proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

De când înc? se ?inea minte, Catia se ?tia de cuminte, harnic?, ascult?toare... nu f?r? ghidu?ii ?i secrete ale ei, ca tot copil? cu sim?uri ?i aptitudini s?n?toase. Cre?tea fata în condi?ii de îndestulare ?i alinare. La ?apte ani a pornit la ?coal?... Cu doi ani de carte româneasc? ?tia bine s? citeasc?, amintiri din copil?rie s? povesteasc?... Desena, cânta, broda... foarte caligrafic scria, din note bune nu mai ie?ea. Când mam?-sa M?randa o vedea st?ruitoare la masa de lec?ii, întreaga s?pt?mân? o visa înv???toare. La s?rb?tori, o l?uda la neamuri ?i cum?tre, o încuraja... Fetei asta-i pl?cea, numai c? tare se ru?ina, mai ales când sim?ea priviri a?intite asupra ei. Cum se îmbujora la fa??, de stingherit? ce era, repede g?sea ceva s? scoat? din cas? sau s? aduc? de afar?. Pân? se întorcea ea cu fa?a limpezit?, nevestele înviorate de hinu ro?u (care sare ca cuco?u), se apucau de fredonat melodii de tinere?e. Captivat?, fata î?i f?cea loc lâng? mam?-sa, o cuprindea de gât, o s?ruta, apoi, lipindu-i-se cu obrazul de um?r, intra ?i ea în tonul cântului. ” Dorul de mam?” trecea în ”p?dure verde p?dure, trandafir de la Moldova, c?ru?a cu cai”, ?i tot a?a... pân? osteneau femeile ?i se împr??tiau pe la case. Veseliile în acei ani nu erau tare potrivite. Mergea r?zboiul.


La venirea ru?ilor, Catea s-a dus din nou la ?coal?. A trebuit s? o ia ca de la început. S-a schimbat alfabetul, c?r?i nu erau... dar cine se str?duia, cuno?tin?e aduna. Nevoia mare a venit odat? cu foametea, când înv???tura nu mai ticnea. ?coala a fost închis?. Cu foamea au n?p?dit ?i bolile.
Tiful, ce în iarna lui 47 invadase satul, p?trunse ?i în casa lui Neculai. Primul atacat de boal? a fost el, apoi M?randa. R?mas? mai mare în cas?, Catea i-a îngrijit cum a putut, pân? i-a v?zut pe picioare. Apoi s-a îmboln?vit ea. O cea?? deas? i-a acoperit vederea... P?rin?ii îi mureau de mil?...
Dup? o vreme de amor?ire, fata a dat semne de via??. Aiurea în convulsii, cu gesturi neîn?elese... Apoi ?i-a revenit, negura de pe ochi i-a disp?rut... Primul lucru f?cut a fost s?-l strige pe Neculai.
– Teteie, vin? oleac? la mine. – Vin, fata tatii, cum s? nu vin, acu vin, la fuga... Spune, fata tatii, ?i-?i dore?ti inima. Teteia-?i adu?i tot ?i vrei tu, numa s?-?i hie de leac, fata tatii, fata tatii... – repeta el într-una, f?r? s?-?i g?seasc? loc în cas?, de bucurie c? o vedea sc?pat? din gura mor?ii. – Vreu ap? di la ci?mea... di la gr?dina noastr?. – Adu?i teteia ap?, adu?i di undi vrei tu, fata tatii. Chiar acu m? pornesc. P?n în sar?-s înapoi. M?rand?, n-o l?sa pi C?ti?oara sînguric?! Amân? toat? treab?luiala ?i stai cu dânsa p?n vin eu! M-ai în?eles?

– Te-am în?eles, numa puni cojocu pi tine. Afar?-i iarn?. Ia ?i toporu, s? nu dai di lupchi fl?mânzi.
– Am s? le dau eu lor mâncare, mama lor di lighioane!.. Apa de izvor fetei i-a fost de leac, într-o s?pt?mân? a prins la putere. În convingerea ei de copil?, anume ci?meaua de sub vârful dealului – de ea adorat? pe când tat?-s?u o ducea-n c?ru?a la gr?din?rie – a ridicat-o din pat, ?? ias? afar?, cu ochii limpezi?i s? vad? lumina soarelui...


Familia a învins tiful, dar nu ?i primejdia anului. În prim?var? strânsoarea foametei s-a f?cut înc? mai sim?it?. Neculai t?ia în oi, ajunse ?i la vitele mari, dar ?âra de grâu r?mas? pe fundul sacului îl însp?imânta. De pâine omul avea nevoie mai mult ca de orice. Salvarea toat? era în roada nou?, dar pân? la ea trebuia de ajuns. Câmpurile înverzite de grâne insuflau r?bdare, umilin?? ?i ultim? speran??.
La început de var?, lumea se n?pusti asupra dealurilor. O traist? de spice, înc? în lapte, fierte în ciaun cu o mân? de oase, d?dea putere ?i curaj, o zi întreag? fiind în stare s? ?in? cu suflet o cas? de oameni. Dup? spusele b?trânilor r?ma?i cu zile, seceri?ul acelei veri aduse roada cea mai a?teptat? în ultima sut? de ani. Grânele adunate au izgonit foametea din satul r?rit, cu l?ca?uri pustii... Familia a suprave?uit, învingând calamni???ile cauzate de secet?, r?zboi ?i regimuri în putere. A suprave?uit ?i Catea, dar la ?coala ei drag? nu s-a mai întors.
Dup? suferin?ele trase în anul foamei, oamenii au intrat în spaim?. Frica de moarte îi obliga s? strâng? orice f?râmitur?, s? fac? ascunzi?uri cu posmagi... Nici oasele din mâncare nu se mai aruncau la câini: se s?rau, se uscau, se înveleau în hârtie groas? ?i se p?strau. Dar salvarea nu era în suhari*, ci în formarea colhozurilor, conform noilor directive.
Ca orice gospodar, Neculai Mocanu nu avea nevoie de colhoz. M?randa îns?, altfel vedea lucrurile. ?tiindu-?i b?rbatul de mândru ?i înd?r?tnic în obâr?ia lui, l-a luat cu încetul. Dup? nop?i vorbite cu r?bdare, ajunser? la concluzia c? se merita de acceptat noua orânduial?, m?car prin simplul fapt c? ”Via?a e mai scump? ca orice alt? scumpete”. Anume conceptul dat l-a pref?cut pe Neculai în unul din ini?iatorii gospod?riei colective, la inaugurarea c?reia el se eviden?ia între primii înscris în list?, fiind ales ?i brigadir în propria-i gr?din?rie.

Oamenii în sat, trecu?i prin nevoile foametei, ne?tiind de care bunuri a?teptau din partea colhozului, î?i înscriau la lucru ?i copii, s? creasc? num?rul de trudozile. Anume de zilele lucrate depindea distribuirea viitoarelor roade. Neculai a procedat la fel. Loghin îi murise la front, Olimbi?a (fata mai mare) se m?ritase, Manole era plecat în Ucraina la ???*. Fetele mai mici, n?scute dup? America, erau prea fragede la munca pe deal. R?mânea doar Catea.

Fata a lucrat cu st?ruin?? prim?vara ?i toat? vara, cu n?dejdea ca toamna s? porneasc? iar la ?coal?. De câte ori pomenea de înv???tur?, tat?-s?u ascundea ochii, tu?ea, se înro?ea la fa?? ?i pleca înd?r?t. B?nuiala se adeveri. Fata nu ajunse la ?coal? în anul cela, nici în urm?torul. Abia dup? dou? roade de colhoz, v?zut cu podul plin de grâu ?i co?erul de popu?oi, Neculai i-a dat voie, dar întârziase. În realitate, cunoa?terea era binevenit? ?i atunci, îns? ea n-a consim?it faptul. Orgoliul moc?nesc nu-i mai permitea s? mearg? la ?coal? cu doi ani r?mas? în urm? de clasa ei...
A?a ?i n- a mai f?cut Catea cei ?apte ani de carte la cerin?a timpului. A r?mas cu cele patru clase neterminate, din care –dou? la români ?i dou? la ru?i, ce era prea pu?in ca s?-?i poat? împlini visurile insuflate de mam?-sa Maranda.



Catia muncea, cre?tea, se f?cea mare, dar la b?ie?i nu prea se uita, era devreme. ?i apoi, tat-so Neculai î?i ?inea odorurile din strâns, mai ales când era vorba de conduita între femeie ?i b?rbat. Da, era devreme, ?i educa?ia din cas? era potrivit?, dar asta nu însemna c? adolescenta trebuia s? ?in? ochii închi?i. La ?ez?tori, s?rb?tori ?i la nun?i în sat, mai atr?gea ?i ea aten?ie la vreun fl?c?u mai frumu?el, mai îmbr?c??el... Ce-i frumos, ?i lui Dumnezeu îi place, iar privirea ?i gândul nu sânt de judecat nici cu martori, nici f?r? ei. Exact a?a cuvinte auzise ea de la mam?-sa M?randa, cînd Neculai nu era acas?.

Din punctu-i de vedere conceptual, Catea demult avea în minte prototip de b?rbat care ar fi interesat-o, la timpul cuvenit. Modelul ei ideal includea tr?s?turile tatii, a r?posatului frate Loghin, ?i a fratelui Manole, care-i era mai drag ca oricare fl?c?u de pe lume. B?rba?ii ei erau buni la suflet, cumin?i, aten?i cu nevestele lor: le ajutau în gospod?rie, n?scoceau ?mecherii ca s? le u?ureze lucrul, mereu le alintau cu broboade, basmale, m?rgele, inele... Când ie?eau în sat, era de o pl?cere s? te ui?i la ei: aranja?i, cu îmbr?c?mintea pus? la punct, înc?l??mintea lustruit?, prieteno?i, veseli, deschi?i. Vorba le era vorb?, cuvântul - cuvânt, gluma - glum?, nu suduiau, nu se sf?deau, nu se îmb?tau, nu se b?teau, ariolu-ri?ca nu jucau...

Oricare cavaler observat de v?zul ei, neap?rat era pus al?turi de model. Dac? nu sem?na cu acel model m?car trei sferturi, tot atunci era ?i uitat. A?a s-a întâmplat ?i cu Andrei a lui Grigori?? la jocul acela, când prima dat? fu v?zut ca fl?c?u. La chip ?i trup nu ar?ta r?u, avea ceva atr?g?tor. În schimb, fa?a c?tr?nit? îl f?cea posac, greoi, poate ?i r?u, nemaivorbind de felul cum se îmbr?ca, ?i mai ales cum se purta... De atunci, nu s-a mai uitat la el. Când se întâlneau fa?? în fa?? din întâmplare, pe deal sau în sat, el îi c?uta ochii cu îndr?zneal?, ea întorcea capul, s?-l piard? din vedere. Nu-l respingea, doar evita s?-i acorde aten?ie.
Atitudinea aleas? a durat.
Caterina a mai crescut, s-a împlinit la corp, s-a f?cut membr? adult? a p?r?ii feminine. Ca în?l?ime, se apropia de talia mijlocie. Natura întruchipa în persoana ei tr?s?turile mai importante ale p?rin?ilor, cu evident? înclina?ie spre a maic?-sei M?randa. De la dânsa-i provenea p?rul des, negru, smolit, sprâncenele negre conturate, ochii c?prui, fa?a neted? corect?, doar ni?el alungit? de obrajii ovala?i în favoarea frumuse?ii n juste feminine, rumeni?i într-un amestec fin de roz cu maron deschis. Nasul îl avea cârn moc?nesc, sub?iat la n?ri ?i în sus. Buzele-i proeminente, în just? m?sur? propor?ionate restului fe?ei, îi ascundeau din?ii albi sclipitori, unu ca unu calibra?i.

Andrei, nici el nu era urât, nici holtei b?trân, s? nu fie luat în seam? de ochii fetelor de m?ritat. La dou?zeci ?i trei de ani se ar?ta de statut? mare, lat în spete, curajos... Purta capul dezgolit, p?rul tuns milit?re?te, cu freza neagr? ?i deas? dat? pu?in în dreapta, ascunzând parte din fruntea-i înalt?. Deasupra ochilor întuneca?i se eviden?iau sprâncenele alungite din r?d?cina nasului pân?-n tâmple. Nasul lung, c?rnos, reliefat cu creast? la mijloc,pome?ii severi; gura strict închis?, barba lat? înainte avansat? – în profil ?i ”en face”, de jos în sus ?i de sus în jos – cât ?i dura-i privire plin? de r?spundere, insuflau încredere, credin?? în putere ?i spirit b?rb?tesc. Mai în scurt, Andrei era Andrei, chiar dac? nu le avea cu p?l?riu?ele, c?m??ile cu floricele, batistele cu horbo?ele... Da, adev?rat era c? la jioc nu se d?dea urnit. Rar, când se amesteca în hor?, ?i atunci împins de h?r?agu vinului, de alfel, în via?? nu l-ar mai fi v?zut cineva trop?ind ca ursul, încle?tat de bra?e din amândou? p?r?ile. Poate de-atâta ?i o întindea el cu fl?c?itu, f?r? logodnic?. M?m?i-sa îl mai îndruma s? atrag? aten?ia la Maria de peste râp? – fat? vrednic?, una la p?rin?i, cu zestre bun?, frumoas? cas? doldora de lâni în ?oale ?i covoare; cufere, sertare ?i dulapuri din lemn tare... Toamnele, îl trimitea la p?rin?ii Mariei, s? le are gr?dina cu tractorul, s? ajute la ridicat, la c?rat... El se ducea, f?cea tot ce trebuia, st?tea ?i la mas?, ?i dou? pahare de vin închina, ?i la fata de m?ritat se uita, dar nu cu ochii care o vedeau pe Catea.
La un început de var?, într-o sear?, Andrei trecea pe ?leah. La o fântân?, s-a oprit s? bea ap?. A scos o g?leat? plin? ?i a b?ut pe s?turate. Când s? r?stoarne apa r?mas? în ulucul de cai, d?du cu ochii de Catea, cu dou? c?ld?ri la bra?. ”Buna sara”, zise ea, în ton prea oficial. El, f?r? a-i r?spunde, slobozi g?leata goal? în fântân?, apoi, învârtind f?r? grab? roata bud?iului, o scoase plin?. – Pune c?ld?ru?îli jios, s? le umplu, zise el în semn de curtezie dezinteresat?. – Îs c?ld?ri ca lumea, nu cum le vezi tu, rup din umeri... – ripost? Catea în serios, aranjând vasele pe p?mânt, f?r? a dovedi s? le ridice. El le în?f?c? de tor?i, coborî sc?rile de la fântâna ... – Mai departe le duc eu, protest? ea sfiit?, a?inându-i repede calea.
– Nu ti temi, nu ?i le fur. Am vurut s? le aprochii oleac? di poart?.
– Mul??m?sc, da nu mai trebui. – Ei hai, du-le tu, dac? crezi c? a?a-i mai ghini. M? duc ?i eu acas?. M? a?teapt? un copac cu ?ire?i... Toat? zîua m-am gîndit numa la dînsu.
– Da a noastre s-o trecut... Cari o mai r?mas, li mînînc? vr?ghiile.
– A noastre acu-s coapte-coapte... Vrei s? le gu?ti? – Cui nu i-ar pla?e... mai ales c? anu ista-s pu?ine? – Acu?-?i aduc, pi?ti jiuma di ?ias îs ai?i. – Nu-u-u!.. Azi nu! – Da cînd, mâini? – Ni?i mâini... sâmb?t? sara. la fântâna de pe hudi??. – Sara-i lung?... Pi la ?i oar?? – Cam ca pi-acu. – A?a divremi? – Numa ho?ii m?nânc? ?ire?i pi întuneric.
Sâmb?t? Andrei s-a rupt mai devreme de la lucru. Acas? s-a sc?ldat, s-a ras, s-a piept?nat, a pus pe el c?ma?? c?lcat?, pantalon curat... s-a g?tit cum socotea c? ar?ta mai bine, f?r? s? vad? oglinda. ?i-a amintit de cire?e doar când trecuse râpa. S-a întors înapoi, altfel întâlnirea pierdea puncte. S-a dus direct la copacul cu pricina, a umplut buzunarele, a luat ?i în pumni. Afar? se întuneca. La fântân? nu era suflare. Cavalerul a întârziat – de ce se temuse, de aia nu sc?pase. Ce era s? fac?? – S-a rezemat cu spinarea în gardul de al?turi. A stat el câteva minute, a mâncat cire?ele din pumni ?i hai s? plece. Când s? ias? la drum, o z?ri pe Catea cu o c?ld?ru?? în mân?.

– Asta-i sar? la tine, Andrii? – Ai mai fost o dat?? – P?i da, am umplut toate c?ld?rile cu ap? din cas?, asta-i ultima r?mas? goal? – r?spunse domni
?oara f?r? mare sup?rare, c? de fapt nici nu era adev?rat. O spuse mai mult s? controleze dac? fl?c?ul avea sim?ul glumei. El nu râse, nici nu oft?, poate ?i zâmbi cu zgârcenie... Da cine-l vedea, în bezn? aia gr?bit?? Convorbirea, la care ea pretindea, nu s-a realuzat. Ea spunea, povestea... el numai asculta. Odat? ajuns rândul s? r?spund? ?i el cu ceva, de la lini?te în jurul fântânii se f?cu înc? mai întuneric. În momentul cela nu ?tia ce s? zic?. Da ce cuvinte preg?tise el, repetându-le zile la rând, s? nu le uite... Cavalerul, cât de tare era el la b?taie ?i tractoare, s-a tupilat. Ne?tiind ce s? fac? mai departe, din întâmplare a dat cu mâna de un buzunar. Situa?ia au salvat-o cire?ele, uitate de ambele p?r?i. Andrei a prins a le înfuleca aproape întregi, cu tot cu sâmburi.
– Da ?i-s di buni... – tot repeta el, cu gura plin?. – Aestea-s tufoasî, dintr-un copac mari din fundu gr?dinii. Avem ? doi mai târzii, în istlalt cap?t. Când sî negresc, sî fac dulci c? ni?i z?har nu trebuie. Avem ?î amari, doi copa?i di jemini, tot în fundu gr?dinii. S? vezi numa, ?i dulcia?? ?erbi m?m?ia...
Bucuros c? i se întoarse darul vorbirii, a tot povestit el de copacii lui, pân? a golit buzunarele. Când r?mase cu doi cercei în palm?... –Asta se cheam? c? m-ai servit cu ?ire?e... – M-am luat cu vorba... ea-le care o r?mas, macar di gustari.
– Mul??m?sc, azi di-acu nu. Termin?-le tu, odat? ?i li-ai în?eput. – Da tu?.. Hai c? m? duc r?pidi dup? altili.
– De mine n-ai grij?, mai ave?i o gr?maza copa?i. M?m?i-ta îi tari darnic? ?i bun? la suflet. Am s? trec într-o zî pe la dânsa, poate m-ar l?sa s? culeg o c?ldare, de-a?elea negri, m??cati,
din fundu gr?dinii...
Cu acele sfid?toare cuvinte randevuul a luat sfâr?it. Domni?oara f?cu stânga împrejur ?i porni în sus pe hudi??, cu de?ertul, s? umple c?ldarea la fântâna din ?leah. Cavalerul o lu? la vale, spre râp?, fluierând u?urel un cântec neîn?eles nici de el.

Sigur? c? fl?c?ul nu se potrivea nici pe departe cerin?elor, Catea a hot?rât s?-l dea uit?rii. Îdeea I s-a p?rut nespus de bun?, numai c? l-a visat noaptea. Se f?cea el lâng? poart? la tat-so Neculai, îmbr?cat de fal?, suit pe faeton tras de cai albi, cu lad? mare învârfonat? de cire?e negre, m??cate... Ea se vedea g?tit? într-o rochie lung? de satin, înc?l?at? în pantofi cu tocuri sub?iri... Ea numai trecea poarta, când el slobozi h??urile, s?ri de pe capr?, se n?pusti la dânsa, o lu? (parc? grijuliu) în bra?e, o apropie de faeton ?i... o arunc? drept pe bancheta din spate, pe nea?teptate, f?r? macar s? o s?rute, f?r? s?-i spun? un cuvin?el. Apoi s?ri pe capr?, puse mâna pe h??uri ?i porni careta în goana cailor. Ea, parc? zbura, nici macar nu în?elegea încotro ?ineau calea arm?sarii: c? spre L?rgana, c? invers...
– Ei cum po?i s? ai atrac?ie di omu ista, dac? el ?i-n ghis îi nes?buit? Oare chiar nu-?i d? sama c? un b?rbat nu s? poati purta a?a cu o fimeie? Cum poati el s-o azvârl? a?a, nitam-nisam, ca pi un sac di popu?oi, mai ales cu a?a rochie pus? pi dânsa... – tot blujdea Catea aievea, înc? netrezit? c?utând r?spuns la suta de întreb?ri.


Pân? la urm?, nefiind în stare s? lege visul cu realitatea, fata s-a adresat la mam?-sa. I-a povestit cu am?nunte epizodul cu faetonul, exact cum se întâmplase în somn, schimbând numai înf??i?area vizitiului, prezentându-l ca fl?c?u necunoscut. M?randa nu era mare clarv?z?toare, dar ?tia a desface cazuri similare.

– Precis c? nu-l cuno?ti pe b?rbatu care te-o luat în bra?e? – î?i întreb? ea înc? o dat? fata, uitându-i-se drept în ochi.
– Nu, mam?. O fost în ghis când prima dat? l-am v?zut. – S?m?na cu ?ineva din sat, care s?-?i plac?, poate la care te gânde?ti sau te-ai gândit, sau ?i-o pl?cut mai înainte? Spune drept, altfel m? încâlcesc.
Ro?ind iar obrajii, Catea privi cu sfial? surorile mai mici, care taman atunci m?turau casa.
– Tudor?, ?i tu N?tali, i-a mai ie?i?i pi-afar?, fa?i?i cur???nie în ograd?, c? aici am f?cut eu azi diminea??. – Fetele cârnir? din nas, dar cuvântul mamei era sfânt. R?mas? cu M?randa, Catea dest?inui istoria cire?elor. – Asta schimb? cartina*, fat? drag? – zise mam?-sa, mai mult îngrijorat? decât curioas?. – Însamn? c? tot Andrii era ?i cu faetonu. A?a-i?
– A?a-i mam?, da s? nu crezi c? ńi-i drag. – Da? Atunci, din ?i cauz? te-ai întîlnit cu dînsu? l-ai ?i ghisat...Tu pi mini nu m? lua cu m?gulele. Spune drept, î?i pla?i di b?ietu lu Gligori??? – Drept s?-?i spun, la înf??i?ari m? atrage, oleac?... da-i c?tr?nit, nu ?tie s? vorghiasc?, nu s? îmbrac?... îi ?i zgîr?it.

– Da. Îi ar?tos, b?rb?tos, sam?n? tare cu bunel-so Andrii, da nu-i a?a de vesel ?i vorb?re?. La apuc?turi adu?i mai mult cu tat-so – t?cut, lacom di lucru... Da di zgîr?it – lucru în?eles... A?a ii neamu din partea m?m?i- sa. Eu pe Licheru?a o ?tiu de mititic?. Fereasc? sfântu s? împart? e cu ?ineva ?eva. ?i dac? asta s? înt?mpla – numa cu mare interes. Ei nu-s ca noi. Noi altfel tr?im... Tu cu fele?agurile lor n-ai s? te împ?ci ni?iodat?.
– Ei, mam?!.. Ai spus-o, parc? am di gând s? m? m?rit cu dînsu.
– Nu po?i ?ti ni?iodat? ?i ti a?teapt?, C?ti?oar?, r?mîie vorba între noi dou?. Fereasc? ?ial di Sus, s? ajung? a?a vorbe la urechile lu tat-to. ?tii c?, di când îi sf?dit cu Grigori??, nu sufer? o vorb? legat? di familia lui, d-apoi s? aud? macar o adiere de c?snicie cu b?iet a lui. – Da, asta s? cunoa?te la dânsu... Pi Andrii n-are ochi s?-l vad?. Pe deal ni?i mîncari nu i-ar da, dac? ar hi voia lui. – Iar te-am prins. Spui c? nu-?i placi, da-l j?le?ti cînd ?ineva-l osînde?ti, chiar dac? a?ial ?ineva ?i-i tat? drept. – Mam?!.. ?i di un animal ?i s? fa?i j?li, cînd îl vezi fl?mînd... Teteia nu are pentru ?i fa?i lucru ista. – De câte ori am încercat eu s? scot sup?rarea ditr-însu... Dijeaba. Sc?pare n-are nici el, nici Grigori??. Ni?i nu m? taie prin cap, cine ar hi în stare s? împace a?a oameni înd?r?tnici. Poate v-o nepoat?... Doamne m? iart? de prostia spus?. – Mam?!.. L?mure?te-m? cu ghisul, c? acu? intr? ?ineva...
– N-am cu ?i te bucura, draga mamii. Un b?rbat, poate hi chiar a?iala care te-o luat în bra?e, a s? te ea de nevast?, de obligat?. P?ze?te-te de b?rba?i, mai ales de a?iala, pe care l-ai v?zut în ghis. – Da m?tale, te-ai m?ritat din dragoste curat?? – Draga mamii, pe timpu tinere?ii noastre a?a cuvinte se folosau mai mult la ?ez?tori. Când venea ceasu de logodit, rar din p?rin?i care le întrebuin?a la în?elegere. În vorbe se auzea de covoare, cas?, p?mînturi, pluguri, boi, oi... Pe mine nu m-o întrebat nimeni dac? îmi era drag tat-to. M-au m?ritat cu dânsul, ?i cu asta s-a terninat fetitu. Noroc de mine, c? s-a nimerit om pl?cut, atent, cumsecade. L-am îndr?git, nu deodat?.
– ?i dac? te-ai fa?i acu fat? mare, ?i ai avea di ales, te-ai mai m?rita cu dânsu? – Asta întrebare-i jid?neasc?, ia ce-ai mai învârtit-o, fat? drag?! Poate l-a? hi ales pe tat-to, da poate nu... Când omu-i tân?r, gânde?te într-un fel. Cu anii se schimb? ?i el, ?i mintea ii alta. Acu, precis c? l-a? alege anume pe dânsu, ?i nu pe alt?ineva. – Te-am v?zit ?i mâhnit? din cauza lui, ?i nu odat?. – De multe ori am fost sup?rat? pe tat-to, pentru gre?elile lui f?cute din înc?p??ânarea de la n?scare. De fiecare dat? l-am iertat. ?i acu-s gata s?-i iert n?ravu. Are multe însu?iri bune, în stare s? adevereasc? oricare scuz?. Eu îs mul?umit? de via?a tr?it? cu dânsu. M? rog la Domnul s? ave?i ?i voi norocu s? da?i de a?a b?rba?i.
– A?a bun cum este, pe mine m-o rupt di la ?coal?... – Nu cumva înc? di atunci mai ?ii mânie pe dânsu? – Nu, am în?eles c? altfel nu se putea. Câte odat? m? apuc? ciuda, din cauza c? nu m-o impus s? termin înv???tura mai târziu. Dac? era el atunci mai aspru cu mine, m? îndrepta cu sila pi drumu ?colii. Tr?geam ru?ine o s?pt?mân?-dou?, da p?n la urm? tot venea mintea la cap. Poate terminam ?coala, înv??am mai departe la Cahul, la Chi?in?u... Poate altfel s? a?ternea via?a, poate nu mai tr?geam sapa di coad? pi dealuri di colhoz... Acu, dac?-s fat? mari, tre s? m? ?i m?rit, n-a s? a?tept s? m? râd? satu ca pi o b?ban? ...
– Hai, nu ti osândi, C?ti?oar?. Nu tat-to, eu am fost jinovat?. Eu trebuia s? stau de vorb? cu tine, s? te înduplec s? merji iar la ?coal?. Iart?-m?. L-am j?lit mai mult pe dânsu decât pe tine. Era a?a de sl?ghit ?i bolnav dup? foamete, ?i cu r?nili, cu schija r?mas? într-însu de la r?zboi... M-am speriat, m? temeam s? nu-l perdem. Da, podu s-o umplut cu grâu, da el nu s-o mai ref?cut. Tare greu îi venea s? lucreze la p?mînt. Ziua oamenii îl vedeau râzând, glumind... numa eu ?tiu cum se chinuia nop?ile în dureri. Acu s-o mai rotunjit o leac? la trup, o prins la ro?a?? pe obraji, da suferin?ele nu-l las?. Nu-i vine u?or s? alerge dealurile. ?i s?tenii în colhoz s-o f?cut r?i. Vor multe, da la lucru nu s? arunc?. S? cer împin?i din urm?, controla?i la fiecare pas... mai ?i fur?. Oamenii se uit? cu ?iud? la dânsu, c?-i brigadir, da nu ?tiu cât? r?spundere are el. – Ti în?eleg, mam?. Nu ?in r?utate în inim? ni?i pi m?tali, ni?i asupra lu teteia. Di-acu, eu ca eu, poati macar surorili a s? sc?pi di deal. – Fetele se ?in de ?coal?, înva?? bine. Tudora cam des se uit? pe drumu ?leahului, ?i Natalia – dup? dânsa. Mâine-poimâne zboar? amâdou?.
– De-a? avea eu a?a putin??... – Di ?i crezi c? n-o ai? – Nu, mam?. Nu pot. Nu pot s? v? las sînguri la b?trâne?e. ?ineva trebuie s? r?mâie mai aproapi di voi. – Poati s? întoar?i Manole, numa c? el îi b?rbat. Nu vrei s? p?r?se?ti satu... ?i dac? ti ceri în c?s?torie un fl?c?u cari s?-?i plac?, din oameni cumsecade, bun?oar? din L?rgana, di la Lingura, di la Cania... ?i-ai fa?i?
– Numa dac? vine s? fac? ai?i cas?, altfel nu. – Ehe-e-e, m?riti?u-i treab? tari delicat?. Rar b?rbat care s? potrive?te la voin?a femeii. A?a chiar c? po?i s? îmb?trâne?ti fat? mare. B?rbatului îi place s? comande, s? hie ascultat, luat în sam?, s? hie v?zut de?tept, mare, tare... A?a vroia ?i tat-to. ?i acu vrea tot a?a.
– Da m?tale ?i-ai f?cut, cu ?i l-ai luat, di-?i mai într?-n voie?
– Am ?tiut s?-l ascult, s?-i ?in contu, s?-l laud pentru lucru f?cut di d?nsu, s?-i dau sfat bun când avea nevoie... A?a o îndrumez pe Olimbi?a s? fac?, tot a?a am s? te sf?tui ?i pe tine... – Da alte femei nu s? compoart? ca m?tale. – Ce cî?tig? ele? - Bucluc, n?duh ?i dureri de tâmple... de nici gospod?rirea nu li mai ticne?te. Asta, în caz de nu se nimere?te unu cu mâinile verzi... Care nu-?i pot st?pâni gura, umbl? s?racele f?r? din?i, cu ochii vine?i... Doamne!.. Bodaproste, c? am parte de b?rbat demn, care nu-i în stare s? rîdice mâna asupra fimeii.

– Da ni?i m?tale nu l-ai stârnit... nu l-ai adus la a?a ?eva.
– Drept spui. Cât de cuminte ?i în?eleg?tor n-ar hi omul – tocat, m?cinat ?i zâd?rât într-una – odat? ?i odat? tot sare din cump?nu lui. Pentru familie e bine ca b?rbatu cu femeia nu numai s? se plac?, s? se potriveasc? la trup ?i înf??i?are, da ?i cu firea, mintea, gusturile... dorin?ele care le au. Numai a?a se dobânde?te o c?snicie adev?rat?. Atunci ?i omul râvne?te, ?i lucru-i spore?te, ?i avu?ia mai mult îi prie?te, mai tare o pre?uie?te. O familie s?n?toas? nu are nevoie de gospod?rie boiereasc?. Cât de frumo?i n-ar hi p?re?ii la o cas? mare ?i bogat?, dac? nu-s înc?lzi?i de suflete omene?ti, tot reci r?mân. Dejeaba slujile fac iernile focu-n sobe, ?in deschise obloanele în luna mai... Iaca a?a-i, C?ti?oar?. Am în?eput cu un ghis di fat? mare, da uite c? am ajiuns s? mai vorghim ?i de altele.
– De multe ori ai stat cu mine la sfaturi, ai spus multe cuvinte de folos, da ca acu ni?i odat?.
– E?ti di-acu mare, C?ti?oar?, ni?i visurile nu ?i-s di alt? dat?... Da unde s? hie fetele noastre, c? nu le aud diloc. Oare tot mai m?tur? ograda? Sau poate stau sub fereastr? ?i ascult?? I-a s? v?d. – Nu dovedi M?randa s? vad? geamul, c? se auzi u?a de-afar?.
– Mama voastr? di feti, asculta?i secreti la u??... sau n-am eu dreptati? – strig? Neculai din tind?, mai mult pentru M?randa, s?-i pun? repede mâncare pe mas?. – Da voi ?i ave?i di împ?r?it în dou?, di nu li atraje?i aten?ia ?i la copchilili estea, di parc? n-ar hi di la cas??
– Avem vorbele noastre fimeie?ti. – Da di cînd fetele estlalte s-o prif?cut în b?ie?i? Nu-s tot parte fimeiasc? ?i ele? Nu-i frumos s? steie amîndou? cu urechili în clan?a u?ii.
– Ru?ine s? le hie c? le-a venit în cap s? asculte pe-ascuns...
– Da-a-a! Chiar c? ai dreptate M?rand?. O crescut C?ti?oara noastr?. Parc? mai an alerga pin cas?, cu ciubo?eli ro?ii... Te pomine?ti c? mîine-poimîine se m?rit?, da eu di asta ni?i nu m? trivoj?sc... – Cresc ele toate, da noi îmb?trînim. Poate de-atâta ?i le vedem copchile, s? nu recunoa?tem c? anii ne apas? din urm?.
– De-ar hi numa din urm?.., ne apas? ?i din laturi, ?i de sus, ?i din fa??, ?i din?untru... ne apas? din toate p?r?ile, M?r?ndi?? drag?.

– A?a este, da n-avem dreptu la scârb?. Via?a are sfîr?it, tot a?a cum are ?i început, da omu cât de mult n-ar tr?i, tot ar mai vrea. N-am v?zut macar unu de optz??i di ani s?-?i doreasc? moartea.
– Poate se mai scap? careva, mai mult din durerî, osînd?... Ni?i zacoanele nu scriu c? omu trebuie s? moar?. Închipui?i-v? ?i s-ar fa?i pi lumea asta, dac? omu ar tr?i m?car v-o trii suti di ani, bun?oar? ca ?ioara. Corbu s? vede numa dup? plisc c?-i b?trîn, ?i o leac? dup? peni, c? nu-i mai lu?esc ca-n tinere??. Da omu? – Toati drumurili numa babe cloan?e-cotoroan?e, vr?jitori, zgrip?uroi cu coas?, col?ii ie?i?i o ?chioap?...
– Tare-?i mai plac pove?tile, di cînd te ?in minte. Poate n-om mai ajunge la a?a stare. Domnu face legea, el ne-a purta ?i de grij?. Haide?i s? st?m la mas?, s? uit?m de videnii, s? nu le vis?m la noapte. – Da chiar c?... N?t?lic? drag?, ia d?-ti jios în chivni?? ?i ad? tatii un ulciora? cu hin, di ?ial roz, din balercu?a di la marjin?. Azi teteica a s? v? ?insteasc? pe toati ?i a s? v? povisteasc? o n?zbîtie a fratelui vostru.
– Las? c? m? duc eu dup? hin, tetei – r?sun? în tind? glas de b?rbat – fata n-a s? poat?, trebuie de s?ltat balerca. – În pragul u?ii st?tea Manole cu geamantan în mân? ?i toat? bucuria lumii pe fa?a. – Vorbim de lup, dar lupul este la u?? – recit? în strig?t mezina ?i se arunc? în bra?ele fratelui.


Venea Manole din Ucraina, de la Mariupol, unde înv??ase meseria de sudor ?i lucrase ani la o mare uzin? metalurgic?. S-a întors acas?. Colhozul avea nevoie de a?a specialist, tot el fiind mo?tenitorul familiei ?i a vechii gospod?rii. Era fl?c?u harnic, priceput, cump?tat ?i mult v?zut de fete frumoase. Avea ?i istoriile lui de copil?rie, la care nu odat? se întorceau în lipsa lui surorile ?i p?rin?ii. Anume în ziua ceia tat-so avea de gând s? le spun? fetelor un caz.
Înc? de mic, b?iatul se ar?ta dibaci ?i râvnitor : construia, d?râma, iar construia, strica, f?cea, desf?cea, me?terea... Nu st?tea o minut? locului, la gospod?rie tr?gea... De câte ori ducea cârlanii pe la Rotundu, acas? mereu venea cu ceva. Odat? a adus o bil? de plumb întreag?, f?r? zare de rugin?, scormonit? într-un cap?t de tran?ee. P??ea el mândru, ?uierând în tot ?leahul, cu trofeul ag??at de inel în cap?tul b??ului ciob?nesc în?l?at voinice?te pe um?r. Când l-a v?zut tat-so intrând pe poart? cu moartea asupra capului, a înlemnit, nu ?tia ce s? fac?, înc? ?i ograda plin? de copchile a lui ?i din mahal?... Pân? la urm?, veteranul s-a descurcat: a luat atent granata cu tot cu b??, tot atent a dus-o la cap?tul satului ?i a explodat-o. Apoi, întors acas?, a luat biciul din cui... Si a luat Manolic? o mam? de chelf?neal? bun?, s? nu mai care la cas? nevoi râmase de la r?zboi.


Dup? o serie de taifasuri s?vâr?ite în stricta companie a M?randei, Caterina s-a f?cut înc? mai serioas? ca pân? atunci. Înconjura pe departe oricare fl?c?u p?rut periculos demnit??ii de domni?oar?, de Andrei ferindu-se înc? mai tare. Asta a durat v?ru?a întreag? ?i o mare bucat? de toamn?. Abia când s-au pornit petrecerile în sat, a consim?it ea c?, aparte de ascult?toare slug? a colhozului, mai era ?i fat? mare. Într-o duminic? frumoas?, g?tit? chitit? înc?l?at? cu pantofi noi, prins? de bra?e într-un cârd de fete din m?hal?, cobora Caterina în jos pe ?leah, s? joace la o nunt?.

Pe la chindii, un noura? negriu, ca într-o glum? furi?at dinspre L?rgana, subit întunec? juma de sat. Dup? o scurt? rafal? de fulgere, asupra nun?ii se n?pusti o ploaie repezit?, cu stropi m??ca?i îndesit?... mai dihai ca-n mijlocu verii. Lumea, s-a dosit pe unde s-a nimerit. Împins? de aerul rece a ploii, Catea s-a tot strecurat printre nunta?i, pâna a dat de loc în casa mare.
Când a stat de curs apa de sus, tineretul a prins a-?i r?ri rândurile. Pân? a ie?i Catea de la dos, vecinele, pierdute din vedere în v?lm??ala ploii, dovedir? s? se împr??tie. Poate au a?teptat-o, poate au c?utat-o, nu mult, c? dup? ploaie se stârnise vânt friguros. Între timp se ?i înnoptase. Fata ?i-a luat inima-n din?i ?i a p?r?sit nunta, singuric?. Zgribulit?, cu pantofii ei noi nou?i cu tocuri la mod?, a luat marginea gardurilor, s? nu scape în draga-i înc?l??minte zoile din bulhace.
?leahul plutea în bezn?. Înaintând pe marginea lunecoas? a drumului, pe bâjbâite ag??indu-se ba de par, de scândur? de gard, creang?, sârm? nimerit? sub mân?, fata se apropia de cas?. Dintrodat?, se f?cu auzit zgomot de motor. ” Ajiut?-m? Doamne, s? ies odat? ?i din întune?imea asta... – se ruga ea în glas, deslu?ind cu ochii drumul luminat de farele ce se apropiau din spate. – Ti rog, Doamne! Poati-l îmbunezi pi omu ista s? mâie mai în?et, s? trec m?car col?u di la Lu??, c? acolo-i sc?parea”.
Tractorul trecu repede pe al?turi, se lipi de muchia drumului ?i se opri la doi pa?i. Cine mai b?tea drumurile în sfânta duminic?, dac? nu Andrii, care din cauza aratului nu mai ?tia cum mirosea o floare. – Suie-te cu mine, ti duc p?n acas? – strig? el de pe tractor.
– Dac? veneai mai înainte... di-acu... nu mai am nevoie. Ajiung sângur?, mult n-o r?mas. ?i tractoru ?i-i numa glod. – Vezi ?i tu, e?ti mare... da glodu sâ ?terji, dac? trebu
ie. Hai c? merg mai în?et, s? vezi drumu macar p?n la col?, c? de-acolo o iau la vale. – Asta da, c? a?a întune?imi n-am v?zut di când îs eu. Numa nu fug?ri tractoru dup? pasu t?u... – Bun, hai c? m? pornesc. Da nu ?i-i frig pi vântu ista?
– Dac? m? ?ii cu vorba, a s? înghe? cu totu. – Acu pornesc, da hai s?-?i dau o cufaic?... – Slinoas?, numa solearc?* di la tractoari... Nu vreu. – Îi nou?-nou??, ieri am cump?rat-o. – Ei hai... numa p?n la col?! Acolo opre?ti, s? ?i-o dau înapoi.
– Po?i s-o ei cu tine, o întor?i mâine, sau în alt? zi. – Da tu cu ?i r?mîi? – Mai am una, a s? m? serveasc? o zi-dou?. – Tot una s? opre?ti, s? ?i-o dau pe asta, în cas? n-am nevoie...
– Înc? ?i-i fric? di tat-to, a?a mare?.. – L?s?m vorba asta. ?tii tari ghini c? el îi sf?dit cu a t?u.
– Da ?i avem noi cu dîn?ii? – Multe... Hai d? cufaica ?i porne?te-te odat?. Când e?ti pre izghit, când greu di urnit... ?ini ti mai nimere?ti? Tractorul se porni, încet. La col? se opri. Drept în r?scruce lucea o b?ltoac? lat?. Catea se uita îngrijorat? înaintea ei, cu n?dejdea s? g?seasc? o trecere. Beleaua era c? b?ltoaca n-avea cap?t, ca înadins se întindea în b?taia farului, poate ?i mai. Tractoristul s-a dat jos, a luat-o în bra?e cu tot cu cufaic?, a intrat cu bocancii în b?ltoac? ?i a pornit spre casa ei. Fata nu s-a împotrivit, nu era cazul.
– Andrii, e sama. Eu îs gre, nu ti uita c?-s jioas?. Tre?i-m? numa drumu ?i las?-m? la marjin?. – De-ar ?i ?uhalii a?a di grei, m-a? jiuca toat? zîua numa cu dîn?ii. Las? c? ti mai duc o leac?, ?i-o mai r?mas... – Nu m? du chiar p?n la poart?. Las?-m? mai încoa?i, ti rog.
– Iar ?i-i fric? s? nu m? vad? tat-to... – Nu vreu bocluc în cas?, ?i-am mai spus o dat?. – ?i cît ai s-o ?ii a?a? – M? întreghi, parc? ?i-a? hi datoari cu ?eva. – Hai nu ti zburli, c? acu ti dau jios. – Chiar m? rog... – Hai, hai, nu m? zîd?rî, c? ti las, ti las ai?i, drept în zoaie.
– Nu-u! Scoati-m? la gard, s? nu intre ?ârfuial?-n pantofi, altfel degeaba mai târâit p?n ai?i. – Cum adica... numa pintru dîn?ii ai vinit la mini-n bra?e. –
Nu eu am vinit. Tu m-ai luat, ni?i nu m-ai întrebat. M-am gândit ?i eu la înc?l??minte, numa d?un?z? cump?rat? la Cahulu, scump?...
– Mai scump? ?i ca mini? – Asta nu pot s?-?i spun. Da s? nu crezi c? dac? ajiu?i o fat?, ai s? ti fa?i ca di aur. Sau poati ti ceri la l?udat?.. – Naro?no* nu m? ?er, dac-ai l?sa o leac? di la tini, n-ar strica.
– I-a ?i vorb?re? te-ai f?cut... Parc? ni?i nu e?ti tovar??u cu ?ire?ili. Sau ai b?ut azi? S? sâmte miros di hin di la tini. – Am trecut pe la b??a Nechita, o turnat omu dou? p?hari...
– Tari m-a? ńera eu s? hi fost numa dou?. Cred c? ?i patru plini ochi ar hi pu?ine s? te aprind? la vorb?. – Da ?ini e?ti tu, s? m? soco?i? Nu e?ti fimeia me, ni?i macar logodnica...
– Da chiar!.. ?i nici n-am nevoie. Ia ?i proast? am fost... Am putut s? eu tuflili* în mân? ?i s? trec drumu sînguric?... – ?i jâd?ucu?? e?ti tu... ca tini ni?i la Izdrail nu-s di g?sât. –
Hai c? am ajiuns. Coboar?-m? ai?i! Cavalerul ie?i la marginea drumului, l?s? domni?oara u?urel pe p?mînt, lu? fufaica ?i, alegîndu-se cu un „mul??m?sc” n?du?it, se întoarse la tractor.

Dup? petrecuta cazualitate, tinerii s-au mai v?zut nu o dat?. Se vedeau ?i noaptea, pe ascuns. Iarna se întâlneau rar, ?i atunci pe lumin?, mai mult pe drumuri. Andrei (?tiut lucru) nu era amator de jiocuri cu muzic?. A?a ?i nu i s-au mai dat c?lcâiele... Nu le avea el nici cu ?ez?torile. Nu se omora ca al?i fl?c?i dup? distrac?ii ob?te?ti controlate, de?i, se mai ar?ta câte-o dat? pe la usturoi* În toat? iarna, o singur? dat? a condus-o pe Catea aproape de cas?, pe un ger de cl?n??neau m?selele.
Nici la început de prim?var? nu s-au petrecut mari fapte. Tainicele vederi s-au înnnoit doar înainte de pa?te, când ?i urâta buruian? colb?it?, dar îmbobocit?, ?opotea ceva de dor.

Andrei – mare, tare, cu meserie ac?t?rii... – nu prea ?inea cont de ce se spunea în case de mocani ?i donalucani. Nici nu-?i b?tea capul de mare nunt? în ograd? la tat-so. El ?tia c? fata îi pl?cea, îl atr?gea... La urma urmei, o vrea, era b?rbat... dat de la natur? cu toate sim?urule cuvenite. Odat? i-a dat în cap s? o fure, s? o duc? la o biseric?, s? se cunune... În a?a caz, cum, cu ce-l mai încurca tat-so, m?m?i-sa, mo? Neculai cu M?randa lui? Era hot?rât s? o fac?, stabilise ?i anumit? zi... Dar... Odat? cu n?pada lucr?rilor de var? planul a fost amânat. Catea era parte feminin?. Ea dorea s? se vad? ?i s? fie v?zut? în rochie de mireas?, cu fata (voal), coroni??... cu mire în costum, c?ma?? alb? ?i leg?toare la gât, cu inele de cununie... – ca oricare domni?oar? tindea la o nunt? mare ?i frumoas?. Pentru toate acele dorin?e, ea trebuia neap?rat s? primeasc? binecuvântarea p?rinteasc?. Andrei nu-i era idealul, dar se demonstra b?rbat în tot v?zul fetelor de m?ritat, muncitor, nu urât... Avea ceva ce o atr?gea, ce lipsea la al?i fl?c?i din sat, chiar mai îmbr?ca?i, mai aranja?i... ?i neajunsurile nu-i erau a?a de grave, cum se auzeau. La întâlniri, nu-l l?sa prea aproape, nici nu-l prigonea. Prin asta se subîn?elegea c?-i pl?cea de el, într-un fel sau altul. Pe de alt? parte, în realitatea v?zut? de ea, acele întâlniri nu aveau viitor. În a?a caz, la ce serveau ele? S? fi fost la mijloc vreun joc femeiesc? Sau poate vroia s? fie în rând cu fetele mari, s? simt? ?i ea parte b?rb?teasc? al?turi? Dar, la urma urmelor, ce drept are o persoan? s? descurce i?ele de demult ale cuiva, când nu-i în stare s? ?i le descâlceasc? pe ale lui de azi? ?i totu?i, ce a fost mai departe? În timpul unei întâlniri, s-a petrecut ce odat? ?i odat? se înf?ptuie?te între un b?rbat ?i o femeie. Acum, nu mai conteaz? cum a decurs acel procediment biologic. În tot cazul, Catea, pierzând divinitatea, o hab? de vreme s-a sim?it tare sfiit?, poate ?i jignit?. Pe Andrei îl înconjura, nu voia deloc s? dea ochii cu el. Adev?rul era c? nici el nu se arunca s? o caute sâmbetele, poate dealurile-l încurcau...


A trecut o s?pt?mân?, dou?... M?randa, femeie priceput? la multe, a observat c? de la un timp C?ti?oara ei se tr?gea la acrituri de gr?din? – ea, care nu rupea din copac o zarz?r? necoapt?. Tot urm?rind-o, într-o sear?, drept dup? mâncare, o v?zut alergând în spatele casei. Ducându-se dup? ea, o prinse v?rsând. – ?i ai, fat? drag?, di la ?i ?i s-o f?cut a?a di r?u? Nu ?i-o priit mâncarea? Sau ai fl?mânzât pe deal ?i ai înghi?it lacom?
– Nu ?tiu care-i cauza, da o trecut. Duti-n cas?, acu? vin ?i eu.
M?randa a l?sat-o în pace, dar proasta presim?ire o ap?sa. Pe de alt? parte, o femeie cump?nit? ca ea nu avea dreptul s?-?i înjoseasc? fata cu întreb?ri în stare de a d?una buna încredere. În urm?toarea s?pt?mân?, fata s-a schimbat, mult. Umbla posomorât?, închis?... parc? o rodea ceva din?untru. Mai încerca ea s? schimbe o vorb?, o glum?, un zâmbet – prea pu?in, ca s? o abat? pe mam?-sa de la urâtele gânduri.
Într-o bun? zi, Maranda a luat fata la descusut, f?r? martori, cu aten?ie ?i mult suflet, cum ?tia numai ea. Bânuiala i s-a adeverit. Fiica-i era îns?rcinat?, ?i înc? de la cine – de la Andrii a lui Grigori??. – Doamni, ?i p?cat mare am f?cut, di ti-ai aruncat asupra noastr?... – se v?ic?ra ea f?r? încetare, ca la desf?cerea P?mîntul.
– Hai mam?, lini?te?te-te, nu te oftiga a?a, c? nu-i cap?tu lumii – încerca s? o calmeze fiic?-sa, toat? în lacrimi, trivojit? înc? mai tare. – Spune, cum pot eu s? m? opresc, C?ti?oar?? Idee nu ai, ?i însamn? prostia f?cut? de tine – în cari credeam ca în mine. Închipuire nu ai, ?i a s? fac? tat-to... ?i cum a s? ne uit?m noi în ochii oamenilor? – Atun?i, am s? plec di la cas?, s? nu v? fac di râs. M? duc la ora?. Acolo n-a s? ro?asc? nimeni din cauza mea – striga fata în hohote.
– Nu zic nu. Poati c? a s? ave?i norocu s? v? discurca?i în doi. La ora? di lucru esti. Andrii îi mun?itor... da a s? vrea el s? les? satu? – El nu m? interesaz?. M? duc sîngur?. – Cum c? nu te interesaz?. Nu vrea s?-?i recunoasc? fapta?
– Nu-i di la asta... – Atun?i, di ?i, cari-i pri?ina c? nu ti interesaz?? – N-am di gînd s? tr?iesc cu dânsu. – Cum adic?? Nu cumva vrei s? spui c? nu-?i pla?i? – Înainti-mi pl??ea, acu nu-l mai vreu. – Da mai înainte erai încredin?at? c?-?i pl?cea? – Nu ?tiu... – Acu... chiar c? nu ti în?eleg, C?ti?oar?, defel. Te-ai încurcat tari. Cred c? nu ?tii ?i-?i trebuie di la via??. Si înc? te mai gânde?ti s? te sc?pi la ora?, sânguric?, în starea în care e?ti... – A s? m? discurc, a?a cum sînt, n-a s? m? perd. – Acolo ai s? dai de mai mari nevoi. Hai c? ajungi tu la Leova, Chi?in?u, sau mai departe. G?se?ti pe undeva o c?m?ru?? de tr?it, care coast? bani de pl?tit în toat? luna... Da ?i s? ne b?g?m în m?run?i?uri? Gânde?ti-ti numa, ?ini a s? ti între?in?... – Nu-i chiar di sp?riet. Mai pleac? tineri din sat, când vin în ospe?ie, nu s? j?luie. Lucreaz? pi la fabri?i, o sc?pat di sap?, di colb, gloduri... – Da, numa nu în starea ta. Am fost proaste amândou?: tu – pintru ?i ai f?cut, eu – pintru c? n-am vorghit cu tine mai divremi. Acu, disparti-?i gîndu di ora?. Trebuie de f?cut ?eva, C?ti?oar?, poate înc? nu-i tîrziu. Sînt babe, ierburi ...
Într-o sear?, Catea a nimerit pe Rusca, la o bab? singuratic?, f?r? becuri în cas?, cu perdele groase la ferestre. Hârca st?tea într-un col? de odaie, la mas? plin? cu lumân?ri, candele, sticle cu ape vr?jite... A a?ezat ea fata pe o l?icioar?, s-a uitat lung la ea cu ochi de ghia??, apoi s-a apucat de bolborosit. Odat? terminate rugele, baba a b?tut-o u?urel cu palma peste obraz ?i i-a dat s? bea dintr-un vas întunecat. – ?i-i asta, m?tu?? Anic?? – întreb? fata cu glas tremurând.
– Bea, nu-?i hie fric?. Îi leacu cari a s? ti sloboad? di sar?in?.
– Dup? dînsu a s? mai pot purta alta? – Di asta n-ai team?. Rar? fimeie, s? nu aiv? copchii dup? a?a hertur?.
– Cât de rar?? – întreb? tân?ra, speriat?. – Poate una la o mie, poate dou?... mai pre?is, unu Dumnez?u ?tie. Dac?-l bei, ghine. Dac? nu, du-te acas? ?i te mai gînde?te. N-am timp di t?l?sfaturi, m? a?teapt? nevast? vinit? di la Co?iulia. – La m?tali mai vin ?i m?ritate? – Mai multe ca aldi tini... c? de nu, lumea n-ar mai ave pi undi c?lca.
– M? duc s? m? mai gîndesc. – Da nu mult, s? nu hie tîrzîu, nu vreu p?cati ... Dup? poart?, fata s-a oprit. Cap?tul hudi?ei ce ducea spre cas?, ?i întunecimea din care ie?ise, o f?ceau s? tremure toat?. ” Cu ?i te-am sup?rat, Doamne, cu ?i ti-am obijduit, di m? n?c?j??ti a?a? – vorbea ea singur?, în?l?ând ochii în întunericul de sus. – Oari chiar îi mai mari p?catu meu dicît a babei estelea, cari nu-i în stare s? verse o lacrim?, cînd dintr-o femeie rupe suflet di copchil?.. Di ?i s? m? pedepse?ti pi mini, care vreu s?-l aduc pe lume pi al meu... ?i s? nu o judeci pe dînsa, atâta de nep?s?toare fa?? de o via?â omeneasc?? Asta-i dreptate? – Dac?-i a?a, f? Doamne un semn, s? în?eleg c?-i voia Ta. ?i atunci a s? m? întorc, chiar acu m? întorc înapoi...” Vorbind cu Cel de Sus, p??ita nu auzea ?i nu vedea nimic, nici m?car tractorul oprit în fa?a ei, cu huruit de motor ?i farele arzânde.
Î?i reveni doar când omul cobor? din cabin?. Cum numai îl recunoscu, o ?i rupse la fug? în sus, pe hudi?a ce o apropia de cas?. Andrei se uita buim?cit în urma ei, f?r? s? în?eleag? care era motivul alerg?rii. S? fi avut oare el ceva legat de semnul a?teptat de Sus? Cine ?tie? În tot cazul, Catea la bab? nu s-a mai întors. Prin actul dat, ea ?i-a consim?it viitoarea sentin??, f?r? a mai conta cu sprijinul mamei în clocotul inevitabilei confrunt?ri.
Aflând ce se petrecuse la baba Anica, Maranda s-a am?rât cu totul.
– Ei cum, fat? drag?, nu vrei s? m? ascul?i? Tu crezi c? mama î?i vrea r?ul? – mai încerca ea s? o conving?, când r?mâneau singure în cas?.
– Nu, mam?! Nu m? mai chinui! Nu pot omorî suflet de om.
– Da di ?i, fat? drag?, nu te-ai gîndit la asta mai divremi? Atunci altfel se ar?tau lucrurile. Poate ?i tat-to cu Grigori?? se împac?, c? ni?i ii nu v? doresc r?ul. V? f?ceam nunt?, v? ajiutam s? ridica?i c?s?... – Cum s? se împace, dac? se ur?sc ca di moarti? – Eu nu mai pot traji din timp. Îs nevoit? s?-i spun lu tat-to, da mai diparti – cum a vrea Domnul.


Într-o sâmb?t?, v?zându-?i de diminea?? b?rbatul în toane bune, M?randa, cu pestelca la brâu, s-a încins la fr?mântat aluat de pl?cinte.
La amiaz? brigadiru n-a mâncat deloc, a?tepta ce era a lui. Ca s? mai rup? din timp, s-a b?gat el în gr?din? s? bat? un par, cu nârile-n aer ?i ochii la cuptor. Pe la chindii mâncarea a fost gata. V?zut de toat? familia în capul mesei, îmbujorat de mirozne, cu mustea?a-i de totdeauna plecat? asupra farfuriei aburinde, jupânul p?rea a fi cel mai împlinit om din lume. Când îl mai v?zu ?i pe Manole cu ulcior de vin în mân?, îl îmboldi cântarea. S?raca M?randa sc?p? trei lacrimi odat?. Catea lipsea, dus? în sat, cu treburi.
Dup? mâncare, femeia î?i lu? inima-n din?i si, ca în fug?, dezv?lui situa?ia. B?rbatul încre?it fruntea, mu?i ?i înfipse ochii în col?ul mesei. – Nu te-am în??les, draga me. Mai spune odat?. Vorghe?ti rar, clar!
Maranda repet?. Într-o clipit? învine?it ca niciodat?, cu tâmpla în vine umflate pe tâmple s? explodeze, musta?a zburlit? a pericol... b?rbatul trântea pumnii în mas?, cu t?lpile b?tea podele, se apuca de inim?, rupea c?ma?a de pe el, striga în gura mare la M?randa... Apoi furtuna se ogoi, pân? a intra vinovata pe u??. V?rsând asupra fiicei tot ce-i dicta str?punsa inim?, Neculai o alung? afar? din cas?. Tot atunci, fata ie?i pe u??, apoi – ?i pe poart?.
Afar? se întuneca. Drumul luat la întâmplare ademeni pedepsita la fîntîna din vale, unde cîndva cineva-i adusese cire?e negre, m??cate... S-a oprit. Ceva din?untru o îndemna c?tre bud?i. S-a supus, f?r? oarecare împotrivire. Aplecat? asupra fîntînii, se uita nemi?cat? în h?ul înnegrit, sedus? de lini?tea adâncului. Mai însemna ceva atunci via?a ei?.. – ?ini-i acolo – r?sun? al?turi o voce femeiasc?. – R?spunde! Ruveica, o nevast? din m?hal?, venit? dup? ap?, s-a apropiat.
– C?ti?oar?, tu e?ti? – Ia ?i m-ai sp?riet! Di ?i nu r?spunzi, fat? drag?? Cu mu?ala asta bagi lumea-n boali. Di ?i ta?i? E?ti sup?rat?, ai p??ît ?eva? Ia d?-ti la o parti, nu sta asupra bud?iului deschis. Di ?i plîngi? Di ?i nu ti du?i acas??.. – Nu pot, m-o alungat teteia... – a spus în sfâr?it Catea, izbucnind într-un bocet necontrolat. – A-a-sta-i treaba? I-a hai cu mine, hai s? st?m oleac? de vorb?, poati ?i-a tre?i plînsu, poati i din obijduial?... Hai, nu ti ru?ina. Îs sîngur? acas?, b?ie?ii îs mititei înc?, b?rbatu-i cu lucru la B?r?neasa...
La dezlegarea obidei, nevasta l?s? copiii în seama fetei ?i o tuli pe poart?. S-a întors cu Finica,sora lui Andrei. Odat? lucrurile l?murite, Finica a spus:
– Nu retr?i, Cati, s? nu trivoj?sti copchilu. N-ai pintru ?i, înc? nu-i apocalipsu... Hai cu mine! Ai s? tr?ie?ti la noi! – Fata t?cea, ceva chibzuia. – Da ?a?a Liceria... ?i a s? zic?? – La asta nu te gîndi, teteia comand?. – Da el stie? – Nu-i neap?rat. El îi pintru copchii. Cu asta-i distul... Mai mul?i nepo?i ai s?-i fa?i, mai tare a s? ?ie la tine. Asta eu î?i garantez! – C?ti?oar?, ?ine cont, ascult-o pi Finica ?i gr?ie?te, c? nu-i zboar? cuvintele în vânt. Pi dânsa, mai ghini ca mini ni?i m?sa nu o cunoa?te.
– Ti cred, ?a?? Ruveic?! Da macar Andrii ?tie? – nu se putea lini?ti fata, de la brusca întors?tur?. – N-am dovidit s?-i spun ni?i lui, da ni?i nu era acas?. Da ?i lui îi plac copchiii. Ai s? vezi ?i tu cum sâ poart? cu ?ii mai mititei a no?tri... – Eu a?a nu pot... Nu-s în stare s? dau busna pi capu oamenilor, mai ales cu o gr?mazea b?ie?i mititei. S? vin? el dup? mine! – Dac? s? ni gîndim mai ghini, fata ari dreptati – a sus?inut nevasta. – Finic?, ia d?-?i drumu p?n divali, poati dai di fl?c?u. Ad?-l încoa?i. Îl însur?m, ai?i pi loc. Cu a?a fat?, din a?a neam... ni?i pop? nu trebuie. A râs Ruveica, a râs Finica, a râs pu?in ?i Catea, printre lacrimi cu sugh?uri, tentat? mai mult de gluma nevinovat?, decât de problema (chipurile) rezolvat?. Între altele, sora vinovatului st?tea la cump?n?: s? plece dup? frate-s?u, sau nu. Tare n-avea ea chef s? o stârneasc? pe m?m?i-sa în noaptea ceea. Mai u?or îi venea s? duc? fata drept acas?, f?r? mare ?tiin?are.
– Finic?, ai amur?it? Hai, du-ti odat?. Ad?-l pi frati-to, s? nu-l doboare somnu – insist? jupâna casei. – Gata, m? duc. Acu? m? întorc, s? nu v? culca?i! Acas? Finica a dat de Andrei ?i i-a ?optit ce trebuia. În aceea?i noapte Catea a fost adus?. Care s-a v?zut cu nor? în cas? a fost Grigori??, ?i nicidecum Lucheria.
A dou?za, desdediminea??, to?i au plecat la munc?, ?i Catea la fel. Dup? a hazadrului zacon, anume în acea zi de început, Andrei s-a eliberat mai devreme, ?i casa era goal?. Atunci a fost, când M?m?i-sa i-a ?inut cuvântare. – La ?i-?i trebui s? te încur?i cu aldi Mocanu? Ai uitat c? nu ne avem di ghini cu dân?ii? Ai uitat, ?i b?taie ai luat di la tat-to din cauza lu Neculai cu popu?oii lui? Di la dînsu ?i se trage n?s?ditura di la chi?ior. Din cauza asta ni?i armat? n-ai f?cut... Îi ?ii minti pi golanii cari o vinit s? ne taie salcânii? – El i-o trim?s prima dat?, cînd ne-o doborît ?i ne-o luat salcânu mai frumos, tot Neculai i-o trim?s ?i a doua oar?... Atîtea feti s? uit? dup? tini... – nalte, în putere, bune de lucru ?i pi deal ?i-n gospod?rie, ?i-n cas?... Uit?-te numa la Maria, c?-i lîng? noi, numa tre?i rîpa, nu trebui s? te arun?i mai diparte. Cu ?i-i mai r? e, cu gospod?ria ridicat? de-a gata?.. Aldi Mocanu îs fudui, l?ud?ro?i... da nu-s chiar buni di munc?, îs m?run??i, lucreaz? în?et... înc?-s ?i alinta?i.
– M?tali tot a?a ai fost, nu pre te b?gai la lichit poduri, da p?n la urm? te-ai dat... – Tu nu ti contra, ascult? ?i-?i spun eu. C?sni?ia bun? are nevoie mai întîi di fimeie harnic?, puternic?... Vezi... e?ti mare, fa?i ?i vrei. Acu p?rin?ii nu mai însoar? tinerii, ii sînguri sâ g?s?sc, da trebuie s? ?in? cont di ?i spun ?i mai marii. Dac? n-ai s? m? ascul?i... ai s?-?i adu?i aminti di cuvintili meli, da tîrziu. ?i... în casa asta nu vreu s? cal?i chi?ior di mocan.
– N-avem di gând s? st?m mult ai?i, ne-om da la locu nostru... P?n una-alta, rabd? ?i m?tali, oleac?.
A r?mas Catea s? tr?iasc? în cas? la Grigori??, profitând de a lui protec?ie, cât ?i de respect din partea familiei, cu excep?ia Lucheriei. Fata nu era izghit? la întors p?mânturi, dar socotit? ?i spornic? la alte lucr?ri. Nu st?tea o minut? locului: f?cea mâncare, cur??enie, sp?la, cosea... dar st?pânei în voie nu-i mai intra. Mama soacr? la tot pasu-i c?uta noduri în papur?. Nici cînd erau b?rba?ii acas? nu se l?sa îmbunat?. Dac? nu era chip s?-i ?opteasc? norei m?car un cuvin?el de necaz, o înjosea cu ochii. Atunci, ce se petrecea în ograda ceea când r?mâneau ele dou?? Din jalobe întârziate ale nurorii, s-a strecurat un caz f?r? martori: cum c? Lucheria, într-o zi de sfad?, ar fi aruncat secure dup? nor?. S-ar prespune c? instrumentul nu ajunse la ?el, ci s-ar fi înfip? în p?mânt al?turi. ?i dac? a fost a?a, unde era poporul din ograd?? – Cineva ridica colhozul pe dealu mare, care f?cea armat?, care pe la ?coal? rupea cartea, care prin gr?din? alerga cu ?uruiacu* între din?i, care-n leag?n ?ipa dup? mâncare.
S-ar presupune c?, de se vedea Lucheria în toate min?ile, precis nu mai comitea infrac?iunea dat?. La fel s-ar presupune, c? în ziua ceea era peste m?sur? b?ut?, c?, chipurile, asta a ?i fost pricina atentatului, c? n?ravul o p??tea înc? din tinere?e... În realitate, epizodul cu securea merit? scos din h?ul necunoa?terii, fiindc? în prepusele de mai sus a fost amestecat? invidia ?i gura satului, fiindc? soacra Catei în acel timp nu consuma b?utur?.


Conform unei tainice m?rturisiri, înainte de c?s?torie Grigori?? avuse logodnic?. Nem?rginita ur? a obligat-o pe geloasa pretendent? s? recurg? la ”ajutorul” babelor. Lucheriei trebuia s?-i hie f?cut, s? nu-i mai ticneasc? lui c?snicia cu ea. Drept atribut a slujise plisc de ra?? vr?jit de b?boaic? de la Tartaul, înmuiat în ap? st?tut?, scurs? de la butoaie op?rite. B?utura f?cut? a nimerit în paharul miresei. A trecut un an, doi, trei... vr?jeala n-a dat efect. Lucheria, la vea?a ei de femeie fertil?, a avut 17 na?teri, din care ultima a fost foarte grea. În rezultat, o perioad? de timp ea a fost tulburat? mintal. Ceva mai târziu ?i-a revenit, dar a început a bea. S-a petrecut asta dup? ce Catea nu mai tr?ia în casa ei. Viciul p?truns adânc n-a mai p?r?sit-o pe Lucheria. Singura salvare-i era s? nu bea deloc, nici m?car s? miroase un pahar de vin. A?a ?i f?cea. Se ?inea, se controla, dar se mai sc?pa. Problema nu era în b?utur?, ci în scandalul provocat de ea. Familia tr?gea ru?ine, de?i Grigori?? a fost lâng? femei-sa, intrându-i în situa?ia nealeas?. Îns??i Lucheria suferea mai mult ca oricare. Nu odat? se jurase ea s? nu mai ia gram de b?utur?, se ruga, b?tea ?i m?t?nii. Uneori firme?a ei dep??ea o lun?, dou?, ba chiar ?i trei. La s?rb?torile mari servea un p?h?ru? de vin ?i se oprea. Grigori?? o observa. A dou?za venea de la lucru ?i o g?sea treaz?, treb?luind prin gospod?rie, ca ori?icare femeie s?n?toas?. Îi râdea inima într-însul, în glas ?i în gând se ruga la to?i sfin?ii s? o sloboad? de n?pasta venit?. Dar... moart? boala nu era, numai se pref?cea. Când se apuca de o r?scolit pe Lucheria din?untru mai cu putere, g?sindu-i locurile slabe, iar o împingea s? pun? mâna pe pahar. Atunci ea nu-?i mai b?tea capul de mustr?ri. Nici de Grigori?? nu mai avea team?, doar a?tepta s?-l vad? ie?it cu boii pe poart?. Rupea belciug, l?cat? ?i tot ce o încurca s? ajung? la ce c?uta. Bea singur?... pân? se îmb?ta. Pe urm?, înc? mai bea... Apoi g?sea loc ascuns ?i dormea. Înjosit? de soart?, dojenit?, gogea dou? trei zile, dup? care revenea la via??. Când r?mânea cu mintea limpezit?, încerca s?-?i aminteasc? ceva din cele întâmplate, în zadar. Asta o întrista, o ?i însp?imânta, dar nu o descuraja de tot, din nou începând lupta împotriva patimei distrug?toare.


Catea o îndura pe Lucheria, o accepta cum era. La început, sim?indu-se ca între str?ini, reac?iona la orice observa?ie a soacrei. Obijduit?, se ascundea undeva ?i plângea, dar nu avea alt? ie?ire. Trebuia s?-?i deprind? mintea cu ce-i oferea situa?ia, c? b?t?ile din burt? îi d?deau vie?ii o valoare aparte. ?i apoi, bomb?neala soacrei nealese era floare la ureche, pe lâng? cruda osând? venit? din partea propriei familii. Spre mirarea ei, în cas? la Grigori?? domnea o în?elegere b?rb?teasc? s?n?toas?. B?ie?ii erau aten?i cu ea, o ajutau, o încurajau cu fe?ele lor de bun?voin?? nepref?cut?. Numai un zâmbet a lui Vasile, Gri?a... înnecau bun? parte din ostilitatea Lucheriei. Finica, Gheorghe, Ivan... p?reau mai severi, dar ?i ei îi surâdeau. ?i Andrei în felul lui era atent. Îi l?uda pl?cintele, o mâng?ia cum putea, numai c? n-o alinta. Pân? la urm?, el pentru dânsa tot taciturn r?mânea. Lucra mult, obosea. Nop?ile tânjea, îl sup?ra piciorul n?s?dit cândva.
O hab? de vreme, familia nu s-a interesat de prigonit?, sau ei i se p?rea observând cum o înconjura. Pân? ?i Manole (care mai mult ?inea la dânsa), întorcea capul v?zând-o la întâmplare. Dar, sup?rarea nu avea cum dura o via??. Întrebarea era, cine ?i când urma s? fac? primul pas.
Într-o zi, Catea s-a repezit pân? la fântâna ”din deal”, de la ?leah numit? ”din vale”. Cumna?ii îi aduceau ap? numai de acolo, dar la acea or? nu erau pe acas?. Tot atunci, tot acolo, a ap?rut cu c?ldarea goal? ?i mam?-sa, care înainte nu avea n?ravul s? coboare, cu fântân? mai aproape, tot a?a de bun? la izvoare. V?zându-?i fiica, M?randa se ar?t? voioas?, dar ochii o tr?dau. Recunoscîndu-i semnele tulbur?toare, Catea se men?inu calm?, reu?ind s?-i dea chiar ?i buna ziua. Se ab?inu de la emo?ii ?i mam?-sa, doar cât r?spunse la ”buna ziua”. Deodat?, s-au îngânat la plâns amândou?... pân? s-au s?turat. Apoi, uitându –se numai în ochi, au stat la vorb?.
– Iart?-m?, C?ti?oar?! Iart?-l ?i pi tat-to Neculai, iart?-?i ?i surorile, c? ?i ele-s gata s? te ierte pe tine. – V? iert, mam?! Cum s? nu v? iert, dac? eu am fost jinovat?...
– Bodaprosti c? în?elegi, fata mamii. Trebuie s? ne împ?c?m, s? tr?im mai departe în lini?te ?i pace. Sîngele ap? nu se face. – A?a esti, mam?... Asta eu am sîm?it-o pe mine... – Ar trebui s? v? da?i de-o parte... – Eu acas? nu m? întorc!.. – Nu asta, alceva am gîndit s? propun. La Grigori??-i strîmt, îs mul?i la dînsu.., ?i Licheria-i femeie greoaie de felu ei. Mult n-ai s-o po?i r?bda... – Da unde s? tr?im, mam?? – Anume asta am vrut s?-?i spun. Mai d?un?zâ Timofti Androni s-o mutat cu traiu. C?su?a di lîng? noi i-o r?mas pustie. Am vorghit cu omu. V? d? voie s? tr?i?i într-însa, pân? a?i ridica ?eva a vostru.