Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

America (Timpuri ?i destine, cap. 7)

de valeriu danalachi

Anii treizeci în Europa s-au manifestat cu avânt industrial, dar nu pretutindeni. Ca parte component? a României, Basarabia nu avea nevoie de ma?in?rie, oricum fiind bun? de lapte.
Neculai pe atunci era cu gospod?rie, câmpuri ?i gr?din?rie, vite cornute îngrijite, familia îndestulat?, chivni?a înc?rcat?... Dar nu se sim?ea pe deplin împ?cat. Dinspre Micul Paris veneau noi ?i noi impuneri, pe nicovala comunar? proletarii înc? mai îndoiau cu barosul ultimii proprietari... Servitorii regelui, nes?tui cum erau, cel pu?in l?sau omul gospodar s? munceasc?, cât de cât s? tr?iasc?, pe când bol?evicii îi dezbr?cau cu totul, asta petrecându-se în cazul mai bun...
– ?i ni fa?im, M?rand? drag?, dac? într-o zi dau ru?ii peste noi? – î?i întreb? odat? Neculai nevasta.
– A s? facem toate chipurile s? ne împ?c?m ?i cu dân?ii, s? le intr?m ?i lor în voie. Doar n-a s? te ba?i cu na?iile lor.
– Drept spui, da m-am cam s?turat eu di li intrat la to?i în voie. Românii ni stau în schinari, ru?ii pândesc din coast?, a?teapt? momentu... Stau ?i m? gândesc: P?rin?ii ni-s mor?i, ce ne ?ine pi noi ai?i? Oari s? nu vindim tot ?i avem di vândut, s? îngr?m?dim ni?ti bani, s? ne strângem catrafusele ?i s? ne lu?m t?lp??i?a... cât mai diparti, p?n nu-i târziu.
– Eu vin dup? tine!.. Numai spune, care rai ne a?teapt? anume pe noi, cum se cheam? el ?i unde-i, încotro s-o apuc?m?
– America! Trebuie s? plec?m în America!
– Iar America?..
– Iar! Da ?ie ?ini ?i-o spus di dânsa?
– Soacr?-mea Maria.
– Am ?tiut eu c? femeile nu pot ?ine secrete...
– Chiar ai vrut s? pleci, atunci?
– O-o-o!... Di nu erai tu, demult eram dus.
– Tu crezi c? acolo ne a?teapt? câinii cu colaci în coad?.
– N-am spus asta... Da acolo-i libertati... Omu fa?i ?i vre el, nu-i ap?sat ca ai?i. Acolo-s o gr?madea p?mînturi di lucrat, libere, pârloaje ca auru... Ea câte vrei, dijeaba, f?r? s? pl?te?ti o capic?...
– Frumos sun? cuvintele estea, le-am mai auzit ?i-n alt? parte. S-ar putea s? aib? ?eva bun într-însele. Hai s? în?erc?m, da mai întâi ti duci tu. Vezi care-i treaba pe acolo, scrii scrisoare, eu vând tot, iau copchiii ?i vin cu to?ii la tine. În caz contrar, dac? ?eva nu-i a?a, te întor?i acas?...


Dup? în?elegere, în prima zi de târg Neculai a scos pe poart? boii, doi la num?r. Pe urmele boilor trotina un cârdule? de mioare, frumoase de rupeau suflete, conduse de un ??poi încoronat în coarne mari fluturându-i deasupra capului, ?i o t?lanc? g?l?gioas?, cu o curea lat? de seme?u-i gât atârnat?.
Loghin, b?iatul mai mare a familiei, dintr-un col? de ograd? se uita cu jale la viet??ile de vânzare, el fiind unicul din cas? împotriva plec?rii. ?tiindu-l inimos la or?t?nii, tat?-s?u l-a l?sat acas?. L-a luat de ajutor pe Manole, b?iatu mai mic – pu?tan de nou? ani, baci înn?scut; vesel, vioi, mereu fluierând melodii repetate sau de el inventate; avan la n?zdr?v?nii, bun ?i la treab? de gospod?rii.

În seara petrecerii, M?randa preg?ti bucate, ridicase din rezervele ei o sticl? de vi?inat?, o împletise pe C?ti?oara (de doi ani) ?i o g?tise, îmbr?case b?ie?ii, ?i ea se chitise la oglind?, ca lui Neculai – pe unde nu s-ar duce, pe unde n-ar trece el... – s?-i r?mân? închipuire frumoas?, aparte de fotografiile puse din timp în valiz?. Au stat cu to?ii la mas?, au mâncat, au b?ut vin, ?i lichior, i-au dat ?i mezinei o linguri??... Au mai stat la sfaturi, apoi împreun? s-au pus pe îngânat cânt?ri de suflet.
Diminea??, înc? pe întuneric, tr?suri de cai tari se unir? la cap?tu satului ?i luar? Valea L?rgii în jos. La Cahul, carele goale au r?mas, c? a dou?za aveau de f?cut cale întoars?. Drume?ii veni?i cu ele, urca?i în b?rci cu plat?, au fost du?i la Gala?i, de acolo s? ajung? la apele s?rate. În portul maritim, s?tenii au cump?rat bilete ?i s-au suit pe un vas mare.


La zile ?i nop?i de plutire, vaporul de Constan?a a intrat în largul mediteran. Dup? o ploaie îndelungat?, într-o zi afar? s-a înseninat. Pasagerii au ie?it la soare. Curio?ii, neobi?nui?i cu marea, lipi?i de borduri, ceasuri întregi nu-?i dezlipeau ochii de la ap?. Asta f?cea ?i Neculai. ”Ei cum s? tr?iasc? omu o via??, m?car odat? s? nu vad? a?a frumusa???.. – î?i spunea el, cu privirea pierdut?-n valuri. – De s-ar fa?e M?randa ai?i, lîng? mine ... D-apoi Manole?.. – A?iala nu st? locului, vre s? prind? rechinu...” La num?rate zile de desp?r?ire, ca orfanul tânjia dup? familie... La ce se a?tepta el mai încolo, în alt cap?t a lumii?.. Asta mai tare decât toate îl ap?sa, de?i, de moment, se controla.
– Ia haide?i fra?ilor s? h?lim ?eva, c? azi, cu leg?natu ista di corabie, n-am pus rou? -n gur? – a strigat Neculai la s?tenii posaci, t?cu?i ?i amor?i?i. – Bem ?i un rachiu, s? mai uit?m de lenevie, numa, pe urm?, s? nu ni d?m de-a dura ... S? mînc?m afar?, c? pi a?a vremi în caiut? ni?i p?duchii n-au cu ?i r?sufla.
Ziua ceea, aparte de domneasca-i frumuse?e, mai era ?i s?rb?toare ortodox?. Pe puntea mare, mai nu se g?sea loc de c?lcat. C?l?torii ie?i?i la soare, grupa?i, separa?i, care a?eza?i, care în pirostrii, î?i devorau bucatele. S?tenii s-au pus pe umblate, în zadar. Atunci, Neculai porni s? caute loc singur, l?sându-?i s?tenii într-o margine de bord. Se învârti el, se înghesui, se vârcoli...– tot degeaba. Nimeni nu se ridica, nimeni nu pleca... Dimpotriv?, a treia clas? de pasageri tot mai urca, parc? nu v?zuse lumin? de o via??. Când s? plece el la ai s?i, dintr-o parte, un omulean îi f?cu din mân?, s? se apropie. – E cam greu s? g?se?ti azi un loc sub soare în tot târgul ?sta –
observ? omul, ?ezând la o roat? de meseni. – A?a este, m? duc jios, n-am r?bdare s? mai caut. – Nu-?i strica inima în ziua asta frumoas?... Vino cu noi, facem loc.
– A? veni, cu pl?cere... Nu-s singur. – Veni?i cu to?ii, doar n-a?i fi o sut?. – Sîntem cinci. – N-am dreptul s?-?i ignorez pretinii, adu-i pe to?i încoace.
– Da or s? încap?? – Oomeńii buńi încap. No-o, Du-te de-i ad?, c? ńe mai gr?m?dim.
Intra?i în cerc, s?tenii au întins mâncare pe prosoape brodate. Neculai, mai delicat la a lui purtare, a spart dou? nuci f?r? grab?, a pus miezul jos apoi a scos sticla de rachiu din desag ?i hai s? cinsteasc? roata, începând cu om?nosul omulean. – Lua?i pit? de-a noastr?, lua?i telemea, salam... – a îndemânat ultimul. – Corvine, toarn? fuga o ?âr? de palinc?. – No, servus! – numai zise dreg?torul ?i trase pe gât tot p?h?ru?ul odat?. Neculai, care nu recuno?tea t?rie mai tare ca rachiul lui, f?cu la fel.
– Auleu!!! Aista-i foc..! – oft? el înn?du?it, l?cr?mând, ca racul fiert înro?it, stârnind la râs Ardealu... Dup? mas?, oamenii nu se gr?beau s? lase puntea. Într-o margine a vaporului, auzuri fine scrijeli vioar? plâng?toare, la care se alipi clarnet, baian, trompete dou?, nai, trombon... ?i h?r??goasa dob?, în stare s? încuie strig?te de vânt ?i înspumate valuri stând la vorb?
Cam în glum? cam în adins, muzica se r?spândi în toat? corabia cu cânt?rile-i dulci, amare, mângâioase, zgârietoare... Când r?sun? b?tuta de Hunedoara, primitorii ardeleni; în frunte cu zâmb?re?ul omulean, se încinser? într-un brâu strâns a lor, tr?gându-i ?i pe basarabeni la trop?it ap?sat. Neculai, cu fruntea-i sus, legat de bra?e din amândou? p?r?ile, b?tea podeaua în ritmu mo?ilor, parc? numai asta ?i f?cea de la na?tere. Da cum s?reau ?i chiuiau s?tenii lui, când bengo?ii muzican?i îi aprindeau cu repezita sârb? de la Prut...


La dou? s?pt?mâni ?i ceva de la faimoasa petrecere, într-o dup? amiaz?, o p?s?ruic? singuratic? a fost z?rit? deasupra navei.
A dou?za, mul?imi de pasageri au p?r?sit caiuta înainte de vreme. Pe puntea mare pesc?ru?i curajo?i se plimbau ca la ei acas?, l?sând pufuri ?i g?ina?i pe scânduri proasp?t sp?late. Nu asta schimba la fa?? obositul c?l?tor. Minunea era c? din capul cor?biei se z?rea p?mântul. Spre amiaz?, ??rmul continental se vedea ca-n palm?, de pe tot vaporul. Pe fonul înaltelor cl?diri ale gigantului ora? se deslu?eau macarale portuare, ce prea pu?in atr?geau sosi?ii. În acele ore culminante, sute de luminate priviri a?inteau distinsa Primadon? a libert??ii americane – crezul epocii, simbolul avansatelor aspira?ii seculare... Situat? pe muchia oceanului, în locul cel mai deschis, încoronat? de razele celei mai juste justi?ii, mitica eroin? î?i dirija blânda viziune spre soare-r?sare. Urm?rind în tainica t?cere promi??toarea statuie american?, sosi?ii î?i f?ceau cruce dup? cruce, mai tare ca pe Cel de Sus rugând-o în ?oapte s?-i aib? în grij?, s? le poarte norocul...
Debarcarea s-a procedat repede. Trecu?i prin s?li de vam? ?i frontier?, venetici aduna?i din toate col?urile lumii erau diviza?i în grupuri mari ?i mici, în func?ie de ce aspect aveau, haine ce purtau, limbi ce vorbeau, de unde migrau, din ce na?ii proveneau... Dup? primele controale, s?tenii, în frunte cu Neculai, ne?tiind încotro s-o apuce, s-au luat dup? curent. A?a au ajuns ei la ni?te rânduri lungi, numai bune de încercat r?bdarea. – Ia duce?i-v? careva ?i vede?i la ce-i rându ?sta. – ?i o dat în tini, Neculai, di te-ai ascu?ît la limb? – observ? unul.
– Mi-a pl?cut graiul de pe vapor: corect, pus la punct, sun? frumos... Du-te de vezi ce-i în fa??, ?i apoi mai povestim.
Trimisul s-a dus, ?i s-a întors. – Ce-ai v?zut în fa??? – Îl întreb? Neculai pe cons?tean. – Hai, l?mure?te-m?, clar ?i cuprinz?tor. Spune în a?a fel, ca s? te în?eleag? nu numai primaru satului, da ?i frate din Hunedoara, ?i ministru de la Bucure?ti. Ne-am ascuns în fund?tura aia de sat...
– Îmi pare bine de vorba frumoas?, da mai di folos ne-ar hi americana, chiar ?i mai stâlcit?... ?i s? hie acolo? – Numa u?i cu cru?i ro?ii... On român o zîs c?-i control medical. – Aaa! Vor s? vad? dac? sîntem buni de munc?, dac? n-avem rîie, p?duchi... – ad?ug? cineva. – Au dreptate. ?ini ari nevoie di bubo?i, r?p?no?i, oftigo?i?...
Dup? revizia medical?, str?inii erau condu?i la birouri de anchete. T?lmacii interogau în grab?, explicau pe scurt drepturi ?i obliga?ii, apoi ar?tau u?a. Odat? pu?i la punct cu acte ?i legea în vigoare, imigran?ii erau condu?i la loc de trai temporar, cu mas? ?i pat a statului american, pe termen de o lun?. Azilul provizoriu se prezenta un complex de cazemate vechi îngrijite, între ele unite prin largi pasaje ?i strâmte coridoare. Nu departe se afla ?i bursa muncii, podeaua c?reia trebuia c?lcat? de trei ori pe zi.
De la bun început, situa?ia nu era de speriat, nici de bucurat. Cartina* de acas? nu se potrivea cu cea de la fa?a locului. Pe str?zile ora?ului hoin?reau lumpeni degrada?i fel de fel. Gloate de ?omeri proletari atacau bursa ?i asediau cu pancarde sindicale re?edin?ele înaltelor instan?e, insistând la drepturi ?i iar drepturi în ordonate strig?te impulsive, amestecate cu gesturi agresive. Într-o sear?, mutre moarte cu pumni mari au p?truns în cazarme, au scos la loc v?zut doi venetici ?i le-au nimicit pofta de a mai lucra în port pe bani de rîs. Reie?ea c? str?inii încurcau i?ele muncitorilor locali, în lupta lor contra milionarilor. Îndep?rtat de ideile proletare, Neculai s-a îngrijorat. Nu revolu?ii c?uta el, la mii de kilometri pl?ti?i... El tindea la p?mânt, da nu ?tia cum s? scape din adun?tura ceea de lume revoltat?... Ce s? fac?, ?i cum s? ajung? la câmpiile din gazete???

Zile tot treceau, nop?i se tot strecurau, înapoi ”p? dreacu” se mai întorceau. Unii imigran?i plecau, al?ii poposeau... lumea din b?r?ci nu mai sc?dea. Dup? cum se auzea, cei care p?r?seau re?edin?a erau împr??tia?i departe, unde pustiau vaste terenuri cultivabile – parte din harta grandiosului proiect de dezvoltare, controlat de însu?i Prezidentul. Înfiripa?i de vorbe strecurate în rândurile române?ti, Neculai ?i tovar??ii s-au f?cut r?bd?tori, ?i mai în?eleg?tori ca în primele a?tept?ri. Odat? ?i odat?, trebuia s? le râd? ?i lor fortuna.
Într-o diminea?? de bursa, totu?i, s?tenii au fost men?iona?i într-o list? solicitat? de fermier apusean. În aceea?i zi, camion mare, înc?rcat cu oameni ?i desagi, porni u?or în drec?ia g?rii de trenuri. O verzil? de om cu chip de hegemon, ap?rut de dup? poarta cazarmei, se lipi de bordul remorcei ?i ridic? deasupra un zdulap p?ros, noduros... cu scrâ?net strâns într-un tot întreg, ca apel la unirea proletarilor din toate ??rile.
– De ce fugi, de aia sc?pare n-ai – murmur? Neculai în stil Hunedoara, observând neprielnica mutr? a brutului osta? sindical.
– Nu m-a? mira, dac? într-o bun? zi o s? ajung? ai?tea la putere, cum s-o întîmplat la ru?i – ad?ug? cineva, tot încet ?i în acela? ton. – Mul??mim c? Dumnez?u ne îndep?rteaz? de ora?u ista vântos... – Acu, s? vedem pe unde a s? mai nimerim, c? vedeniile de p?n acu bune n-o fost. Oare am?rî?îi i?tea nu vor s? hie ?i ei domni americani?.. Sau îs ni?te leno?i puturo?i, care vor s? tr?iasc? pe schinarea altora?
– Da chiar t??i lodari?.. Îs pline uli?ele... Poate nu vor s? lucreze la p?mînt, sau nu ?tiu cum s?-l munceasc?. Dac?-s mul?i la ora?, poate-s pu?ini la sat?!.. ?i asta, pentru noi, deloc nu-i r?u! – Ce s? ne apuc?m acu de ghicit, a s? vedem la fa?a locului. – Ghini, macar, c? ne-am urnit. M-am s?turat de cazarma ?eia, parc-o ?ineam în schinare. O ghisam cum i se n?ruia podu peste mine...
– Da Noi?.. Undi eram noi în timpu ?eala? – Al?turia, v? v?rcolea?i pe sub p?re?i. – O sc?pat v-o unu întreg? – De asta nu mai ?tiu, c? m? trez?m înainti de a m? n?du?i. – Atun?i, îi ghini... Însamn? c? mai avem di tr?it, ?i nu oleac?, da...
Într-o larg? sta?ie feroviar?, c?l?torii au fost condu?i la vagoane.


La o s?pt?mân? de cale s?tenii au p?r?sit trenul. Afar?-i a?tepta un perona? pustiu, o ar?i?? uscat? ?i un car mare cu cai înso?it de b?rbat negru ca-n ilustra?ii. El era omul care trebuia s?-i c?l?uzeasc? la noul punct de trai. F?cându-le cu bra?ul s? se apropie, vizitiul s-a dat jos de pe capr?, a spus ceva în limba lui ?i a mânuit valizele în spatele carului. Caii au luat-o lent din loc, ie?ind la drum de ?ar? cu praf albicios adânc, amestecat cu petricele ?i nisip.

Drumul ?erpuitor ducea printre gr?mezi de petroaie, ca înadins în?irate de-a lungul unui lan? de dealuri ?i delurele muntoase, cu vârfurile în v?paia c?ldurii. În jur – ?ipenie. Trista usc?ciune domina locul. Unde ?i unde se z?rea buruian? mai verzuie doldora de spini lungi, copac singuratic, cu ramuri pe jum?tate putrezite...

Ar?i?a s-a ogoit doar când s-a noptat. Abia atunci drume?ii s-au dat jos, s?-?i dezmor?easc? oasele, s? mai u?ureze ?i din greul carului. Dup? miezul nop?ii, caii au tras la o cas?. Veni?ii au fost du?i la mas? lung?, hr?ni?i la repezeal?, apoi aloca?i în ambar cu saltele.
A dou?za, glas de b?rbat a anun?at de?teptarea. Hambarul, fiind doar una din înc?perile auxiliare ale gospod?riei, era înconjurat de copaci rari ?i rânduri de legume. Casa de piatr?, v?zut? înc? noaptea, distan?at? de înc?peri, se vedea situat? la marginea drumului. Un râule? cu ap? tulburie curgea al?turi, v?rsându-se într-un iaz z?rit mai jos, între câmpuri albite de bumbac, de care noii angaja?i ?tiau numai din auzite. De fapt, obiectul lor de munc? nu era nepreten?ioasa plant?, ci o întindere de al?turi juruit? des?elenirii.

Mai întâi de toate, lucr?torii înarma?i cu s?p?ligi, târn?coape ?i topoare grele trebuiau s? m?ture cu tot cu r?d?cini buruienile ?i arbu?tii suprafe?elor încredin?ate. Cactu?i de o sut? de ani, cu trei metri în?l?ime ?i ghimpii de un deget, trebuiau doborâ?i, t?ia?i buc??i, târâ?i la hat, la un loc cu aloi (cât omul) ?i tot felu de m?r?cini tari la lemn. Pe urm? trebuiau scoase cioturile l?sate lungi, cu tot cu r?d?cini. Pentru a duce la cap?t lucrul început, trebuia de s?pat, s?pat... ?i iar de s?pat în p?mînt uscat, cu petre ?i petroaie amestecat, în z?duhul care se ogoia pe întuneric. La urm? de tot, petrele de la suprafa??, cât ?i cele scoase la dou? ?chioape de sub p?mânt, se c?rau la margini, se cl?deau în garduri...


Cam la o lun?, câmpul început a fost adus în condi?ii de cultivare. Speran?a s?tenilor era s? fie schimba?i la munci mai u?oare. C?tr?nitul vechil, în ciuda mutei lor a?tept?ri, le-a dat în r?spundere alt? pârloag?, mai mare ?i mai anapoda. Ie?it cu totul din cumpete, Neculai ?i-a pus mâinile în cap, s-a apucat de strigat, de scuipat... Vechilul a s?rit în ?a, a râs, ?i-a ap?sat p?l?ria pe frunt ?i dus a fost în a lui stihie.
– A?a nu s? mai poati, fra?îlor! – a reclamat Neculai, uitându-se cu ur? în urma calului plecat. – Nu ?tim noi, ?ini ai?i comand? cu adev?rat. Pe st?pîn înc? ni?i nu l-am v?zut în ochi. Un lucru-i clar: dac? nu hot?rîm ?eva, v?tafu ista ni scoati sufletu pi gît. – Asta-i în??les... Da ?i s? fa?im, încotro o apuc?m, mai ales c? înc? n-am prińit banii pi luna lucrat?? – ad?ug? oftând unul din p?mânteni.
– P?i, noi ai?ia trajim mai tari ca boii... Eu unu nu mai pot, ni?i nu mai vreu. Înc? ?i rana m? sup?r?, mîine-poimîine s-or mai încîlci ma?îli-n mini... copchiii... nu-i mai v?d. La asta am vinit eu ai?i, s? trag ca animalu? – se stârni Neculai la ciud?, uitând limbaju Hunedoarei. – Nuuu!!! Asta o fac ?i acas?, dac? tari vreu, pe p?mîntu nostru... numa nu la sfîr?îtu lumii, în chetr?raia asta, cu j?raticu deasupra capului. A?a ni?i roghii nu roghesc. M? întrebam eu, di ?i în ora?u ?iala tulburat oaminii nu încap pi uli?e. Îi clar c? o fugit di a?a locuri. Îs gata s? cr?pe acolo de foame, da înapoi nu mai vin. Voi, fra?îlor, fa?i?i ?i vre?i, c?uta?i-v? norocu undi vre?i, cum pute?i... Eu unu, m? întorc acas?, la puhavu p?mînt care m? a?teapt?... Mai diparti – hie ?e-ar hi!

S?tenii, s-au hot?rât to?i s? plece, numai c? le trebuia bani de drum. O s?pt?mân? s-a ?inut Neculai de vechil s? pl?teasc?, tot repetându-i ”mani-mani!” pe unde-l prindea. Pân? la urm?, acela s-a achitat, cu to?i odat?. Dup? socotelile lui scrise, cheltuiala dep??ea câ?tigul. Plata p?rea bunicic?, mâncarea ieftin?, dormitul gratuit, dar biletul de tren (inc?rcat pe umerii angaja?ilor) costa parale. Ca urmare, b?ie?ii s-au ales cu bani de tiutiun.

A doua lun? n-a fost ca prima. Vara fiind în dec?dere, soarele nu mai ardea ca înainte. Lucrul mergea mai cu spor, piatra se d?dea mânuit? mai altfel, ?i osteneala nu mai era ca la început, ?i anturajul p?rea mai apropiat. Odat?, lucrând cu s?tenii la poalele unui munte abrupt, Neculai se sim?i urm?rit de la în?l?ime. Se uit? în sus – nimeni. Se aplec?, scoase o r?d?cin?, se ridic? s? o arunce, iar se uit? la munte – iar nimeni. Cum apleca ochii în p?mânt, îndat?-?i d?dea sama c? cineva de sus îi ardea spatele cu privirea, parc? se juca de-a ascunsa. ?i totu?i l-a prins, într-o coast? de munte, mai sus de un rând lung de pari, între ei uni?i cu dou? linii de s?rm?. Era un om, pe cal. Dup? postura-i în?epenit?, nu se ascundea. A stat el cât a stat, apoi s-a întors ?i a disp?rut, cu tot cu cal.

