proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Vorbesc b?trânii pe la por?i, seara când pruncii se-ndeamn? la somn, c? n-ar fi poveste mai frumoas? ?i mai vrednic? de lipit pleoapele cum este cea a poienii p?s?rii de aur. Nu se pot l?uda mul?i c? ?tiu aceast? poveste! Ca s? meri?i s? o ascul?i trebuie s? iube?ti mun?ii, p?durile, izvoarele, florile ?i mai ales p?s?rile. Dac? îndr?zne?ti s? tragi cu urechea de?i nu te fere?ti s? rupi florile ?i copacii ?i s? strici cuiburile p?s?rilor, te vei transforma pe loc în piatr?! Spune drept acum, e?ti vrednic s? ascul?i povestea aceasta minunat??
Iat?! Într-un sat de la poalele mun?ilor tr?ia un fecior s?rac pe numele lui Ionic?. Harnic era, nu-i vorb?, doar c? nu-i era lui gândul la ziua de mâine ca s? pun? ceva agoniseal? deoparte. Muncea în stânga ?i-n dreapta pe la oricine avea nevoie ?i îi cerea ajutorul, f?r? s? cear? r?splat? pentru munca lui, mul?umindu-se cu ceva de-ale gurii ?i poate ceva de îmbr?cat. Tare vesel mai era Ionic?! În timp ce muncea, fluiera de mama focului ?i nici p?s?rile nu îl întreceau în cântec.
În satul lui Ionic?, fl?c?ii se luau la întrecere din te miri ce. N-a pus el prea mult la inim? întrecerile acestea c?ci nimeni nu reu?ise înc? s? îl întreac? la munc? sau la fluierat. Dar iat? c? într-o zi, în timp ce c?ra câ?iva bu?teni în curtea unui s?tean, îl auzi pe acesta povestind cu feciorul s?u:
- Am auzit c? M?riuca, fata morarului, s-a hot?rât s? se m?rite ?i c? îl va lua de b?rbat doar pe acela care va purta la p?l?rie penele p?s?rii de aur.
- O fi M?riuca cea mai frumoas?, cea mai harnic? ?i cea mai cuminte fat? din sat, dar dac? cere a?a ceva eu zic odat? c? îi lipse?te mintea ?i a doua oar? c? va r?mâne nem?ritat?, îi r?spunse omul feciorului s?u, pentru c? pas?rea de aur nu exist?.
- Se spune c? a fot v?zut? în poiana de sub coasta muntelui.
- ?i cine spune c? a v?zut-o?
- A?a umbl? vorba printre ciobani, t?tuc?!
- Nu te po?i lua prea mult dup? vorbele ciobanilor, râse omul, lor le place s? scorneasc? pove?ti ca s? le treac? timpul mai u?or la p??une.
Pove?ti, nepove?ti, fata morarului î?i lua în serios spusele. Nici unul dintre feciorii care treceau pe la moar? nu se putea l?uda c? fata i-a aruncat m?car o privire, ce s? mai spun? despre un zâmbet sau chiar o promisiune. A?a se face c? nu trecu mult pân? când p?durea de lâng? poiana de sub coasta muntelui se umplu de feciori la pând?, pu?i pe vânat pas?rea de aur.
Cât despre Ionic? al nostru, din ziua în care auzise ce î?i dore?te M?riuca, fl?c?ul nu î?i mai g?si lini?tea. M?riuca nu numai c? era frumoas?, harnic? ?i cuminte, a?a cum o ?tia toat? lumea din sat, ci era ?i singura fat? de care fl?c?ul nostru prinsese drag. Nu c? satul n-ar mai fi avut fete frumoase, harnice ?i cumin?i, dar M?riuca avea o vorb? dulce ?i blând? care îi înmuia lui Ionic? picioarele ?i un zâmbet care îi încre?ea nasul plin de pistrui ?i îi aducea gropi?e în obraji, f?cându-l pe fl?c?u s? nu mai poat? scoate un cuvânt, ca ?i când n-ar fi înv??at niciodat? s? vorbeasc?.
Pesemne c? asta sim?eau fa?? de fata morarului ?i al?i feciori dac? era s? te iei dup? forfota din poian?. Una peste alta, îns?, pas?rea de aur nu se d?dea nici m?car v?zut?, ce s? mai spun s? se dea prins?. Trecur? astfel zile, apoi s?pt?mâni, luni ?i în cele din urm? ani, f?r? ca vreun fecior s? pun? mâna pe acea pas?re de aur despre care ciobanii povesteau c? ar poposi în poian?. Încet, încet, fl?c?u dup? fl?c?u renun?ar? cu to?ii la vân?toare, convin?i c? M?riuca se hot?râse de fapt s? r?mân? singur? la moar? dup? ce tat?l ei avea s? nu mai fie al?turi de ea.
Ionic? îns? nu renun?ase la visul s?u de a – ?i duce zilele, câte avea s?-i dea bunul Dumnezeu, al?turi de M?riuca. Dup? ce î?i pierdu ?i el zile ?i nop?i la pând? f?r? rezultat, se hot?rî s? îi fac? o vizit? lui Baci ?tefan, cel mai b?trân dintre ciobanii din sat. Se vorbea c? Baci ?tefan ?tia câte-n lun? ?i-n stele dar c? nu îi pl?ceau oamenii ?i îi ocolea, tr?ind o via?? de pustnic. A?a se face c?, trezindu-se cu fl?c?ul nostru la poart?, Baci ?tefan î?i asmu?i cei cinci câini ciob?ne?ti pe care îi avea, gândind c? ace?tia, a?a mari ?i fioro?i cum erau aveau s? îl alunge pe nepoftit. Ei, dar Ionic? nu era vreun fricos care s? î?i ia picioarele la spinare de frica unor câini ciob?ne?ti. F?cu ceea ce ?tia el cel mai bine s? fac?: fluier? lung ?i ascu?it c?tre câini ?i s? vezi minune, animalele se culcar? cumin?i la picioarele lui, lingându-i cizmele ponosite.
- Ia, vezi-?i de drum, strig? Baci ?tefan peste poart?, nu e?ti binevenit!
Î?i chem? câinii ?i întoarse spatele fl?c?ului nostru. Ionic? nu a?tept? s? i se spun? mai multe, intr? în curte ?i se porni din nou pe fluierat. Câinii ciulir? urechile, dup? care începur? s? alerge prin curte fug?rind oile ?i caprele pân? ce Baci ?tefan începu s? strige din toate puterile:
- Ajunge! Ce vrei de la mine?
Oprindu-se din fluierat, îi spuse Ionic? pentru ce a venit.
- Ca s? afli povestea p?s?rii de aur trebuie s? îmi sluje?ti f?r? plat? timp de trei ani.
Se învoi Ionic?, ce s? fac?? Munci pe rupte al?turi de Baci ?tefan, fie soare, fie ploaie, fie ninsoare, f?r? s? se plâng?, timp de trei ani încheia?i. Mul?umit de ajutorul fl?c?ului, Baci ?tefan î?i lu? r?mas bun de la Ionic? spunându-i la desp?r?ire doar atât:
- Pas?rea de aur nu este doar o pl?smuire, ea vine în poian? o singur? dat? pe an, la începutul prim?verii. Dac? e adev?rat ceea ce cred eu despre tine, vei reu?i s? îi afli singur povestea.
Fl?c?ul se întrist? peste m?sur? de pu?inele vorbe ale ciobanului. Pentru atât lucrase el pe brânci timp de trei ani? A?teptase o poveste din care s? poat? s? în?eleag? cum s? fac? s? prind? pas?rea de aur. F?r? poveste cum s? vâneze pas?rea? Privind înapoi spre casa ciobanului î?i d?du seama c? acei trei ani în slujba lui Baci ?tefan se încheiaser? chiar la începutul prim?verii. Z?pada se topise de tot pe culmile muntelui iar poiana de sub coast? era de-acum verde de iarba nou? care o acoperise. Bun în?eles c? Ionic? nu mai pierdu vremea ?i o lu? la fug? spre poian?.
A?tept? Ionic? trei zile ?i dou? nop?i coco?at într-un pom de la marginea poienii ca pas?rea de aur s? se arate ?i abia când se l?s? cea de-a treia noapte, o lumin? orbitoare îl trezi de pe creanga pe care adormise r?pus de oboseal?. O minun??ie de pas?re se a?ezase în mijlocul poienii iar penele ei de aur luminau întreaga poian?, p?durea ?i muntele. Cu inima zb?tându-i-se în piept gata s?-i sar? afar?, fl?c?ul începu s? fluiere înceti?or. Pas?rea începu s? se legene în ritmul melodiei ?i închise ochii de încântare. Ionic? atât a?tepta. S?ri de pe creang? direct în poian? ?i prinse pas?rea de aur. Speriat?, aceasta încerc? s? î?i desfac? aripile, dar, vezi tu, fl?c?ul o ?inea stra?nic s? nu aib? sc?pare.
- Om bun, om bun, las?-m? s? m? întorc la puii mei, începu s? plâng? pas?rea, vor muri de foame ?i de sete f?r? mine!
Of, cât î?i dorea Ionic? s? fie cu M?riuca, tot nu îl l?s? sufletul s? curme zilele p?s?rii de aur. St?tu ce st?tu pe gânduri, dup? care îi ceru p?s?rii de aur în schimb s?-i dea una dintre penele ei str?lucitoare.
- Dar nu pot face asta, suspin? pas?rea de aur, dac? îmi smulgi chiar ?i o singur? pan?, eu am s? mor!
În cele din urm?, Ionic? î?i lu? gândul de la fata morarului ?i l?s? pas?rea liber?. Aceasta î?i întinse aripile ?i se ridic? în zbor deasupra poienii. Deodat? î?i scutur? puternic întregul trup ?i zeci de pene pufoase c?zur? la p?mânt ca o ploaie m?runt? de aur. Imediat ce atinser? iarba, penele se transformar? în flori, ni?te flori neasemuite, de un galben auriu, care umplur? întreaga poian? cu str?lucirea ?i parfumul lor. Ce s? mai fac? acum bietul Ionic?? Culese o floare ?i î?i împodobi cu ea p?l?ria a?a cum ?i-ar fi împodobit-o cu o pan?, dup? care lu? drumul morii.
M?riuca tocmai pleca de acas? când se întâlni cu fl?c?ul nostru. Îi privi cu aten?ie p?l?ria ?i un zâmbet larg îi încre?i nasul pistruiat, aducându-i ?i gropi?ele în obraji:
- Dar ce podoab? ai la p?l?rie, Ionic?!
Feciorul nu r?spunse, bag seama c? iar??i frumuse?ea fetei îl amu?ise cu totul. Î?i ridic? mâna la p?l?rie, scoase floarea ?i o întinse fetei. Aceasta o lu? ?i îi trase în piept parfumul. Nu trebuie s? v? spun mai multe. C? a fost floarea, c? a fost bun?tatea fl?c?ului, c? au fost ambele la un loc, fata morarului îl îndr?gi pe dat? pe Ionic?. S-au cununat a?a cum se cuvine ?i au tr?it ferici?i la moara de lâng? poian?. De atunci nimeni nu a mai v?zut vreodat? pas?rea de aur dar, odat? pe an, prim?vara, în poiana din coasta muntelui, înfloresc flori galbene, str?lucitoare ?i parfumate, care, în b?taia vântului cânt? povestea p?s?rii de aur celor care ?tiu s? pre?uiasc? p?durea, izvoarele, florile ?i p?s?rile.