proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Vasile Negrea e unul dintre milioanele de pensionari din România post-decembrist?, al?turi de so?ia sa. El, fost paznic de noapte la o fabric? de cherestea, ea, Leontina, fost? femeie de serviciu la dispensarul comunal. Din categoria pensionarilor cu pensii foarte mici, pentru c? mici le-au fost ?i salariile din câmpul muncii, având ei meserii a?a-zise „u?oare” ?i prin urmare slab pl?tite.
Lui Vasile, în ultimii ?apte ani de serviciu ajutor de n?dejde i-a fost Rocky, un câine vagabond, abandonat de st?pânul lui de?i era un câine superb ?i evident de ras?, care s-a prip??it pe lâng? postul lui de paz?, a f?cut o adev?rat? obsesie pentru paznicul blând ?i cumsecade, nu s-a mai dat dus din preajma lui, înso?indu-l acas?, dar mai ales în nop?ile lungi de serviciu, patrulând con?tiincios de-a lungul gardurilor firmei ?i avertizându-l prompt ori de câte ori cineva trecea prin preajm?. Putea s? doarm? lini?tit, la orice control inopinat Rocky îl trezea instantaneu cu l?tratul lui grav ?i amenin??tor.
Rocky e un dul?u rottweiller de talie medie spre mare, atletic ?i lupt?tor, dar prietenos ?i binevoitor cu cei pe care-i simte oameni buni. Fa?? de st?pân are o adora?ie aproape mistic?. Vasile l-a botezat astfel dup? numele unui erou de film american care l-a impresionat mult cândva, în vremea tinere?ii lui.
Când s-a pensionat el, s-a pensionat ?i Rocky, deja destul de b?trân pentru rasa lui la cei zece ani pe care-i avea la acel moment. Vasile l-a luat definitiv cu el acas?, i-a f?cut o cu?c? frumoas? ?i i-a asigurat mâncarea lui preferat?, cump?rat? s?pt?mânal de la o carmangerie, hran? destul de scump? pentru pensia lor mizer?. Dar pentru câinele lui f?cea f?r? re?inere acel sacrificiu financiar.

Treptat îns? via?a celor doi pensionari a devenit din ce în ce mai grea, dup? valuri de scumpiri succesive, în timp ce pensiile lor cre?teau nesemnificativ. Au venit peste ei bolile b?trâne?ii, Leontina a f?cut un diabet sever cu insulino-dependen??, care impunea un regim alimentar strict ?i o medica?ie aparte, plus necesarul de medicamente pentru reumatismul articular avansat. Vasile era deja cardiac, cu un regim alimentar ?i medicamentos destul de costisitor. Toate scumpe, încât serile st?teau tri?ti în jurul mesei ?i f?ceau calcule meschine, pl?nuind economii ?i mai meschine, s? se poat? încadra în bugetul lunar.
Au renun?at treptat la multe, la unul dintre telefoane, la televizorul pe cablu, ?i-a?a nu mai aveau ce vedea, ei la vârsta lor, s?tui de emisiuni cu politicieni vero?i ?i mincino?i sau de divertisment vulgar ?i de o moralitate îndoielnic?. Ei erau dintr-o alt? lume care se scurgea treptat în negura timpului ?i venea peste ei ca un tsunami lumea nou? în care nu se mai reg?seau. Vasile a renun?at la mersul pe stadion, la biletul de loterie, la ziarul cump?rat de la chio?c, la ie?irile cu prietenii la o bere ?i la pachetul de ?ig?ri. ?i-a?a, cardiac fiind, nu mai avea voie la o astfel de pl?cere.
Dar chiar ?i-a?a, dup? ultima scumpire general? au realizat c? nu se mai pot încadra nici în cheltuielile strict necesare. Pâinea, zah?rul, uleiul, cartofii, se dublaser?. Medicamentele se scumpiser? ?i ele odat? cu alimentele. Plus între?inerea, curentul electric o luase razna, gazul la butelie de asemenea. Au renun?at la aparatele electrice ?i au schimbat becurile cu unele mai mici, au depozitat butelia ?i aragazul în lemn?rie, iar Vasile se chinuia s? care cu spinarea usc?turi din p?durea de lâng? sat, ca Leontina s? g?teasc? la vechea sob? de tuci, a?a ca pe vremuri. Ba?ca acele cheltuieli neprev?zute care le d?deau mereu bugetul peste cap: ba se sp?rgea un geam, ba se strica o ?eav? ori o baterie la baie, ba un zar la vreo u??, ba ploua în pod.
Lui Rocky nu-i mai puteau asigura de mult ra?ia lui de la carmangerie, trecuser? doar pe granule la sac, dar ?i acestea fiind scumpe, în ultima vreme îi aruncau doar o pâine pe zi, înmuiat? în ap?. ?i aceasta destul de scump?, la cinci lei bucata, într-o lun? se f?ceau o sut? cincizeci de lei. Banii de medicamente pentru unul dintre ei! Regimul alimentar s?rac în nutrien?i l-a afectat grav pe câinele de ras? care era tot mai jig?rit, mai costeliv, mai apatic ?i cu privirea mai ?tears?. Dec?zuse mult fa?? de imaginea lui de alt?dat?, copiat? parc? dintr-o revist? glossy.

- La ce am mai putea renun?a? întreab? Vasile, dus pe gânduri, pe so?ia lui, stând amândoi tri?ti ?i gârbovi la masa din buc?t?rie, în fa?a unei lungi liste de cheltuieli.
- Doar la via??... r?spunde Leontina cu voce ?tears?, sunând a neputin??.
Se privesc în ochi ?i-?i dau seama c? se gândesc amândoi deodat? la acela?i lucru.
- Rocky... Rocky trebuie s? plece... rostesc amândoi aproape în acela?i timp, dar imediat îngrozi?i de ceea ce au gândit ?i au rostit.
- Dar cum? î?i întreab? Vasile soa?a, a?teptând de la ea solu?ia la care lui îi este imposibil s? se gândeasc? acum.
- Încearc? s?-i g?se?ti alt st?pân.
- U?or de zis. Azi lumea nu-?i mai ia câini pe cap, de hr?nit ?i îngrijit, la s?r?cia care-i peste tot. Iar la cum arat? bietul Rocky, sl?bit ?i b?trân, slabe ?anse...
- Atunci nu mai r?mâne decât s? vorbe?ti cu veterinarul s?-i fac? o injec?ie...
Vasile sare ca ars.
- Nici s? nu te gânde?ti! Nu-l pot omorî cu bun? ?tiin?? ?i cu voia mea!
- Bine, bine, nu s?ri a?a, am zis ?i eu o vorb?. Atunci m? gândesc s?-l duci undeva departe, s? nu se mai poat? întoarce. Poate î?i va g?si un alt st?pân, a?a cum te-a g?sit pe tine odinioar?.
- Atunci era un câine tân?r ?i frumos ca din carte. Azi e a?a cum îl ?tii. Cine l-ar mai dori? Dar e totu?i o ?ans? pentru el, s? nu fiu nevoit s?-l ucid ?i s?-mi încarc eu con?tiin?a cu moartea lui.
- Eu zic s?-l bagi într-un sac ?i s? te urci cu el mâine în trenul de cinci dup?-amiaz? spre Dej, iar când ajungi undeva într-o halt? mai pustie îi dai drumul pe peron ?i-?i continui drumul pân? la Dej, c? oricum ai de luat o groaz? de medicamente de la farmacie, apoi cu un alt tren te întorci acas?.

Zis ?i f?cut. A doua zi pe la patru dup?-amiaz? Vasile îl dezleag? pe Rocky din cureaua lui ?i reu?e?te s?-l bage într-un sac mare de rafie. Câinele se uit? speriat ?i întreb?tor în ochii st?pânului s?u ?i tremur? din toate încheieturile. Presimte c? urmeaz? s? se întâmpl? ceva grav cu via?a lui. Dar nu protesteaz?, nu încearc? s? ias?, nici m?car nu scheaun?. Voin?a st?pânului e lege pentru el. Lui Vasile îi curg boabe mari de lacrimi ce cad pe fa?a câinelui ?i cu inima strâns? leag? gura sacului.
Gemând încordat, salt? sacul, greu cam cât un sac de ciment de vreo patruzeci de kile, pe ?aua bicicletei ?i porne?te pe lâng? ea în pas domol spre gar?. Ajuns pe peron, las? sacul jos ?i ad?poste?te bicicleta la magazia g?rii, unde magazionerul îi este vechi prieten. Când trenul opre?te în gar?, omul îl ajut? s? salte sacul în tren.
- M?i, Vasi, dar ce ai tu în sac? Vezi s? nu fie vreun animal viu, c? nu e voie cu el în tren, ??tia te amendeaz? r?u de tot.
- Nu, m?, stai lini?tit. Duc ni?te carne la cineva la Dej...
Trenul fluier? prelung ?i se pune în mi?care. Trece conductorul, privind oarecum suspicios spre sacul de o form? ciudat?, dar, spre norocul lui Vasile, câinele nu face nici cea mai mic? mi?care, iar omul nu zice nimic, doar îi controleaz? biletul de pensionar vizat în gar? la jum?tate de pre? ?i-?i vede de drum.
Trenul trece prin mai multe g?ri pline de lume unde nu cuteaz? s? goleasc? sacul de con?inutul s?u dubios. Ajunge în sfâr?it într-o halt? mai pustie, ceva mai departe de satul pe care-l deserve?te. Acolo se decide. Împinge sacul pe sc?ri ?i îl desface la gur?. Câinele scoate capul, cu ochii îngrozi?i de spaim?.
- Rocky, prietene, adio! îngaim? cu glas sugrumat Vasile. ?i iart?-m?! Sper s? g?se?ti pe cineva bun, a?a cum m-ai g?sit cândva ?i pe mine...
?i întoarce sacul cu gura în jos, gr?bit s? nu plece trenul mai înainte de a sc?pa de povar?.
- Hei! Ce faci acolo, omule? strig? conductorul din u?a altui vagon. Vezi c? dau drumul la tren.
Rocky alunec? din sacul de rafie, dar se întoarce brusc ?i apuc? strâns genunchii st?pânului cu amândou? labele încordate ca ni?te arcuri de o?el. Omul se chinuie s? desfac? picioarele câinelui de pe genunchii lui. Reu?e?te exact în momentul în care trenul se pune în mi?care, câinele alunec? pe peron ?i începe s? alerge scheunând al?turi de trenul care ia vitez? tot mai mare. Rocky alearg? tot mai disperat, cu l?tr?turi scurte ?i tânguitoare, dar r?mâne tot mai mult în urm?, apoi se pierde printre boschetele de la marginea c?ii ferate, pân? dispare cu totul din câmpul vizual.

Vasile r?mâne o vreme îngenuncheat în u?a vagonului, îngrozit ca dup? o crim?. Apoi se ridic? anevoie, cl?tinându-se sub zguduiturile trenului, dar ?i ame?it de triste?e ca de o otrav? ?i cu un nod în gât care-l strânge ca o funie de câl?i. Împ?ture?te mecanic sacul de rafie pe care voia ini?ial s?-l arunce din mersul trenului, dar îl îndeas? în buzunarul larg al trenciului.
Se a?az? pe o banchet?, singur în compartimentul deja întunecat, privind pe geam la câmpurile ruginite de toamn? ?i mohorâte sub ploaia rece care începe. Se uit? la mâinile lui înro?ite de munc?, pline parc? de sânge în lumina palid? a înser?rii.
Prive?te pe geam ?i parc?-l vede aievea pe Rocky alergând peste câmpuri cu aceea?i vitez? ca a trenului, cu capul întors tot timpul spre tren ?i cu ochii în ochii st?pânului s?u. Înfiorat ca de moarte, Vasile se scutur? din tot corpul ?i vedenia dispare o vreme, ca apoi s? apar? iar, parc? ?i mai vie ?i mai aproape de geamul împânzit cu picuri lungi de ploaie. Nu mai vede bine de lacrimile care-i înce?o?eaz? ochii, se ?terge ap?sat la ochi cu mâneca trenciului ?i nu cuteaz? s? mai priveasc? pe geam.
Dar în sinea lui parc? aude o voce grav?: „Ce-ai f?cut, omule? Ce fel de om e?ti tu? Cum ai putut s? faci a?a ceva celui mai bun tovar?? al t?u? Cum de i-ai în?elat încrederea? N-ai fost vrednic de dragostea lui! N-ai reu?it s? te ridici la nivelul unui câine! El ar fi murit pentru tine!”
Trenul încetine?te treptat ?i opre?te, cu scrî?net de frâne, în urm?toarea halt?. Una la fel de pustie ca ?i cealalt?. Vasile se ridic? brusc în picioare ca împins de un resort nev?zut, st? o vreme în cump?n?, apoi se precipit? spre u?a vagonului ?i sare pe peron tocmai când trenul fluier? de plecare ?i se pune în mi?care.
R?mâne pe peronul gol o vreme, buimac, ne?tiind ce s? fac?. Intr? în cl?direa scund? a g?rii. Acolo, o ceferist? între dou? vârste îl prive?te uimit? ?i oarecum speriat?.
- Ce dori?i?
- Nu v? sup?ra?i, la ce or? am primul tren înapoi?
- Din p?cate, abia peste vreo trei ore.
- Dar un autobuz?
- P?i, tot cam atunci... ?i nu trece pe-aici, mai sunt vreo trei kilometri pân? la ?oseaua principal?. Dar pe-acolo mai trec ma?ini. Mai rar, dar poate v? ia vreuna...
- Cam câ?i kilometri sunt pân? la prima halt? din urm??
- De aici, pe drumul comunal, în jur de zece, deci cam dou? ore bune de mers. Dar drumul de aici e neasfaltat ?i cam noroios la vremea asta de toamn? Tot mai bine a?tepta?i urm?torul tren.
Vasile iese val vârtej din biroul de mi?care, l?sând în urm? impiegata nedumerit? ?i porne?te cu pa?i iu?i înapoi, pe drumul de ?ar? plin de hârtoape, prin ploaia care cade tot mai st?ruitor. Ochii i se înce?o?eaz? de lacrimi fierbin?i ?i stropi reci de ploaie, dar el începe s? alerge, mai întâi u?or, ca la o înc?lzire, apoi tot mai repede, având mereu în fa?a ochilor imaginea câinelui alergând ?i el prin seara ploioas? de toamn?.