Dup? amiaz?, strania configura?ie iar s-a ar?tat, mult mai aproape. St?tea pe o stânculi?? mai jos de pari, v?zut ca al?turi. Era un b?rbat cu suli?? lung? într-o mân?. Avea p?rul negru, lung, prins de jur împrejur cu panglic? ro?ie ce strângea în mijlocu frun?ii o pan? colorat?, deasupra capului în?l?at?. Torsu-i dezgolit, musculos, de un bronz ro?ietic, lucea cu vigoare în b?taia soarelui. Mijlocu-i încins cu brâu ro?u trecea într-un pantalon deschis, acoperindu-i pân?-n glezne picoarele îndoite spre grumazul animalului înc?lecat. Calul – înalt, b?l?at, ?i coama lung? dat? pe o parte, o jum?tate alb?-g?lbuie ?i alta cafenie, st?tea nemi?cat, u?urel înfoind coada-i m?t?soas?. Fa?a alungit? a vân?torului, sever?, neclintit?, cu larga-i privire adâncit? în mun?ii dep?rta?i, cu tot cu ?inuta lui semea?? demonstra Valoare.
– Ia mândre?? di om, m? b?iete, bate departe cu ochii, la noi ni?i nu s? uit?, parc? am ?i la d?nsu ni?te gunoaie – men?ion? oftând un cons?tean.
– În afar? di asta, alt?eva mai bun n-a?i observat? – replic? u?or Neculai . – Uita?i-v?, numa ?i h?rm?sar... Unde s-a mai v?zut?!..
– Da, îi frumos tari!.. – oft? altul, de când se ?tia, înnebunit dup? cai. – A? lucra un an la chiatr?, numa s? duc acas? un mânzoc de la dânsu.
– Oare ?i na?ie de om s? hie, di-i a?a fudul? – Aista-i indian cu chelea ro?ie. Albu-i venit, negru-i adus... El – nu! El îi acas?!!! ?i dac?-i mîndru, înseamn? c? înc? se simte st?pîn, chiar dac? demult nu mai ocup? a?a post. Oameni ca dînsu nu s? dau b?tu?i, vîndu?i... nu se deprind cu n?ravuri, reguli ?i legi str?ine... Ai?tea mor, da nu se mai schimb?. El, precis c?-i din ji?? de c?petenii. Îngr?ditura asta îl m?rjine?te, il strâmtoreaz?.., da lui ii în... – o sare cînd vre, r?sufl? cum îi place... ?i brava lui! A? vre s? v?d cum tr?ie?te, da n-a s? hie chip. Îi inchis tare, are lumea lui... ?i alta nu-i trebuie.

Dup? înf??i?area aborigenului a mai trecut timp. Câmpul mare a fost în întregime cur??it ?i dat pe mâna cultivatorilor. Cu ocazia dat?, ?i-a f?cut apari?ia st?pânul: f?r? cilindru, frac, baston... ?i f?r? faeton. C?lare pe un cal de rând, îmbr?cat ca ?i vechilul, colb?it din cap pân?-n picioare, jupânul venea înso?it de un car cu domni întuneca?i, mai r?u ca el îmbr?ca?i. Satisf?cut de încheierea lucr?rilor, patronul a pl?tit banii, a f?cut mas? mare, a împ?r?it ciocolate, tabac ?i t?rie. A dou?za, pe-noptate, carul înc?rcat cu albi plec? spre gara trenului. Neculai arunc? o ultim? privire la tot ce r?mânea, î?i f?cu cruce ?i ciuli urechea. Dup? munte se auzeau b?t?i de tob?, chiuituri... Indienii, în a lor larg? strânsoare, sau erau în mare s?rb?toare, sau se bucurau c? mai plecau din nepofti?ii musafiri.

Drumul înapoi a fost acela?i. S-a schimbat doar direc?ia, ordinea mijloacelor de transport ?i dispozi?ia celor osândi?i, în ochii c?rora nu se mai nota ardoarea de la sosire. Neculai nu se sim?ea ap?sat de insucces. Nu-i mai p?rea r?u nici de perechea de boi, nici de oi?ele vândute. Firea-i impulsiv? îl f?cea s? uite repede pierderile. Altceva-l fr?mânta: Într-o jumate de an de desp?r?ire îi trimisese M?randei doar o singur? scurt? în?tiin?are – precum c? ajunsese în America s?n?tos, f?r? gre?uri, uragane... De fapt, nici nu era mare amator de ticluit scrisori... Mai ?i v?zând unde nimerise, cu totul i se întoarse de la compuneri.
Atunci îi era scârb? de situa?ie, atunci ?i justificarea era bun?. Avea oare nevoie M?randa de jalobele lui? Clar c? nu! Da nici minciuni gogonate nu putea s?-i scrie, nu era în stilul s?u. În cazul dat, prosl?vita t?cere de aur p?rea a fi cea mai potrivit?. Companionii au dat acordul s? procedeze la fel, s? nu stârneasc? lumea din sat cu nout??i nea?teptate. Una e s? încap? pe mâna femeei o scrisoare de jale, cu totul alta e s? i-o cite?ti tu, aflându-te lâng? dânsa în carne ?i oase.
M?rinimos din a lui vi?a, înainte de a p?r?si continentul american, în ciuda situa?iei, Neculai cheltuise pe cadouri o bun? parte din banii r?ma?i. Desagii ticsi?i de cump?r?turi parfumate ceva însemnau, dar nu aveau putere s?-l sl?beasc? din insistenta decaden??.
De?i se credea om cump?nit, tare cu duhul, pân? atunci nu se sim?ise pustiit pe din?untru... Nu avea el team? de M?randa: s?-l stârneasc? la bucluc, s?-i toace min?ile, zile fripte s?-i fac?... Ea era alt? natur? de femeie, nu ?tia de sfada... Avea într-însa un calm aparte, vr?jitoresc, ?tia s? asculte ?i s? conduc? vorba în a?a fel, încât s? poat? fi ?i auzit?, ?i în?eleas?. Cum se încumetase el s? o lase, o jum?tate de an, doar cu o singur? ?tire – trei cuvin?ele oropsite scrise pe întuneric, la repezeal?, ca furate???.. Cu ce drept obligase el la retr?iri bun?tatea de femeie? Ce pedeaps? i se cuvenea lui pentru asta? – Nici una. Doar asprita mustrare de minte îl rodea la inim?. Era pu?in? – Nu. Mult? – Da, prea mult, sau... cine ?tie? În tot cazul, altfel nu putea, a?a era El.


La Constan?a, când sub cizma venitului se f?cu resim?it? t?ria p?mîntului, retr?irile s-au domolit, ca apoi, la intrarea în sat, s? dispar? cu totul, mai ales c? prim?vara mustea în a ei rev?rs?toare prosperare. Pe ima?uri înverzite se z?reau cârduri de mioare, cu mei ?i cârl?na?i amestecate într-o culoare. ?arine de grâuri orzuri ?i secare, sc?ldate în a soarelui blânde?e, stârneau la via?? cu a lor învietoare verdea??. S?pt?mâna Mare î?i consolida prezen?a. Unde te uitai – case albite, proasp?t v?ruite, garduri, por?i vopsite, tufari, pomi plini de frunze, unii înc? în floare, precum miresele la nun?i, g?ti?i de a naturii s?rb?toare...
Americanu Mocanu se apropia de cas?, cu aprinsu-i suflet în bra?e. Mahalagii se uitau la el de dup? garduri ca la o fantom?, mai s? nu cread? c? era anume el, ?i nu altcineva. Avea mustea?a pleo?tit?, obragii – alt? dat? rumeni – d?deau în palid, fa?a uscat?, nasul ca de cear? sub?iat... doar lic?rul din ochi demonstra c? înc? mai tr?ia...
Intrând pe poart?, venitul a l?sat desagii, ?i-a f?cut de trei ori semnul crucii, dup? care s-a l?sat în genunchi ?i a pornit la m?surat ograda.
Casa p?rea pustie, dar nu era a?a. De undeva, s-a ar?tat C?ti?oara, apoi ?i M?randa cu un co? sub?ioar?... Neculai, în genunchi cum era, s-a apucat de s?rutat b?t?tura, toat? laolalt?, cu ochii în lacrimi tot zicând: ”Aista ni-i raiu! Asta ni-i casa, M?r?ndic? drag?! Aista-i p?mântu nostru di aur!..”
De se f?cea atunci pe-acolo ?i urâciosul mo? de la F?lciu, cu ale lui mânoaie, de coarnele plugului îngro?ate, de friguri nordice cr?pate...


Cam în a?a mod s-a sfâr?it aventura. Maranda ?i copiii, preg?titi de plecare în felul cel mai hot?rât, s-au bucurat de întoarcerea st?pânului. Familia s-a aciuat la locul vechi, continuând s? tr?iasc? în lini?te ?i în?elegere. To?i au fost aten?iona?i cu cadouri.
Din daravela cu America, mai pricopsi?i au r?mas Neculai cu mezina. El s-a ales cu o torb? de mahorc? de categorie, de care nu ?tia nici boieru satului. Catea s-a îmbog??it cu titirez mare colorat, p?pu?ic? din petici colorate ?i o pereche de ciobo?ele colorate, din gre?ala cuiva nimerite pe acela? picior. Cu o juc?rie într-o mân? ?i alta în cealalt?, împopo?onat? cu cizmuli?ele americane de un ro?u b?t?u?, fata alerga juc?u?? toat? casa. Anul cela, ?i urm?torul, când r?suna muzic? la o nunt? de mahal?, fata g?sea ciubotele, le înc?l?a, ie?ea afar? ?i m?run?ea tananica cu ele, de înfoia colbul pe sub ferestre.

valeriu danalachi (cantemirdva) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro