Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Sfâ?itul din Vilhulla

de Gheorghita Istrate

Înc? nu se d?duse jos din pat. Privea pe fereastr?, printre draperiile de la geam încercând s? disting? în forfota de afar?. Î?i ?inea respira?ia pe alocuri s? deslu?easc? vreun glas cunoscut. Încerc? s? se ridice în ?ezut dar sim?i o durere puternic? în piept care se las? în abdomen pân? jos. Fusese adus ast? noapte, nu î?i mai amintea marea lucru. În camer? mai erau patru paturi, în doar unul era ocupat de un b?trân ce p?rea c? doarme. Voia s? cread? c? doarme. Johann îl privi mai atent încercând s? se conving? c? b?trânul înc? mai respir?.
Afar? tot mai multe voci, strig?te, oameni care p?reau c? merg foarte gr?bi?i, ?i oameni care lucreaz?. Asear? avuse loc un nou atac. De aproape o lun? locuitorii micului s?tuc din provincia Vilhulla erau victimele unor atacuri nocturne, violente, ale unei creaturi ce locuia pe muntele din aproprierea satului. S?tenii se organizaser? în g?rzi, ?i în fiecare noapte î?i p?zeau satul. Johann fusese de gard? azi-noapte. Nu î?i amintea mare lucru. Era cu Villy la intrarea dinspre miaz?zi, când aceasta îi spune: "Auzi, Johann, merg pân? acas? s? aduc ni?te p?turi c? e frig, ?i peste noapte are s? se înte?easc?. Nu lipsesc mult". I-a fost ru?ine, fa?? de el în primul rând, s? îi spun? c? prefer? s? înghe?e împreun? decât s? r?mân? singur acolo. La câteva minute dup? plecarea lui Villy, începu s? aud? mi?c?ri ?i zgomote u?oare veninid dinspre p?dure. Era întuneric, nu putea vedea mare lucru. Se ridic? în picioare, strânse baioneta în mân? ?i începu s? fac? pa?i în jurul locului de paz?. Sim?ea cum îi bate inima ?i cum îi pompeaz? adrenalin? în tot corpul, un ?uierat rece, straniu, îi trecea pe la urechi, ?i sim?i cum u?or începe s? ame?easc?. Zgomotele dinspre p?dure deveneau din ce în ce mai clare, ?i orice ar fi fost acolo, acum prindea curaj. Se uit? înspre sat, dup? Villy, dar era pustiu.
U?a de la salon se deschise ?i cu o tav? în mân? intr? o asistena. Se duce la patul b?trânului, îi las? ceva de pe tav? pe noptier?, pare c? îi verific? pulsul ?i se îngrije?te de el. În tot acest timp Johann nu o sc?p? privi, f?r? s? îi spun? nimic îns?. Dup? ce termin? cu b?trânul, asistena se îndrept? spre el. Ahh, cum s? nu o recunoasc?, era Jerry fata avocatului Hildebran pentru care Johann lucrase toat? vara, ca ajutor în gospod?rie. Dat fiind meseria s?, Hildebran era mai tot timpul plecat, ?i îl tocmise pe Johann s? aib? grij? de cele necesare la cas?, asigurându-l c? dup? ce î?i termin? ?coala îl va lua ca ajutor pe lâng? dânsul. "?i-am adus de mâncare", spuse Jerry, punând tava pe noptier? ?i dându-i de pe aceasta o farfurie cu mâncare g?tit?. Johann încerca s? se ridice în ?ezut ?i iar sim?i o durere puternic? în piept, urmat? de data asta de o scurtcircuitare a întregului corp. Grimasa de pe fa?? lui, tr?da durerea ce o sim?ea. "S? te ajut" ?i Jerry îl cuprinse cu bra?ele ajutându-l s? se ridice. "Jerry...". De?i foarte formal? pân? atunci, la auzul numelui ei, Jerry se a?ez? pe pat, l?sând s? se vad? o privire ce ar?ta o îngrijorare cald? din partea ei. Johann vru s? o apuce de mân?, dar ceva îl re?inu, a?a c? se r?zgândi în timpul mi?c?rii ?i ca s? nu pare c? se opre?te ?i s?-?i tr?deze inten?ia se apuc? de cealalt? mân? a lui, stând acum în pozi?ia ?colarului scos la lec?ie. "Nu-mi amintesc nimic", continu? acesta. "Eram asear? în partea dintre munte, dinspre p?dure, ?i-l a?teptam pe Villy cu p?turile..." ?i las? fraz? în aer a?teptând ca Jerry s?-i lumineaze amintirea înce?o?at?. Dar Jerry nu spunea nimic, privirea cald? disp?ruse, avea acum un chip opac, se uita la el, în farfurie ?i apoi iar la el: "M?nânc?, ai nevoie".
"Mi-a mai r?mas un copil! S? stai tu s? aperi! Pe Hildebran s?-l apere banii, eu nu mai stau aici"
"Ei au plecat to?i ?i ne-au l?sat s? ne ducem unul câte unul."
"?i unde ai s? te duci?"
"Nu ?tiu, unde se duc to?i. To?i unde se duc? Mi-am luat tot ce am nevoie aici, plec!"
Dup? discu?ia ce se auzise de afar?, Jerry se ridic? de pe pat, las? capul în p?mânt ?i îi spuse: "S? m?nânci tot. Vezi ?i ceaiul, s? nu se r?ceasc?. O s? vin în jum?tate de or? s? ?i le strâng. Mo? Kwice mai tr?ie?te, dar nu cred c? mai are mult, s? nu te sperii" ?i d?du s? plece.
"Jerry!" Era sup?rat, nu îl putea trata ca pe un copil, aici nu mai era angajat al casei lor. "Stai jos," ?i îi ar?t? un scaun din apropiere "?i poveste?te-mi tot". O secund? dur? schimbul de priviri dintre cei doi, ?i fermitatea din ochii lui Johann îi potoli Jerrycai avansul de intransigen?? ?i îi ?terse privirea opac? l?sând loc unei fe?e îndurerate, triste ?i obosite.

Gheorghita Istrate (GhitaI) | Scriitori Români

motto: Permite mintii sa viseze si ochii vor vedea.

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro