proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Canapeaua este imens?. Catifelat? ?i înflorat?. Ar putea ad?posti în ea o durere întreag?. Sau, dup? caz, o fericire. Care nu mai încape înl?untrul t?u. Pur ?i simplu, o stare care vrea s? fiin?eze mai confortabil. Poate... doar altfel. Na-na-naaaa..., ie?i, ie?i odat?, ie?i din sternul ?sta îngust ?i paranoic, uite chiar te pot împinge pu?in... Dup? câteva zguduituri zdravene ?i o mân? de onomatopee orange cu nuan?e lila, ceva ca un fum înmiresmat se a?az?. Pe genunchii no?tri. Pe umeri. Pe obraji.... Între noi. Lâng? noi. Cu noi. Cu noi... altfel. Respir?m u?ura?i când sentimentul acela interiorizat la maximum, ca un praf de dinamit?, încordându-ne mu?chii ?i suprasolicitându-ne scheletul, mai ales imagina?ia teribilist? de oameni niciodat? mari, ne trateaz? ca de la egal la egal, f?r? orgoliul entit??ii dominatoare din umbr?. Se arat? în sfâr?it la fa??! ?i are o mimic? prelung?-prelung?, un fel de uimire necenzurat? a copilului ie?it din increat, gata s?-?i asume (dez)ordinea cealalt?. ?tiam eu! Sentimentele au ochii mari ?i se copil?resc adesea! O consisten?? catifelat? ?i ambigu?, aproape poetic?. Le recunoa?tem (pe) fiecare în parte, a?a cum pe o plaj? nesfâr?it? femela-mam? î?i identific? puiul în virtutea unui cod doar de ei ?tiut. Uluitor! Când to?i puii sunt absolut, dar absolut identici! ?i vine, vine direct la el! Nu d? niciodat? gre?! Este, f?r? îndoial?, acel instinct special, pe care Creatorul – în imboldul armoniei des?vâr?ite – l-a pus în fiecare dintre crea?iile sale! Ca s? nu r?t?ceasc? prea mult (c?ci r?t?cirile sunt generatoare de angoase ?i destr?mare)! S? aib? acea busol? special?, f?c?toare de minuni! În felul acesta, Ziditorul ?i cele zidite ale Sale s? se întâlneasc? feeric în cosmos, în sensul etimologic al acestuia, de tot armonios organizat, infinit în timp ?i în spa?iu, definibil, desigur, prin opozi?ie cu haosul.

Câteodat?, te po?i împrieteni spontan, f?r? nicio punere în gard?, f?r? nicio preg?tire în prealabil, cu sentimentul celuilalt. Mai ales când acesta te-nv?luie movuliu ?i tandru, într-o desf??urare de spa?ii pu?in p?mânteasc?, în burta unei canapele extrem de generoase... Poate de aceea el îi mângâie cu atâta îndârjire coapsele. Printr-un material devenit iluzoriu, o barier? caraghioas? între palma lui cald? ?i pielea ei concentrat? la maximum. ?i doar este prima oar? când se v?d / întâlnesc! (... sau poate c? nu...?!). Îl cuno?tea din auzite [„Vine ?i Cristi!” – încercase s? o conving? Sora s?-?i schimbe programul de Revelion! „A terminat ASE-ul, este de familie bun?,...”... „... îîîî, da, e blond, blond cu ochii alba?tri... P?????i..., cred c? are cu vreo 2 ani mai mult decât tine....” – î?i sus?inuse Sora demersul persuasiv... Omisese îns? unele „detalii”, care, la o adic?, puteau fi trecute magistral cu vederea...]. Foarte probabil ?i el la fel...
Nu opune nicio rezisten??, de?i, recunoa?te, la început s-a sim?it stânjenit?, nu îns? suficient de mult încât s? renun?e la starea de gra?ie pe care i-o provoca atingerea aceea [„Când mai sim?ise senza?ia-stare cu pricina? Sau m?car ceva similar!?” Nu-?i putea da seama. Cert este îns? c? experimenta în carne vie b?tutul în cli?ee de sentiment déjŕ vu]. Treptat, se instituise un fel de hipnoz? ?i obiectele, persoanele din jur, toate c?p?taser? o consisten?? derizorie, ezitaser? între a fi ?i a nu fi, pân? când, neputincioase, abdicaser?, cedând spa?iul ?i timpul fumi?orului movuliu ?i înv?lui?ilor s?i. Canapeaua îns??i devenise o leg?nare parfumat? ?i fo?nitoare pe vertical?. Când a?a-de-pu?in-concretul se instaureaz? cu toat? for?a, atunci musai ?i legile clasice ale fizicii tradi?ionale fac un pas-doi înapoi ?i admit relativitatea conceptelor. Când el o mângâie împ?timit, for?a de atrac?ie gravita?ional? î?i ia seama: smerit?, se retrage oriunde în alt? parte, unde ?i-ar putea conserva validitatea conceptual?, eventual pân? la o posibil? „revenire la normal” a experimentatorilor. Slab? speran??! El o mângâie f?r? oprire. Din convingere, din voca?ie, din sim?ire... F?r? s? se sinchiseasc? în vreun fel c? e ?i Sora de fa??. ?i Se. ?i atâtea sentimente desz?vorâte. Ai zice c? mângâi bl?ni?a pisicii preferate, când o senza?ie nou? î?i ridiculizeaz? percep?ia. Bl?ni?a asta ar putea fi mai degrab? eul fetei, respira?ia ei, gesturile ei, întreaga-i alur?, întregu-i destin pe care tu ai fi în stare s?-l iei pe umeri, s?-l cari pân? la cap?t f?r? s? crâcne?ti... Ca prin vis, Sonia auzise la un moment dat: „E o ?ans?..., f?r? îndoial?, e o ?ans? pentru mine c? te-am întâlnit...”... ?i-?i reluase imperturbabil activitatea de salahor al mângâiatului. Ea ?i-a dat seama abia mai târziu c? fusese un compliment în toat? regula. Sau poate c? nu...
Canapeaua are bra?e sculptate ce sfâr?esc în geometria atipic? a unor capete de leu, proiectate în coame intimidante. Cu ochi adânci?i în ancestralul junglei universale. Imperialul instinct al domina?iei! Doar înfrigurarea supravie?uirii... Cine poate ?ti? Lemnul rece se încinge. Miroase a coaj? de portocal?. ?i a brad. O poveste numai bun? pentru dup?-amiezele cu migrene ?i spleen, mult prea feminine s? fie luate în seam? de audien??. Ce mai! O canapea în toat? regula!! Aici ?i acum. Pe spa?iul acesta îngustându-se obiectiv la cump?na dintre ani. Când sentimentele se adulmec?, se identific?, (inter)ac?ioneaz?, r?stoarn? st?ri de lucruri, destituie ?i instituie. Necesar, doar accidental... Boxele sunt, totu?i, destul de sup?r?toare... Ai zice c? cineva dore?te musai s? testeze for?a de rezisten?? a timpanelor, a ambientului, secre?ia de adrenalin? pe cap de locuitor într-o sear? de ajun, în fumul unei sufragerii semisuspendate. Cu toate acestea, orice zgomot într-un astfel de moment, se cuvine a fi luat ca atare. A?a c? î?i educi sim?urile, renun?i la percep?ia obi?nuit?, te integrezi f?r? angoase ?i resentimente clipei, mai ales când mii de fotoni explodeaz? în vocea Vayei con Dios – în traducere literal?, Mergi cu Dumnezeu! – ?i-n al s?u Nah-neh-nah... „Prima dat?” are for?? instauratoare. Chiar dac? „acel(a?i) ceva” se va repeta ulterior cu virulen?? tripl?. Evenimentul secund / ter?... va ceda, în grandiosul s?u iluzoriu, sub autoritatea clipei „primare”. În acest context, de pild?, Nah-neh-nah... va avea per semper consisten?a / alura / psihologia... n?me?ilor a?ternu?i ini?ial de-a valma, desp?r?i?i mai apoi, de o parte ?i de alta a ?oselei ducând spre (A)cas?, de mâna harnic? sau doar obligat?. Un miros al reg?sirii, al orelor, zilelor de a?teptare, al dorului intrat în drepturi depline f?r? niciun fel de soma?ie, amestecându-se cu în?ep?tura fumului de ?igar? ?i de motorin?, toate în pieptul unei domni?oare mult prea sentimentale. Purta dup? ea, ca de obicei, un rucsac doldora de c?r?i, caiete, peni?e ?i fantasme, radiere ciclamen cu arom? de zmeur?, ustensile colorate ?i monocrome, strategii redutabile de întip?rire a literelor dincolo de pagina efemer?, aflat? sub strict? jurisdic?ie temporal?,... mai ales o inim? zb?tându-se în strânsoarea sternului niciodat? pe m?sur?. Acum, ce-i drept, Vaya con Dios mai crescuse pu?in, dar, în sufrageria de clopo?ei ?i miraje, în apocalipsa instauratoare a unei mângâieri etan?e pe zvâcnetul sângelui în circuite interminabile, avea aceea?i substan?? argintie, acela?i cod genetic, acelea?i repercusiuni...
Pu?in mai târziu, el îi sugerase un „S? mergem dincolo!”, ar?tând spre apartamentul vecin, închiriat de Sora. Pe Sonia o speriase gândul, mai apoi o amuzase: „Dar ?tiu c? sunt gr?bi?i b?rba?ii ??tia, tare gr?bi?i...”. Ce-i drept, i-a dat voie s?-i mângâie indigoul blugilor ?i fumul acela distrat ce f?cea rotocoale, dar, de la mângâierea aceea, desigur total nevinovat?, ?i pân? „dincolo”, la p?trunderea prin efrac?ie, era distan?? de ani-lumin?... ?i-a cenzurat analitismul idealist. L-a f?cut în schimb p?rta? unei replici mult mai p?mântene, mult mai accesibil? urma?ilor deloc epigonici ai lui Adam, de?i a trebuit s? recurg? la un mic... neadev?r. De fapt, nu comitea nicio crim?, nimic compromi??tor, f?cea doar uz de minciun? (hai s?-i spunem, totu?i, scorneal? sau inven?ie, care, la o adic?, pot echivala unei imagina?ii prolifice, chiar poetice) în scop nobil, iar scopul, m?car câteodat?, scuz? mijloacele, prin urmare machiavelismul nu este chiar a?a de aruncat la primul Recycle Bin. I-a spus, mai mult decât convins?, c? Sora avea probleme cu ambele calorifere,... c? termometrul nu se încumetase, în ultima s?pt?mân?, s? treac? mai sus de 10 grade, c? tocmai de aceea Sora se ?i mutase – desigur provizoriu – în apartamentul lui Se, prietenul ?i DJ-ul personal al acesteia, ocazional ?i al Soniei înse?i... Uite, ce muzic? îi „f?cuse” Se... cu Vaya con Dios, cu Iglesias, cu Modern Talking, cu... Cel cu p?rul aproximativ blond ?i cu ochi cvasialba?tri fiind persuadat ca la carte, discu?ia luase o turnur? favorabil?, desigur din perspectiva unei virginit??i ce înc? se cuvenea a fi prezervat? cu sfin?enie, pentru deloc simplul motiv c? „nu sosise... ceasul!”. Scenariul s-a derulat cu brio, aproape verosimil, tot el c?inându-o pe Sora cum de s-a pricopsit cu asemenea pacoste ?i oferindu-?i ajutorul necondi?ionat în viitorul cât mai apropiat. Sora era... Sora; r?mânea Sora: ?i-a jucat impecabil rolul, cu un zel care, în alte condi?ii, ar fi b?tut fie ?i par?ial la ochi. N-a fost cazul: miliardele de celule fotonice î?i proiectaser? într-o cu totul alt? direc?ie dinamica, legile, rostul. Senza?ia trupului-suflet posedat printr-o mângâiere, intermediat? de un banal textil albastru-violet, era unica ecua?ie în m?sur? s? garanteze fiin?area în acele momente... ?i, oricum, noaptea nici m?car nu începuse... Instinctul masculin de a apuca ?i de a nu mai da drumul avea s? se exercite nestingherit la un miez de noapte, p?rta? al cumpenei dintre ani, în hipnoza unor blues-uri interminabile. De data aceasta, degetele lui aveau s? testeze, detectivistic-înfometat, consisten?a unui material 30 la sut? lân?, 40 la sut? ca?mir, restul (30 %... o fi mult? O fi pu?in? O fi taman cât trebuie?), un fel de sentiment fumuriu cu iriza?ii g?lbui, tr?gându-se foarte probabil de la... l?mâiosul bluzei pe care Sonia o îmbr?case, ca fidel? fiic? a „soarelui aceluia” ce se g?sea... Cristi era destul de scund pentru gusturile ei... Cu pantofii cu toc (cca 10 cm) îl dep??ea cu cel pu?in 5 cm. A?a c? gura lui ajungea undeva în dreptul jugularei ei... o pozi?ie absolut strategic? „prad? – pr?d?tor”... Nu este îns? deloc exclus ca, în virtutea unor legi ale paradoxului, altoit pe te miri unde, rolurile s? fi fost inversate... ?i dansau... dansau...

lega?i la ochi
imponderabili
pe poduri din vat? /
secunda atârn? de-un milimetru de ?ans? /
pas?rea doarme doarme doarme /
badijonat? în lacrimi /
la poalele cerului /
un uria? face alchimie /
ca din ve?minte putrede ie?i?i /
?inem pe genunchi
m?runtaiele gândului miasmele gre?urile zilei /
sfâ?iate de col?ii unicornului-vârcolac
... / ?i dans?m... dans?m...

Treptat, ochii lui se f?ceau mici-mici; o privire se mijea dincolo de ea. Iar Soniei nu i-au pl?cut niciodat? ochii pe jum?tate deschi?i... Din motive estetice, din motive... mai pu?in estetice... El scria nervos. Sms-uri. Unul dup? altul. Unul peste altul... Unei anume Amalia, „o prieten? de familie ”, „... îîîîîîîî..... nimic mai mult”, asistenta care se ocupa sârguincioas? de problemele lui... îîîîî... desigur... lombare... ?i cum noaptea dintre ani este o punte... ?i cum pun?ile astea implic? ni?te riscuri,... atunci echilibrul omului (concentrat în filosofia coloanei vertebrale, cu discurile, inelele ?i inflama?iile ei cu tot) se poate duce de râp?, a?a c? tot ceea ce se petrecea atunci ?i acolo era în mersul cel mai firesc al lucrurilor...

***

Deocamdat?,... nu se sfâr?ise... Într-o prim?var? înc? neivit?, el o anun?ase, ca un ?colar con?tiincios ce se afla, c? vine. Vine la Bucure?ti! Da, chiar vine! Cum,... pe 1 martie?! Da, exact pe 1 martie, de ziua m?r?i?orului! Ce e a?a de incredibil?! Au stabilit o întâlnire undeva la gura unui metrou, asta dup? mai multe convorbiri telefonice ratate... între o victori?? cu sim?ul auzului mult prea dezvoltat ?i un cristi destul de ira?ional, cu o voce sub?iindu-se direct propor?ional cu avalan?a sentimental? incontrolabil? omene?te. „Te-a c?utat o doamn?... la telefon!” – îi spusese Victori?a, într-o sear? de joi, când ea revenise de la cursurile de masterat. „Cum,... nu s-a recomandat?! Nu a spus cum o cheam??” – î?i manifestase surprinderea Sonia ?i imediat ignorase informa?ia. Scena se repetase în ziua urm?toare, cu singura deosebire c?, de data aceasta, Victori?a îi confirmase c? pe doamn? o chema... Cristiana... „Bine, bine... Cristiana ?i mai cum?!” Nu spusese. Doar: Cristiana... ?i ce voia..., de fapt? Nici asta nu precizase.... „Vreau s? vorbesc cu Sonia” ?i... atât. Poate c? misterul ar fi persistat dac?, mai mult sau mai pu?in accidental, Sonia în persoan? nu ar fi ridicat receptorul... O voce par?ial cunoscut? î?i f?cuse loc pe canalul auricular multicolor al unei sonii preocupate... „Aaaaaaaa, tu erai...., Cristi?!” Victori?a strâmbase din nas: „... tot doamna-aia... tot ea?!” Neb?nuind câtu?i de pu?in c? la cap?tul cel?lalt era un adam, b?boiul ar?tase un dezinteres suveran ?i se îndreptase spre buc?t?rie...
Într-o hain? lung?-lung?, o a?tepta mai mult decât emo?ionat... nu cu un buchet de flori, ci cu ditamai diplomatul... în care, grijuliu din fire, adusese – avea s? afle Sonia în scurt? vreme, spre marea ei consternare – nici mai mult, nici mai pu?in decât... 5 kg de... carne... crud?... Aveau s-o preg?teasc?, desigur, la prietenii Adi ?i Cristina, proasp?t c?s?tori?i, undeva prin Her?str?u... Îi invitaser? cu toat? inima ?i îi a?teptau ner?bd?tori în casa lor de piatr?...

Câteodat?, ziua trece ca ?i cum nu ar exista. Asta î?i poate provoca angoase ?i frustr?ri. Poate numai hot?rârea de a te trezi, începând de mâine, cu noaptea-n cap, ca s? ajungi cât mai departe posibil, înainte ca timpul s? coboare entre chien et loup... Adi este înalt ?i aproximativ brunet. Este Leu. Soniei nu-i plac Leii, adic? nu-i plac b?rba?ii din Leu. Dar Adi este cu totul altfel. Deosebit de ?armant, de frumos, de afectuos, de spiritual, de... ?i de... ?i de... Iar Cristina, o aschimodie ?i jum?tate... Din p?cate, a?a este... Prea sp?l?cit?, cu tenul gras, invadat de suspect de multe co?uri, cu o voce le?inat?... Doar este la regim... Trebuie s? sl?beasc? cel pu?in 5 kg. Dar toate nu sunt decât detalii... timpul trece repede de tot... Sonia nu are chef s? m?nânce mai nimic, de?i simte un gol în capul pieptului. Gastrita care a chinuit-o aproape un an de zile ar putea oricând recidiva ?i... cu toate acestea... El se a?az? scai lâng? ea. Deja se simte sufocat?. O prive?te mult prea gale? pentru gusturile unei carteziene înr?ite. ?i are tendin?a s? recad? în boala mângâiatului. Sonia îl face s? priceap? c? nu, chiar nu este cazul. El pare a se resemna. Mai mult ?optit, se declar? îndr?gostit de felul în care ea st? pe... o alt?.. canapea, bucure?tean? de data aceasta, bucure?tean? de... nord,... picior peste picior. Sonia ridic? în gând din umeri. Nicio scofal? cu statul ?sta... picior peste picior... Cristi este tare unsuros. ?i când i-au ap?rut atâtea co?uri pe frunte? ?i pe obraji? ?i pe...?! Vocea-i sub?ire îi scrijele?te ultimele resurse de pacien??. Sare de pe canapea. „E vreun balcon disponibil pe undeva?!” Sunt chiar 2... Alege balconul de la dormitor, departe de privirile acaparante...

Noaptea vine cât ai clipi... mai ales miezul ei... Ochii lui se mijesc îngrozitor... pe Sonia o apuc? senza?ia-le?in... Desigur, desigur, ?tie toat? lumea: NU S-A DAT NICIODATĂ ÎN VÂNT DUPĂ OCHII DOAR PE JUMĂTATE DESCHI?I... El d? s? o mângâie... Vai, vaaaaaaaii, v?leeeuuuuu! S-au dus toate mijloacele de transport în comun, iar el, el..., gentlemanul de Cristi nu se-ndur? s?-i pl?teasc? un taxi s? ajung? pe canapeaua din sectorul 4... a Victori?ei!!! A?a non-extensibil?, cu legi sui-generis de fiin?are, este, totu?i, de departe, cea mai de treab?, cea mai decent?, cea mai sigur? dintre toaaaate canapelele! Bineîn?eles, e muuult mai în?elept s? r?mân? peste noapte la Adi ?i Cristina, uite, aici în sufragerie vor fi g?zdui?i... da, da, pe canapeaua asta... da, cum s? nu?! Este extensibil?! Sonia cedeaz?. Deus ex machina este complicele ei. Nimeni nu ?tie, dar ?i-au declarat amor. Ve?nic. Iar iubirile tainice / t?inuite sunt cele mai solide. Cine nu crede, s?-?i fac? timp... s?... experimenteze, s? compare, s? conchid?...
?i, totu?i, cum po?i r?mâne peste noapte,... o noapte întreag? mai exact, cu un b?rbat, virgin? fiind, el mai mult decât dezn?d?jduit s? te posede, iar tu s? treze?ti diminea?a... la fel de... virgin??! Nuuuu, nu i-a spus niciodat?. C? era virgin?. Ar fi râs ?i curcile de ea: la 23 de ani ?i câteva luni serioase, hai c? asta era cu neputin?? într-o lume atât de emancipat?. „Dar ce e?ti, tu, Sonia drag?, vreo ??r?ncu?? cu idei b?tute-n cui? Ce e?ti, drag?, a?a de refractar?? De... primitiv?? De... ?i de.. ?i de..? Faci, cumva, parte din vreo.... sect? religioas?? Poate, Doamne fere?te, ai vreo infirmitate fizic? sau, mai grav, psihic??!” Nimeni nu se gândise la o posibil? boal? a hiatului, nici la vreo patologia accentual?, care – nu râde?i, nu v? strâmba?i!! – sunt stavile dintre cele mai redutabile în calea multora, adev?rate centuri de castitate! A?adar, pune?i-v? centurile!
Au f?cut un compromis: aveau – la sugestia 89 % a Soniei – s? r?mân? cât mai îmbr?ca?i pe parcursul nop?ii cu pricina. De ce?! R?spunsul venise instantaneu de la purt?toarea de hiaturi ?i accente: oamenii mai pu?in obi?nui?i trebuie musai s? fac? lucruri cât mai pu?in obi?nuite... De ce? Foarte simplu: s? ias? din serie, s? nu se confunde în masa atât de exasperant omogen? a celorlal?i. Pe el îl amuzase ini?ial. Dar se supusese. Mai ales c? el ?tia cum avea s? conduc? dialogul astfel încât ea s?-i pice în curs? (Care... curs??! ?i... cum s?... pice?!). A provocat-o. F?r? îndoial? c? o fat? ca ea trebuie s? fi avut destule idile cu......... profesorii de la... facultate... În prim? instan??, Sonia a vrut s?-l p?lmuiasc?! ?i-a cenzurat îns? pornirile. Deus-ul acela a venit cu o solu?ie muuult mai interesant?, muult mai eficient?. „Nu i-am iubit decât pe... 2... Primul, asistentul de la cursul de literatur? veche... Vorbea tare frumos despre Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, el ne-a ini?iat ?i în arta barocului...” De fapt, ea ?i DanaT îi purtaser? sâmbetele un an de zile... Era frumos ca un... actor sau.. nu... nu.. mai degrab? ca un c?lug?r... unul... benedictin... „Ne trezeam mereu visând la seminarii... Singura chestie care ne deranja, dac? nu cumva ?i acesta este un verb prea dur, era c? domnul cu pricina, de altfel purt?tor sadea al numelui unuia dintre arhangheli, ajungea la seminar... r?cit cam tot timpul,... se smârcâia ?i ne... cam... sabota... reveriile hiperromantice...”. Bineîn?eles, el nu a ?tiut niciodat? nimic, poate, cel mult, a b?nuit, îns?... „Cel?lalt a fost profesorul de literatur? comparat?... cu vreo... 30 de ani mai în vârst?, de data aceasta, iubit în exclusivitate (?i în tain? absolut?) de mine”. El era un Oedip modern, de?i unul rârâit, dar extrem de ?armant. Fusese, evident, tot o dragoste platonic?, unilateral? ?i ve?nic?, de?i, ulterior, panteonul se tot îmbog??ise ?i nu d?dea semne ca ar putea fi altfel cândva... „A?a c?, domnule cu diplomat ?i carne crud?, dumneata trebuie s? te declari mai mult decât satisf?cut de aceast? orgie confesiv-sentimental?, eu spun c? ar trebui s?-?i ajung? pentru câteva s?pt?mâni..., poate chiar luni bune,... heeeei, ce ziiiici?!” – i se adresase Sonia în gând mai mult decât empatic. Pe el îl cuprinsese o dorin??, imposibil de domolit omene?te, de a-i s?ruta sânii. Hipnotizat, îi ridicase puloverul ?i, cât ai clipi dintr-un singur ochi, îi desf?cuse sutienul. Sonia î?i certa Deus-ul. Îl avertiza: este ultima dat? când i se mai încredin?eaz?, ultima dat?... s? nu spun? c? nu i-a spus... Între timp, sim?ea o pl?cere nemaipomenit?, care îi legase fedele? mâinile ?i îi interzise cuvintele. Î?i auzea propriile suspine, indecent de organice. O întinsese pe canapea, entitate inert? ce era / devenise... „Nuuuu, nuuuuu, curge sânge, sânge, sânge...!” – strigase în sfâr?it Deus-ul ie?it foarte probabil din trans?! „Care... sânge?” – se oprise cel?lalt... Era în „zilele... acelea”, ?tie el prea bine care, c?ci femeile au muulte suplicii de îndurat, nu sunt ca ei, b?rba?ii, ve?nic... disponibili... „?i... ce dac??” – î?i amestecase el obr?znicia cu perversiunea... „Am dureri... destul de mari ?i, sincer, sângele m?... ucide... la... propriu... Odat?... am ajuns la spital... mi-au pus perfuzii... o s?pt?mân?... Am avut o hemoragie îngrozitoare... Medicul a spus s? am mare grij?... în momentele astea... Se pare c? am o sensibilitate... aparte, ceva rarisim, dar care, iat?, exist?, nu este doar un mit...”. Pe jum?tate dezam?git, pe jum?tate în?eleg?tor, Cristi d?duse o fug? terifiant? pân? la baie. Î?i rezolvase magistral problemele strig?toare. Se f?cuse b?iat aproape cuminte, de?i, în nesfâr?ita noapte, în larghe?ea unei canapele puse pe desfrâu, îi c?utase cu înfrigurare buzele ?i ce mai avea ea pe acolo. R?m?sese cu... c?ut?rile... Sonia se baricadase într-o indiferen?? superlativ?... Ce mai? Deus ex machina nu se dezisese de sintagma ce-i sintetiza perfect identitatea, de?i nu era deloc exclus ca, în noaptea cu pricina, s? fi conlucrat cu Machiavelli în persoan?, m?car cu vreun acolit de al s?u... Sonia regreta sincer c?-l oropsise, dar, f?r? îndoial?, avea ea s?-?i ia revan?a cât de curând...