu-mi pun ochelari (fiindc? st?team cu capul prea aplecat peste banc?) ?i numai dup? ce i-am adus certificat de la doctor c? nu eram mioap? ?i c? totul nu era decât de la oboseal? a catadicsit s? m? lase în pace. Ca ?i atunci, eram la cheremul altor oameni ?i depindeam de bunul lor plac. Cel pu?in domnul doctor m-a trimis la un amic de-al lui ?i n-am pl?tit nimic. Dar am r?mas interzis? când am aflat verdictul: era cât se poate de adev?rat, eram aproape complet surd? de urechea dreapt?. Faptul c? auzeam per ansamblu relativ bine, se datora compens?rii cu cealalt? ureche, care era s?n?toas?.
- A?i suferit un traumatism, o lovitur? sau poate a?i avut de-a face cu zgomote de intesitate foarte mare?
Am spus c? nu. Apoi mi-am amintit c? maic?-mea vitreg? fiind stângace, m? plesnea cel mai ades pe partea dreapt? ?i de multe ori palmele se ab?teau peste ureche.
- Îmi pute?i scrie cauza prezumtiv? pe foaia de diagnostic? am spus lovit? brusc de inspira?ie.
Mi-am dat seama c? de la ea mi se trage. Dac? puteam s?-mi scot certificat medico-legal ... dar oare era asta în sfâr?it, o prob? clar?? ... În fine, mi-era fric? s? nu fiu concediat? tocmai acum când aveam atâta nevoie de bani. Se pare îns? c? spre norocul meu, ?i dl doctor Ra?id ?i Rita aveau înc? ?i mai mare nevoie de mine, c? tat-su a fost imediat banii din portofel, ?i mi-a dat s?-mi fac aparat auditiv – o gânganie de silicon care-mi amplifica orice zgomot la nivel de bubuitur? dar pe care eram obligat? s-o port cât timp st?team la ei în cas?.
S-a dat în fine rezolu?ia pe dosarul de dispari?ie al mamei mele – concluzia a fost c? ea se g?sea în via?? la un an dup? ce noi o v?zusem ultima dat?. Procesul biletului a mai continuat un timp, la fel ?i cercetarea penal?. Acuzarea (adic? eu, procurorii ?i cu avocatul meu) nu reu?isem s? dovedim c? Puica era vinovat? de „confec?ionarea” biletului, adic? de ?tergerea datei. Finalul trist a venit dup? ultima înf??i?are – sentin?a a r?mas în pronun?are – urma s? aflu rezolu?ia de la condic?. N-am avut puterea s? m? duc singur? s? v?d – am aflat prin avocatul meu: acuza?ia mea se respinsese ca nefondat?. Coana Puica era achitat?. Probabil c? scenariul TV avusese o bun? contribu?ie. Probabil c? necredibilitatea mea ca martor fusese ?i ea hot?râtoare ?i oricum, faptul c? Mama era în via?? la un an dup? presupusa dispari?ie, anula consecin?ele prezente ale falsului, f?cându-l o fapt? prescris?. ?i în ce prive?te acuza?ia de ucidere a lui Lucian Postolache neajuns? pe rol, coana Puica fusese declarat? nevinovat? prin lips? de probe.
Dl. Ovidiu turuia: las?, c? în privin?a biletului, facem recurs, sau deschidem alt proces, las? c? o putem acuza de semi-surzenia ta, dar eu nu-l mai ascultam. M? întrebam ce rol juca el de fapt. Îl suspectam c? ?i el trecuse sau fusese dintotdeauna de cealalt? parte. Nu ?tiu de ce nu m-am oprit acolo ?i atunci. Nu ?tiu de ce pân? la urm? am acceptat s? continui. Dezn?dejdea, sila de mine îns?mi, sentimentul e?ecului anihilau pân? ?i frica mea boln?vicioas?. M? credeam datoare s? merg pân? la cap?t.

