proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Am închis ochii, lumea luând sfâr?it pentru mine.

Era într-o iarn? geroas?. Îmi reziliasem contractul cu via?a în ultimul an de facultate. Voiam s? m? duc oriunde în Nord, cât mai în Nord, s? ies din Boto?ani, s-o iau înspre stepa ruseasc?.

Nu mai voiam s? înv?? de la nimeni nimic. Hoin?ream s?-mi descop?r ursita evad?rii. Credeam c? trupul poate s?-mi fie desprins de p?mânt.

Doar cu gândurile, cu jindul, f?r? nicio vorb?. O luasem prin Carpa?ii Orientali, pornind de la Tg. Ocna, în sus.

Dezlegarea de limbajul articulat îmi f?cea foarte bine, m? relaxa trupe?te. Jubilam în acea iarn? din corzi ?i din oase. Voiam s? str?bat ca Andrzej Stasiuk Europa, dar nu îl citisem pe-atunci. Inten?ionam s-o iau pe jos, pe ??rân? ?i stânci, trecând ape ?i culmi pân? la cap?tul unui alt univers. ?inta mea era s? ajung ?i-n adâncurile Asiei, s?-mi duc trupul nev?zut de al?ii, ca ?i cum nebunia utopicilor ?i ideali?tilor nem?i, francezi ?i englezi mi l-ar fi legat de-o funie pân? cel pu?in în Ucraina dac? dep??eam podi?ul vechi de prin jude?ul Boto?ani.

Mi l-ar fi târât peste noile grani?e, prin noua Uniune Militar? din Est (UME) de-o arip? a cet??ii Hotin, pe-un mal abrupt al Nistrului.

Ajungând prin ?inutul Her?ei, m? gândeam s? întâlnesc via?a, iubirea, poezia, s? urc într-un brad. De sus s?-mi scot binoclul din rucsac ?i s? scrutez cu aten?ie via?a nou? pentru care m? preg?tisem patru ani la Facultatea de Medicin?, din cadrul Universit??ii ”Babe?-Bolyai”.

Sub înf??i?area unei tinere femei indiferent de ce na?ie, pe la Kiev a? fi vrut s?-mi iau în palme capul translucid, cu pome?ii obrajilor asuda?i de pic?turile sudorii scurse de pe frunte ?i de la tâmple ?i s? strig tare în Pia?a Maidan, cuvinte r?stite în limba englez?:

-Din himera prezentului, prefac?-se nefiin?a lumii divine de pe vremea recalcitrantului Friedrich Nietzsche într-o cald? fiin??, coborât? în trup din întunecimea lumii comuniste apuse, din m??tile lui Stalin, descrise de c?tre Jacques Derrida,s?-mi fac? un costum cu mâinile sale pricepute, uniforma de ultim nihilist revolu?ionar de stânga!

Armata de ap?rare din UME m-ar fi luat s? m? ancheteze. Neg?sind acte în posesia mea, a? fi cerut cet??enie ucrainean?. M-ar fi echipat pentru muncile cele mai grele, din spatele frontului, arâtând eu c? pot s? fiu infirmier?. Al?turi de-un tân?r ucrainean, Vasili Hribidov, asistent medical, a? fi muncit ani ?i ani prin gloan?e, proiectile, bombardamente.

Jale mare, pr?p?d ar fi r?mas în urma mea, prin România ?i Republica Moldova. Din nefiin?a Centrului ?i R?s?ritului Europei de atunci, am fi reu?it amândoi, eu cu Vasili, s? scoatem din noi urlete scriind ?i iubindu-ne incon?tient. Ascun?i prin beciuri devastate par?ial, ne-am fi iubit p?tima? ca lupii în c?lduri, cu ambele sexe avide s? se reîmpreuneze în luptele peste Nipru. I-am fi obligat pe atacatorii ??rii mele s? se întoarc? dup? ofensiva lor glorioas? pân? la Berlin s? dea piept cu armata UME. Am fi trecut la lupta de gueril?, sco?ându-l pe guvernatorul moscovit Igor Dodon din vizuin? ?i gonindu-l din cele dou? ??ri moldave ale Prutului, unificate cu for?a sub conducerea sa. Am fi vegheat prim?vara îngropa?i pe ambele maluri, eu pe cel stâng, iar Vasili Hribidov pe cel drept, pe meleagurile mele natale de lâng? Tg. Frumos, a?teptând s? se nasc? odat? cu ultimii revolu?ionari o alt? lume.

Sunt îns? acas?, în Bucovina, iat?, dup? dou?zeci ?i ?ase de ani, în toamna anului 2048. M-am trezit, dup? ce am z?cut împreun? cu Vasili Hribidov în com? indus?, cu trupurile pe jum?tate moarte printre vii, refrigera?i în aceea?i etuv? dubl? militar?. Ne îndeplinisem cu brio sarcina s?-l asasin?m pe Vladimir Putin. Din acea zi totul se schimbase. Rusia redevenise prietena dintotdeauna a Ucrainei, armele fiind întoarse spre Vest, spre Nord-Atlantica Alian?? abject?. De-abia ast?zi, când avem servicii de medici chirurgi, eu cu Vasile con?tientiz?m un crunt adev?r, c? am fost în?ela?i de-o propagand? z?natic? a fostelor organisme UE ?i NATO. Zadarnic luptam noi exact ca partizanii sârbi din Al Doilea R?zboi Mondial pentru o cauz? total opus? idealului nostru. Acum Ucraina, Rep. Moldova, România, ce fuseser? incluse atunci, în anii 2022-2025 în Uniunea Militar? European? (UME), alc?tuiesc o singur? forma?iune statal?, cu densitate de popula?ie de 35 de locuitori pe kilometrul p?trat. Mul?i oameni au pierit, ?ara mea fiind distrus? în propor?ie de 85%. Suntem în plin? reconstruc?ie citadin? ?i rural?. S-a fixat o veche limb? scitic? drept limba oficial?. Este mai apropiat? de limba român?, de graiul din cronici, moldovenesc. Cuvinte slave sunt destul de multe, fiind eliminate toate neologismele de tip occidental, italiene, anglo-americane, fran?uze?ti, germane. Sediul noului stat na?ional este Cern?u?i, acesta fiind ales pentru faptul c? a devenit dup? încetarea Celui de-al Treilea R?zboi Mondial primul ora? cultural al Europei eliberate de imixiunea americanilor în treburile interne ale tuturor statelor.

N-am luptat suficient s-o salvez pe sor?-mea geam?n?, Georgeta. Ea s-a jertfit, pentru o cauz? vest-european?, ca aviator. În iarna anului 2023 eu m-am retras din ?ara mea ocupat? brusc la declararea r?zboiului dintre NATO ?i Federa?ia Rus?. Dup? atentatul reu?it de mine ?i de Vasili Hribidov am fost prin?i de oamenii Kremlinului, ancheta?i, b?tu?i, umili?i. Am stat un an în deten?ie, la Sankt Petersburg, aproape de Neva. Fiind elibera?i de oamenii Kievului la schimbarea de regim rusesc, eu ?i Vasili Hribidov ne-am reg?sit, amândoi fiind greu mutila?i, medicii fiind foarte rezerva?i în privin?a supravie?uirii noastre. Au spus c? nu sunt în stare s? ne opereze, s? ne refac? total trupurile... Cu ultimele puteri reg?site, înainte de-a fi refrigera?i în etuv?, ne-am iubit ?i noi cum am putut, lingându-ne reciproc r?nile într-un spital din Odesa. Am adormit profund. Am avut o revela?ie atunci, într-o reverie a înghe??rii: lâng? mine era ?i ea, geam?na Georgeta M?r?cineanu. Îmi spunea ceva ce nu voi uita niciodat?:

-Am crezut, Irinel, drag? sor?, c? am luptat pentru cei drep?i ?i buni. Am sângerat într-o sear? apus?, fiind ajuns? de-o bomb? cu explozie întârziat? dat? în Bucure?ti de americani, chiar asupra noastr?, a trupelor române?ti. Yankeii se retr?geau în dezordine atât pe uscat, cât mai ales pe calea aerului, ocupând toate pistele de decolare din aeroportul Otopeni. A fost crim? ?i pedeaps?, haos total. Trupele NATO au spus c? trebuie distruse toate obiectivele economice ?i strategice ale României. Din aer, trecând în razii succesive, au devastat Transilvania, Banatul, Oltenia, au zdrobit Muntenia cu Bucure?tiul, Dobrogea, întreaga Moldov?. Au luat ce era mai de pre? din România, îndemnându-i pe oficialii români s? se ad?posteasc? în Occident, cu familiile lor. Nu au l?sat prea mul?i români s? plece peste grani??, fiindu-le fric? mare c? ar fi ?i mul?i agen?i ru?i infiltra?i printre ei. Au trecut la execu?ii în rândurile civililor, mai ales copii orfani, cei institu?ionaliza?i din centre, precum ?i b?trâni.

La întoarcerea mea spre casa p?rinteasc? din Tg. Frumos, cea de-acum un sfert de veac sunt acum sigur? c? fie Friedrich Nietzsche, fie J. Derrida mi-a ?optit: ”Nu te mai lupta cu propriul t?u creier, cu inima ?i cu destinul! To?i combatan?ii lumii sunt mor?i deja. Tu ai iar??i buni camarazi în ?ara aceasta, condamnat? acum un sfert de veac la m?cel?rire din start, de când a intrat în sarabanda r?ului, al?turi de yankei ?i to?i europenii a?a-zi?i occidentali. Vezi, Irinel, n-ai nici du?mani în prezent. E?ti în anul 2048, liber?: în sensul c? pân? ?i axul spiritual s-a rupt în Occident. Vechii coloniali?ti ai Terrei sunt cu fe?e de plastic, ochi de cenu??, guri de iad. Tu e?ti salvat?! Tu, Irinel n-ai trupul ca înainte, n-ai fric? de nimic, decât de Dumnezeu ?tii de mult deja s? nu mai faci relele Occidentului. N-ai nici moarte! Sau... ai luat-o de gât. Irinel, î?i place s? ?i-l faci zilnic amant pe îngerul mor?ii!”

Am intrat în Tg. Frumos. Nu mai era c?r?mid? peste c?r?mid?, dal? pe dal? din toate blocurile, din parcuri. P?duricea dinspre dealul c?tre Ia?i arsese. Era o pepinier? de stejari ?i brazi în locul s?u. Am plâns v?zând totul arat prin fostul meu ora? natal, ce fusese atât de cochet înainte. Se construia, în schimb, un Tg. Frumos mai frumos, pentru popula?ie scitic?, româno-ucrainean?.

Am c?utat locul unde îmi fuseser? uci?i p?rin?ii. Am îngenuncheat ?i am plâns amarnic, o zi ?i o noapte. Muncitorii de pe ?antier nu se opriser? ziua din lucru. Mai v?zuser? scene de acest fel. Mi-au r?spuns, în pauzele lor de mas?, de la prânz ?i de la cin?, c? to?i oamenii sc?pa?i dup? ultimul mare r?zboi, din 2022-2025 delireaz?. Aprind lumân?ri, fac m?t?nii adânc, î?i pun ??rân? pe haine, în cre?tetele capetelor. Nu-s propriu-zis vii, dup? cum pretind, ci revitaliza?i, dac? au meritat aceasta, din cauza devast?rii Terrei prin bombe atomice ?i bombe murdare lansate de c?tre oligarhii din NATO ce voiau s? scape de pedepse.

Le-am spus ?i eu, înghi?indu-mi ultimele lacrimi ?i plecând spre noua gar?, s?-mi iau bilet spre Cern?u?i:

- Eu ?i cu Vasili Hribidov nu suntem dintre cei mor?i. Suntem revolu?ionarii adev?rului. El, iubitul meu so? este un al doilea Laz?r. S?r?canii de mine ?i de el,

reveni?ii cu min?ile duse din mor?i! Atunci când am în?eles noi doi cum trebuie s? curm?m r?ul din lume, ceilal?i oameni î?i pierduser? prilejul trezirii. To?i în afar? de noi se credeau vii, dar erau de fapt din acel sfâr?it de iarn? 2022, când începuse r?zboiul, mor?i.