proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Dou? luni e un moment, î?i spuse Manole, foarte important, mai precis, în termenul de Dou?luni?ipaisprezecezile ?i Dou?luni?idou?zeci?i?aptedezile amintirile, absolut toate amintirile tr?iesc, comportându-se înc? precum un organism viu, incon?tient de apropierea perioadei de expirare. Imediat dup?, la Dou?luni?idou?zeci?ioptdezile se d? reset, ce tineri ?i frumo?i suntem maic? ?i totu?i cine e puriul care îmi poart? în alb ?i negru pantalonii ?i c?m??ile preferate?

Diminea?? de diminea??, la Oraopt, ie?eam pe u??, cu termosul mic umplut pân? la jum?tate cu cafea aburind?, evident c? nu a?a fusese dintotdeauna, cu timpul renun?ând la cantitatea de cafea ?i nu ?i la termosul care, ca orice produs chinezesc avea ?i el neajunsurile lui, de fapt, marea baft? a chinezilor era c? atunci când cump?rai un produs pentru a-l d?rui îl înc?rcai din start cu o valoare sentimental? care îi prelungea durata de via?? cu circa doi-trei ani peste cele câteva zile de func?ionare neoficial optim?, ?i urcam în tren la fix pentru ca dup? ce îmi plasam geanta deasupra, la bagaje ?i, în func?ie de anotimp îmi prindeam în cârlig fie o c?ma??, fie o hain?, s? fiu împins u?or pe sp?tarul scaunului de plecarea sa repezit? din gar?. Citeam aproape cu evlavie ziarul, ?i nu pentru c? m-a? fi c?utat printre rândurile sale, pe care de cele mai multe ori le treceam în revist? numai pe diagonal?, ci pentru c? editorialul de diminea?? era semnat de unul dintre pu?inii jurnali?ti care aveau puterea s? m? conving?, de exemplu, c? în plin peisaj bucure?tean torid, tocmai ce fuseser?m c?lca?i de o furtun? nemiloas?, cu grindina cât tradi?ionalele ou? fabergé, urgie a naturii care ne schimbase diavole?te adresa de re?edin??, cei care locuiau la parter coabitau acum pe ultima crac? a unui nuc secular, iar cei de la ultimul nivel î?i aprindeau toate luminile pentru a face fa?? întunericului din tunelele alternative pe care securitatea i le preg?tise lui ceau?escu pentru un eventual exod c?tre bunc?rul din bucegi. S? te îndoie?ti de tot ?i de toate, în peisajul adev?rurilor alternative nu putea fi decât litera de lege a noului testament de fake news, un fel de cite?te tot ce î?i pic? în mân? ?i nu cerceta pentru c? efectiv nu ai ce, ca la un joc de televiziune în care prime?ti r?spunsul, ?ie revenindu-?i sarcina de a oferi întrebarea. Nu m? puteam îns? st?pâni s? ridic din sprâncean?, atunci când ajungeam la cap?tul rubricii, dar atât, nici un indiciu în plus despre violatorul care eram în timpul liber, siluind femeile cu ochii, cu legile masculine c?rora le eram aservit ?i, nu în ultimul rând cu normele acestora în vigoare. ?i ajungeam la birou ?i pe la Nou??iunsfert eram gata s? triez din vraful cu urgen?e ?i s? le aleg pe cele mai stringente, c?rora s? le concep, pe ner?suflate sau dup? câteva verific?ri prin legi sau ha?geuri r?spunsurile pe care urmau s? le primeasc? oficial, din partea conducerii, în termen de 30 zile. ?i uite a?a se f?cea de prânz ?i pe la Doisprezece?iunsfert coboram în fa?a monstrului de sticl? c?ruia eram pe atunci convins c? aveam s? îi dedic toat? tinere?ea mea ?i îmi aprindeam prima ?igar? din programul oficial, al?turi de colegii care la ora aceea ap?reau pe rând, perpetuând ca ?i mine, acela?i ritual. Aceasta era prima ?igar? din seria celorlalte ?apte pe care le fumam pân? pe la Dou??ijum?tate, când, luându-m? cu treburi, realizam dintr-o dat? c? via?a trece ?i pachetul de ?ig?ri din nou se gole?te ?i c? existen?a asta a mea nu este, de fapt, decât un imens butoi plin cu c?cat de cea mai proast? calitate, sigilat, nu rumenit prin foc ca o friptur? de porc fraged? ?i gustoas?, ci pur ?i simplu tencuit la suprafa?? cu un strat de circa cinscisprezece centimetri de miere zaharisit?. La Doisprezece?ijum?tate eram La mama, aceea?i ga?c? care respectam cu sfin?enie ritualul, prânzului, alternând aromele acceptabile cu por?iile progresiv mai mici ?i cu celelalte ?ig?ri pe care, din fericire, vara ni se permitea s? le fum?m stând la masa noastr? de pe teras?, singura la care clien?ilor, adic? nou?, li se mai livra înc? iluzia c? ar fi fost st?pânii locantei. Iarna ne trezeam din reverie, de cele mai multe ori troieni?i de amintirile din liceu, pe vremea când se fuma în toalet? de ajungeam s? ne întreb?m, z?u a?a, de ce nu am face asta ?i ast?zi, ca s? nu trebuiasc? s? înghe??m ca ultimii boschetari, pe trotuarul de la intrare.

Ploua, dac? îmi aduc bine aminte, ploua. La Cinci?ijum?tate puneam calculatorul în standby ?i ie?eam din cl?dire, a?a fusese de când lumea, mai precis de când terminasem liceul, când programul de lucru se încheia plecam ?i eu spre cas?, niciodat? prea târziu, niciodat? prea devreme. Bineîn?eles c? mai ap?rea câte un ?efu? care avea nevoie de serviciile mele ?i a c?rui concep?ie era, fire?te, c? rupsesem u?a odat? cu p?r?sirea incintei, dar nu era nimic adev?rat. Niciodat? prea târziu, niciodat? prea devreme. Decât s? m? simt eu vinovat c? înghe?am sau c? f?ceam insola?ie în gar?, mai bine s? duc? conductorul trenului povara întârzierii din motive de dilatare sau de înz?pezire a ?inelor. Citeam edi?ia de sear? a cotidianului, prioritizând altfel decât o f?ceam diminea?a, cu un soi de disperare de a m? reg?si undeva, printr-un articol de proast? calitate care ar fi certificat îns? faptul c? nu trecuse înc? o zi f?r? s? fi l?sat ?i eu un semn de via??, ceva, un jalon portocaliu ?i alb prin existen??. La sfâr?it, parcurgeam pe diagonal? editorialul pe care ?i-l împ?r?eau mai mul?i senza?ionali?ti, cu acela?i radar setat s? semnaleze numele meu, în caz c? cineva s-ar fi sinchisit totu?i s? m? ateste documentar. Pe drum, pu?in înainte de Oraopt, sau pe acolo, când intram din nou în cas?, m? opream de fiecare dat? la col? ?i comandam acela?i platoua? cu chinez?rii ?i salat? de alge, urechi de lemn, o por?ie s?n?toas? de tofu ?i o bere nepasteurizat?, care aveau s? îmi ?in? companie la televizor, de exemplu la Dallas, din care cred c? nu ratasem nici m?car un singur episod. M? apuca a?a o lene încât în loc s? îi debarasez în bucur?t?rie, pe la Zece?iunsfert coboram solda?ii mor?i pe parchet, ?i, intuind vecin?tatea somnului citeam, cu gene adormite înc? dou?-trei pagini din Marilyn French sau oricum, ceva de genul ?sta, de ni??, altceva decât studiile de arhitectur? sau de construc?ii cu care, imediat dup? terminarea facult??ii obi?nuiam s? fac nop?i albe, s? fuuumez cu mult mai mult, s? beau cu mult mai mult ?i s? ascult cu mult mai mult Fleetwoodmacul lui Peter Green decât Fleetwoodmacul lui Stevie Nicks, chiar dac?, la început o f?ceam numai pentru c? bluesul adev?rat, playat pe boxe de calitate îi irita mai mult pe vecinii mei fani Abba decât o f?cea gângavul pop al fetei care în 1975 minase casta b?rba?ilor hipio?i profunzi. Aveam nevoie de somn, de mult somn, asta este o certitudine, ?tiam bine câte nenorociri au la baz? neodihna, lipsa somnului s?n?tos de noapte, c?ruia unii, cinici, bineîn?eles îi spun pe nedrept somn de frumuse?e. E somn de odihn? toat? noaptea, s? te întinzi în patul t?u, s? auzi ploaia pe acoperi?, pierdut sear? de sear?, în cearceafurile tale, e ca ?i cum ai rupe cu pieptul panglica probei olimpice de alergare doar ca s? fii gata s? reintri în curs? dis de diminea??, cu mai mult elan ?i cu mai mult? energie.

Ce e amuzant în chestia asta este c? acum Dou?luni?iceva nu tr?isem nici m?car o dat? cu sentimentul c? via?a mea nu ar fi avut niciun scop în sine, niciodat?. Pân? s? fi ap?rut ea. Au fost atunci câteva zile în care c?utam în pres? spoilere sau rezumate ale episoadelor din Dallas pe care tocmai le pierdusem, dup? care ceva s-a petrecut ?i am renun?at s? mai nutresc curiozit??i maladive. Le doresc tuturor, de la Miss Ellie la Pamela tot binele din lume ?i un mare pupic pe portofel! ?i pentru c? tot veni vorba de portofel, între timp am renun?at la func?ionariat public pentru firma de construc?ii care, ast?zi îmi ofer? oportunitatea de a nu trebui s? mai debarasez sear? de sear? solda?ii mor?i, dubli de data asta, acum ?i din motive de Ana, l?sând totul pe seama micilor chinezi din restaurantul din col?. De Dou?luni?iceva desenam ?i m?suram, calculam ?i recalculam ?i îmi petreceam dimine?ile într-o dinamic? controlat?, pendulând între biroul meu care brusc î?i revendicase personalitatea printr-o mul?ime de suveniruri ?i amintiri, de tot felul de mici nimicuri care considerase Ana c? trebuie s? îmi populeze imediatul, mai ales atunci când eram departe de ea, ?i ?antierul unde se turnau betoane dup? betoane. Fiecare progres pe care îl înregistram era departe de senza?ionalul din pres?, sau din reportajele fulger, era, de?i îmi ziceam eu c? ar fi fost bine calculat, foarte lent, preg?tind hopul cel mare, conectarea spa?iilor prin zidul de nord, himera n?r?va?? sub semnul c?reia st?tea toat? munca mea de aproape jum?tate de an care mâine avea s? încheie un ciclu, trimi?ându-m?, cum mi se promisese atunci când, la angajare mi se prezentaser? avantajele postului, într-o noua dimensiune.

***

De la masa de lucru, Manole o privea pe Ana cum st?tea pe pervazul geamului p?tat cu rotocoale de praf uscat de la ploile de alt?dat?, plictisit? ?i foarte frumoas?, cu p?rul ei negru sup?rat, cum st?tea plictisit? ?i foarte frumoas? ?i î?i spuse: eu numai pentru ea tr?iesc. Pentru o clip? îl str?b?tuse fiorul unui râs din alte vremuri, era uimitor cum via?a are grij? întotdeauna s? î?i ofere, chiar dac? ocultate, rezolv?ri la toate dilemele c?rora nu vrei s? le accep?i r?spunsul. Mâine diminea??, pentru c?, nu-i a?a, avea s? existe ?i o mâine diminea??, î?i spusese c? avea s? arunce toate c?r?ile de genul Marilyn French, ?i avea s? înceap? neap?rat cu Camera femeilor. Poate dac? ar fi continuat s? lucreze în minister, poate dac? ar fi continuat s? m?nânce pu?in, ei amândoi s? m?nânce pu?in, chiar dac? în apartament, în timpul unui film, poate c?... poate c? Ana nu ar fi f?cut burtic?...NU, RESTART, nu regimul alimentar ?i nici sedentarismul erau motivul pentru care Ana era acum gravid? în luna a patra. ?i st?tea acum plictisit? ?i foarte frumoas?, ghemuit? în fereastr?, cu botic ?i can? fierbinte de ceai între picioare, sup?rat?, sau poate doar dezam?git? c? via?a nu i l-a scos mai devreme în cale pe Manole, cu vreo patru luni ?i ceva mai devreme.

Retras, în buc?t?rie, Manole îl apel? pe unul dintre colegii lui, bun? seara doamn?, sunt ?eful de ?antier, inginerul Manole ?i a? dori, dac? se poate cu Grigore, vai domnuManole, vai, îmi pare r?u dar Grigore nu e acas?, e la mama la spital, bun? seara doamn?, sunt ?eful de ?antier inginerul Manole ?i a? dori, dac? se poate cu Pantelimon, vai domnuManole, vai, îmi pare r?u dar Pantelimon nu e acas?, e la antrenamentul celui mic, bun? seara doamn?, cu Ion v? rog, da, imediat, Ioaneee, la telefon te-am prins, Ionic?, mânca-?i-a? gura ta
- Bun? seara, Ionic?, sunt inginerul Manole. M?i, uite, scuz?-m? c? te deranjez la ora asta, dar a ap?rut ceva în programul meu de mâine ?i trebuie s? îmi duc urgent prietena la control ginecologic ?i nu am s? pot superviza eu betonul din nord, a?a c? te rog eu pe tine s? preiei treaba asta ?i te rog s? m? ?ii la curent, pas cu pas, da?

Dou? luni e un moment, î?i spuse Manole Laz?r, interesant.