proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

lumina a inundat satele jude?ului giurgiu. prin c?ldura str?lucitoare, aproape carnal?, c?ut?m cetatea argedava, prima capital? a regelui burebista. o g?sim în apropierea localit??ii novaci.
„aici era nucetul. p?rin?ii mei spuneau c? în aceste locuri tr?iau uria?ii. ei le spuneau jidovi, c? a?a îi numeau aici pe uria?i. movila asta cic? ar fi fost, demult, casa jidovilor. credeam c? sunt pove?ti, dar am avut ocazia s? v?d ni?te schelete. eu am început s? sap aici în 1947 cu echipa de arheologi. ei au angajat cam 30 de oameni din sat. aveam atunci vreo 18 ani, eram cel mai tân?r, ?i m-am dus pentru c? ne d?deau 400.000 de lei pe zi. puteam s? cump?r cu ei doar un kilogram de m?lai. era s?r?cie la vremea aceea. odat?, dup? ce am s?pat la o adâncime de patru metri, am g?sit o glav? (craniu) foarte mare, cam de vreo dou? sau trei ori cât a unui om. le-am spus arheologilor. ?eful era atunci rosetti (dinu v. rosetti). ne-a trimis imediat acas? pe noi, s?tenii, ?i au s?pat doar ei. oasele le-au pus într-un camion cu prelat?. unde le-au dus, nu ?tiu. am s?pat a?a timp de trei ani ?i am mai g?sit uria?i. s? zic c? aveau vreo patru metri lungime. când g?seam oasele, arheologii ne trimiteau acas?, s? nu vedem noi ce e acolo. dar noi vedeam, c? nu eram orbi. ?i uite a?a am dezgropat uria?i cu mâna mea în 1950”. ioni?? florea poveste?te dând din mâini ca o mori?c?, asta pentru c? spune ceva important, deh, o legend? a arheologiei române?ti pe care pu?ini o mai ?tiu. uneori zâmbe?te mijind ochii, ca ?i cum…
nu în?elegem ce este cu ace?ti „jidovi”, adic? ce treab? aveau aici, care s? fie leg?tura lor cu uria?ii?
pomeni?i de mitologia român?, uria?ii au fost una dintre cele patru specii umanoide de pe p?mânt. prima a fost a c?pc?unilor. ce vor fi fost ??tia, nu se ?tie. poate dinozaurii… dup? ei apar aceste fiin?e mari, apoi noi, oamenii, iar dup? noi vor veni blajinii, cea mai mic? de în?l?ime ?i mai blând? specie inteligent?.
ne-am reamintit c? ne afl?m lâng? comuna novaci. legendele spun c? nov?ce?tii erau neam de uria?i. ne gândim c? s-ar putea s? d?m prin apropiere de „brazda lui novac”. cic? un balaur prip??it prin zon? f?cea mult r?u oamenilor. a venit îns? voinicul novac, s-a luptat cu el ?i l-a r?nit. balaurul a fugit, iar pe unde a trecut, a l?sat un ?an? în p?mânt. a?a a p?rut brazda. voinicul, adic? uria?ul, l-a ajuns din urm?, l-a omorât ?i a sc?pat oamenii de pacoste.
sunt mai multe asemenea ?an?uri în românia, fiecare cu varianta lui, fie brazda lui novac, fie valul lui troian (sau iorgovan), fie valul lui traian.
în comun?, la ora 12:00, pu?inii s?tenii pe care îi întâlnim pe drum sunt be?i. îl întreb?m pe unul dac? ?tie povestea brazdei lui novac - adic? cum e asta? ne r?spunde el nedumerit. îi spunem legenda, se lumineaz? oarecum ?i ne zice c? undeva în sudul localit??ii era, prin anii ‘50, o vale plin? cu ap?. au venit comuni?tii ?i au desecat-o, s? devin? teren arabil. în timpul ac?iunii, un tractorist a t?iat cu plugul un ?arpe nemaiv?zut de mare, acolo, în vale - a?a spune lumea.
mergem mai departe ?i d?m de un, cum s?-i zicem, om între dou? chefuri lâng? o b?trân?, poate mam? ?i fiu, amândoi înfip?i în banca din fa?a por?ii ?i acoperi?i de umbra unui corcodu?. „bun? ziua, c?ut?m brazda lui novac, ?ti?i cumva…”
el, uitându-se cu precau?ie, când la noi, când la obiectele din jur: „mmm… brazda? Vre?i s? cump?ra?i p?mânturili oamenilor?”
noi, împ?ciuitori: „nu, e o altfel de brazd?, c?ut?m locul unde s-a b?tut novac cu acel ?arpe uria?…”
el: „mda, poate cump?ra?i p?mânt de la mine… s? beau ?i eu o bere…”
suntem l?muri?i. ne îndep?rt?m. auzim în spate: „domnu' ?ef, … ?arpili a murit, s? ?ti?i… a murit ?arpili…”
da, brazda lui novac, adic? una din ele, se afl? în sudul localit??ii novaci din jude?ul giurgiu. fosta groap? cu ap? unde muncitorul comunist, c?lare pe tractor, a omorât ?arpele cel mare. ne zgâim vreo zece minute, dar ce s? facem aici, e o vale pe un câmp…
plec?m spre tangâru, unde g?sim o alt? ridic?tur? de p?mânt, fost tumul predacic. la câteva sute de metri, un b?trân îngrije?te la porumb. „eheu, m?gura asta a fost f?cut? de jidovi, de uria?i. a?a spun pove?tile din b?trâni. de aici pân? dincolo de teleorman o s? vede?i asemenea m?guri f?cute de uria?i".
nu putem face leg?tura dintre fostele contruc?ii dacice ?i „jidovi”. dar ne amintim de situl arheologic „jidava” sau „jidova” din arge?. adic?, „jidovii” erau locuitori de „dave” …


(cu aproximativ 6.000 de ani în urm?, în zona româniei se dezvoltase o civiliza?ie înaintat?, sedentar?, cu o cultur? str?lucitoare. Peste ea au venit popula?ii din est, civiliza?ia kurganelor, adic? gorganelor. diferen?a dintre popula?iile autohtone ?i cele ale veneticilor indo-europeni era, printre altele, una de în?l?ime, esticii fiind mai lungi - lucru atestat arheologic -, r?zboinici, buni metalurgi ?i constructori de cet??i a?ezate pe în?l?imi. a?a se explic? faptul c? în legendele române?ti toate cet??ile str?vechi sunt construite de uria?i.
aici remarc?m faptul c? distan?a dintre „noi”, autohtonii, ?i „ei”, veneticii - promotorii ?i conduc?torii de forma?iuni statale pe acest teritoriu omogen din punct de vedere etnic -, s-a p?strat pân? ast?zi. de aceea participarea masei române?ti la via?a public? a fost mereu anemic?, iar proprietatea de stat este un moft (sau o ho?ie): este al meu doar ceea ce este în buzunarul meu!
desigur, „ei” sunt întotdeauna eroi civilizatori, îi înva?? pe oameni ceva util, sau îi scap? de o primejdie. într-o variant? a plugu?orului, troian, alt nume al uria?ului, îi înva?? pe oameni agricultura eficient?, îi adun? la un loc, îi troiene?te cu unelte perfomante: plug tras de doisprezece boi ?i seceri din o?el „de la tighina”! adic? din est. doar c? tehnologia evoluat? a produs bog??ie, iar bog??ia s-a dovedit ulterior otr?vitoare pentru comunitate. aristotel: „prisosul, iar nu nevoia, face s? se s?vâr?easc? crimele cele mari”.
în fine, poate c? cel mai frumos mod de a folosi termenul troienire îl g?sim la eminescu, pentru a defini moartea în sensul bun al desf??ur?rii evenimentelor: „cum n-oi mai fi pribeag de-atunci înainte, m-or troieni cu drag aduceri aminte” ...)