*

Recursurile – f?cute la instan?e din ce în ce mai mari pe m?sur? ce pierdeam câte unul nu au f?cut decât s?-mi înr?ut??easc? starea de s?n?tate ?i s?-mi m?reasc? nota de plat?. La una din înf??i??ri i-am repro?at disperat?, în plen, toate b?t?ile ?i umilin?ele ?i faptul c? mi-a furat casa ?i banii mo?teni?i. Atât mi-a trebuit. În câteva zile m-am pomenit cu cita?ie – de data asta eram eu dat? în judecat? pentru insult? ?i calomnie. Au urmat înc? un an de proces ?i contra-proces. Dl. avocat Ovidiu m-a p?r?sit pentru c? nu am mai vrut s?-l pl?tesc. Am încercat disperat? s? aduc argumente singur?. De ce credea onorata instan?? c? nu deschisesem succesiunea dup? tata? Oricine ar fi f?cut-o. De ce n-o f?cusem eu? F?cusem un lucru împotriva intereselor mele deci era clar c? fusesem constrâns? de cineva s? o fac.
Coana Puica, desigur consiliat? de experimentatul ei avocat, demonta totul f?când, ca ?i la primul proces s? par un martor necredibil. Nu ea tr?ise din mo?tenirea mea, ci eu din agoniseala ei. Eu tr?isem trei ani din banii ei stând pe tu?? ?i refuzând s? m? încadrez în câmpul muncii. Ea câ?tiga banii necesari existen?ei închiriind fratelui ei proprietatea de la ?ar? mo?tenit? de la bunicul Vili.
Cât despre duritatea ca mam? vitreg?, a?a erau vremurile. Trebuia s? scoat? om din mine ?i toate eforturile se dovediser? zadarnice. Uita?i onorat? instan?? – putoarea, a picat de patru ori la medicin?, de?i i-am dat s? m?nânce ?i i-am pus medita?ie! Uita?i aici dovada!
Cum naiba de f?cuse rost la marele fix de listele cu admi?i ?i respin?i ai facult??ii de acum mai bine de dou?zeci de ani cu ?tampil? ?i semn?turi, tot tacâmul, când eu nu putusem s? ob?in cele mai banale informa?ii prin ditamai agen?ia de detectivi particulari? Simplu. Pentru c? coana Puica avea ce oferi. Desigur, avea oamenii ei c?rora le putea face servicii de pe pozi?ia pe care era ?i-i putea îndatora. Nu banii sunt cei care cump?r? oamenii ci compromisul. Metod? mafiot?. Ce putere de convingere s? aib? banii mei, banii unei am?râte f?r? putere, oricât de mul?i ar fi?
În tot acest timp, ai mei începuser? s? m? priveasc? ca pe o criminal? nebun?, una care mizeaz? f?r? ru?ine, ca la cazinou, banii familiei, banii câ?tiga?i cu trud? de Hans. Nemaiavând timp ?i nici putere fizic?, renun?asem la slujba de la doctorul Ra?id. Ce avea s? se întâmple dac? – a?a cum nu se îndoiau – aveam s? pierd ?i procesul în care eram acuzator ?i pe cel în care eram acuzat?
Martha reu?ise la dou? facult??i în Germania (habar n-aveam c? depusese actele acolo ?i d?duse examen) – la arhitectur? ?i la arte – ?i se certa tot timpul cu Hans care insista s? lase prostiile cu arta ?i s? urmeze arhitectura. Ce avea s? se întâmple dac? r?mâneam f?r? bani?
Mie îmi era tot mai clar c? lucrurile se îndreptau spre dezastru. ?i dezastrul s-a întâmplat. În ultimul timp, Hans ?i Martha m? înso?eau când aveau timp la procese. Nu pentru a m? încuraja, ci pentru c? soarta lor era prea legat? de a mea. În pauza uneia dintre aceste înf??i??ri, am ie?it cu to?ii pe culoarul tribunalului, ?i am dat nas în nas cu bestia, care î?i aprinsese o ?igar? ?i puf?ia – nou obicei aristocratic, c? pe vremea când era cu noi, nu fuma. I-am spus doar atât: m-ai distrus ca om, mi-ai luat totul, d?-mi m?car scrisoarea Mamei, vreau s? v?d ce ?i-a scris, ?i de ce te acuza c? ?i pe ea ai distrus-o. Ai auzit, am plusat, ?tiindu-m? înso?it? de Hans, s?-mi dai ce-mi apar?ine de drept!
La care, v?zându-m? pentru prima dat? obraznic? cum nu fusesem în copil?rie, s-au trezit dracii din ea ?i a ridicat mâna: vezi c? te pocnesc de nu te vezi, cât e?ti de mare, în fa?a lu’ fii-ta ?i a lu’ b?rbat?-tu!
Dac? a? fi fost cu nervii mai pu?in întin?i, a? fi în?eles c? nu s-ar fi ?inut de cuvânt, c? nu ?i-ar fi periclitat pozi?ia de fa?? cu atâ?ia martori. Gândind îns? c? m? va spurca în fa?a fiicei mele, mi-au venit în minte automat sfaturile lui Hans, date de demult, în parcul 23 August, când voia s? m? înve?e s? m? ap?r de viol. Instinctiv, i-am pus piciorul în piept bestiei, ?i ceea ce a urmat a fost dezastrul. M? a?teptam ca o boxeri?? talentat? ca ea s? resimt? piciorul meu ca pe o pi?c?tur? de purice. Dar iat? c? for?a pumnului nu e totuna cu stabilitatea echilibrului. În ciuda for?ei ei dr?ce?ti ?i spre marea mea surprindere, a c?zut cât era de lung? ?i de lat?, o mas? de ?unci dizgra?ioase. Acest simplu fapt mi-a scos de sub lan?uri gândurile pe care frica le ?inuse pân? atunci inhibate. M-am deta?at de mine îns?mi, de adolescenta umilit? ?i speriat?, de cealalt? Nina ?i cred c? pentru o clip? mama s-a impersonat în mine ... pentru prima ?i ultima dat?. I-am ars Bestiei în coaste câteva ?uturi zdravene ?i am vrut s?-i pun piciorul pe gât ?i s?-i zdrobesc beregata, s? termin pentru totdeauna cu ea ?i cu obsesia ei. Hans m-a strâns îns? în bra?e atât de tare încât aproape mi-am pierdut r?suflarea ?i n-am putut s? mai îmi duc gândul cel negru la îndeplinire. O cea?? mi se punea încet pe ochi. Prin aceast? cea?? am v?zut ce f?cea Bestia. A încercat s? se ridice dar târtea?a enorm? o tr?gea înapoi ?i aluneca pe marmur? cu tocurile, ca o purcea cu copitele pe ghea??. A f?cut câteva manevre din acestea pân? când ?i-a dat seama c? nu poate f?r? ajutor ?i s-a l?sat p?guba??. Lacrimi de crocodil îi curgeau din ochi. Gesticula cu mâna de jos de unde era c?tre Martha care se uita la ea cu o uimire absolut?. ”Vezi, vezi, a?a se poart? o fiic? cu mama ei, a?a o r?spl?te?te. A?a, d? în mama care a crescut-o”. Într-un târziu Martha ?i-a venit în fire ?i cu o expresie ironic? i-a dat mâna s? se ridice.
Între timp mie desc?rcarea asta de tone de adrenalin? combinat? cu lipsa de oxigen îmi adusese inima la o ambalare maxim?. Cea?a îmi alunga orice alt gând în afar? de unul singur: de ce n-am f?cut asta mai demult, de ce n-am f?cut asta mai demult? De ce m-am l?sat terorizat? atâ?ia ani? Pentru c? nu ?tiam „tehnici”? Nu, pentru c? voin?a îmi fusese anihililat?! Apoi ceva s-a întâmplat cu trupul meu, ceva cumplit ?i r?u. M-am smuls din îmbr??i?area lui Hans ?i pur ?i simplu am fugit. Am dat peste paznicul de la u?? care nu m-a putut opri ?i m-am trezit afar?, dezorientat?. Nu ?tiam încotro s-o apuc. ?tiam numai c? trebuie s? fug. Am f?cut un atac de panic?, îmi spuneam disperat?. Am fugit înspre o sta?ie de autobuz ?i m-am urcat în el, am c?zut secerat? într-un scaun. Arborii fug, cl?dirile fug, oamenii fug, Doamne, unde sunt, unde m? aflu? Vag, realizez c? am coborât, c? sunt undeva la marginea ora?ului ?i fug, fug, undeva într-un lan de grâu, undeva unde ?tiu c? m? a?teapt? bunicul ca în copil?rie. E el la cap?tul potecii. Dar când m? apropii v?d c? nu e el ci e Bestia, cu rânjetul ei r?zbun?tor, a ajuns aici înaintea mea ?i m? asteapt?.







