proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

De fiecare dat? când citesc un volum de poezii autentice ?i pline de prospe?ime, îmi reafirm opinia ?i crezul c? Dumnezeu reinventeaz? lumea prin poet. Cu toate c? poe?ii sunt p?s?ri oarbe cu ciocul încovoiat spre propria inim?, tot ei reprezint? acea voce impetuoas? capabil? s? schimbe iubiri ?i destine. Mul?i oameni ?tiu s? vorbeasc? frumos, dar niciunul nu d? frumuse?e vorbei a?a cum o face un poet. Iar dac? este ?i sincer, poetul devine un cuceritor de inimi ?i suflete.

Un adev?rat exerci?iu de sinceritate este ?i volumul lui Varujan Vosganian intitulat Cartea poemelor mele nescrise (Editura Cartea Româneasc?, 2015). Este un volum în care fiecare poezie poate fi comparat? cu un templu în care poetul se roag? „s? nu ne ferim de iertarea care ucide r?nile noastre... s? nu ne vindec?m f?r? s? ?tim de ce rana se-nchide”, dar se roag? ?i „pentru un col? de hârtie, pus la Zidul Plângerii, în firid?”, astfel încât „tot ce ating s? se prefac? în tot ce ating, ca s? scap de iluzii”. Evident, în aceste poeme care îndeamn? la redemp?iune ?i la cunoa?terea cea mai profund? a rolului suferin?ei în lume, ne putem ruga ?i noi, cititorii, pentru a sc?pa de iluziile noastre. Totodat?, putem cere mai mult ?i de la noi în?ine. Poetul nu cere pentru el decât un mic spa?iu în care s? se r?stigneasc? singur, pe crucea propriului gând.

În alte versuri, poetul ne arat? c? este asemenea tuturor, având momente de r?t?cire ?i dezn?dejde, când i se pare c? nimeni ?i nimic nu îl mai poate salva de blând-ucig?toarea plictiseal?: „O, Doamne, nici m?car tu nu m? po?i ajuta, când sunt pe cale s? m? plictisesc de moarte”. Dar tocmai aceast? dezn?dejde, prin efectul ei indirect de psihologie invers?, îi poate ambi?iona pe mul?i s? nu renun?e la c?utarea divinit??ii în „labirintul prin care r?t?cesc” sau în arhivele sufletului.

Nu ai ce s?-i repro?ezi acestui poet care afirm? c? „poezia se scrie la persoana I”, fiind „o art? a sincerit??ii, o continu? m?rturisire, o spovedanie f?r? cuminec?tur?”. Este un poet tragic precum spune Marian Dr?ghici pe coperta a patra a volumului, deoarece în m?rturisirea sa cu parfum de evlavie face referire la pierderea valorilor umane, la „entuziasmul cu care ne pierdem speran?a” într-o lume tehnologizat? peste m?sur?, în care nu ne mai r?mâne decât s? murim. Poetului îi este „mil? de c?r?ile pe care nu le mai cite?te nimeni, de cuvintele pe care computerul le ?terge pe veci, de trupul care, bucat? cu bucat?, se tot dep?rteaz?”. Cu toate acestea, într-un „Autodenun?” în care se deta?eaz? de orice nevoie de comp?timire, el ne spune c? „nu trebuie s? v? fie mil? de mine / la urma urmei, nu m-a obligat nimeni / am f?cut totul dup? capul meu / am fost pastorul turmei zeilor mei.”

De remarcat este ?i faptul c? poetul recurge la versuri care apar?in genera?iei „Google” pentru amplificarea acestei dezumaniz?ri. În poemul „B?trânul computer”, curentul „Cyber-poetry” (genul de poezie care folose?te termeni tehnologici ?i concepte, în special referitoare la computere, limbaje de programare ?i sisteme de operare), î?i face sim?it? prezen?a prin termenii „shut down”, „copy-paste”, „bi?i”, „pixeli” etc. Referitor la ideea con?inutului, se întâmpl? acela?i fenomen pe care îl analizam în 2009 în volumul „Literatura virtual? ?i curentul genera?iei Google”: „Primul lucru pe care omul l-a f?cut a fost s? înve?e s? comunice cu PC-ul (?i toate componentele sale), s?-i dea un nume, pentru ca mai apoi s?-l ajute s? evolueze software ?i hardware. Ca un fel de analogie metaforic?: trup ?i spirit. Pe m?sur? ce timpul trecea, omul dorea s?-i confere PC-ului o caracteristic? pe cât mai asem?n?toare ?i util?, s?-i fie satisf?cute nevoile ?i necesit??ile, s?-i fie prieten etc. R?mâne de v?zut pân? unde se poate împinge aceast? limit? a dezumaniz?rii în detrimentul virtualiz?rii...” R?spunsul, în aceea?i manier? „Cyber-poetry”, ni-l ofer? ?i Varujan Vosganian în poemul anterior amintit: „Computerul m? prive?te cu îng?duin?a celui care nu sângereaz?, pe mine, omul, o descoperire relativ recent?.”

Pe lâng? faptul c? Varujan Vosganian se plimb? îngândurat pe falezele erodate sau mai pu?in erodate ale postmodernismului, privind r?s?ritul noilor curente literare care îi înl?crimeaz? ochii, vom eviden?ia ?i calitatea sa de excelent povestitor, mai ales când vine vorba de membrii familiei sale sau de c?l?toriile din tinere?e. Se vede cu u?urin?? c? poetul a c?l?torit mult ?i a citit la fel de mult. Lectura, în special a c?r?ilor religioase, l-a ajutat s? practice cu rafinament tehnica palimpsestului (poemele „Ecleziastul”, „Vinerea Mare”, „Scara lui Iacob” etc.), l?sând spa?iu de manevr? ?i pentru alte considera?ii ?i abord?ri filozofice. Poetul nu este ca mul?i al?ii care cred orbe?te în Dumnezeu ?i resping orice cale de cercetare ?i aflare a adev?rului propriu. Prin poezia sa, el este adeptul respectuos al liberului arbitru, cerând cu speran?a c? i se va da, c?utând cu speran?a c? va afla, b?tând cu speran?a c? i se va deschide, exact ca în cuvintele Noului Testament.

Dup? o lectur? care m-a îmbog??it spiritual, trebuie s? precizez c? sunt ?i câteva aspecte care trebuiau analizate cu mai mare aten?ie de echipa editorial?, mai ales c? vorbim de oameni cu experien??. De exemplu, titlul volumului este unul neinspirat, dat fiind faptul c? un alt poet publicase cu câ?iva ani în urm? o carte care avea un titlu foarte asem?n?tor (Ioan F. Pop - Poemele poemului nescriS). Nici coperta ce incorporeaz? mult uzitata fresc? a lui Michelangelo (Crearea lui Adam), nu prea are leg?tur? cu ceea ce ne ofer? Varujan Vosganian într-o carte care reprezint?, mai degrab?, un portret al poetului aflat la vârsta marilor întreb?ri. În ciuda acestor mici neajunsuri, Cartea poemelor mele nescrise este un exerci?iu de sinceritate care merit? toat? aten?ia noastr?.

sursa: revista Luceaf?rul de diminea??