proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Victor era obi?nuit s? vad? privirele triste ale celor din jur. În preajma S?rb?torilor Pascale, vremea ?inea cu oamenii, nu era nici cald, nici frig, a?a c? sim?i c? era timpul s? ias? la plimbare. Dorea s? în?eleag? ce se întâmpl? în ora?ul s?u dominat de letargie.
În pia??, aplecat asupra gândurilor, nu realiz? c? ?oferul unui autoturism se preg?tea s? scoat? ma?ina din parcare. Se sperie pe moment, ma?ina venea spre el. Încerc? s-o ocoleasc?, dar nu avea cum. Iritat, îi strig? b?rbatului de la volan:
– Uit?-te pe unde mergi!
Omul opri brusc ?i deschise geamul portierei, gata s?-l apostrofeze. Victor se a?tept? la riposta dur? a propietarului ?i vorbi primul:
– Nu vezi cum conduci, doar trec oameni! Prive?te!
?oferul, buimac, t?cu mâlc, sim?indu-se vinovat. Acesta, un individ tân?r avea privirea ager?, era totu?i blazat. Încurajat de t?cerea ?oferului, Victor merse mai departe, sim?ind pe ?ira spin?rii cum valuri de c?ldur? alterneaz? cu frisoane. Con?tient c? privirile curio?ilor îl urm?resc ca o tren? invizibil? deveni mândru.
– Are dreptate domnul! auzi în spatele s?u vocea unei femei.
– L-ai v?zut drag?, r?spunse ?i prietena femeii, ce sigur pe el era pietonul?
Flatat de ecoul primit în ap?rarea sa, sim?i c?-i cresc aripi.
Pe naiba, î?i spuse Victor în gând, frica p?ze?te via. Totu?i, lui Victor îi pl?cu cum femeile l-au caracterizat ca fiind „un domn”, deoarece el se ?tia un împr??tiat ?i un timid.
Înc? se gândea la întâmpl?rile m?runte, dar s?c?itoare, ce-i stricaser? ziua anterioar?. Firma de telefonie al c?rui abonat era de mul?i ani, îi m?rise brusc abonamentul f?r? s?-i ofere nimic în plus, ceea ce pentru el era similar cu o în?el?torie. Îl dezgusta desconsiderarea pe care o constatase în rândul acestor firme, numite de servicii, dar care profit? de naivitatea clien?ilor. Tot în acea zi casiera unei b?nci îi încurcase facturile, situa?ie care îi produsese un puternic disconfort.
Nu putea accepta neglijen?a financiar?, dar nici schimb?rile ap?rute brusc. Era convins c? lumea este plin? de schimb?ri ?i nu po?i s? te opui lor, dar apari?ia lor inedit? îl tulbura de fiecare dat?.
În drumul s?u spre centrul ora?ului întâlnea siluete, le vedea fe?ele fragile, pe unii îi cuno?tea, le ?tia preocup?rile, pe mul?i îi b?nuia c? poart? m??ti. Le vedea m??tile caraghioase, în spatele c?rora respirau greu, dorind s? afi?eze alte caractere decât cele reale. Unora le putea face portretul, le descifra dramele, el credea c? to?i au sufletul tapetat cu vise. Cei care renun?aser? la speran?e, din pricina unor convingeri gre?ite, e?uaser? lamentabil, frica dominându-i.
?i lui îi era team? de respingere.
Observ? cu încântare copacii înverzi?i, dar ?i blocul unde se afla o schel? pe care muncitorii efectuau repara?ii. Cu privirea dup? p?s?ri nu observ? interdic?ia de a nu trece pe acolo sau poate nici nu exista vreo avertizare. Pe schel? se ridica o g?leat? de mortar cu marginile murdare. Auzi un glas de femeie ce-l aten?iona, dar prea târziu. Stropi mari de ciment c?deau asupra sa.
Nu se sperie, dar sim?i repulsie. Cimentul îi murd?ri costumul.
– Mama m?sii, strig? el! La naiba! Nenoroci?ilor!
Câ?iva zilieri privir? de sus ?i fluierar? a pagub?.
– De?teptule, îi repro?ar? ei! De ce nu e?ti atent, vis?torule!
Unul mai iste? c?ut? s?-i tempereze.
– L?sa?i-l m?, c?-l ?tiu! Este poet.
Dintr-odat? se f?cu lini?te. Apoi v?zduhul a fost cutremurat de râsete. Un val de ru?ine îl asalt? ?i se gr?bi s? p?r?seasc? locul. În urma sa se auzi doar:
– Casc? ochii! Noi muncim, nu gândim!
– Ce lume, î?i spuse, ce lume!
Indignarea îl cuprinse. Epitetele curg rapid când nu e?ti asemenea maselor.
La câ?iva pa?i distan?? de ?antier tot de pe un bloc a fost aruncat un m?r. Fructul a c?zut la un metru de el ?i s-a spart în buc??i care au ajuns la trec?torul din fa?a sa,acesta tres?ri, se uit? în sus ?i strig?:
– Care arunci, m??
Indiferen?a celorla?i trec?tori era jenant?. Resemnat, Victor continua s? mearg?. Deodat? trec?torul îl privi furios.
– Tu de ce nu te revol?i?Omul din fa?a sa era înalt, între dou? vârste, cu privirea sincer?.
– Nu ai nimic de spus? continu? acela?i trec?tor.
S?-i spun c? revoltatul este cel ce pierde gândi Victor, mai bine tac. Poate mi-ar trebui ?i mie o masc?.
Ce s?-i spun? C? toate sunt la fel, de pic? mortar sau fructe. Vinovat e?ti tu, c? te aflai acolo, la momentul nepotrivit. Ce sa-i spun? C? unii sunt mai grozavi decât al?ii, c? nu exist? egalitate? Cu aceste gânduri Victor se îndrept? spre podul care era un reper al urbei. Pe pod întâlni un grup mare de tineri g?l?gio?i. Ini?ial nu-i b?g? în seam?. Dar grupul se împr??tiase pe toat? lungimea podului. Lumea era a lor. Vorbeau, se agitau, p?rea c? nu le prie?te lini?tea.
Auzi pocnetul unei petarde, dar nu-l lu? în considerare. Exploziile petardelor, îns?, se înmul?eau. La urm?toarele, deveni atent. Sunetul repetat al petardelor se transformase în ceva agasant. Exploziile alungau lini?tea cartierului.
Victor se adres? tân?rului care arunca petarde spre hazul celorlal?i:
– Nu mai arunca!
Dar individul, provocator ?i cu indiferen??, î?i continua tirul necru??tor.
– Vei avea pe con?tiin?? animalele cartierului ?i bolnavii, îl apostrof? Victor. Nu-?i pas? de ceilal?i?
Ceilal?i tineri din grup râdeau cu arogan??. O fat? interveni:
– Nene, suntem tineri, ne distr?m ?i noi....!
– Halal distrac?ie, se ar?t? indignat Victor. Asta nu-i distrac?ie, ci zgomot!
Îns? tinerii nu-l ascultau, distrându-se grozav. La un moment dat, aruncar? o petard? spre Victor care se feri în ultima clip?. Petarda c?zu în ap?, dar înainte pocni asurzitor. Victor, uluit, ?ip?:
– Incon?tien?ilor!
Cel care aruncase mai devreme cu petarde îi vorbi pe un ton zeflemitor:
– Omule, e?ti o genera?ie învechit?! Du-te ?i vezi-?i de nepo?i! Las?-ne! Voi nu mai conta?i, ne-a?i alungat visele, ne-a?i distrus cu felul vostru supus ?i tembel. Vrem totul acum ?i aici!
Victor ar fi putut s?-i spun? c? la vârsta lor si el dorise s? schimbe lumea, numai c? lumea nu se schimb?. Victor t?cea iar t?cerea sa era ca o con?tientizare. Era uluit.
– Du-te ?i reclam?! Nu ne pas?!
Nervii colorar? fruntea lui Victor. Coborî sc?rile ce plecau de pe falez?. În urma sa auzi glasul fetei din grup:
– Tot degeaba, dac? nu l-ai pleznit!
Atunci a gr?bit pasul ?i era gata s? se împiedice când lâng? picioarele lui ap?ru un câine. Privi în ochii mari ai animalului ?i sim?i o bucurie copil?reasc?, de parc? patrupedul i-ar fi vorbit. Pe dat?, nelini?tea ?i nervozitatea s-au împr??tiat. Victor nu mai era singur.