*
Femeia care eram a fugit prin lanul de grâu tot restul zilei. Spun a?a pentru c? amintirile mele sunt vagi. Ceea ce povestesc în continuare e din ce am aflat de la al?ii care m-au v?zut, eu am doar o înce?o?at? percep?ie asupra manifest?rilor exterioare ale fiin?ei mele. Am fost v?zut? în decursul a trei zile r?t?cind la marginea Bucure?tiului, spre Glina, pe o cale ferat? veche, peste câmpuri, pe o ?osea, pe la o groap? de gunoi. Am amintirea vag? a unui câine turbat, cu balele curgând, r?t?citor ca ?i mine pe câmpuri, de care m-am ferit din cale. Apoi amintirea unui ?ofer de tir care s-a dat jos s? urineze iar când a dat cu ochii de mine care eram ca o stan? de piatr? s-a speriat ?i a fugit.
Mi s-a povestit apoi c? am fost v?zut? din nou în ora?, într-un cartier de margine, c? am ajuns într-un parc ?i c? am fost prins? rupând crengile de la copaci ?i f?cându-mi bât? ca s? m? ap?r. O cutr? b?trân?, lupoaica moralist? a cartierului, m-a v?zut ?i s-a scandalizat pe dat? ?i a chemat salvarea. Eu amenin?am cu bâta pe paramedici ?i pe curio?ii veni?i s? ca?te gura. A fost o adev?rat? telenovel? „prinderea” mea cu arcanul, tranchilizarea, b?garea la „dub?” ?i ducerea mea acas?. Spre norocul meu nu m-au dus la spitalul de nebuni. Spre norocul meu, un om cu suflet, medicul de pe salvare, mi-a g?sit buletinul ?i celularul. Urm?toarea amintire este lâng? Hans, eu în pat, medicul în picioare, Hans discutând cu el cu un aer îngrijorat. „?tiu”, spunea el, „a scris în ziar, un om a descris ce a v?zut”. Eu ?tiam c? vorbeau despre mine.
Apoi a fost lucrul cel mai cumplit, mai cumplit înc? decât procesele ?i tot ce fusese via?a mea în ultimul timp. A fost vizita coanei Puica cu b?rbat?-su, cu nea Costic?, pe care nu-l mai v?zusem de aproape dou?zeci de ani. Ca la r?zboi, veniser? s?-mi prezinte ?i s?-mi impun? condi?iile capitul?rii. ?i co?marul s-a desf??urat cu toat? rigoarea. Cine e?ti d-ta? l-a luat în primire Hans pe b?rbatul care-i înso?ea m?tu?a. Când i-a aflat identitatea, l-a luat de guler ?i l-a strâns de cravat? lipindu-l de perete – porc nemernic cum îndr?zne?ti s? vii aici, tu care mi-ai necinstit so?ia? Eu aproape c? uitasem de atâta timp – sau îmi impusesem s? uit – minciuna care-l convinsese pe Hans s? m? ia cu el. Iat? îns? c? Hans nu uitase. Opre?te-te, am strigat disperat?. E nevinovat, nu mi-a f?cut nimic! Te-am min?it atunci, ea, numai ea mi-a f?cut r?u! De ea am vrut s? fug ?i s? scap când m-am m?ritat cu tine!
Nea Costic? î?i aranja ?inuta, siderat. Am auzit-o pe coana Puica, zicând c?tre Hans: nu vezi, e o mincioas?, o mitoman?. Cum po?i s-o mai crezi m? b?iatule? Meritai ceva mai bun. Din cauza ei o s? s? r?mâi ?i tu în curul gol. C? de iertat n-o iert, s? ?tii! Ea o s?-nfunde pu?c?ria iar tu o s? vinzi tot, altfel pun executorul judec?toresc s? v? pun? sechestru.
Am auzit vag preten?iile materiale. Am în?eles pe jum?tate ce zicea. Am auzit termenul „partaj judiciar” sau cam a?a ceva. Mai târziu, am în?eles c? nu se referea la doar cheltuielile de judecat?, ci ?i la daunele morale pe care le pretindea. Ca s? le pot pl?ti trebuia s? delimit?m ce-mi apar?inea mie ?i ce-i apar?inea lui Hans, fiindc? teoretic, casa era a amândorura. Asta în caz c? Hans nu accepta de bun? voie s-o vând? ca s? pl?teasc? partea mea.
B?rbatul meu a r?spuns cu calm: dac? problema se poate rezolva cu bani, î?i vom da banii. Dac? trebuie s? vând casa, o s-o vând. Dar so?ia mea n-o s? se duc? la închisoare. Asta n-am s? accept niciodat?: spune, cât vrei în plus?
Coana Puica mi-a aruncat o privire triumf?toare.
Hans a continuat: Nina are mari probleme cu nervii. De aceea s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Nina are nevoie de tratament.
- Atunci s-o bagi în ospiciu dac?-i nebun? – mi-am dat eu seama de când era copil? c? nici ea nici soru-sa nu erau cu boii acas?.
- Nina o s? se interneze, a zis Hans.

Am închis ochii ?i am c?zut într-un somn f?r? vise. Totul era prea mult, pân? ?i pentru mine. Dar trezirea a fost departe de a m? sc?pa din co?mar. Îndat? ce m-am trezis, Hans a spus:
- Nina, nu mai putem continua împreun?. Ne desp?r?im. Fie c? medicii consider? c? e?ti bolnav? fie c? nu, împreun? nu vom mai fi. Nina, eu m? întorc cu Martha în Germania. M-ai min?it ?i asta nu pot s?-?i iert. La fundamentul c?sniciei noastre a stat o minciun?, o minciun? sfruntat?.
Am încercat s? m? ap?r: de ce Hans? Ce vrei s? ob?ii p?r?sindu-m? definitiv? Luându-mi orice speran??, orice consolare, luându-mi familia?
Furia lui Hans, reprimat? cât timp fusese acolo du?mana mea de moarte se trezise acum ?i n-am sc?pat de ea. Ce vreau? Vreau s? tr?iesc! Vreau s? iubesc! Vreau s? respir! a ?ipat ca scos din min?i! M-am s?turat de porc?ria asta împu?it?, în?elegi? Mi-ai f?cut via?a un iad Nina, de doi ani, tu ?i nenorocita ta de Puica, cu povestea voastr? pe care o împ?r?i?i. Nu ?tiu care din voi dou? are dreptate, care spune adev?rul ?i care minte.
- Hans, dar eu nu te-am min?it decât în treaba cu violul. Ea mi-a omorât p?rin?ii ?i sora! Din cauza ei sunt pe jum?tate surd?. Din cauza ei m? scap pe mine. Din cauza ei am probleme cu inima. Dar tu nu m-ai fi crezut atunci cum nu m? crezi nici acum! Am fost nevoit? s? mint, am spus ?i am început s? plâng.
- Nevoit?? Nina, am renun?at la totul pentru tine. Când m-am însurat cu tine am renun?at definitiv la femeia pe care o iubeam. De ce Nina, de ce?
- ?i dac? te-ai fi însurat a?a cum ai vrut tu ini?ial, cu una din prietenele mele, tot ai fi renun?at la iubirea ta, am spus, respirând greu printre lacrimi.
- Dar poate c? a? fi p?r?sit-o, Nina, când am reîntâlnit-o pe Anelise. Pe tine nu te-am putut p?r?si. ?i nici în?ela. ?tii de ce? Pentru c? pe tine te-am respectat, pentru c? dincolo de orice, erai nu numai so?ia ci ?i veri?oara mea.
Am t?cut, cu sufletul zdrobit sub bolovanii cuvintelor.

Epilogul la povestea noastr? a fost interven?ia coanei Puica. Ea a pus condi?ia – pentru a renun?a la plângerea contra mea ca agresoare ?i calomniatoare – s? m? duc la doctorul recomandat de ea ?i s? m? supun necondi?ionat m?surilor pe care mi le va impune, oricare ar fi fost acelea. În caz contrar m? trimite la pu?c?rie.
M-am supus, cum f?cusem întotdeauna .... Diagnosticul a fost „schizofrenie paranoid?” cu „episod psihotic acut”, pe baza interogatoriului luat familiei – lui Hans ?i m?tu?ii mele Puica ... Când am ie?it de acolo, Hans ne-a spus adresându-se ?i ei ?i mie:
- S? o pedepseasc? Dumnezeu pe aceea care minte. Pe tine Nina sau pe tine M?tu?? Puica, c? eu nu ?tiu, doar El ?tie. S? o scoat? din gra?ia Lui, a ad?ugat, neînduplecat, pe aceea care e vinovat?.
Mi s-a recomandat internarea într-un spital de psihiatrie. Hans s-a interesat ?i a g?sit o cas? de s?n?tate privat?, una deschis? chiar de funda?ia Haussman, cea care patrona ?i clinica din Germania la care lucrasem cu doctorul Cetera?, ?i care se numea „Casa Utopia”. Din fericire, cotizasem înc? la o asigurare privat? de s?n?tate la ei ?i aveam dreptul s? m? internez aici, urmând s? se pl?teasc? pentru mine doar o parte din costurile de spitalizare. Hans a spus c? le va pl?ti. Tot ce trebuia era s? semnez c? accept internarea pe termen nelimitat, atât cât va fi necesar. Adic?? am întrebat.
- Adic? pentru toat? via?a, a r?spuns veninoas? coana Puica. Schizofrenia e boal? incurabil?. Dac? nu semnezi, a ad?ugat, fac cerere s? te pun? sub interdic?ie ?i ob?in hot?râre judec?toreasc? s? te interneze într-un ospiciu sub paz? - unde n-o s? mai ai condi?iile de aici ?i o s? ajungi în c?ma?? de for??.
Ne-am întors acas? ca s?-mi iau lucrurile. Când am vrut s?-mi iau r?mas bun de la Martha, sperând c? în acest ultim ?i cumplit moment vom g?si calea spre o desp?r?ire f?r? repro?uri, copilul meu mi-a mai spulberat o dat?, definitiv iluziile.
- Florian m-a p?r?sit din cauza ta! a urlat. Sabinne m-a tr?dat tot din cauza ta! Pentru ei, pentru to?i cei din grupul meu nu eram decât „fata care vine cu mama la ?coal?”! Cât a trebuit s? lupt s? le ar?t c? am personalitate, c? nu sunt o proast?, ?i tot o proast? m-au crezut pân? la sfâr?it. Toat? via?a m-ai terorizat, da, m-ai terorizat cu blânde?e, dar ai fost o tiran?, mam?! M-ai f?cut s? fac numai ce voia tu! A trebuit s? mânânc toate porc?riile pe care mi le b?gai pe gât. A trebuit s? stau închis? în cas? numai cu tine când puteam s? m? joc ?i eu cu copii de vârsta mea. A trebuit s? renun? la echipa de patinaj – tot din cauza ta, am aflat pân? la urm?, s? ?tii! ?i ?tii ce uram cel mai mult? Când intrai la mine în camer? cu rânjetul ?la idiot, crezând c?-mi f?ceai o surpriz? grozav? ?i m? sculai cu triola ta tâmpit?! Mi-ai distrus via?a, a concluzionat Martha la cap?tul acestui cumplit rechizitoriu. Iar acum m? întorc în ?ar? cu bil? neagr? – sunt fiica unei nebune care o s? mearg? la ospiciu. Nu vreau s? te mai v?d niciodat?. Te ur?sc mam?, te ur?sc.
Cu aceste cuvinte în urechea s?n?toas? am plecat definitiv din via?a lor – a ei, a lui Hans ?i a „m?tu?ii” Puica.