proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Adoris si Kromia (45)


Marea suspina larg în miez de noapte, cu un murmur necontenit, cu valurile unduind în lumina luceferilor de pe cer. Înr-o margine a nesfâr?itei întinderi de ape se leg?nau tainic dou? cor?bii, precum dou? fantome.

Dinspre mal, lâng? pupa corabiei pe care se îmbarcase familia regal? ap?ru unda unui obiect negru ?i plutitor: era o barc? ce se apropia. Tr?gând barca la bord, cei de pe punte se gr?bir? s?-i ajute s? urce pe cei câ?iva indivizi din ea.

- Sosit-au to?i? întreb? regele aflat lâng? bord.
- Da, m?ria ta! Suntem to?i! r?spunse vocea lui Meneus, cel din urm? urcat la bord.
- Atunci s? pornim neîntârziat! hot?rî suveranul.

F?r? alte porunci ?irurile de vâsle se puser? în mi?care lovind ritmic apa valurilor ?i reu?ind încet-încet, s? urneasc? cor?biile din loc. Vâsla?ii trudeau greu la rame, ca s? împing? cele dou? cor?bii mari ?i prea înc?rcate, s? se îndep?rteze repede de maluri. Au reu?it s? ajung? în largul m?rii de unde ??rmurile se întrez?reau vag mic?orându-se ?i unindu-se continuu cu linia întunecat? a orizontului.

La bordurile acestor cor?bii f?r? lumini se distingeau chipurile nelini?tite dar fericite ale refugia?ilor din Atalya, privind ?int? cu to?ii într-acolo unde disp?rea linia ??rmului, cu portul împresurat de cor?biile du?mane. Pe m?sur? ce fugarii î?i recuno?teau vocile unul la altul venite din întunericul de pe pun?i, spaimele se mai domoleau, iar spiritele tres?ltau de n?dejdea izb?virii.

Kromia, înc? st?pânit? de emo?ia primejdiilor prin care trecuse ea ?i to?i cei dragi ai ei, precum ?i de r?coarea ?i necunoscutul întunericului, c?uta în continuare ocrotire din partea lui Adoris, sprijinindu-se de bra?ul lui protector.

- Adoris, oare mai suntem în primejdie? îl întreb? ea înc? nesigur? de ce va fi în viitorul lor.
- Nu, frumoasa mea Kromia! Acum suntem în largul m?rii! îi r?spunse Adoris, lini?tind-o.

- Nici nu ?tii cât de fericit? sunt c? suntem împreun?! Ce m-a? fi f?cut eu f?r? tine? Prin câte am mai trecut împreun?!
- A?a e! Acum po?i fi lini?tit?!

Rec?p?tându-?i încrederea ?i st?pânirea de sine, s-au apropiat de bordul vasului unde regele, regina ?i Meneus priveau întunericul, în acea parte în care era ora?ul Atalya. Departe de tot se mai vedeau înc?, vag, în întuneric, unele crâmpeie luminate - poate zidurile cet??ii, ori catargele cor?biilor du?mane.

Cum priveau ei astfel ??rmul îndep?rtat, deodat? Kromia exclam?:

- Privi?i acolo! Se vede o lumin? puternic?!

Aten?ia fugarilor se a?inti într-acolo unde ar?ta degetul prin?esei. Într-adev?r, Kromia avea dreptate! În puterea nop?ii, undeva în partea dinspre cetate, ap?ru o lumini?? firav? ?i pâlpâitoare. Apoi sursa aceea de lumin? crescu mai mult, tot mai mare, devenind din ce în ce mai vizibil?. Dar dintr-odat?, pe lâng? lumini?a aceea începur? s? r?sar? din întuneric alte lumini, care se înmul?ir? ?i devenir? vâlv?t?i de focuri amenin??toare, amestecate cu trâmbe groase de fum albicios ce se a?terneau peste cerul negru.

Izbucnir? mai multe ?ipete printre cei de pe punte.

- Îngrozitor! Per?ii au intrat în cetate! exclam? regina cu nelini?te în glas.
- Au început s? prade ?i s? incendieze templele ?i palatele noastre! rosti Meneus, încercând s? fie calm.

- Tâlharii! Cum distrug ei rodul atâtor ani de trud?! strig? regele adânc îndurerat, v?zând vâlv?t?ile de focuri cu limbile lor amenin??toare pustiind ora?ul s?u.
- Resemneaz?-te, m?rite Agatos! S? ne bucur?m c? am sc?pat cu via?? ?i la momentul potrivit, împreun? cu copii no?tri! încerc? regina s? aline jalea din inima regelui.

Fl?c?rile incendiilor cre?teau necontenit, luminând ??rmul ?i zidurile ora?ului. Chiar ?i mul?imea cor?biilor du?mane se distingea bine la lumina fl?c?rilor ro?ii ?i uria?e.

- Au aflat pesemne de fuga noastr?! zise Meneus c?tre rege, înfrico?at la gândul c? du?manii ar putea s? înceap? s?-i urm?reasc? pe mare cu cor?biile lor.
- Da. Cu siguran??! Ce mânios trebuie s? fie Kirvan v?zând c? am sc?pat din ghearele sale! zise regele mâhnit în continuare de soarta cet??ii sale.

- Crezi c? era mai pu?in crud dac? punea mâna pe noi? întreb? Meneus.

Regele t?cu mult? vreme. Apoi zise evlavios:

- Slav? ?ie, Zeus, c? ne-ai dat t?rie s? nu ced?m amenin??rilor trufa?ului p?gân! ?i ne-ai ajutat s? sc?p?m teferi!

Murmurele de mul?umire adresate zeilor nu conteneau s? se aud? din gura celor ale c?ror chipuri se distingeau rug?toare pe cor?biile luminate de incendiile din dep?rtare.

- Crezi, m?rite rege, c? hoardele furiosului Kirvan se vor mul?umi doar cu jefuirea palatelor ?i a templelor noastre? întreb? din nou Meneus.
- Oare îi satur? vreodat? ceva pe ace?ti tâlhari? veni replica crud? a regelui. Cât ar mai fi vrut blestematul de Kirvan s? ne prind? de vii! Mai ales pe mine ?i pe copiii mei!

Privirile tuturor erau a?intite în continuare asupra vâlv?t?ilor de pe ??rm ale fl?c?rilor înalte, ro?ii ?i galbene. Unele dintre focuri se pr?bu?eau, aproape s? se sting?. Altele ardeau, parc? atunci aprinse, f?r? vreun semn s? se potoleasc?.

- Pleca-vor oare în c?utarea noastr?? voise regele s? afle p?rerea lui Meneus.
- S-ar putea! Kirvan trebuie s? fie turbat acum. Va da porunc?, f?r? îndoial?, s? fim c?uta?i peste tot! fusese p?rerea lui Meneus.

Regele t?cu iar??i pre? de câteva clipe.

- Totu?i, cor?biile lor nu s-au mi?cat din port. ?i apoi, ei sunt acum preocupa?i de jaf. Pu?ini dintre ei ar l?sa de-o parte pl?cerea jafului pentru a ne c?uta pe noi orbe?te pe mare, în plin? noapte! Nici m?car nu pot b?nui în ce parte ne îndrept?m! zise regele.

- Dealtfel, nici nu ne-ar g?si! Cine poate g?si o corabie neluminat? noaptea, pe mare? î?i d?du din nou cu p?rerea Meneus, din ce în ce mai optimist. Iar pân? în zori, vom fi deja în largul m?rii, departe, pierdu?i printre atâtea cor?bii care mi?un? pe mare.

În timp ce discutau astfel, un nou spectacol ap?ru în fa?a ochilor îngrozi?i ai fugarilor. Pe nea?teptate, dinspre partea de apus a ora?ului, se aprinser? fl?c?ri mari, aurii, care urcau ca ni?te bârne aprinse spre cer. Jocul uria?elor fl?c?ri l?muri curând misterul lor:

- Au dat foc templului cel nou! Puternice Zeus, nu-i l?sa nepedepsi?i pe p?gâni! strig? furios regele, cu inima-i sfâ?iat? de durere.

Într-adev?r, per?ii d?dur? foc schelelor de lemn care îmbr?cau silueta templului cel mare ?i înc? neterminat. Fl?c?rile ro?ii ?i aurii ale bârnelor aprinse de pe schele luminau feeric trupul de marmur? al falnicului templu. Era cu adev?rat un spectacol impresionant! Cerul ?i marea se luminar? de t?ria fl?c?rilor. Chiar ?i regele care privea consternat grandiosul pr?p?d admira fl?c?rile arzând, ridicându-se pân? la cer.

Curând inima regelui prinse o nou? pâlpâire, uitând mâhnirea de care fusese cuprins pân? atunci. În?l?? capul sus, cu demnitate, ca în fa?a unei mari revela?ii. Un gând str?lucit p?rea c? îi lumineaz? chipul. Admirând silueta m?rea?? a templului de marmur? alb? împodobit acum cu fl?c?ri înalte, regele rosti m?re?:

- A?a mi-ar fi pl?cut s? arate templul meu, îmbr?cat în aur ?i lumin?. Dar se pare c? mi-au luat-o per?ii înainte!...

Mai apoi, în deplina m?re?ie a incendiului peste silueta templului, întregul e?afodaj al fl?c?rilor se pr?bu?i, luminile se risipir? iar întunericul puse din nou st?pânire peste cetate. Un întuneric ?i mai mare se a?ternu deopotriv? peste port ?i peste cetate, ca ?i peste apele dinspre ??rmul Atalyei.

Sim?ind c? nu ar mai exista nicio primejdie, cor?biile fugare primir? încuviin?area s?-?i desf??oare pânzele. Devenir? astfel dintr-odat? u?oare ?i alunecoase pe marea cea liber?.

Venise ?i timpul s? aprind? câteva f?clii ?i s? lumineze pun?ile. Chipurile fugarilor, înc? însp?imântate, începur? s? se lumineze, bucurându-se din suflet de izbânda evad?rii. Abia acum buzele tuturor începeau s? murmure, cu mul?umiri aduse zeilor din înaltul Olimp, zeii lor îndur?tori care nu i-au l?sat pe mâna uciga?ilor ?i care îi va proteja ?i de acum înainte în drumul lor lung de pribegie.

Acum, pe mare, erau liberi cu adev?rat, cum nu cu mult timp în urm? nu mai sperau s? fie!

( va urma )