Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Alin

de Alexandru Ciocioi

Alin

Luni

M? numesc Alin. Am venit s? locuiesc la tine în cas? ?i dup? cum te ?tiu, nu ai s? m? dai afar?. ?tiu c? am s? te deranjez, în primul rând din cauza aspectului meu. Dup? cum vezi, inima mea se afl? în locul mâinilor, iar degetele sunt undeva înl?untru, vâslind sângele. De ochi nu am nevoie, pentru c? în locul lor am pus vis?ri pe care le-am primit cadou la na?tere. Vei spune c? nu sunt normal, dar dup? cum vezi, se poate tr?i ?i a?a.
E adev?rat c? sunt pu?in mai deosebit; de exemplu, eu v?d ploaia r?s?rind din oameni ?i urcându-se-n sus, sus de tot, vezi pe cerul acela ce poart? cele mai n?stru?nice culori, sau... închipuie?te-?i c? tu, mâine diminea??, când vei ie?i din cas?, vei p??i pe un drum asfaltat cu p?rin?i, ?i trebuie s? calci pe ei, pentru c? ei au ?tiut ?i, mai presus de toate, au vrut s? se a?tearn? la vreme, ca tu s? nu mai strigi a singur?tate sau pentru a merge mai departe... ?tiut. Sau închipuie?te-?i c? sunetele pe care tu le nume?ti cuvinte sau cântece, ar urma calea invers?, de la flori înspre tine ?i nu ar p?trunde prin urechi, ci prin toat? fiin?a ta.
?tii? Te-am v?zut odat?, nu tare demult, când mergeai pe str?zile unui ora? de piatr? pe care un blestem l-a îmbr??i?at într-o diminea?? de toamn?. Î?i mai aduci aminte? Casele erau de piatr?, oamenii erau de asemeni de piatr?, florile ?i pomii tot de piatr?. Erai singurul mi?c?tor ?i m? întrebam ce c?utai acolo. Atunci, pentru o clip?, tu ai sem?nat cu mine. Mergeai senin ?i adunai într-un pocal de hârtie lacr?mi. Totul, absolut totul, avea culoarea pietrei, chiar ?i tu aveai o nuan?? de piatr?.
Numai pocalul t?u alb, un alb sfios ?i nebun, pendula de la o piatr? la alta, sorbindu-le lacr?mile.
Atunci, am hot?rât s? vin pentru a locui o perioad? de timp la tine.
Pe tine cum te cheam?? Eu m? numesc Alin...

Mar?i

Îmi pare bine, eu m? numesc ... dar ce importan?? are cum m? numesc? Poftim, ia loc la mas?! Iart?-m? c? nu te pot primi a?a cum a? dori, dar aceasta nu e casa mea, da, eu nu mai locuiesc în ea. Ei, da, sigur c? am vrut s?-mi fac o cas? a mea, dar nu am reu?it. De câte ori m-am apucat, a venit câte un viscol ?i mi-a d?râmat-o. Apropo, ?tii cum ar trebui construit? o cas??
Nu? P?i, s?-?i spun! Pui sufletul temelie ?i apoi începi s? ridici zidurile, un rând de c?r?mizi, un rând de flori, pe urm? iar??i c?r?mizi iar deasupra lor pui un rând de vise, apoi iar??i c?r?mizi ?i tot a?a pân? zidul se va în?l?a pân? la inim?. Aici ar trebui s? se termine casa. Dac? a? fi reu?it s? construiesc o astfel de cas?, sunt sigur c? ar fi venit un prieten, am eu unul, ?i ar fi luat la analiz? zidurile ?i pentru c? nu ar fi fost f?cut? dup? bine?tiute tipare, ar fi declarat-o nelocuibil?.
Probabil pentru el! ?i e r?u, e r?u pentru c? nu pot s?-l judec. A?a sunt eu, a?a este el, nu e vina nim?nui ... sau poate a ta, c? trebuie s? treci ?i pe la el, chiar dac? nu te-ar fi primit. Puteai s? te a?ezi la fereastra sa ?i lumina s? ajung? la el prin tine. Pe urm?, sunt sigur c? ar fi venit într-o sear?, simplu, s? vad? ce mai fac. U?a i s-ar fi deschis singur?, urându-i bun venit! Dar a?a? ... stau singur, adic? nu chiar, nu vezi c? am casa plin? de cuvinte, cuvinte de care m? lovesc zilnic ?i la fiecare lovitur?, ele înfloresc iar eu zâmbesc, întrebându-le pentru cine? Dac? nimeni nu vine aici, nici chiar prietenul meu. Acum am nevoie de el, când strada nu-mi d? voie s? o ating, acum, când cuvintele mele doar înfloresc dar nu dau rod, pentru c? nu pot s? le a?tern pe p?mânt ... fântân?.
Aline, î?i mul?umesc c? ai venit, acum, când sunt bolnav!
Dac? reu?eam s?-mi construiesc singur casa, nu mai eram a?a. Dar nu are nimic; hai s? bem o cafea! ?tii, m? întreb, cum m-ai g?sit? De ce nu te-ai dus, ?tiu eu, la prietenul meu. El are mai multe u?i, mai multe ferestre ?i în casa lui g?se?ti o gr?mad? de lucruri pre?ioase, el ?i-ar fi putut vorbi despre ... dar câte vorbe nu are prietenul meu! Are vorbe colorate, altele trepte. Am v?zut unele care aveau înf??i?area unui cuvânt, pe când aici, o singur? fereastr? ?i aceea întunecat? ?i s? nu crezi c? nu am c?utat s? o cur??, da ... a fost un timp când o ?tergeam zilnic, dar venea noaptea ?i o p?ta din nou, iar diminea?a o luam de la început ?i tot a?a pân? m-am îmboln?vit.
Fereastra, dup? cum vezi, tot întunecat? este. De ce nu o sparg? Eh... ce ar spune vecinul sau prietenul meu când ar afla c? mi-am spart singur fereastra. Nu, nu pot s? o sparg c? atunci s-ar umple casa de ru?ine ?i n-a? mai putea locui aici. ?i gânde?te-te, aceste cuvinte ar fi stat în ploaie ?i viscol, f?r? c?ldur?, f?r? mine; nu, e mai bine a?a. Sunt clipe când împreun? am putea s? umplem lumea de flori. E adev?rat c? sunt numai clipe, dar sunt. Ce curios! Eu acum v?d, de unde te cunosc cuvintele mele? Uite, stau a?ezate între noi ?i înfrunzesc. Dac? nu te-ar cunoa?te, nu s-ar fi ar?tat ?i tu nu le-ai fi putut mângâia...E bine, e bine Aline, c? ai venit chiar ?i timp de o cafea. Când ai s? pleci, te-a? ruga s? treci pe la prietenul meu, s?-i duci o mân? de cuvinte, s?racul!
?i ... s?-i mai spui, Alin, s? vin? pe la mine, c? nu-s înc? mort, sunt numai bolnav!

Miercuri

Î?i promit c? am s? m? duc, dar nu sunt sigur c? va veni.
Afl? c? am fost pe la el, nu locuie?te acolo sus, pe colin?? Vezi c? ?tiu, dar ce nu ?tii tu este c? nici el nu are o cas? a lui, nu, tu stai bine fa?? de el, pentru c? tu locuie?ti aici din ?i pentru totdeauna, iar el este doar chiria? pe o durat? bine determinat?. ?i dac? merge pe strad?, s? ?tii c? el nu atinge p?mântul, se face c? îl atinge, pentru c? nu las? urme.
Ca la teatru, când un actor arat? ce a putut s? creeze un om. Pe urm? actorul pleac?, dar crea?ia ?i omul r?mân, contopindu-se într-un tot, mai mare sau mai mic, rostogolindu-se mereu peste oamenii care vin, împodobindu-i cu propria lui culoare. Diferen?a dintre voi este c? el nu a încercat niciodat? s? construiasc? o cas? care s? poarte numele lui. De tine e bine, aici nu va mai locui nimeni. Nu te mâhni prea tare c? drumul nu te prime?te. Nu-i adev?rat, drumul nu a ajuns pân? la tine, dar o s? vin? timpul când î?i vei face singur o alee pân? la drum.
La cap?tul aleii, nu vor mai fi viscole ?i-?i vei putea construi ?i casa. Tu, chiar nu ai v?zut c? toate casele sunt construite lâng? drum? Tu ai un avantaj: tu vezi oamenii, faci parte din ei, tu plângi ?i te bucuri, te chinuie?ti, ?tiu, e greu dar e bine. Când vei ie?i afar?, vei avea ?i materialul pentru cas? gata.
Nu ?tiu dac? prietenul t?u va veni pân? atunci, dar sunt sigur c? are s? vin?.
Vezi, pân? ?i cuvintele tale nu ?tiu a chema, iar dac? m? uit mai bine la ele, sunt ?i pu?in bolov?noase, dar sunt, ele tr?iesc ?i asta e principal, sunt vii ?i întregi ?i au mândria preaplecat? a p?mântului... Nelini?tile tale vin de la izvoare mult prea îndep?rtate, te prind în jocul lor de-a frumosul ?i merg înainte, furându-te.
E?ti ?i vei r?mâne stigmatizat de un frumos blestem, precum fr?mântarea îngerilor.

Joi

Dar... de ce, Alin, s? fiu eu purt?torul de blestem?
Eu sunt la fel ca ceilal?i oameni de pe strad? sau aproape la fel. Vino la fereastr? ?i uit?-te; ei au o umbr?, fiecare cu umbra lui, pe când eu nu am nici m?car umbr?, sunt atât de singur de nici umbra nu m? vrea! Te rog, nu mai zâmbi! ?tiu ce vrei s? spui, c? nu-mi folose?te la nimic umbra, nu are nume, nu las? urme, c? se prelinge nevolnic? dup? cum vrea st?pânul, apare ?i dispare la voia altuia ?i a?a mai departe, dar pentru mine e important, ea îmi d? dovada existen?ei mele.
Vezi tu, Alin, dac? Dumnezeu a l?sat lumea împ?r?it? în lumini ?i umbre, înseamn? c? întregul a?a trebuie s? fie: o zi, o noapte, alt? zi, alt? noapte. Unde ai pomenit tu dou? zile una dup? alta, f?r? ca între ele s? nu se strecoare lama neînduplecat? a nop?ii? Luna are lumin?, dar ea este doar o amintire a soarelui care ne petrece peste somn, sau nesomn...
Nesomn... vr?jitor ?i nebun în aceea?i clip?, ho?ul care mi-a furat calendarul. Da, da,...când a venit la mine mi-a spus: pentru tine calendarul nu are nicio importan??, ceasul – de asemenea, ?i le-a aruncat pe fereastr?. Numai umbrele au nevoie de ceas, pentru a ?ti când s? se nasc? ?i când s? moar?. Tu nu ai nevoie de un timp anume. În camera ta nu exist? noapte ?i zi, nu exist? ieri ?i mâine, doar ast?zi.
Vezi, Alin, aceast? frumoas? incon?tien?? a timpului este pecetea de la intrare. Odat? intrat în aceast? camer?, intri ?i în blestemul meu ?i î?i trebuie curaj ?i inim? s?-mi treci pragul. Poate de aceea oamenii nu vin la mine, nici prietenul meu, nici m?car umbra...

Vineri

Nu în?eleg de ce vrei tu neap?rat o umbr?. Dac? ?ii neap?rat, cump?r? una, dar, la ce bun? Oamenii nu au nevoie de umbre. O cas?, pentru a putea fi durabil?, are nevoie de o temelie durabil?, nu de umbra ei. Când ai drept baston, o umbr?, fii sigur c? vei c?dea la primul pas. Dar ?ie ce-?i pas?, tu nu ai cum s? cazi, pentru c? aici e?ti la tine ?i... în tine nu po?i c?dea.
De calendar, iar??i, nu ai nevoie. De calendar au nevoie vân?torii pentru a ?ti când pot vâna c?prioare, p?s?ri sau visuri. Vân?torii... ehei... vân?torii, i-am v?zut cum în?f?cau pas?rea cu l?comie, i-am v?zut cum în?f?cau c?prioara cu mâna înm?nu?at? ?i zâmbet silen?ios, i-am v?zut îns? cum vânau vorbe, le apucau pe când erau umezite de sudorile na?terii, strigându-?i victoria ?i uneori, odat? cu stingerea strig?tului, murea ?i vorba, pentru c? asemenea oric?rui prunc, vorbele au nevoie de timp pentru împlinire ?i, pân? la aceast? împlinire, vorba, ca ?i pruncul, are nevoie de laptele ?i mângâierea creatorului ?i acesta, la rândul lui, are nevoie de timp pentru a putea spune: gata, e?ti deopotriv? cu mine!
Ehei, vân?torii, nu sunt buni decât aceia care se ridic? pân? la stomac; la inim? ?i obraz nu ar trebui s? ajung? niciodat?. Ei au nevoie de umbr?!, pentru c? atunci când strig? ?i-?i ridic? în aer trofeul, umbra lor cre?te ?i ei se uit? la ea spunând: Ce mare sunt, ce mare sunt! ?i, în naivitatea lor, uit? c? atunci când au l?sat mâna în jos, a disp?rut ?i m?re?ia umbrei.
Tu, pentru ce ai nevoie? Trebuie s? în?elegi faptul c? tu... nu po?i fi niciodat? un vân?tor. Umbra ta se poate na?te odat? cu tine sau dup? tine, asta nu se ?tie. E bine c?, totu?i, tu vei r?mâne un semn, indiferent c? r?bojul este de aur sau lemn.

