Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Tr?ind fericire

de Stoica Nicolae Ciprian

Tr?deaz? oare gândul tot ce se întâmpl?? Atâta nesiguran?? pentru un viitor în doi. Dar când exist? siguran?? într-o rela?ie? Nu mai sunt lucruri atât de sigure, trebuie s? tr?ie?ti fiecare zi ca fiind penultima, c? dac? e ultima atunci devii prea disperat. Îmi vine s? râd de mine. Oare sunt atât de egoist când îmi doresc s? fiu cu Mia tot timpul? Am fost cu ea doar clipe în compara?ie cu restul vie?ii ei. Îmi doresc s? scap de singur?tate dar se pare c? nu am înc? noroc. Odat? mi-am pus o dorin?? pe o stea c?z?toare. Acum nu mai stau s? a?tept s? mi se întâmple dorin?a, ci încerc s? fac tot ce este real posibil ca acea dorin?? s? se realizeze. Nu ?tiu ce va fi, nu îmi mai pas?. Îmi pas? doar c? acum am t?iat toate leg?turile cu trecutul. Toate pove?tile ?i visele trecute se rup. De fiecare dat? eram nefericit c? visele nu mi se realizau. Acum am alte vise pe care nu le mai lungesc. Încerc s? le realizez sau le arunc. E greu s? arunci vise.
Mia a intrat în sufletul meu. Nu ?tiu cum, am sim?it doar un sentiment pl?cut când am v?zut-o. Sentimentul a crescut atât de mult ?i de pl?cut, cu coinciden?e pl?cute, cu fericire continu? în suflet. Am pus atât de mult? credin?? în ea încât nu mai am altceva ce s? îmi doresc. Copil femeie, cu gânduri nebune ?i voce perfect?, îmi c?lca toate visele în picioare, dar era tot acolo, nu m? p?r?sea. Mia, un nume atât de frumos! Era exact ca ea.
Pl?nuisem un drum la munte. Era atât de fericit? când mergea la munte. Era singura persoan? a c?rei fericire nu doream s? o r?pesc. Dac? eu eram motivul fericirii ei, atunci eu eram cel mai fericit om de pe P?mânt. Fericirea ei era atât de complex?. Muzica o f?cea s? se schimbe în acea fiin?? magic? pe care puteam s? o admir la nesfâr?it. Muntele îi f?cea ochii s? str?luceasc?. Eu doream s? tr?iesc cu ea toate acele momente, doream s? fiu acolo când râde, când zâmbe?te, când suspin? de pl?cere ?i s? privesc. Doar s? privesc acea minune. Niciodat? nu eram mai fericit decât când o vedeam sau o sim?eam fericit?. Era o fericire atât de pur? ?i de sincer? încât m? mira ?i pe mine. Înainte eram egoist ?i îmi doream ca numai eu s? fiu sursa fericirii persoanei de lâng? mine. Mia m? f?cea fericit prin fericirea ei.
Era preg?tit?. Eu eram încep?tor. A?teptam cu ner?bdare mica noastr? aventur?. Era era un adev?rat expert în drumuri lungi ?i periculoase. Eu, la prima încercare. Ne alesesem ceva u?or pentru început. Ea urma s? fie ghidul meu. M? rugam doar s? nu m? lase corpul la nevoie ?i s? pot s? fiu al?turi de ea tot drumul. Am început u?or, pe traseu. Copaci de jur împrejur, posibili ur?i ?i ale pericole, dar cui îi p?sa, când o aveam pe ea lâng? mine. Pa?ii no?trii erau rapizi ?i se p?rea c? o s? ne fie u?or. Dup? fiecare vârf cucerit ap?rea altul. Era atât de pl?cut s? o v?d cum merge în fa?a mea. Copacii parc? se înverzeau în jurul trupului ei. Priveam, ?i privea, ?i p?rea o mic? minune.
Poteca trecea peste pârâia?e u?or de trecut. Muntele începuse s? oboseasc? ?i s? transpire o cea?? în jurul nostru. Poteca p?rea s? dispar? din fa?a noastr?. Urm?ream în continuare acel trup mic ?i ambi?ios al lui Mia. Îl g?seam atât de atr?g?tor ?i în cele mai nepotrivite momente. O urmam f?r? ezitare. Începusem s? transpir, dar ?i eu aveam acea voin?? de fier s? merg cu ea peste tot, chiar ?i în întuneric. Norii au început s? se adune. O ploaie de munte nu ne prindea bine deloc în acei mun?i, în acele locuri. P?durea p?rea din ce în ce mai întunecat?. Nu mai p?trundea nici un pic de lumina printre frunzele copacilor. Mia era singurul lucru care îl puteam vedea. A început s? bat? un vânt puternic. Auzisem c? în p?r?ile astea apar femei frumoase care plutesc ?i r?pesc sufletul b?rba?ilor care se aventureaz? pe munte. Erau pove?ti vechi b?trâne?ti. Cine mai credea în a?a ceva? Se spunea c? b?rbatul odat? prins în mrejele unei astfel de femeie magic? î?i pierde sufletul ?i min?ile, ?i dac? supravie?uie?te momentului r?mâne cu un zâmbet real pe fa?? ?i înnebune?te de pl?cerea oferit? de visele pe care le tr?ie?te doar în mintea lui.
Poteca deja disp?ruse de tot. M? uitam la Mia, dar nu schi?a nici un fel de ezitare. Mergea înainte frumos, mi?cându-?i fesele din ce în ce mai atr?g?tor. M? sim?eam excitat f?r? s? vreau. Nu mai sim?eam pic de oboseal?. Trupul era complet anesteziat. Tr?geam aer în piept ?i parc? era din ce în ce mai mult oxigen. Am ridicat privirea de la picioare ?i am v?zut pe Mia cum încetine?te un pic. Mi se p?rea c? se întunecase totul, ca ?i cum noaptea sosise. În fa?a noastr? cea?a începuse s? se albeasc? ?i s? se lumineze. Priveam uimit cu Mia continua drumul. În fa?a noastr? cea?a era luminat?, de parc? ni?te faruri str?luceau prin ea. Mia continua s? urce f?r? ezitare. Am început s? o strig: “Stai Mia, este ceva în fa??!“. La început p?rea c? nu m? aude, apoi s-a oprit brusc. Se auzeau sunete ciudate ?i fioroase. Am f?cut câ?iva pa?i s? o iau în bra?e. S-a întors brusc, dar chipul ei nu mai era al ei. Era alb? ?i extraordinar de frumoas?. Am sim?it cum zbor, dar nu trupul meu, ci sufletul. Mia îi înfipsese ochii în ochii mei ?i m? sim?eam atât de fericit. Un zâmbet nebun mi-a ap?rut pe fa??. M? gândeam doar: “Mia,ce mi-ai f?cut?”. Era atât de frumoas? acum încât nu mai îmi p?sa. Îmi pierdeam min?ile în frumuse?ea ei. Râdeam ca un nebun. Zâmbeam îmb?tat de fericire. Mia mi-a furat sufletul ?i l-a dus în mun?i. Eu stau legat aici în patul ultimelor mele zile.

Stoica Nicolae Ciprian (Invio Nevis) | Scriitori Români

motto: Creeaza imposibilul

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro