proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Negi negi negi. Nu e NU-ul ?la nevinovat al celor care nu fac decât s? r?spund? pur ?i simplu afirmativ sau negativ pentru c? efectiv a?a stau lucrurile, pentru c? un enun? a fost clar definit într-un tratat de stilistic? sau de logic?: nu punem, deci, nu în loc de da, da-ul în locul nu-ului. Nici atât nu e nu-ul martirului judecat, pe nedrept acuzat, care ca-ntr-o pustie se sfâ?ie s? conving? auditoriul: el face actul m?rturisirii, tot a?a cum pe al peniten?ei, ?i asta nu în numele s?u personal, ci al M?riei-Sale, Adev?rul! Afirmativ prin excelen??, el î?i asum? nu-ul, într-un act al datoriei de onoare, nu al facultativului! ?i-atunci eu îl privesc, îl contemplu, îmi fac mea culpa, isp??esc: am grij? data viitoare. Dar tu! Nu te iei tu cu mine la trânt? „în numele Adev?rului”, ridici castele de nisip, minciuna la rang de adev?r gol-golu?. Energia se consum? unilateral, într-o expiere absurd?... de cine premeditat?? Acest NU exersat o vreme, devenit mai apoi robotic, unul care ?i-a intrat în piele, în sânge, în identitate, pe care-l roste?ti, mai degrab? îl scuipi, cel mult plictisit, c? nu po?i dracului s?-?i vezi în continuare de ale tale. Doar nu s-a schimbat nimic: acela?i e?ti dintotdeauna! Deci, nu puteam ?i eu asemenea s?-mi r?mân?! S?-?i r?mân? Cu sfert de privire, de vigilen??, acolo în carapacea mea livresc?, de unde tâmpit s? fii s? crezi c? a? putea interac?iona,... schimba în vreun fel exteriorul,... pe tine. Fie ?i a?a de imposibil?, cum tu m-ai cunoscut, dar bine s? fac iar??i s?-mi trag gros ?olul ne?tiin?ei, al necunoa?terii... ?i-ai s? vezi cum totul se va aranja (faci un gest ca ?i cum ?i-ai drege cus?tura de la izman?). Eu o s? intru, tu nici n-o s? observi c?, uitându-m? la tine, la alta m? gândesc, una de care înc? îmi ard buricele degetelor, partea aia intim? pe care vrei tu cu orice pre? s? o scot la iveal?... Neutru î?i va p?rea geam?tul meu, eul scurgându-se spre alte lumi..., neridicarea tonului, maxima relaxare, aparenta disponibiltate, când tu, femeie ce trebuia s? r?mâi doar frumoas?, ca o leoaic? ragi la mine... ?i-apoi, s? fim serio?i, doar n-ai fi tu vreo fericit?, eu vreun prost, în ochi s? te privesc, s? dau „totul” din mine? Via?a e f?cut? din picanterii... Nu e om s? nu gre?easc?... Se descurc? fiecare cum poate... Deci, intri. Nu-mi iau m?suri de precau?ie. De mult nu m? mai preocup? felul cum ar?t în preajma ta. Posibil, deci, s? consta?i ochi nerimela?i, buze neconturate, ro?ul asortat cu movul, cu cine ?tie ce jivin? de prin cas?... Trebuie c? sunt aceea?i dintotdeauna – te simt cum procesezi,... î?i ofer pentru o clip? aceast? iluzie, nu-?i închid, deci, u?a din prima. O s? te strig mâine din prag: Gunoiule!


... unele o fac din masochism. Altele în ruptul capului nu-?i pot închipui via?a în afara Adev?rului. „Chestia aia” în ordine feminin? care îi omora pe band? rulant? lui Camil Petrescu personajele – culmea! – masculine: Pereat mundus, fac?-se, deci, lumin?!