Sâmb?t?

Alin, nu am nevoie de nimic, dar am uitat ?i când m-am n?scut. Sunt... a?a... o molatec? stare de a fi petala unei flori.
Ai v?zut vreodat? cum arat? un vis? Ai stat tu de vorb? cu el? Câteodat? cred c? eu nu sunt decât un vis ale c?rui mâini zidesc cuvinte. Trupul meu nu-i decât un nume ?i, iart?-m?, Dumnezeule, dar câteodat? m? asem?n cu Tine ?i spun: vreau s? d?ruiesc oamenilor un rai alc?tuit numai din cuvinte, vreau s? m? d?ruiesc oamenilor sub forma unei priviri de copil, ningând peste trupuri cu zâmbete adev?rate ?i, în acel moment, nu ?tiu dac? Dumnezeu seam?n? cu mine sau eu... sem?n cu El.
Alin, în acele momente deschid fereastra ?i m? v?d ca o umbr? vertical? ?i singur?, plimbându-m? printre oameni ?i ei îmi zâmbesc ?i m? salut?, ?i m? gândesc cât de mândru sunt dac? oamenii salut? o umbr? ?i umbra aceea sunt eu, dar nu m? pot bucura nici atunci, pentru c? imediat m? întreb dac? umbra aceea a mea sunt chiar eu, dac? eu pot fi ?i în cas? ?i pe strad? în acela?i timp ?i în locul ochilor mei, se a?eaz? dou? cercuri de îndoial?. Începe s? se fac? frig în mine! Trupul meu arde, iar înl?untrul lui e frig. Cu cât arderea este mai mare, cu atât frigul este mai mare ?i atunci m? gândesc dac? nu e timpul s? dorm, s? m? a?tern contopindu-m? cu îngerii ace?tia, pe care oamenii îi numesc cuvinte ?i care, în fond, sunt parte de nimic sau de tot.
Alin, nu m? simt obosit, dar s-ar putea s? fiu. S-ar putea s? am nevoie de pu?in somn, numai pu?in, timp de o vecernie.

Duminic?

Dormi! Este vremea uit?rii de trup, uitarea aceea bolov?noas?, ce st? tol?nit? între pleoap? ?i inim?. Nu-?i fie team? c? voi pleca de aici, pentru c? eu sunt în acela?i timp ?i piatra pe care se sprijin? visul t?u, ?i pagina pe care ?i-e fric? s? o semnezi pentru ca oamenii s? nu vad? înf??i?area mea. Dormi vegheat de nelini?tea ta ?i, în somn, blestemul t?u te va dansa pentru c? el nu doarme niciodat?, el te îmbrac? ?i te petrece de la ?ip?tul de durere la timpul rece.
Nelini?titule, umbra ta va merge în continuare pe strad?, singur?, precum e?ti tu, precum sunt eu. Amândoi suntem f?cu?i de singur?tate, respirând-o pân? la nunta mâinilor noastre.
De abia atunci vom fi liberi, de abia atunci, vom avea puterea de a ne rândui la marginea drumului pe care acum, nu-l putem atinge.
Ai adormit, s?rmanule! ?i n-am apucat s?-?i spun c? azi este Duminic?, c? eu sunt acela care-?i spal? fa?a de nop?ile tale cârpite.
?tiu, n-ar fi avut nici un rost, pentru c? tr?ie?ti din Duminic? în Duminic? ?i cu atât mai pu?in ai fi în?eles cine sunt. În afar? de faptul c? m? numesc Alin. Eu sunt Alin!

Alexandru Ciocioi (Ciocioi) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro